Tusea este produsă de zeci de cauze. Acest simptom se întâlneşte în toate bolile aparatului respirator (laringită, traheită, bronşită, pneumonie) produse de microbi, virusuri sau de substanţe alergice. Bolile acute ale căilor respiratorii (guturai, gripă, pojar, tuse convulsivă), încep prin tuse şi febră.

De asemenea, diferite substanţe iritante: fum, gaze, praf, pot cauza tuse. Pătrunderea de corpuri străine în căile respiratorii este urmată de tuse şi sufocare. Apoi există tusea cronică din tuberculoză, bronşită, din bolile de inimă, tusea fumătorilor etc.

Primele îngrijiri. Se referă numai la tusea acută, care apare relativ brusc, la omul sănătos. In prima fază a infecţiilor acute ale căilor respiratorii, tusea este uscată, chinuitoare, nu lasă bolnavul să se odihnească şi să doarmă. De aceea se vor da bolnavului calmante ale tusei. Compresele calde aplicate pe gât şi pe piept sunt calmante ale tusei.

Se vor bea ceaiuri fierbinţi de tei, soc, ceai pectoral. Dacă tusea este însoţită de febră şi stare generală rea, în special la copii, se va consulta medicul pentru a trata boala de bază, cauzatoare a tusei. Orice tuse care depăşeşte 2-3 săptămâni trebuie considerată suspectă, mai ales la bătrâni şi bolnavul se va prezenta la medic pentru o radioscopie pulmonară.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment