Se deosebesc leishmanioza viscerală antroponoză (leishmanioza viscerală indiană sau Kala-Azar), zooantroponoză (leishmanioza viscerală mediteraneană sau a Asiei Mijlocii, a Africii de Vest şi leishmanioza viscerală a lumii noi) şi leishmanioza cutanată (în variantele de antroponoză, zooantroponoză şi a lumii noi).
Agenţii patogeni ai formelor de leishmanioze enumerate se atârnă la genul Leishmania, familia Trypanosmatidae, clasa Zoomastigophorea şi tipul Protozoa. Ciclul de dezvoltare a Leishmaniei are loc prin schimbul gazdelor şi posedă 2 stadii: amastigot (aflagelat) - în organismul animalului vertebrat şi al omului, şi promastigot (flagelat) - în organismul flebotomului.
Leishmania în stadiul aflagelat are o formă ovală cu lungimea de 3-5 şi lăţimea de 1 -3 microni, iar cea flagelată - respectiv 10-20 x 4 -l 0 microni.
Leishmanioza viscerală este o maladie transmisibilă, care se caracterizează printr-o evoluţie preponderent cronică cu o febră ondulatorie, trombocitopenie şi dezvoltarea caşexiei. Leishmanioza viscerală este provocată de Leishmania infantum sau donovani.
Se deosebesc 3 tipuri de focare ale acestei invazii: 1) focar natural, unde leishmaniile circulă printre animalele sălbatice (lupi, şacali, vulpi, bursuci, rozătoare, inclusiv şi ţistari etc), care sunt rezervoare de această invazie; 2) focar sătesc (rural), în care parazitul circulă prepondrent printre câini - principalele surse de invazie; 3) focar orăşenesc (urban), în care sursa principală de invazie este iarăşi câinele, însă agentul patogen se mai depistează şi la şobolani.
Parazitul de la sursa principală de invazie (câinele) se transmite preponderent pe cale transmisibilă, adică prin intermediul muşcăturii de Phlebotomus pappatasii sau alte genuri. Mai rar, însă este posibilă transmiterea acestei invazii prin transfuzii de sânge de la donatorii cu formă latentă de boală şi pe cale verticală prin intermediul placentei de la mamă la făt.
Maladia în localităţile urbane are un caracter sporadic, iar în cele rurale poate decurge şi sub formă de focare. Sezonul de sporire a morbidităţii are loc vara, iar infectarea - în toamna aceluiaşi an sau în vara anului următor. Maladia se înregistrează, de regulă, în ţările cu climă tropicală şi subtropicală, mai frecvent în ţările din bazinul Mediteranean, în Orientul Apropiat, China, Asia Mijlocie, Africa.
Promastigota parazitară, fiind inoculată în organismul uman este fagocitată de celulele macrofagale, unde se transformă în amastigotă şi se multiplică. În locul inoculării parazitului se dezvoltă un afect primar, de unde leishmaniile pot pătrunde în ganglionii limfatici regionali. Din ei paraziţii se diseminează în splină, măduva osoasă, ficat şi alte organe, provocând maladia propriu-zisă.
Perioada de incubaţie variază de la 20 zile până la 3-5 luni, uneori mai mult de un an. În locul pătrunderii leishmaniilor, mai frecvent la copii, apare afectul primar sub formă de papulă, uneori pielea pe ea se descuamează.
În evoluţia leishmaniozei viscerale se deosebesc 3 perioade: incipientă, de stare şi terminală.
În perioada incipientă se determină o slăbiciune generală, scăderea poftei de mâncare, adinamia şi o splenomegalie moderată.
În perioada de stare se ridică temperatura, care are un caracter ondulat cu o ascensiune până la 39-40°C, după care urmează o scădere. Durata curbei termice variază de la câteva zile până la câteva luni. Durata remisiei de asemenea variază între câteva zile şi 1-2 luni.
Din simptomele caracteristice pentru leishmanioza viscerală mai sunt mărirea ficatului şi mai ales a splinei în volum, ambele fiind dure la palpare, iar uneori dureroase. Pentru varianta de leishmanioză viscerală mediteraneană mai sunt caracteristice mărirea în volum a ganglionilor limfatici periferici, mezenterali, peribronhiali şi a altor grupuri cu dezvoltarea polilimfadenitei, mezadenitei, bronşadenitei.
Dacă bolnavii cu leishmanioza viscerală nu se tratează, starea lor se înrăutăţeşte, se dezvoltă caşexia. La ei progresează hipersplenismul, apare sindromul hemoragic, necroza amigdalelor şi a mucoasei bucale.
