|
Sfecla rosie - terapii naturiste |
|
Joi, 09 Iulie 2009 10:58 |
Sfecla roşie Răspândită astăzi pe toate continentele, leguma al cărei suc are culoarea sângelui, este printre puţinele plante care au ca loc de origine Europa. Cândva, ea creştea spontan pe ţărmurile Mediteranei şi ale Atlanticului; acum, este cultivată pe toate meridianele, pentru calităţile sale nutritive şi terapeutice excepţionale.
 Celebritatea ca medicament şi-o datorează efectelor sale foarte puternice în tratamentul leucemiei şi anemiei, afecţiuni în care este de neegalat. Frunzele sale sunt folosite în medicina populară pentru tratarea rănilor şi a plăgilor greu vindecabile, iar rădăcina - pentru întremarea convalescenţelor, oprirea dezvoltării tumorilor, echilibrarea tensiunii şi a sistemului nervos.
Este una din legumele cel mai bine studiate de către medicina modernă, care i-a confirmat puterea vindecătoare în mai multe afecţiuni.
Sucul de sfeclă roşie Stimulează puternic formarea de globule roşii, mai ales atunci când este consumat pe stomacul gol. Se consuma împreună cu sucul de morcovi - un sfert de pahar de suc de sfeclă şi trei sferturi de suc de morcovi, de două ori pe zi, dimineaţa şi la prânz.
Leucemie Se ţine o cură de 49 de zile, în care se consumă doar vegetale (deci fără carne, lactate, margarină etc.) netrecute prin foc. În primele trei zile ale curei, se consumă doar suc de sfeclă roşie - 250 ml de suc pe zi, care se bea cu linguriţa, înghiţitură cu înghiţitură, trecându-l pe sub limbă. Zilnic, până la completă vindecare, se va consuma acest suc, în cantitatea şi în modul descris anterior.
Cancer S-a demonstrat că sfecla roşie opreşte multiplicarea celulelor canceroase din sânge, oprind astfel dezvoltarea tumorilor, indiferent de localizare. Se face un cocktail din zece linguri suc de sfeclă roşie, 20 de linguri suc de morcovi şi un pahar suc de mere, din care se administrează patru pahare pe zi, vreme de minimum 60 de zile.
Convalescenţa În multe sate de la noi, bolnavilor, ca să prindă putere, li se amestecă în supă călduţă un păhărel de suc de sfeclă roşie, proaspăt stors. Acest tratament conferă o stare de vioiciune, stimulează digestia şi eliminarea, grăbind vindecarea.
Gripă, viroze, în general - Încă nu se cunoaşte exact mecanismul prin care substanţele din sfeclă roşie acţionează, dar cert este că această legumă ajută corpul să se apere de majoritatea bolilor produse de viruşi. În perioadele critice ale bolilor virale, nu se consumă nici un fel de aliment solid sau bogat în calorii, ci doar sucuri şi extracte lichide de plante. Doza minimă de suc de sfeclă este de 150 ml pe zi, care se bea ca atare sau diluat cu un suc mai gustos (de mere, de pildă).
Boli hepatice Toate cele trei rădăcinoase prezentate aici au efecte drenare asupra ficatului, favorizând în acelaşi timp regenerarea celulei hepatice şi ajutând la combaterea infecţiilor localizate aici. Se face o cură de minimum o lună, în care se beau zilnic 300 ml din combinaţia de sucuri: morcov + ţelină + sfeclă roşie. Contraindicaţii: diabet.
Metoda de obţinere a sucului din rădăcini Celor care nu au storcător electric cu centrifugă le este recomandată următoarea metodă: rădăcinile se spălă foarte bine, curăţându-le cu peria acolo unde este cazul, după care se taie mărunt. Bucăţile bine mărunţite se dau prin maşina de tocat, apoi imediat se storc printr-un tifon pus în două. Sucul se bea imediat sau în maximum 40 de minute de la «preparare, deoarece prin oxidare se pierd foarte multe din proprietăţile sale terapeutice. (După Natura)
|
Din aceeasi categorie ...
