Toate maladiile sunt periculoase, dar deosebit de grave sunt cele psihice. La oamenii care întrebuinţează des băuturi alcoolice tulburările psihice se caracterizează prin două particularităţi: la mulţi apar psihoze alcoolice şi la toţi, fără excepţie, începe modificarea personalităţii, cunoscută sub denumirea de degradare alcoolică.

Cea mai frecventă şi mai răspîndită formă de psihoză alcoolică este deliriul alcoolic. Boala începe brusc, de obicei noaptea. Primele ei simptome sunt tremurături ale mînilor şi insomnia. Apoi apare frica, tulburarea simţului orientării în mediul înconjurător. Bolnavilor le vine greu să determine unde se află în momentul de faţă.

Casa proprie le pare gară, restaurant sau un alt loc public, ei nu-i recunosc pe cei din jur. Pe cunoscuţii şi rudele lor ei îi iau drept alţi oameni şi deseori văd în aceştea pe duşmanii lor închipuiţi, de care scapă prin fugă sau, dimpotrivă, se năpustesc asupra lor cu scopul de a ,,se apăra”. Această stare este însoţită de halucinaţii.

Bolnavilor li se pare, că încăperea în care ei se află este plină de şoareci, şobolani, şerpi, păianjeni, ţînţari, draci etc şi toţi aceşti şobolani, şerpi îi muşcă, iar ţînţarii şi păianjenii le intră în nas, gură şi urechi. Bolnavilor li se năzare diferite drăcovenii, ei sunt cuprinşi de o frică grozavă. Căutînd să scape de urmăritorii închipuiţi, ei răcnesc, cheamă în ajutor, caută să sară prin fereastră, se tae cu cuţitul, îşi muşcă limba ş.a.

În cazurile de delir alcoolic în organism se produce o adevărată catastrofă. Este tulburată funcţionarea tuturor organelor şi sistemelor omului. Temperatura poate să se ridice pînă la cele mai mari cifre, pulsul devine frecvent, ochii roşii, inflamaţi, buzele uscate, crăpate, bolnavul este agitat, are febră. Această stare ţine căteva zile şi dacă nu se întreprind măsuri curative, ea se termină cu moartea bolnavului. Bolnavii mor din cauza unor complicaţii grave din partea inimii, plămînilor şi creerului.

Iluziile optice au diferite caractere. Unii bolnavi văd în casă cîini, pisici, draci, alţii – bandiţi şi ucigaşi înarmaţi. Ei aud glasuri inexistente, care, de regulă, îi ameninţă că-i vor ucide, îi vor spînzura, îi vor arde, îi învinuiesc de beţie, îi numesc alcoolici. Căutînd să scape, ei se ascund sub pat, închid uşa pe toate zavoarele şi nu dau drumul în casă nici chiar rudelor, fug în direcţie necunoscută. Unii bolnavi, nevăzînd nici o ieşire din situaţie, hotărăsc să se sinucidă.

O altă formă de psihoză alcoolică este halucinoza alcoolică, care poate fi acută şi cronică. In cazul halucinozei alcoolice acute bolnavii aud voci care îi ameninţă sau le ordonă să facă ceva. La prima vedere comportarea alcoolicilor nu prea pare neobişnuită şi cei din jur îi consideră oameni sănătoşi. Dar astfel de oameni ,, sănătoşi” trăiesc mereu cu frica, deoarece li se ,,comunică” deseori, că vor fi ,,ucişi”, li se vor scoate ochii, că le-a mai rămas să trăiască doar cîteva minute”, ,,că a sosit ora răfuielii”şi a.m.d.

Uneori vocile discută între ele, unde ,,să se răfuiască cu el”, ,,cum să-l omoare” etc. Bolnavii în acest timp ascultă pasivi, stau culcaţi, cuprinşi de groază. Tematica halucinaţiilor, după cum vedem, are un caracter extrem de neplăcut, ameninţător.

În cazurile de formă cronică a bolii bolnavii aud voci timp de mai multe luni şi chiar ani. Pretutindeni, oriunde s-ar afla, ei ,,aud” cum sunt chemati, ocărîţi, imitaţi, preveniţi că vor fi, chipurile, atacaţi. Bolnavii devin încordaţi, bănuitori faţă de cei din jur, se feresc de oameni, uneori încearcă să se sinucidă. Alteori se adresează după ajutor poliţiei, de care sunt transportaţi la spitalul de narcologie.

La unii alcoolici întîlnim şi aşa – numitul paranoid alcoolic, care se manifestă, de obicei, prin delirul de persecuţie şi delirul de gelozie.

