Date importante
Este o vitamină solubilă în apă (hidrosolubilă). Aşa cum arată şi denumirea sa (derivată de la grecescul „panthos”, care înseamnă „peste tot"), vitamina este larg răspândită în natură.

Ea poate fi distrusă de aburul uscat din cuptor, de soluţiile acide sau bazice folosite la conservare sau congelare, precum şi în timpul prelucrării produselor alimentare (măcinarea boabelor, rafinarea zahărului, calcinarea grăsimilor şi uleiurilor).

Surse alimentare
Acidul pantotenic este larg răspândit, dar sursele care conţin cele mai mari cantităţi sunt ficatul, arahidele, cereale integrale, germenii de cereale, drojdia de bere, tărâţele, gălbenuşul de ou, carnea de găină şi broccoli.

Funcţiile în organism
Acidul pantotenic formează unul din elementele vitale necesare pentru organism: coenzima A, indespensabilă pentru obţinerea energiei şi pentru metabolismul carbohidraţilor şi al acizilor graşi. Coenzima A este necesară, de asemenea, pentru sinteza normală a globulelor roşii din sânge, componenţilor chimici ai creierului, colesterolului şi corticosteroizilor necesari pentru a face faţă stresului fizic şi emoţional. În sistemul imunitar, acidul pantotenic ajută la stimularea formării anticorpilor.

Interacţiuni
Vitamina B3 este necesară în procesul de asimilare şi în metabolismul acidului folic, deci putem vorbi de o interacţiune pozitivă. In acelaşi timp, acidul pantotenic nu acţionează negativ asupra altor vitamine, componente alimentare sau medicamente.

Mod de administrare
Întrucât deficitul vitaminei B3 este o raritate în condiţii normale, această vitamină nu beneficiază de norme alimentare recomandate; doza obişnuită de acid pantotenic variază între 5 şi 10 mg/zi pentru maturi şi până la 2 mg/zi pentru copii. Roger Williams, profesor de biochimie, care a descoperit această vitamină, consideră că doza zilnică de 50 mg pentru femeile gravide ar putea reduce esenţial numărul malformaţiilor intrauterine şi al avorturilor spontane.

Ultimele date în privinţa legăturii dintre deficitul acidului folic şi defectele dezvoltării coloanei neurale (spinale) precum şi dintre acizii folic şi pantotenic ne arată că această doză este absolut justificată.

Necesarul vitaminei B3 (fapt valabil pentru toată grupa de vitamine B şi vitamina C) creşte considerabil în timpul eforturilor fizice şi emoţionale sau în timpul bolii. Medicii administrează de obicei doze între 200 şi 400 mg/zi în timpul secreţiei abundente de steroizi naturali (hormoni ai stresului).

Simptomele insuficienţei
Datorită răspândirii largi a acidului pantotenic în alimente, deficitul vitaminei se întâlneşte extrem de rar, cu excepţia condiţiilor create în mod special pentru studiu.

La voluntarii aflaţi timp de 9-10 săptămâni în condiţiile unui deficit artificial, se manifestau următoarele simptome: dureri abdominale, căderea părului, pierderea poftei de mâncare, insuficienţa funcţiilor nervoase, dureri mari de picioare şi disfuncţii ale coordonării mişcărilor, simptomele depresiei emoţionale, iritabilitatea şi nervozitatea, spasme musculare, astenie, surmenare, greaţă şi vomă, palpitaţii, tensiune arterială joasă, eczemă şi insomnie.

Simptomele supradozării
Acidul pantotenic este absolut inofensiv. Unii medici prescriu doze de până la 10 mg fără efecte nocive.

Securitatea utilizării
Acidul pantotenic este inofensiv şi nu e toxic.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment