Printre grupul de infecţii zooantroponoze se numără şi sodocu sau boala muşcăturii de şobolan (guzgan).
Sodocu (boala muşcăturii de şobolan) este o maladie bacteriană din grupul infecţiilor zooantroponoze, provocată de Spirilla minor, care pătrunde în organismul uman mai frecvent prin intermediul muşcăturii de şobolan şi se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, febră intermitentă, ulceraţii a porţii de inoculare, limfadenita regională, de asemenea şi prin apariţia erupţiilor polimorfe pe piele.
Denumirea bolii (sodocu) provine de la 2 cuvinte japoneze: so - şobolan şi docu - otravă. Maladia este cunoscută din antichitate, însă agentul patogen a fost identificat numai în 1887 de către Kapter, ulterior fiind confirmat în 1900 de către 2 savanţi japonezi.
Agentul patogen - Spirilla minor se atârnă la grupul spirochetelor, are formă de spirală, este mobil, se evidenţiază prin vopsirea cu diferiţi coloranţi obişnuiţi, În mediul ambiant germenul este nestabil, rapid se distruge la acţiunea diferitor dezinfectanţi şi a temperaturilor ridicate.
Sursa şi rezervoarul principal a maladiei sodocu în natură este şobolanul. Mult mai rar ca sursă de infecţie pot fi şi alte rozătoare (şoareci, hârciogi, veveriţe, ondatre etc.) şi încă şi mai rar- câinii şi pisicile vagabonde infectate cu Spirilla minor. Mecanismul de transmitere se realizează prin intermediul muşcăturii de şobolan (mai rar de alte animale) ori în rezultatul însalivării de aceste animale a tegumentelor lezate. De la omul bolnav la cel sănătos infecţia nu se transmite. De menţionat, că în condiţii naturale infectarea şobolanilor cu Spirilla minor constituie 20-50%.
Poarta de infecţie în sodocu o constituie locul muşcăturii de şobolan, unde se dezvoltă ulterior afectul primar- o zonă de hiperemie, edem şi infiltraţie. După multiplicarea agentului patogen în plaga muşcăturii, el migrează pe căile limfatice în ganglionii limfatici regionali, unde iarăşi se multiplică, ducând la mărirea acestor formaţiuni în volum. Mai departe spirochetele pătrund în sânge şi se răspândesc prin intermediul lui, ajungând în organele interne, unde se fixează şi se acumulează în fagociţii mononucleari, provocând maladia propriu-zisă.
În tabloul clinic perioada de incubaţie oscilează de la 3 zile până la 2 luni, alcătuind în medie 12-14 zile. De menţionat, că peste acest timp, de regulă, plaga muşcăturii se tămăduieşte. Maladia se începe acut, uneori chiar cu frisoane pronunţate, ascensiuni termice rapide până la 39-40°C, slăbiciune generală şi adinamie chinuitoare, mialgii, artralgii, cefalee şi alte simptome de intoxicaţie.
In acelaşi timp în locul fostei muşcături se iveşte un infiltrat hiperemiat, dur şi dureros. Uneori pe fundalul acestui infiltrat apar necroze şi vezicule, care se transformă în ulcere profunde cu margini abrupte şi conţinut exudativ. Toate acestea împreună cu limfangita şi limfadenita (mărirea ganglionilor limfatici) regională alcătuiesc afectul primar caracteristic pentru patologia dată.
Temperatura ridicată se menţine 4-5 zile, apoi scade în mod critic (rapid), fiind însoţită de o transpiraţie abundentă. Ulterior starea bolnavului se îmbunătăţeşte, simptomatologia se ameliorează pentru o durată de 2-3 zile. După această perioadă de ameliorare iarăşi se intensifică simptomatologia bolii, inclusiv temperatura ridicată şi frisoanele. Curând apare o nouă remisie.
Pe parcursul maladiei perioadele de recidive se scurtează, iar cele de remisie (stare satisfăcătoare) se prelungesc. În formele uşoare maladia decurge fiind exprimată prin 2-3 accese, iar în formele medii şi grave netratate - în număr de 10-20 şi mai mult. Prin urmare, în sodocu curba termică are un caracter intermitent sau recidivant. Conform unor date bibliografice de specialitate, uneori maladia se poate prelungi mai multe luni şi chiar ani.
La o mare parte din bolnavi în timpul acceselor febrile la al 2-3-lea apare o erupţie polimorfă (rozeole, papule, peteşii, urticarii, rozeolo-papule, vezicule etc.) mai frecvent pe locul muşcăturii sau în jurul ei. Uneori aceste erupţii se extind pe tot corpul, iar în alte cazuri apar sub forme de "mănuşi", "guler", "scurtă", "ciorapi" sau alte combinaţii. Exantema, de regulă, nu este însoţită de prurit cutanat şi de o descuamaţie ulterioară.
La unii bolnavi mai pot apărea conjunctivite, miozite, artrite etc. In cazuri grave se dezvoltă o anemie, meningită sau meningoencefalită cu dereglări senzitive şi motorii, care pot aduce la consecinţe tragice, mai ales, când se adresează târziu după ajutorul medical.
Confirmarea diagnosticului şi tratamentul maladiei sodocu se efectuează în secţiile de boli infecţioase, însă deoarece boala nu se transmite de la omul bolnav la cel sănătos, pacienţii cu forme uşoare şi medii necomplicate se pot trata şi în condiţii de ambulator, fiind consultaţi periodic de medicul infecţionist din cabinetul de boli infecţioase al policlinicii teritoriale respective.
Profilaxia maladiei sodocu constă în depistarea precoce a bolnavilor în scop de a preîntâmpina complicaţiile şi în luarea măsurilor de deratizaţie (nimicirea rozătoarelor). Totodată persoanelor muşcate de şobolani sau alte animale li se recomandă de a fi vaccinate, în dependenţă de situaţia concretă, contra rabiei şi a tetanosului. Unii specialişti mai recomandă utilizarea antibioticelor pe parcursul a 5 zile de la săvârşirea muşcăturii.