Bolnavilor începe să li se pară, că toţi cei din jur se uită la el. Ei cred că fiecare observaţie, glumă se referă la dînşii şi reacţionează bolnăvicios la ele. Li se pare că sunt urmăriţi, că sunt arătaţi cu degetul, că se umeleşte ceva contra lor, sunt acuzaţi de crime înfiorătoare – omor, trădare de stat, spionaj ş.a.

Extrem de periculos este delirul de gelozie. Din cauza beţiilor sistematice, la bolnavi scade potenţa sexuală. Ei nu sunt în stare să recunoască cauza adevărată a acestui fapt şi consideră, că ,,toate acestea le pune la cale” soţia.

Alcoolicul începe s-o bănuiască de adulter, o urmăreşte, vine la ea la lucru, îi face scandaluri. Delirul de gelozie are deseori un caracter absurd. În imaginaţia bolnavului faptele cele mai neînsemnate din viaţa zilnică de familie capătă caracterul unor dovezi de infidelitate.

Atitudinea cordială, prietenoasă a soţiei este considerată drept semn al necinstei, minciunii, sau are drept scop slăbirea vigilenţei soţului. Încercările de a le dovedi absurditatea acestor pretenţii îi irită doar pe bolnavi. Chiar şi certurile şi scandalurile începute de asemenea bolnavi sînt apreciate de el ca dovezi de adulter: ,,cu mine numai se ciartă, iar cu alţii se odihneşte”.

Dacă femeia tace, pentru a evita scandalul, şi aceasta este considerată de bolnavi drept o dovadă contra ei: ,,nare cu ce să se dezvinovăţească”. Bolnavii cercetează cu scrupulozitate lengeria de pat, examenează toate obiectele de toaletă. Cu timpul ei devin tot mai agresivi. Soţia, apoi bărbatul de care este gelos alcoolicul, se află într-o situaţie destul de periculoasă. Uneori drept obiect al agresiei pot deveni oameni întîmplători, pasageri din tren, care ,,schimbă priviri” cu soţia lui. Jumătate din numărul bolnavilor de delir de gelozie încearcă să săvîrşească omor.

Delirul alcoolic, halucinoza alcoolică şi paranoidul alcoolic sunt principalele psihoze care apar pe baza beţiei.

Sub degradarea alcoolică a personalităţii se are în vedere scăderea activităţii organismului, sărăcirea psihicului, pierderea calităţilor eriditare şi căpătate.

Degradarea ce apare ca urmare a pieirii treptate a celulelor nervoase ale creerului şi gradul ei de exprimare depinde în temei de durata abuzului de băuturi alcoolice. Degradarea se manifestă mai mult la stadiul iniţial al alcoolismului, la ,,beţivanii” care beau de mult timp cantităţi mari de băuturi.

Pe măsură ce degradează, li se schimbă întreaga înfăţişare, pelea feţei îşi pierde elasticitatea normală şi capătă o culoare roşietică sau vînătă, faţa li se înflă, glasul lor devine răguşit, nasul-roşu. Exteriorul lor dovedeşte despre o îmbătrînire timpurie, slăbiciune alcoolică. Omul care bea arată de obicei cu 10-15 ani mai în vîrstă. Îi scade rezistenţa fizică, i se reduce imunitatea organismului faţă de boli.

La alcoolici se observă şi modificări psihice, le scade atenţia, ei se concentrează cu greu pentru înfăptuirea unei sarcini, făcînd multe greşeli. Cercetările au dovedit, că la alcoolicii cronici atenţia se reduce aproape cu 50%. Le slăbeşte memoria. Rezerva de cunoştinţe şi de noţiuni obţinute mai înainte se reduce treptat.

Raţionamentele alcoolicilor nu se deosebesc la prima vedere de cele ale oamenilor sănătoşi şi la început ei pot produce impresia, că sunt originali, ba chiar că sunt interlocutori interesanţi. Însă dacă ne întîlnim cu ei mai des, observăm că orizontul lor este redus. Ei repetă, observaţiile lor sunt stereotipe, banale. Bolnavii, deşi se stăruie să se deosebească prin erudiţie, pierd de fapt interesul pentru viaţa spirituală. Creerul lor nu este capabil de analiză creatoare. Alcoolicii consideră, că conflictele de la serviciu sunt cauzate de faptul că sunt invidiaţi, că nu li se apreciază calităţile, iar soţiile nu-i iubesc şi n-au grijă de ei, pentru că sunt lipsite de spirit gospodăresc şi-s negligente. Ei nu pot înţelege, că tot răul constă în beţia lor.

