Rubeola - maladie infectioasa

În ultimile decenii atenţia savanţilor faţă de această maladie s-a majorat, în legătură cu descoperirea acţiunii teratogenice (acţinune distrugătoare asupra fătului în condiţii intrauterine) a virusului rubeolic.

Rubeola se înregistrează în majoritatea ţărilor de pe glob atât sub forme de focare epidemice, cât şi sporadic, inclusiv şi în Republica Moldova. Conform datelor statistice morbiditatea de rubeolă în ţara noastră a constituit - 2844 cazuri în 1995, 2722 - în 1996, 863 -1997, 1161- în 1998 şi în 1999 - 6474 cazuri.

Rubeola este o maladie infecţioasă din grupul infecţiilor respiratorii şi antroponoze, provocată de un virus filtrant care se transmite de la omul bolnav la cel sănătos mai des pe calea aero-picături şi se caracterizează clinic prin febră moderată, limfoadenopatie generalizată şi apariţia erupţiei pe piele.

Cu toate că etiologia virală a rubeolei a fost presupusă încă din 1938 de către japonezi, virusul acestei patologii a fost separat aproape în acelaşi timp de către savanţii ruşi şi englezi numai în 1961. Prin anii 1973-1975 în mai multe ţări s-a confirmat acţiunea teratogenă a virusului rubeolic.

Agentul cauzal al rubeolei este un virus ce se referă la familia Togaviridae şi genul Rubivirus cu dimensiunile de 60-70 nanometri, care conţine în genomul său o moleculă de acid ribonucleinic.

Virusul este puţin viabil în mediul ambiant. El rapid se distruge la acţiunea razelor ultraviolete, a diferitor dezinfectanţi de concentraţie obişnuită, a temperaturilor ridicate, a mediilor acidice ori bazice. La temperatura de cameră virusul rubeolic supravieţuieşte numai câteva ore, însă destul de îndelungat suportă temperaturile joase.

Ca sursă de infecţie serveşte omul bolnav de rubeolă sub forme manifeste ori atipice (subclinice, inaparente, fruste). Ultimii, din punct de vedere epidemiologic, sunt mai periculoşi. De asemenea mai poate fi în calitate de sursă de infecţie pe parcursul a 1-6 luni, uneori şi mai mult, nou-născutul cu formă congenitală de rubeolă.

Pacientul cu formă dobîndită de rubeolă începe a elimina virusul în mediul înconjurător cu 5-7 zile înainte de apariţia erupţiilor şi încă pe parcursul a 5-7 zile după finisarea perioadei eruptive, însă au fost descrise cazuri de depistare a acestui agent şi mai târziu (peste 2-3 săptămâni de la dispariţia bolii).

De la omul bolnav la cel sănătos rubeola se transmite mai frecvent pe calea aero-picături, ce se realizează prin intermediul strănutului, tusei, graiului, strigătului, sărutului. Pentru infectarea cu virusul rubeolic sunt necesare contactele mai de aproape cu sursa de infecţie în comparaţie cu rujeola şi varicela, adică contagiozitatea în rubeolă nu este atât de majoră. Riscul de infectare cu aceşti germeni este avansat în încăperile închise, aglomerate sau slab ori de loc aerisite (cazarme, cămine, internate, orfelinate, case de copii etc).

Virusul rubeolic se mai poate transmite şi pe cale verticală de la mamă la făt în condiţii intrauterine prin intermediul placentei.

Sensibilitatea populaţiei către acest virus este generală, infectându-se cei care nu au imunitate către el.

Morbiditatea de rubeolă este cea mai sporită la copii, inclusiv cea mai avansată la cei de 3-6 ani. Mai des sunt afectaţi copiii organizaţi, unde se crează condiţii favorabile pentru răspândirea infecţiei. Procesul epidemic în rubeolă se caracterizează prin perioade de creştere şi scădere a morbidităţii peste fiecare 10 ani, înregistrându-se cazuri sporadice şi epidemii minore aproape în fiecare an cu o prevalare a numărului de cazuri în lunile de primăvară-vară.

Poarta de intrare a agentului patogen în organismul uman este mucoasa căilor respiratorii superioare, unde virusul se multiplică evident şi mai departe se deplasează în ganglionii limfatici. În ei virusul de asemenea se multiplică, ducând la mărirea ganglionilor limfatici în volum, apoi pătrunde în sânge, cauzând virusemia şi maladia propriu-zisă.

