Legioneloza este o maladie infecţioasă acută din grupul infecţiilor căilor respiratorii, provocată de bacteriile Legionella, care se transmit mai des pe cale aerogenă şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, neurologice, respiratorii, pneumonie severă şi afectarea rinichilor în cazuri grave.

Din punct de vedere istoric descoperirea etiologică şi descrierea tabloului clinic al acestei maladii sunt legate de congresul legionarilor americani, care a avut loc în Philadelphia în 1976. Din 4400 participanţi la acest congres s-au îmbolnăvit de o maladie respiratorie acută ce decurgea cu o pneumonie severă 182, dintre care au decedat 29.

În 1977 McDade şi coautorii au depistat din ţesutul pulmonar al unui legionar decedat în timpul epidemiei din Philadelphia un bastonaş gramnegativ, care s-a dovedit a fi agentul patogen al acestei patologii, ulterior în 1978 la Simpozionul Internaţional în boala legionarilor, fiind numit Legionella pneumophilla, iar suferinţa "Maladia legionarilor". Actualmente termenul "Legioneloza" include toate formele de această patologie, provocate de microorganismele din familia Legionellaceae.

În aspect etiologic agentul patogen al legionelozei se atârnă la familia Legionellaceae, genul Legionella. În prezent sunt cunoscute 20 specii de legionele, dintre care o mare parte din ştamuri se atârnă la genul L.pneumophilla. Mai notăm, că legionella prezintă un microorganism mobil, gramnegativ, care creşte pe mediile nutritive ce conţin embrion de găină şi extras din carne de cobai. Agentul nominalizat elimină atât endotoxină cât şi exotoxină.

Legionelele sunt destul de viabile în mediu acvatic: în apa de râu se păstrează până la 3 săptămâni, în apa de apeduct - timp de un an, în acea distilată - până la 140 zile. Soluţiile dezinfectante (de spirt 70%, iod 5%, formalină 1%, fenol şi hipoclorit de calciu 5% etc.) destul de rapid inactivează legionelele. Totodată ele, conform unor relatări, se pot multiplica în apa diferitor bazine acvatice, în sol. Condiţiile optimale de multiplicare a legionelelor se consideră apa bazinelor deschise la temperatura +25-30°C.

Epidemiologia legionelozei nu este bine studiată. Sursa de infecţie încă nu se cunoaşte. Mecanismul de transmitere se socoate cel aerogen, însă, probabil, el nu este unicul. Factorii principali de transmitere a acestei infecţii sunt aerul, apa (mai frecvent sub formă de aerosol) şi solul (iarăşi mai frecvent sub formă de firicele de praf de aerosol). În unele cazuri nu se poate de exclus infectarea în rezultatul consumului apei infectate.

Apa din sistemele condiţionerelor, duşurilor, staţiilor electrice etc. creează condiţii de concentrare şi transmitere a unei doze majore de infecţie persoanei umane. Cazuri de transmitere directă a legionelozei de la om la om nu se cunosc.

Legioneloza mai poate decurge ca o infecţie nosocomială, adică focare de această patologie sunt posibile printre diferiţi bolnavi spitalizaţi (în spitale de psihiatrie, centre de hemodializă, de transplant de organe, secţii de reanimatologie etc).

Mai frecvent sunt supuşi infectării cu legionele bătrânii, fumătorii, alcoolicii, narcomanii, de asemenea şi persoanele cu imunodeficienţă primară sau secundară.

Deseori legioneloza poate apărea la persoanele care lucrează la pământ sau pe şantier, la lucrătorii de climatizare şi la cei din instituţiile acvatice. Mai des sunt afectaţi bărbaţii. Morbiditatea maximală de legioneloza se înregistrează în lunile de vară-toamnă ale anului. Focare de această patologie s-au înregistrat în SUA, Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa, etc. Probabil, că această infecţie se întâlneşte peste tot globul, însă din lipsa posibilităţilor de diagnostic specific de laborator ea nu se depistează.

Patogenia legionelozei încă nu este bine cunoscută. Poarta de infectare se socoate tractul respiratoriu. Din el legionelele pătrund în sânge, unde prin intermediul torentului sangvin afectează şi alte organe, provocând modificări inflamatorii, hemoragice şi necrotice, totodată eliminând la distrugerea lor endotoxină. Ultima provoacă o afectare sistemică, iar în cazuri grave -dezvoltarea şocului toxiinfecţios cu o insuficienţă acută poliorganică ce decurge cu prevalarea insuficienţei respiratorii şi renale, de asemenea cu apariţia encefalopatiei şi a sindromului de coagulare intravasculară diseminată a sângelui. De menţionat, că şocul toxiinfecţios, de regulă, şi duce la deces, mai ales dacă pacienţii, având aşa o stare, nu se adresează imediat după ajutorul medical.