O trăsătură caracteristică a degradării alcoolice reprezintă umorul alcoolic, predispoziţia pentru pălăvrăgeală şi glume, care se manifestă chiar şi în situaţii grele de viaţă. Această însuşire este determinată de starea de euforie, nepăsare, caracteristică pentru alcoolici chiar şi atunci, cînd ei nu sunt beţi. Alcoolicul face deseori glume la adresa sa cît şi la situaţia sa dezastruoasă. Dar glumele lui nu sunt o manifestare a capacităţii de autocritică, ci a atitudinii nepăsătoare, uşuratice faţă de cele ce în realitate nu numai că nu sunt ridicole, dar chiar tragice.

La alcoolici slăbesc voinţa şi simţurile. Slăbiciunea voinţei se observă nu numai în incapacitatea de a pune capăt beţiei, dar şi în toate celelalte laturi ale vieţii. Alcoolicii promit multe şi fac puţine, nu-şi îndeplinesc lucrul cum se cuvine, îi înşală pe cei din jur, împrumută bani şi nu-i întorc.

Pe măsură ce degradează ulterior, devine tot mai evidentă contradicţia specifică a psihicului alcoolicilor. La prima vedere ei par activi, vorbăreţi, reacţionează energic la anumite evenimente, se grăbesc să dee sfaturi. Însă dacă îi cunoaştem mai în de aproape, vedem, că, deşi se agită, aduc prea puţin folos, sînt lipsiţi de adevăratul spirit întreprinzător. Deseori ei se hotărăsc să facă cutare sau cutare lucru, dar nici odată nu-l îndeplinesc. Dacă se apucă de vre-un lucru, îl lasă repede şi încep din nou să bee.

Alcoolicii se caracterizează prin instabilitatea scopurilor în viaţă. Ei cred sincer, că într-un alt oraş, la alt lucru totul li se va schimba spre mai bine.

Faptul că ei se află deseori în stare de ebrietate le scade brusc capacitatea de muncă. Posibil, că omul acesta ar fi devenit un lucrător bun, dar alcoolul îl strică cu totul. Mulţi consideră că tocmai oamenii capabili, dar la care nu le merge în viaţă, devin mai des decît alţi beţivani. De fapt lucrurile stau invers: beţia îi face pe oameni nefericiţi. Alcoolicii nu sînt capabili de muncă sistematică, ei obosesc repede. Starea de trîndăvie devine pentru ei o normă a vieţii, deaceea ei îşi schimbă deseori locul de muncă sau nu lucrează pur şi simplu mult timp.

Alcoolicii, fiind lipsiţi de orice conţinut etic, caută să-şi păstreze în faţa străinilor aparenţa de vrednicie şi de onestitate. Ei îi cîştigă deseori pe cei din jur prin căinţele lor ,,sincere”. După ce a săvîrşit vre-o faptă urîtă, alcoolicul promite cu ardoare, că se va corecta, va începe o viaţă nouă, şi oamenii îl cred deseori. El, însă, peste cîteva zile sau chiar peste căteva ore se distrează într-o companie de beţivani.

Numai cei apropiaţi, mai ales soţia şi copiii, cunosc gradul de degradare morală a alcoolicului. Cînd fac cunoştinţă cu o femee, alcoolicii ştiu să producă impresia că sunt simpatici, respectuoşi, buni şi veseli. Dar foarte curînd ese la iveală faptul că pentru viaţa de familie nu există nimic mai grav decît un alcoolic cu egoizmul şi lipsa lui de principialitate. Tot odată anume el se prezintă drept un om pe care nu-l înţeleg, dezamăgit în viaţa personală. Deaceea cei din jur nu înţeleg la început toată situaţia grea a femeii, al cărei soţ este alcoolic. Din cauza beţiilor, în familia alcoolicului se iscă inevitabil conflicte, dar, după spusele lui, el bea numai din cauza neplăcerilor familiale, a comportării urîte a soţiei faţă de el, a infidelităţii ei. Dacă ar fi să-i dăm crezare unui astfel de ,,suferind”, am putea să-i învinuim soţia, care merită, de fapt, compătimire şi sprijin.

Tendinţa alcoolicilor la mitomanie (minciună) şi iluzii este legată doar parţial de faptul că ei nu-şi înţeleg starea. De cele mai multe ori este vorba despre mitomanie şi de înşelare conştientă. Mitomania este una dintre cele mai caracteristice manifestări ale degradării alcoolice. Alcoolicul minte cînd povesteşte despre calităţile şi succesele sale din trecut. Nu trebuie să-i credem mai ales cînd el vorbeşte despre împrejurările legate de consumul băuturilor alcoolice. El îşi diminuiază întotdeauna gradul de beţie şi ascunde, de regulă, frecvenţa consumării băuturilor alcoolice şi atracţia faţă de ele.