INFUZIA SI DECOCTUL DE SALVIE, PREPARARE 01/09/2010
InfuziaO linguriță de plantă și 250 ml apă clocotită se infuzează timp de cinci minute.
Continuare ... |
ULEIUL DE RICIN, PROPRIETATI CURATIVE 01/09/2010
Știați că planta din care se obține uleiul de ricin este destul de toxică? Acest ulei se prepară din semințele acestei plante în condiții speciale, având diverse efecte terapeutice și fiind [ ... ]
Continuare ... |
VAGINUL: DIMENSIUNEA ARE IMPORTANTA 01/09/2010
Cand vine vorba de dimensiuni in sfera intima, barbatii se simt in centrul atentiei. Si este absolut gresit! Dimensiunea vaginului la femei este la fel de importanta.
Continuare ... |
SEXUL - CEL MAI BUN REMEDIU IMPOTRIVA CELULITEI 28/08/2010
In loc sa cheltuim bani pe impachetari, masaj anticelulitic si diverse creme, medicii recomanda - cat mai mult sex.
Continuare ... |
TOP TRANZIT 2010-08-14 28/08/2010
10. Muse - Netron Star Colission9. Avril Lavigne - Alice8. David Guetta ft Kid Cudi - Memories
Continuare ... |
ALEXEI CASU, PROFESOR UNIVERSITAR 28/08/2010
Profesorul universitar Alexei CAŞU s-a născut la 20 august 1940 în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca. A absolvit şcoala medie în satul natal (1947-1957).În anii 1958-1963 face studii la Facul [ ... ]
Continuare ... |
PEPENELE ROSU IN DIETA ZILNICA 16/08/2010
La micul dejunCereale cu lapte degresat - 200 calorii; o ceașcă de căpșune - 50 calorii; o cană cu apă;
Continuare ... |
PREZERVATIVUL NEPOTRIVIT SCADE ERECTIA 16/08/2010
Pentru un barbat alegerea prezervativului este la fel de importanta ca si alegerea cravatei. Dar, de la o cravata aleasa incorect nu dispare erectia. Pentru a evita problemele inutile in pat, trebuie [ ... ]
Continuare ... |
CALENDARUL EVENIMENTELOR - 16 AUGUST 14/08/2010
Maxima zilei - "Căsnicia este un edificiu care trebuie să fie reclădit zi de zi." (A. Maurois)1557 - A fost botezat pictorul Agostino Carracci; împreuna cu fratii sai, Lodovico Antonio si Annibale [ ... ]
Continuare ... |
CALENDARUL EVENIMENTELOR - 15 AUGUST 14/08/2010
Maxima zilei - "Omul care este brutal de onest se bucura de brutalite la fel de mult ca de cinste. Posibil ca mai mult." (Rihard J. Needham)1096 - Începe prima campanie a cruciaţilor;1530 - A fost t [ ... ]
Continuare ... | Alte articole PULPA DE GREPFRUT IMBUNATATESTE SANATATEA OASELORSALATA DE FRUCTE IN PEPENE ROSUCELE MAI POPULARE POZITII PENTRU SEXCALENDARUL EVENIMENTELOR - 14 AUGUSTCALENDARUL EVENIMENTELOR - 13 AUGUSTCALENDARUL EVENIMENTELOR - 12 AUGUSTPEPENELE ROSU, BUN PENTRU TRATAREA DISFUNCTIILOR SEXUALE MASCULINELEMNUL DULCE, FAVORIZEAZA PIERDEREA IN GREUTATECALENDARUL EVENIMENTELOR - 11 AUGUSTNIVELUL CRESCUT DE VITAMINA K ARE UN IMPACT MAJOR ASUPRA SISTEMULUI OSOS |
|
|
On-line
Avem 41 vizitatori online
Cele mai citite in ultima luna
|