Infectia rinovirala sau guturaiul infectios

Details

Category: Boli infectioase

Created on Thursday, 23 October 2008 12:08

Hits: 1740

Infecţia rinovirală este o afecţiune a căilor respiratorii superioare, provocată de virusuri care se transmit pe calea aero-picături, caracterizându-se clinic prin afectarea mucoasei nazale şi simptome de intoxicaţie slabă.

Pentru prima dată etiologia virală a acestei maladii a fost stabilită de către V. Kruze în 1914, însă virusurile au fost depistate în 1960 de D. Tirrell, şi numite rinovirusuri, deoarece afectează mucoasa nazală.

Agentul patogen se atârnă la genul Rhinovirus, familia Picornaviridae cu dimensiunile de 25-30 nanometri, care conţine acid ribonucleinic (ARN). Sunt stabilite 2 grupuri de rinovirusuri - H şi M, care nu au antigeni comuni. Fiecare din 113 de serotipuri au ai lor antigeni neutralizanţi şi complimentari. Rinovirusurile bine suportă temperaturile joase, însă rapid se inactivează la temperaturi ridicate, uscăciune şi acţiunea dezinfectanţilor.

Sursa de infecţie o constituie omul bolnav, de la care virusul cu secretul nazal se elimină la sfârşitul perioadei de incubaţie şi în perioada acută a maladiei. Infecţia se transmite pe calea aero-picături, care se realizează prin tuse, strănut, grai şi sărut. Reciptivitatea este sporită, îmbolnăvindu-se toate grupurile de vârstă. Cazurile repetate sunt provocate de alte serotipuri rinovirale.

Infecţia rinovirală se înregistrează în ţările cu clima temperată şi rece, preponderent în lunile de toamnă şi primăvară ale anului. De regulă, maladia dată se înregistrează sub formă sporadică şi focare mici familiale sau în colectivele închise.

Nimerind în căile respiratorii superioare umane, rinovirusurile se multiplică în epiteliocitele mucoase nazale, provocând o inflamaţie locală însoţită de un edem şi o secreţie seroasă abundentă. La copii procesul inflamator poate ataca laringea, traheea şi bronşiile.

Maladia se începe acut după perioada de incubaţie, care dureză 1 -6 zile, mai frecvent 2-3 zile. La bolnavi se observă o slăbiciune generală, frisonete uşoare, nasul devine înfundat. Ei simt o uscăciune în cavitatea nazală, nazofaringe şi o usturime în ele. Ulterior rapid se ivesc eliminări seroase din nas, strănutul, mai rar o tuse uscată.

Temperatura este normală sau subfebrilă, iar starea generală rămâne slab dereglată. Obiectiv: la pacienţi se determină un edem şi o hiperemie nazală, însoţită de o nazoree abundentă. Mai poate fi observată o scleroconjunctivită nepronunţată şi o lacrimoree. La o parte din suferinzi mai apare şi un herpes labialis et nasalis.

În maladia analizată complicaţiile au loc şi sunt legate de acutizarea ori asocierea infecţiei secundare bacteriene (haimorita, frontita, etmoidita, otita, angina, mai rar pneumonia). La copiii mici infecţia rinovirală decurge mai grav, cu simptome de intoxicaţie mai exprimate şi cu complicaţii mai frecvente.

Diagnosticul şi tratamentul în cazuri necomplicate de infecţie enterovirală se efectuează în condiţii de policlinică sau la domiciliu.

În scop profilactic pacienţii bolnavi se izolează la domiciliu. Persoanelor contactante cu pacientul bolnav li se administrează olifie de oxalină intranazal.