Trebuie subliniat faptul că, dacă psihozele nu apar la toţi cei care fac abuz de băuturi alcoolice, degradarea alcoolică a personalităţii începe însă la toţi, fără excepţie. Deaceea se spune, că alcoolicii sînt lipsiţi de personalitate, ei îşi pierd individualitatea, şi toţi seamănă lent unul cu altul.

Pentru ca aceasta să nu se întîmple, omul trebuie să se gîndească la timp, să pună capăt beţiilor cu ocazie şi fără ocazie, iar cei care suferă de acum de alcoolism să înceapă tratamentul, cu ajutorul căruia modificările fizice şi psihice se supun într-o anumită măsură normalizării. Cu cît mai devreme va fi început acest tratament, cu atît va fi mai bine.

Rezumînd cele expuse mai sus, putem face concluzia că folosirea frecventă a alcoolului de către populaţie este unul dintre cei mai serioşi factori de risc sub aspectul sănătăţii psihice şi morale a ei.

Cazurile consumului de băuturi spirtoase printre adolescenţi şi tineri, familiarizarea timpurie a unora dintre ei cu alcoolul este un prilej de îngrijorare serioasă şi de alarmare.

Combaterea beţiei şi alcoolismului este în prezent legată în modul cel mai direct de educaţia omului viitoarei societăţi.

Un element component al enormei munci de educaţie privind formarea omului viitoarei societăţi este munca de profilaxie antialcoolică, care reprezintă, la rîndul său, nucleul profilaxiei primare a alcoolismului.

Pot fi evidenţiate trei aspecte ale profilaxiei primare a alcoolismului:
- In primul rănd, desfăşurarea unei mari munci de educaţie în rîndurile populaţiei, muncă orientată spre ridicarea nivelului cultural şi formarea unei opinii publice antialcoolice.
- În al doilea rînd, educaţia pentru sănătate a populaţiei şi promovarea modului sănătos de viaţă.
- În al treilea, formarea unor orientări de abstinenţă la generaţia în creştere.

La baza educaţiei pentru sănătate privind profilaxia alcoolismului se află popularizarea modului sănătos de viaţă şi dezrădăcinarea deprinderilor dăunătoare. În ceea ce priveşte generaţia în creştere este just doar un singur punct de vedere şi anume – educaţia tineretului în spiritul abstinenţei, atitudinii negative active faţă de orice manifestări de alcoolism. O asemenea abordare a problemei este pe deplin întemeiată ştiinţific. Numeroasele date din literatură stau mărturie faptului că abuzul de alcool îşi are începutul la vîrsta de copil şi adolescent.

Principiul inadmisibilităţii consumului de alcool de către copii şi adolescenţi este baza strategică a întregii munci antialcoolice, desfăşurată în rîndurile tinerilor. Sub acest aspect e necesar să subliniem, că în condiţiile cînd majoritatea populaţiei consumă alcool, munca de profilaxie antialcoolică printre minori pe baza principiului menţionat este un proces îndelungat.

Una din principalele dificultăţi e atitudinea binevoitor-ertătoare, deosebit de frecventă în cunoştinţa socială, faţă de consumul de alcool, în genere, inclusiv de către tineret.

Această atitudine este preluată de copii şi adolescenţi. Mai mult decît, înşişi părinţii, sînt de obicei primii ,,iniţiatori” ai copiilor săi în ale alcoolului. Anume ei le altoiesc ,,tradiţiile alcoolice”, oferindu-le primul păhărel şi considerînd ca ceva admisibil consumul alcoolului de către adolescenţi. A schimba atitudinea conciliant indulgentă, proprie majorităţii oamenilor, privind consumul de alcool de către minori, a pune în gardă opinia publică în legătură cu pericolul de alcool de către tineret este o chestiune complicată, deficilă, însă extrem de necesară.

Formarea unei asemenea atitudini sociale va solicita aplicarea unui complex de măsuri cultural-educative, administrativ-juridice şi medicale, orientate la strîmtorarea treptată din viaţa cotidiană a acelor împrejurări care provoacă necesitatea de alcool. Tradiţiilor de a bea, atît de răspîndite şi adînc înrădăcinate, e necesar să li se opună o popularizare largă a modului sănătos de viaţă, educaţia antialcoolică a maselor, formarea orientărilor de abstenenţă la tînăra generaţie.

Combaterea cu succes a alcoolismului şi a consumului abuziv de spirtoase în mijlocul adulţilor poate contribui esenţial la ameliorarea atmosferei în familie şi la micşorarea numărului de devieri psihice ale copiilor, condiţionate de acţiunea nocivă a alcoolului asupra funcţiei generative a părinţilor. (Centrul National Stiintifico-Practic de Medicina Preventiva din RM)