Erizipeloidul este o infecţie bacteriană din grupul maladiilor zooantroponoze, provocată de Eryzipelothrix rhusiopathiae, care pătrunde, de regulă, prin intermediul microleziunilor cutanate după contactarea cu carnea infectată şi se caracterizează clinic prin semne slabe de intoxicaţie, afectarea preponderentă a pielii de la mâini şi a articulaţiilor.

Pentru prima dată erizipeloidul a fost descris în 1873 de către Fox şi Baker, iar agentul patogen a fost depistat din organismul uman bolnav în 1884 de către Rosenbach, în legătură cu ce maladia în literatura de specialitate se mai numeşte boala Baker sau Rosenbach.

Agentul patogen - Erysipelotrix rhusiopathiae se atârnă la familia Corynebacteriaceae, este un bastonaş cu dimensiuni mici, care creşte pe medii nutritive obişnute. Această bacterie fiinţează sub 2 variante antigenice (suis şi murisepticum, adică porcină şi murină). Varianta porcină circulă printre animalele domestice, iar murină - printre cele sălbatice.

Acest bacil (varianta porcină) provoacă la porci boala, ce poartă denumirea de rujet sau brâncă, care decurge grav, cu manifestări cutanate, gastrointestinale, septicemii. Ambele variante sunt rezistente în mediul ambiant, păstrându-se îndelungat în produsele de carne sărate sau afumate. Totodată aceste microorganisme sunt destul de sensibile la acţiunea dezinfectanţilor ce conţin clor sau fenol.

Sursa acestei infecţii este prezentată de multiple animale domestice şi sălbatice (porcinele, bovinele, rozătoarele), diverse specii de peşti, însă o importanţă epidemiologică mai sporită o au porcinele. Pătrunderea agentului patogen are ioc prin intermediul pielii lezate de la mâini în rezultatul contactării cu carnea, peştele infestat sau animalele bolnave.

În unele cazuri este posibilă pătrunderea germenului cauzal pe cale bucală (prin mucoasa lezată) sau pe cale transmisibilă, adică prin intermediul diferitor insecte, care transmit infecţia mecanic. Afecţiunea, de obicei, are un caracter profesional şi se constată la lucrătorii de la combinatele de carne, abatoare, întreprinderile de prelucrare a peştelui de stat sau private, la vânători, veterinari, pescari, zootehnicieni, porcari, văcari etc.

După pătrunderea agentului patogen prin intermediul microleziunilor cutanate, mai frecvent a degetelor şi palmelor, se dezvoltă un focar inflamator primar, care mai departe se extinde şi asupra aparatului capsulo-ligamentar al articulaţiilor interfalangiene, provocând maladia propriu-zisă.

Uneori se observă o generalizare a acestei patologii cu o diseminare limfohematogenă a germenului, multiple şi răspândite afectări dermale şi formarea focarelor secundare în organele interne. Pe parcursul activităţii noastre medicale am observat 3 cazuri de erizipeloid, unde 2 s-au molipsit după prelucrarea cărnii de porc, iar unul - după prelucrarea peştelui.

Maladia se începe acut după o perioadă de incubaţie cu durata de 1-7 zile (mai frecvent 2-3 zile). Din punct de vedere clinic, boala se subdivizează în formă cutanată, cutanoarticulară şi generalizată sau septică, decurgând sub forme uşoare, medii şi grave. Mai frecvent se întâlneşte forma cutanată, care poate fi limitată şi difuză. În forma limitată procesul se localizează, de obicei, pe pielea degetelor şi mâinilor.

Ea se caracterizează prin apariţia unui eritem de culoare roşie, roşie-purpurie sau roşie-roză la poarta de intrare a infecţiei, de regulă, pe pielea degetelor mâinilor. Acest eritem este însoţit de prurit local, usturime şi edem cutanat. Ultimul este mai pronunţat la marginea eritemului, fiind mai slab evidenţiat în centrul lui şi având culoare mai palidă. Uneori eritemul este fierbinte, având pe el vezicule cu conţinut seros sau seroso-hemoragic. Acest eritem, de regulă, are tendinţă de a se răspândi, ocupând tot degetul ori alte sectoare ale mâinii.

Mai frecvent eritemul este însoţit de o limfangoită şi limfadenită regională. Ganglionii limfatici regionali se măresc moderat în volum şi devin dureroşi mai ales la palpare. La finele maladiei în locul fostului eritem apare o descuamare a pielii. Această formă clinică de erizipeloid durează de obicei 10-12 zile. Toate 3 cazuri observate de noi pot fi amplasate în cadrul formei cutanate limitată.

Forma cutano-articulară se caracterizează prin asocierea eritemului cu apariţia inflamaţiei articulaţiilor (artritelor) interfalangiene de la mâini. Ele se măresc în volum, fiind dureroase în stare de repaus, la mişcări şi la palpare; volumul mişcării în aceste articulaţii devine limitat, iar pielea lor uneori poate fi hiperemiată. Durata acestei forme de maladie se menţine până la 14 zile, uneori şi mai îndelungat. În unele cazuri forma cutano-artralgică duce la formarea artritelor cronice recidivante, ce decurg cu deformaţia articulaţiilor.

Semnele de intoxicaţie în formele indicate de erizipeloid sunt slab pronunţate, temperatura fiind subfebrilă ori normală.

Forma generalizată sau septică se întâlneşte destul de rar. Ea se caracterizează prin simptome de intoxicaţie pronunţate, temperatură ridicată până la 39-40°C, erupţii eritematoase pe diverse părţi ale corpului şi membrelor, uneori fiind hemoragice; mărirea splinei şi ficatului în volum. Această formă se mai exprimă prin focare de infecţii secundare (endocardite, artrite, pneumonii etc), care la rândul său agravează şi mai pronunţat starea bolnavilor. Dacă maladia capătă o aşa întorsătură şi pacienţii nu se adresează imediat după ajutorul medical, viaţa lor poate avea un sfârşit tragic.

Confirmarea diagnosticului şi tratamentul erizipeloidului se efectuează în secţiile de boli infecţioase, însă deoarece maladia nu se transmite de la omul bolnav la cel sănătos, pacienţii cu forme uşoare şi medii necomplicate se pot trata şi în condiţii de ambulator, fiind consultaţi periodic de medicul infecţionist din cabinetul de boli infecţioase al policlinicii teritoriale respective.

Profilaxia erizipeloidului constă în depistarea precoce a acestei patologii la animalele domestice de către serviciul veterinar. Controlul riguros de către medicii veterinari a condiţiilor de tăiere a animalelor şi prelucrarea cărnii lor.

O importanţă primordială în profilaxia acestei patologii are respectarea igienei personale de către acei, care participă la prelucrarea cărnii ori îngrijirea animalelor bolnave. La prelucrarea cărnii animalelor bolnave trebuie de folosit haine de protecţie, inclusiv obligatoriu mănuşi de cauciuc.