O particularitate deosebită a acestui virus constă în tropismul lui către ţesutul embrionar. Dacă femeia este infectată cu acest virus în a 3-4-a săptămână de graviditate, anomalia congenitală se dezvoltă la 60% din cazuri; în a 9-12 săptămână - la 15%; în a 13-15 săptămână - la 7%. Cu alte cuvinte acţiunea cea mai teratogenă a virusului are loc în primul trimestru de graviditate.

Maladia se începe după perioada de incubaţie, care durează 16-20 zile, cu devieri minime de 11 zile şi maxime de 24 zile. La o parte din pacienţi poate avea loc perioada prodromală, ce se menţine 1-3 zile. Ea se caracterizează prin simptome de intoxicaţie nepronunţate ca slăbiciune generală, moleşeală, micşorarea poftei de mâncare, indispoziţie, cefalee slabă, uneori temperatura subfebrilă şi guturai. La cea mai mare parte din copii maladia se începe cu apariţia erupţiilor pe piele, care sunt însoţite uneori de o temperatură subfebrilă şi simptome catarale slabe.

Erupţiile sub forme de rozeole ori macule-papule apar din prima zi a maladiei de la început pe faţă, apoi gât, răspândindu-se rapid pe tot corpul, fără oarecare consecutivitate. Mai des ele sunt localizate pe spate, fese şi părţile extenzorii ale membrilor, fiind multiple, neconfluiente, uneori însiţote de un prurit cutanat. Erupţiile se menţin timp de 1-3 zile, apoi dispar fără urme de pigmentaţie şi descuamare.

Perioada eruptivă, de regulă, este însoţită de o limfoadenopatie generalizată, de o preponderentă mărire a ganglionilor limfatici occipitali, cervicali, posteriori şi anteriori. Ganglionii limfatici sunt elastici, nedureroşi la palpare, nu aderează între ei şi cu ţesuturile înconjurătoare, menţinându-se măriţi timp de 21 zile (3 săptămâni), chiar şi în cele 25-30% de cazuri, când lipsesc definitiv erupţiile.

Formele atipice (fruste, asimptomatice, inaparente) de rubeolă pot fi diagnosticate numai în baza investigaţiilor de laborator.

Rubeola la adulţi se caracterizează printr-o decurgere mai gravă faţă de copii, de asemenea prin simptome de intoxicaţie mai pronunţate şi îndelungate, frecvenţă mai sporită a perioadei prodromale. La ei mai des apar diferite artrite, uneori şi meningoencefalite.

La gravide rubeola decurge cu avorturi spontane, naşterea copiilor morţi ori cu diverse anomalii congenitale.

Pentru rubeola congenitală este caracteristică cataracta, diverse vicii cardiace şi pierderea definitivă a auzului din momentul naşterii ori în primele luni ale vieţii. La o parte din născuţii cu rubeola congenitală se mai determină o hepatită, pneumonie ori meningoencefalită. Unii din aceşti copii se nasc cu masa corpului evident scăzută, microcefalie (capul mult mai mic), anemie, trombocitopenie.

Din complicaţiile posibile ale rubeolei se pot menţiona artritele, encefalita ori meningoencefalita, care decurg destul de grav; otitele, pneumoniile, uneori purpura trombocitopenică. Ele mai des apar la pacienţii, care nu se adresează la timp după ajutorul medical.

În ultimele decenii în bibliografia de specialitate sunt descrise câteva cazuri de panencefalită rubeolică progresantă, ce a avut loc la persoanele de genul masculin de 8-9 ani, care a decurs cu dereglări motorii, de intelect, având la toţi un sfârşit letal. De la aceşti pacienţi din creier şi sânge a fost depistat virusul rubeolic.

În genere maladia decurge mai frecvent sub forme uşoare. Spitalizarea în secţiile de boli infecţioase se efectuează numai la bolnavii cu forme grave ori cu complicaţii.

Măsurile de protecţie a rubeolei în focare sunt puţin eficiente, deoarece sunt multe forme inaparente (fără simptome clinice), iar la bolnavii cu forme manifeste virusul se elimină cu mult înainte de debutul maladiei. Bolnavii se recomandă de izolat timp de 5 zile de la apariţia erupţiilor, fără anunţarea carantinei. În focarele de infecţie se efectuează deridicarea umedă şi aerisirea încăperilor fără utilizarea dezinfectanţilor.

În multiple ţări în scop de profilaxie specifică se utilizează vaccinul antirubeolic atenuat. În unele ţări se vaccinează în mod planificat toţi copiii până la 15 luni, în altele - numai fetiţele în vârstă de 8-15 ani, iar în Franţa şi Japonia - se controlează serologic la anticorpii rubeolici toate fetiţele, vaccinându-se numai cele neimune. În Republica Moldova vaccinarea contra rubeolei din motive economice până în prezent nu se efectuează.