Maladia se începe acut, după o perioadă de incubaţie, care variază între 2 şi 10 zile, mai frecvent fiind de 4-7 zile.

Actualmente se subdivizează următoarele forme clinice de legioneloza:
1) boala legionarilor ce decurge cu o pneumonie severă;
2) maladia respiratorie acută fără pneumonie (febra Pontiac);
3) maladia febrilă acută cu exantemă (febra Fort-Bragg).

Boala legionarilor se începe acut cu ascensiunea termică, frisoane, cefalee, mialgii şi artralgii. În cazuri grave se observă dereglarea mersului, vorbirii, o apatie, leşin şi halucinaţii. În ziua 2-4-a de boală se asociază tusea umedă cu eliminarea sputei muco-purulente sau sangvinolente, dispneia şi durerile în piept. La examenul medical se determină semne de pneumonie. Ea poate fi uni-sau bilaterală, mai frecvent segmentară şi localizată în segmentul drept inferior al pulmonilor. În cazuri grave pneumonia, de regulă, abcedează sau decurge cu o pleurezie exudativă. Uneori se dezvoltă o bronşiolită difuză sau o alveolită. De menţionat, că în faza incipientă a bolii la 1 /3 din pacienţi apare diareea, ce necesită diferenţierea cu un şir de infecţii intestinale.

După cum s-a mai menţionat, în cazuri grave se dezvoltă şocul toxiinfecţios, care se poate finaliza tragic. Dacă maladia are o decurgere benignă, semnele de intoxicaţie dispar treptat, focarele inflamatorii din pulmoni se absorb încet timp de 4-6 săptămâni şi mai mult. Letalitatea în această formă de legioneloza atinge 20%. Maladia poate decurge sub formă uşoară, medie şi gravă, care nu se deosebeşte esenţial de alte pneumonii bacteriene.

Febra Pontiac (denumirea Pontiac provine de la oraşul Pontiac din statul Michigan, SUA) sau maladia respiratorie acută decurge fără pneumonie, având în tabloul clinic semne de bronşită şi rinită. În această formă se mai întâlnesc şi mialgii, artralgii, simptome neurologice, digestive, inclusiv voma şi diareea. De regulă, această formă decurge uşor, fără decese şi necesită obligatoriu o confirmare laboratorică.

Febra Fort-Bragg sau maladia febrilă acută cu exantemă se caracterizează prin lipsa simptomelor specifice. Erupţiile pot fi diverse, mai frecvent sub forme de pete majore, rujeoliforme sau peteşiale, cu o localizaţie variată şi fără descuamaţie după dispariţia lor. În această formă se mai întâlnesc la o parte din bolnavi semne de intoxicaţie şi bronşită acută. Notăm, că şi această formă de legioneloza necesită obligatoriu o confirmare laboratorică, deoarece ea poate fi confundată cu un şir de boli infecţioase eruptive de o altă etiologie.

La bolnavii cu legioneloza în sângele periferic se determină o leucocitoză cu neutrofilie şi devierea leucoformulei spre stânga. În urină are loc albuminuria, cilindruria, eritrocituria şi leucocituria.

Diagnosticul şi tratamentul legionelozei trebuie de efectuat în secţiile de boli infecţioase. Deoarece maladia se întâlneşte rar, iar uneori decurge atipic, ea necesită obligatoriu o confirmare bacteriologică sau, cel puţin, serologică.

Profilaxia legionelozei constă în protecţia sanitară a surselor acvatice şi în dezinfecţia apei utilizate în duşuri, condiţionere, de asemenea în dezinfecţia sistemelor de condiţionare, a locurilor pentru duşuri şi a sistemelor acestora.

Pentru profilaxia apariţiei cazurilor de legioneloză intraspitaliceşti se recomandă sterilizarea riguroasă a inventarului spitalicesc, îndeosebi a aparatajului utilizat în terapia bolilor tractului respiratoriu. Dacă apar focare de legioneloză între bolnavii spitalizaţi, se recomandă de sistat temporar operaţiile planificate, hemodializa şi transplantul de organe.

Bolnavii de legioneloză se spitalizează în saloane separate, boxe sau semiboxe. Lucrul cu materialele de la bolnavi se efectuează în mănuşi şi mască. Se recomandă ca personalul din laboratoarele bacteriologice, unde obţin germenii acestei patologii, să lucreze în haine de protecţie. Vaccinul specific în combaterea legionelozei se află încă în stadiul de elaborare.