Parazitul ce provoacă alveococoza este mai frecvent larva Alveococcus multilocularis. Corpul lui mărunt are o formă plată şi constă din scolex, gâtişor şi strobil (cu 3-5 segmente) cu o lungime de 1,2-3,27 mm. Scolexul este înarmat cu o trompă şi 4 ventuze, iar pe trompă sunt aranjate 2 rânduri de cârligele (în total 26-36 cârligele).
Ciclul de dezvoltare a alveococului are loc cu schimbarea a 2 gazde: definitivă şi intermediară. Parazitul matur vieţuieşte în intestinul animalelor carnivore sălbatice şi de casă (câini, vulpi, lupi, vulpi polare, pisici de casă şi sălbatice) - gazda definitivă. Stadiul de larvă parazitul îl petrece în organismul gazdei intermediare - rozătoarele şi omul care servesc ca un labirint biologic pentru el.
Nimerind pe cale orală în intestinul gazdei intermediare, oncosfera parazitului eliberându-se imediat de capsula ouşorului, pătrunde în pereţii intestinului, apoi în torentul sangvin. Cu torentul sangvin oncosferele ajung în ficat, iar o parte din ele uneori ajung până în creier , rinichi, suprarenale, splină, cord, cavitatea abdominală etc, unde are loc dezvoltarea larveocistei parazitului până la vezicule primare şi secundare pe parcursul a 42-45 zile.
Spre deosebire de larvocista monocamerală a echinococului, lavrocista alveococului este multicamerală, conţine multe vezicule, în care sunt câte 1-3 scolexuri. Mărimea nodulelor alveococice la om variază între 2-5 şi 10-15 cm în diametru, uneori pot atinge mărimea unui cap de copil cu un cântar de 5 kg şi mai mult.
În intestinul câinilor, pisicilor, a altor animale carnivore sălbatice (gazda definitivă) larvele se dezvoltă până la parazitul matur timp de 28-35 zile. Ultimul începe a elimina ouşoare, însă strobilul lui prelungeşte să mai crească pe parcursul încă a 2,5-3 luni. Eliminarea segmentelor mature cu masele fecale ale acestor animale în mediul extern are loc numai peste 53-70 zile.
Focare de alveococoza se întâlnesc în mai multe ţări: Germania, Austria, Franţa, Argentina, Uruguay, Japonia, Turcia, Rusia, Asia Mijlocie, Pribaltica, Bielorusi, Ucraina, Republica Moldova etc. Spre deosebire de echinococoză, alveococoza este o maladie cu focalitate naturală, unde gazdele definitive sunt şi animalele sălbatice.
În calitate de sursă de invazie pentru om servesc câinii, pisicile, vulpile roşii şi lupii, pisicile sălbatice. Dintre ele mai frecvent sunt infestate vulpile roşii, polare şi câinii de tracţiune. Spre exemplu, în Iacutia infestarea câinilor ajunge până la 64%, iar a vulpilor în timp de iarnă -32,9 -54,9%. Calea de infestare este cea orală, când omul întâmplător cu produsele alimentare, apa infestată înghite şi ouşoarele de alveococ, care au nimerit în mediul extern.
În genere factorii de transmitere pot fi diferiţi. Ouşoarele de alveococ în mediul extern pot nimeri pe diferite obiecte: pe blana câinilor şi a pisicilor, pe încălţăminte, pe hamurile câinilor de la sanie, pe diverse obiecte de uz casnic. Venind în contact cu obiectele enumerate persoana umană, nerespectând regulile de igienă personală, se poate infesta. Molipsirea mai poate avea loc în timpul jupoierii pieilor de pe diferite animale carnivore ori la sacrificarea lor.
Mai frecvent se îmbolnăvesc de alveococoza popoarele, unde câinii se folosesc ca animale de tracţiune, de asemenea lucrătorii de la diverse ferme de animale sălbatice de blană, de la întreprinderile de prelucrare a pieilor, îngrijitorii şi crescătorii de câini, alte animale, vânătorii, zootehnicienii, persoanele care se ocupă cu prinderea câinilor etc.
