Într-o dimineaţă
Bădica Traian s-a sculat.
Pe ochi negri s-a spălat,
La icoane s-a-nchinat,
Căciula-n cap şi-a aruncat
Şi la grajduri a plecat,
Şi a scos un cal graur
Cu numele Faur,
Cu şaua de aur,
Cu frâu de mătasă
Cât viţa de groasă,
Cu tafturii de argint,
Cu plocăzi până-n pământ
Cum pe-aici nu am văzut.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!
Uratura lui badica Traian
Şi pe cal a-ncălecat,
Ca s-aleagă Ioc de-arat,
De arat şi semănat.
Şi-a ales un loc curat
la Măru-Rotat,
C-acela-i bine de arat;
În steriţa vântului,
Unde-i place voinicului.
Mânaţi, măi!
Hai, hăi!

Şi-a purces într-o joi
Cu plugul cu doisprezece boi -
Boi bourei,
În coadă codălbei,
În frunte ţintăţei,
La muncă sprintenei,
De fac sute şi mii de lei.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Şi-a arat: joile - văile,
Vinerile - clinurile.
Sâmbetele - seliştele.
Iar sâmbătă seara
A tras plugul sub perete,
Şi boii la iarbă verde,
Iar flăcăii-n sat la fete,
Că doar aşa li se şede.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Câtă rouă-a rourat,
Atâtea brazde-a semănat:
Grâu de vară cu negară
Să răsară până-n seară,
Chiar şi până mâine
Să se facă pâine;
Grâu mărunt cu arnăut,
A dat Domnul s-a făcut.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

La lună, la săptămână
S-a dus să vadă semănătura.
De pe cal s-a aplecat,
Trei spice-n mână a luat,
În palme le-a frecat
Şi Ia păsări le-a arătat,
Iar păsările semn i-au dat
Că-i grâul de secerat.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Traian în batistă le-a legat
Şi acasă a plecat,
Nevestei le-a arătat
Şi a zis înspăimântat:
- Măi femeie, măi femeie,
Grâul nostru stă să pieie!
- Taci, bărbate, blestemate,
Căci cu-ncetul se fac toate,
Că eu ştiu a descânta,
Nici un fir nu s-a strica.
Du-te-n târg la Bârlăzel
Şi ia fier şi ia oţel,
Şi fă seceri mari
Pentru secerători tari,
Şi altele mai mici
Pentru copilaşi voinici,
Iar altele mai măruntele
Pentru fete frumuşele
Şi neveste ochioşele,
Să le fie drag a secera cu ele.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Şi-a strâns fine şi vecine.
Şi vreo trei babe bătrâne
Care ştiu rânduiala la pâine.
Şi pe toţi i-a dus,
Şi pe toţi i-a pus
La lucrul pământului
În steriţa vântului.
Dar o babă gheboşată
Cu secera încârligată
Pe unde mergea,
Polog făcea:
Când trântea snopul,
Se cutremura locul!
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!

Traian iute s-a întors
Şi pe loc din grajd a scos
Nouă iepe sirepe
De câte nouă ani sterpe,
Pintenoage la picioare,
Cu cergi albe pe spinare,
De pe la turci apucate,
Cu sprâncenele închinate.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!

Cu copitele treierau,
Cu nările vânturau,
Cu ochii măsurau,
Cu cozile felezuiau,
Cu dinţii înţepoşau,
Cu urechile-n sac turnau,
Nici căuş nu trebuia.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!

Şi-a încărcat
Douăsprezece care mocăneşti
Şi douăsprezece ţărăneşti,
Şi le-a trimis la moară la Ivan,
Unde-am măcinat şi în an.
Mânaţi măi!
Hăi! Hăi!

Carele scârţâiau,
Galbenii curgeau,
Jupâneasa - gazdă
În poală-i strângea,
Pe masă-i punea,
Seama le făcea:
Ce era bun, strângea.
Ce rămânea - nouă ne dădea,
Parcă ei nu-i trebuia.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Iară hoaţa cea de moară,
Când văzu atâtea care
Încărcate cu povară,
Puse coada pe spinare
Şi plecă la lunca mare.
Iar morarul, meşter mare
(fire-ar de capul cui îl are,
că decât îl făcea morar,
mai bine-l punea jitar),
A ieşit cu luleaua-n dinţi,
Cu cioarecii cruşiţi,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii boldiţi,
Cu dinţii ca grebla,
Cu ochii ca stecla -
Când te uitai la dânsul,
Te umfla râsul;
C-un căuş de tărâcioare
De când foametea cea mare,
C-o cojiţă de mălai
De-o sută cinzeci de ai,
Şi din gură tot striga:
"Tpru, tpru, tpru şi na, na, na!
Vină, moară, de-i mânca!"
Moara sta şi se uita,
Dar făcea el ce făcea,
C-o prăjină-o ocolea
Pân' ce-o pus mâna pe ea
Şi mi-o luă de călcâi,
Şi mi-o puse pe căpătâi,
Şi-i dă cu ciocanu-n şele,
Şi-o aşeză pe măsele;
Şi mi-o luă de lăptoc
Şi-o aşeză iar la loc;
Şi i-a dat un pumn în splină
Şi-a-ndreptat-o pe făină.
Ş-apoi a turnat în coş
Grâu mărunţel de cel roş.
Iar din coş curgea sub piatră,
De sub piatră - în covată;
Dar nu curgea făină curată,
Ci aur şi mărgăritar
Ca pe la curţile 'mneavoastră,
Boieri mari!
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Şi-a-ncărcat iar nouă care-mpovărate,
Cu lanţuri de fier legate.
Carele scârţâiau, flăcăii chiuiau,
Din bice pocneau.
Jupâneasa cea frumoasă
Auzi tocmai din casă
Scârţâitul carelor,
Chiuitul flăcăilor.
Suflecă mânece dalbe
Ş-arătă braţele albe,
Braţe albe, săpunite,
Ca nişte tânjeli pârlite,
Şi alergă din cămară în cămară
Şi găsi o sită rară de năgară
Şi-o dete pe uşă-afară,
Şi alergă din casă-n casă
Şi găsi o sită de mătasă,
Dar era prea deasă;
Găsi însă una de bumbac
Şi-aceea îi fu pe plac.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!

Bătu-n sită şi-n Covată
Şi făcu colacu-ndată -
Nici mai mare, nici mai mic:
Numai bun pentru-un voinic.
Iar din cuptor când l-a scos,
Era rumenit, frumos
Ca şi faţa lui Hristos.
Când l-a pus pe masă,
S-a luminat în casă,
Şi l-a rupt în două
Şi ne-a dat şi nouă,
Şi l-a rupt în trei
Ş-a dat şi lui Andrei,
Şi l-a rupt în patru
Ş-a dat şi celui de pe vatră,
Că de cinci ani aşteaptă.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Dar ni-i că vom însera
Şi ni-s satele departe
Şi cărările-ncurcate,
De multe fiare călcate,
Care ies serile
Şi ne ţin cărările.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Că mai ştim câte ceva,
Dar nu suntem de ici-colea,
Ci suntem de peste
Prut Ş-am lăsat mămăliga pe fund
Cu doisprezece oca de unt;
O păzesc nouă cu măciuca
Să n-o apuce furnica,
Că-i mare cât nuca.
Mânaţi, măi!
Hai, hăi!

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment