Home Mama si copilul Calculatorul provoaca insomnie copiilor
Calculatorul provoaca insomnie copiilor
Sâmbătă, 12 Iunie 2010 09:42
Jocurile pe calculator şi petrecerea unui timp îndelungat în faţa televizorului sunt responsabile de înmulţirea numărului de cazuri de insomnie în rândul copiilor, avertizează medicii americani şi britanici, citaţi de „DailyMail". Potrivit acestora, problema este mai pronunţată în rândul băieţilor, deoarece îşi petrec foarte mult timp în faţa computerului. Astfel, tot mai mulţi copii ajung să sufere de dereglări ale somnului.

Specialiştii afirmă că principala vină a apariţiei acestui fenomen o au părinţii, deoarece nu impun ore fixe de culcare, permiţându-le micuţilor să se joace pe calculator sau să se uite la televizor mult timp după ora de culcare.

Potrivit experţilor în probleme ale somnului, copiii nu pot adormi imediat după ce s-au jucat pe calculator, ca urmare a stării de supraexcitare nervoasă resimţite la nivelul întregului organism. Lumina, sunetele şi mişcarea din interiorul televizorului sau al calculatorului îi stimulează şi îi ţin treji pe cei mici. Din acest motiv, copilul trebuie să îşi încheie joaca pe calculator cu o oră înainte de culcare.

În Statele Unite ale Americii, specialiştii de la Centrul Naţional de Sănătate au descoperit că numărul copiilor cu vârste sub 11 ani care suferă de insomnie, som­nambulism sau sforăie a crescut cu 25 la sută în ultimii cinci ani. Studiile au legat somnul insuficient de apariţia deficitului de atenţie, dar şi de îngreunarea capacităţii de învăţare.

"Multe dintre problemele legate de somn ale copiilor sunt cauzate de comportamentul părinţilor, deoarece nu le impun celor mici ore fixe de culcare. De asemenea, părinţii petrec foarte puţin timp acasă, împreună cu copiii, ca urmare a serviciului solicitant; astfel, au un foarte mic control asupra activităţii acestora.

O altă problemă este aceea că părinţii ajung să nu îşi mai lase copiii să se joace afară de teama pericolelor, preferând pentru aceştia locurile artificiale de petrecere a timpului", a explicat psihologul Chireal Shallow, membru al unei clinici din Londra de tratare a problemelor de somn ale copiilor.

"Pentru ca cei mici să nu mai aibă probleme de somn, părinţii trebuie să se asigure că în camera acestora nu există jocuri video, calculatoare sau televizoare. În acest fel, se poate supraveghea activitatea copiilor, pentru a nu-şi mai pierde nopţile urmărind emisiuni la televizor sau jucându-se pe calculator", a explicat Nick Seaton, organizatorul unei campanii de educaţie a micuţilor.

Statisticile britanice arată că micuţii cu vârste sub cinci ani sunt mult mai vulnerabili în faţa problemelor de somn, ca rezultat al "distracţiilor electronice". Explicaţia constă în faptul că, la această vârstă, copiii au o mai mare nevoie de un program rigid de culcare.

(Sursa: Adevarul)

Comments
Comentariu nou
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
UN NIVELUL RIDICAT DE VITAMINA C POATE SCADEA RISCUL DE DIABET
08/09/2010

Un studiu britanic arata ca nivelul ridicat de vitamina C poate scadea riscul de diabet cu circa 62 de procente.Studiul, care s-a derulat pe parcursul a 12 ani, a descoperit si o legatura intre consum [ ... ]

Continuare ...
SIROP DE ZMEURA
08/09/2010

Siropul de zmeura se prepara dintr-un kg de fructe care se pun la fiert in aproximativ 1200 ml apa. Cand este gata, se strecoara zeama, se amesteca cu un kg de zahar si se pune din nou la fiert, la fo [ ... ]

Continuare ...
CE POATE VINDECA SEXUL
08/09/2010

Oamenii de stiinta au demonstrat din nou, ca sexul este bun pentru sanatate. Cercetatorii au observat, ca rezultatele favorabile sunt vizibile, cand facem dragoste cel putin o data pe saptamana.

Continuare ...
FRUCTOZA DUCE CRESTEREA KILOGRAMELOR
03/09/2010

Un studiu recent arata ca fructoza duce la o crestere insemnata a kilogramelor. Savantii spun ca acumularea kilogramelor este un pic mai rapida decat in cazul consumului altor zaharuri, cum ar fi gluc [ ... ]

Continuare ...
JOCURI SEXUALE PENTRU SENZATII PICANTE
03/09/2010

Relatiile sexuale trebuie sa fie neobisnuite. Daca ati observat ca sexul pentru voi a devenit un ritual zilnic si nu se caracterizeaza prin diversitate, este timpul sa actionati. Ia initiativa in main [ ... ]

Continuare ...
CELE MAI DORITE VEDETE
03/09/2010

La cine viseaza barbatii si femeile? Aceasta intrebare si-au pus-o sociologii britanici.Ei au facut un sondaj neobisnuit printre cuplurile amorezate si au alcatuit topul celor mai solicitate vedete de [ ... ]

Continuare ...
INFUZIA SI DECOCTUL DE SALVIE, PREPARARE
01/09/2010

InfuziaO linguriță de plantă și 250 ml apă clocotită se infuzează timp de cinci minute.

Continuare ...
ULEIUL DE RICIN, PROPRIETATI CURATIVE
01/09/2010

Știați că planta din care se obține uleiul de ricin este destul de toxică? Acest ulei se prepară din semințele acestei plante în condiții speciale, având diverse efecte terapeutice și fiind [ ... ]

Continuare ...
VAGINUL: DIMENSIUNEA ARE IMPORTANTA
01/09/2010

Cand vine vorba de dimensiuni in sfera intima, barbatii se simt in centrul atentiei. Si este absolut gresit! Dimensiunea vaginului la femei este la fel de importanta.

Continuare ...
SEXUL - CEL MAI BUN REMEDIU IMPOTRIVA CELULITEI
28/08/2010

In loc sa cheltuim bani pe impachetari, masaj anticelulitic si diverse creme, medicii recomanda - cat mai mult sex.

Continuare ...

Alte articole

  • TOP TRANZIT 2010-08-14
  • ALEXEI CASU, PROFESOR UNIVERSITAR
  • PEPENELE ROSU IN DIETA ZILNICA
  • PREZERVATIVUL NEPOTRIVIT SCADE ERECTIA
  • CALENDARUL EVENIMENTELOR - 16 AUGUST
  • CALENDARUL EVENIMENTELOR - 15 AUGUST
  • PULPA DE GREPFRUT IMBUNATATESTE SANATATEA OASELOR
  • SALATA DE FRUCTE IN PEPENE ROSU
  • CELE MAI POPULARE POZITII PENTRU SEX
  • CALENDARUL EVENIMENTELOR - 14 AUGUST
  •  

    On-line

    Avem 89 vizitatori online

    No comment

    Joaca pentru copii
    Miercuri, 08 Septembrie 2010

    Sondaj

    Care este atitudinea ta catre celulita?
     





    BookMySite:: www.sanatatea.com - Ai grija de sanatatea ta

     

     

    Radio Sanatatea