Oncosferele alveococului pătrunse în intestinul uman se sedimentează mai cu seamă în ficat. Afectarea altor organe (creierul, pulmonii, rinichii, splina, muşchii, oasele, ochii, ganglionii limfatici, peritoneum, mezenterium) are loc mai frecvent în urma metastazelor pe cale sangvină sau limfatică.
Nodulele alveococului prezintă nişte focare necrotico-proliferative de inflamaţie cu multiple vezicule, în jurul cărora se formează un val din 3 straturi de granulaţie. Aceste nodule afectează celulele hepatice. La asocierea infecţiei secundare se dezvoltă holangita purulentă, abcesele hepatice, supuraţia nodulului parazitar cu descompunerea lui. Ulterior aceste focare purulente penitrează în ţesuturile înconjurătoare, în organe sau cavităţi.
O perioadă mai îndelungată pacienţii după infestare se simt satisfăcător, neavând nici o plângere. Deseori medicul întâmplător poate depista la astfel de pacienţi ficatul mărit în volum, dur "ca piatra", cu suprafaţa neregulată. Cu timpul la ei apare o senzaţie de presiune în rebordul costal drept şi regiunea epigastrală.
Durerile apar la răspândirea procesului mai profund în ficat. În cazul localizării parazitului în regiunea portală a ficatului, poate apărea un icter mecanic. Ulterior la răspândirea parazitului în ficat, el se măreşte în dinamică mai evident, apar dureri, slăbiciune generală, inapetenţă, pacienţii pierd în greutate, la unii apare ascita. În sânge se determină o eozinofilie moderată, se măresc gama-globulinele, VSH este accelerată.
La asocierea florei bacteriene secundare, apar angiocolita, abcesele hepatice ori supuraţia cavernelor din nodulele parazitare. Metastaze tardive în alveococoză pot avea loc în pulmoni şi creier. Din alte complicaţii mai pot fi: perihepatita, creşterea nodulilor parazitului în vezica biliară, în ligamentul hepatoduodenal, în oment, prin diafragmă în pulmoni, pericard, cord, de asemenea în splină, rinichi, coloana vertebrală.
E posibilă supuraţia şi descompunerea nodulilor parazitari cu spargerea abceselor în cavitatea abdominală, pleurală, în pulmoni şi formarea fistulilor, inclusiv bronho-biliare. Mai este posibilă o amiloidoză sistemică cu afectarea rinichilor, ce conduce la dezvoltarea insuficienţei renale.
Diagnosticul alveococozei poate fi efectuat în diverse staţionare, însă mai frecvent în cele chirurgicale, deoarece terapia cea mai eficientă a ei rămâne intervenţia chirurgicală. În confirmarea diagnosticului se utilizează diferite metode clinice, instrumentale şi imunologice.
Măsurile profilactice sunt mult asemănătoare cu cele din echinococoză. Ele sunt îndreptate în privinţa depistării şi stârpirii surselor de invazie. În focarele endemice câinii vor fi controlaţi laboratoric şi în caz de necesitate - dehelmintizaţi. În focarele hiper endemice aceleaşi măsuri vor fi luate şi în privinţa pisicilor.
Un alt grup de măsuri prevăd minimalizarea posibilităţilor de infestare a câinilor şi pisicilor. În primul rând este categoric interzisă hrănirea lor cu cadavrele diferitor rozătoare, care pot fi gazda intermediară în alveococoză. Grupul al treilea de măsuri profilactice prevăd minimalizarea posibilităţilor de infestare a oamenilor.
În această privinţă are o importanţă primordială iluminarea sanitară. Populaţia, mai ales din focarele endemice, trebuie să cunoască cine poate fi sursa acestei invazii periculoase, care sunt căile şi factorii de transmitere, măsurile de profilaxie generală şi personală, de asemenea şi importanţa lor în preîntâmpinarea acestei maladii.