|
Dizenteria - boala infectioasa acuta |
|
Sâmbătă, 23 Iunie 2007 00:00 |
Este o boală infecţioasă acută, localizată la intestinul gros, cauzată de bacilul dizenteriei. Acest microb poate pătrunde în tubul digestiv al omului odată cu apa şi alimentele contaminate.
Boala apare după 2-3 zile de la infectarea omului şi se manifestă prin colici abdominale, diaree puternică (scaune frecvente, până la 10-12 pe zi, moi, apoase, în unele cazuri amestecate cu mucozităţi şi sânge). Drept urmare se produce deshidratarea organismului şi alterarea stării generale.
De obicei, boala are caracter epidemic, interesând mai mulţi membri ai familiei sau colectivităţii, deoarece microbii dizenteriei se transmit rapid de la om la om prin apă, alimente, mâini şi obiecte murdare, prin muşte etc. Deşi poate apare în orice anotimp, dizenteria se întâlneşte mai frecvent în anotimpul călduros.
Primele îngrijiri. Rehidratarea organismului cu 2-3 litri de lichide în 24 ore (şi pe timpul nopţii). Se vor utiliza infuzii de plante medicinale, supe de zarzavat strecurate şi sărate, ape minerale. Se interzic dulciurile (zahărul, fructele, laptele dulce), care constituie un mediu favorabil şi pentru dezvoltarea microbilor. Dar aici fiind vorba de o boală infecţioasă, aceasta se tratează în spital, atât pentru a preîntâmpina răspândirea infecţiei la alte persoane, cât şi pentru sterilizarea bolnavului de microbii dizenteriei.
La domiciliul bolnavului se vor lua măsuri de igienă pentru prevenirea răspândirii infecţiei. In primul rând dezinfectarea zilnică cu soluţie de cloramină 5%, cu var cloros sau var nestins, creolină etc. Lenjeria de corp şi de pat a bolnavului se va steriliza permanent prin fierbere.
Toţi membrii familiei sau colectivul se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun şi dezinfecta cu spirt, cloramină 1 %, permanganat de potasiu etc. Se vor combate muştele şi gândacii de bucătărie care pot vehicula microbii pe alimente şi pe vasele de bucătărie.
|
Din aceeasi categorie ...
TIMPUL PETRECUT IN FATA CALCULATORULUI DUCE LA INGRASARE 29/07/2010
Conform unui studiu, un tanar care isi petrece majoritatea timpului in fata calculatorului, navigand pe Internet, se ingrasa in medie cu 2 kg pe an.
Continuare ... |
CUM ALEGI COSTUMUL DE BAIE 29/07/2010
Majoritatea, pe timp de vara prefera sa mearga la mare, unde te poti relaxa cu trup si suflet. Atunci, e timpul sa alegi un costum de baie. Chiar daca esti o norocoasa si ai un corp armonios, trebuie [ ... ]
Continuare ... |
COPIII AU PROBLEME CU DANTURA LA VARSTE TOT MAI FRAGEDE 29/07/2010
Medicii-stomatologi spun ca copiii au probleme cu dantura la varste tot mai fragede. De vina sunt factorii ereditari si educatia venita din partea parintilor.Tot mai multi stomatologi ii sfatuiesc pe [ ... ]
Continuare ... |
CALENDARUL EVENIMENTELOR - 30 IULIE 29/07/2010
Maxima zilei - "Conştiinţa domneşte, dar nu guvernează." (P. Valery)1511 - S-a nascut Giorgio Vasari, pictor, arhitect, istoric de arta, primul autor al unei monografii de arta - “Vietile si ope [ ... ]
Continuare ... |
TINTAURA SI PROBLEMELE BILIARE 28/07/2010
În scopuri terapeutice, de la ţintaură (Centaurium umbellatum), numită popular şl "fierea pământului", se foloseşte numai partea aeriană a plantei, care se recoltează în timpul înfloririi. [ ... ]
Continuare ... |
CEAIUL, UN BUN MEDICAMENT NATURAL 28/07/2010
Conform studiilor, ceaiul este un bun medicament natural. El ajuta la reducerea tensiunii arteriale, a nivelului de colesterolul si ne protejeaza de razele ultraviolete.
Continuare ... |
MACHIAJUL BUZELOR SUBTIRI 28/07/2010
Pentru ca buzele să aibă un aspect "apetisant" trebuie să ai grijă ca acestea să fie intens îngrijite, hidratate, nu trebuie să fie uscate ori să prezinte un strat de ţesut descuamat, crăpat [ ... ]
Continuare ... |
CALENDARUL EVENIMENTELOR - 29 IULIE 28/07/2010
Maxima zilei - "Între soţi, mândria trebuie lăsată la uşa anticamerei." (H. de Balzac)1521 - Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung catre Johannes Benkner, judele Brasovului, cel mai vechi text i [ ... ]
Continuare ... |
TOXIINFECTIILE ALIMENTARE, NOTIUNE, SEMNE CLINICE SI PROFILAXIE 27/07/2010
Pentru a preveni toxiinfectiile alimentare, se recomanda evitarea strandurilor, a consumului de inghetata depozitata in conditii necorespunzatoare si a fast-food-urilor. Toxiinfectia alimentara este o [ ... ]
Continuare ... |
CONSUMUL PRODUSELOR DIN SOIA POATE INRAUTATI MEMORIA 27/07/2010
Un studiu din Indonezia arata ca consumul de tofu si produse din soia poate inrautati memoria, crescand astfel riscul imbolnavirii de dementa.
Continuare ... | Alte articole MEDICINA NATURISTA IN CAZ DE INAPETENTACALENDARUL EVENIMENTELOR - 28 IULIEPRODUSE NATURISTE PENTRU STIMULAREA POFTEI DE MANCAREMODALITATI DA A AFLA CUM ESTE BARBATUL IN PATSARCINA, O PERIOADA DELICATA PENTRU ORGANISMCALENDARUL EVENIMENTELOR - 27 IULIECALENDARUL EVENIMENTELOR - 26 IULIECALENDARUL EVENIMENTELOR - 25 IULIEZMEURA, BENEFICA IN ASTENIILE FIZICECAFEAUA IN EXCES AFECTEAZA FERTILITATEA FEMEILOR |
|
|
On-line
Avem 68 vizitatori online
Cele mai citite in ultima luna
|