Splenomegalia pronunţată şi fibroza ficatului favorizează hipertenzia portală cu apariţia ascitei şi edemelor. Sunt posibile infarcte ale splinei.
În perioada terminală se dezvoltă caşexia cu toate semnele ei caracteristice, iar prin peretele subţire al abdomenului se conturează ficatul şi splina evident mărite în volum. Pielea la aceşti bolnavi capătă o culoare pământie, uneori asemănătoare cu ceara, mai ales în cazurile de anemie pronunţată.
Leishmanioza viscerală mediteraneană decurge sub formă acută, subacută şi cronică. Forma acută se depistează la copiii mici, se întâlneşte rar, decurge furtunos şi în cazuri netratate se termină letal.
Forma subacută se întâlneşte mai frecvent, decurge grav, timp de 5-6 luni cu progresarea simptomelor caracteristice şi complicaţii. Fără tratament maladia are un final tragic.
Forma cronică se întâlneşte mai des, fiind mai benignă şi caracterizându-se prin remisii îndelungate, care se poate finaliza cu însănătoşire, dacă pacientul se tratează la timp. De menţionat că, conform unor date bibliografice, o mare parte din pacienţi suportă această patologie sub forme subclinice sau latente cu însănătoşire spontană.
În leishmanioza Kala-Azar la 5-10% din bolnavi se dezvoltă afectarea pielii sub formă de noduli sau erupţii rozeolice. Aceşti pacienţi pot servi mai departe un timp îndelungat (mai mulţi ani) ca sursă de infecţie pentru persoanele sănătoase. In momentul de faţă leishmanioza menţionată se depistează numai în India.
Leishmanioza cutanată zooantroponoză se transmite omului de la animale (mai frecvent de la rozătoare) prin intermediul înţepăturii provocate de Phlebotomus pappatasii. Se înregistrează, de obicei, vara preponderent la populaţia de la sate. Maladia dată este răspândită mai cu seamă în ţările din Africa şi Asia.
În locul pătrunderii L.major are loc multiplicarea paraziţilor în leucocitele macrofagale, care duc la apariţia unui proces inflamator cu dezvoltarea granuloamelor specifice (leishmanioame). Peste 2 săptămâni granuloamele se descompun, formând ulceraţii şi caracterizând maladia propriu-zisă.
Perioada de incubaţie a Ieishmaniozei cutanate variază de la o săptămână până la 1-1,5 luni, mai frecvent 10-20 zile.
Se deosebesc următoarele forme clinice: leishmanioma primară (cu stadiile de nodulă, ulcer, cicatrice), leishmanioma consecutivă; leishmanioza difuzoinfiltrativă şi tuberculeformă.
În locul pătrunderii leishmaniilor apare o papulă primară de culoare roză cu dimensiunile de 2-3 mm, care rapid se măreşte, asemuindu-se cu un furuncul însoţit de o linfangoită şi o reacţie inflamatorie a ţesuturilor adiacente puţin dureroase la palpare - leishmanioma primară.
Peste 1 -2 săptămâni se începe necroza centrală a leishmaniomei, cu formarea ulcerelor de diverse forme şi dimensiuni (1-1,5 cm) cu margini abrupte şi conţinut seropurulent dens şi sangvinolent, fiind puţin dureroase la palpare. In jurul leishmaniomei primare dese ori se formează multipli noduli mici (de la 5-10 până la 100-150), care la rândul său ulcerează şi unindu-se între ele alcătuiesc câmpuri de ulceraţie.
Leishmaniomele mai frecvent se localizează pe sectoarele pielii deschise a membrelor şi feţei, peste 2-4, uneori peste 5-6 luni se începe epitelizarea şi cicatrizarea ulcerelor. Din momentul apariţiei papulei cutanate şi până la cicatrizarea ulcerelor trec circa 6-7 luni. Uneori mai are loc ulceraţia şi cicatrizarea linfadenitei şi linfagoitei regionale. Asocierea florei secundare bacteriene deseori reţine însănătoşirea definitivă. Formele difuzo-infiltrativă şi tuberculeformă se întâlnesc destul de rar.
Diagnosticul şi tratamentul diferitor forme de leishmanioza (viscerală şi cutanată) se efectuează în secţiile de boli infecţioase.
În profilaxia diferitor forme de leishmanioza au o mare importanţă măsurile de distrugere a flebotomurilor, sanarea câinilor bolnavi şi efectuarea măsurilor de deratizare. În profilaxia ieishmaniozei cutanate s-a dovedit a fi eficient vaccinul contra acestei maladii, care trebuie administrat nu mai târziu de 3 luni de la intrarea persoanelor umane în regiunile endemice de această parazitoză.