abarticular - situat în vecinătatea unei articulaţii, fără a avea vreo legătură cu aceasta;

abazie - imposibilitatea de a merge, fără ca o cauză fizică să poată fi identificată;

abces - colecţie de puroi localizată oriunde în corp, înconjurată de ţesut inflamat. Furunculul este un exemplu de abces cutanat. Cauza frecventă este o infecţie bacteriană locală, adesea cu streptococi, atunci când sistemul de apărare al organismului este afectat;

abcesul rece - e datorat bacililor tuberculoşi, se manifestă printr-o tumefacţie, dar durerea sau inflamaţia sunt reduse (ca în abcesul acut). Antibioticele, ajutate de incizia chirurgicală pentru eliberarea puroiului când este necesar, reprezintă metodele uzuale de tratament. Encefalul şi meningele cerebrale au o rezistenţă scăzută la infecţie;

abcesul cerebral - poate poate apărea după orice penetrare a acestora cu microorganisme; este fatal dacă nu se tratează prin aspirare sau drenaj chirurgical;

abces apical - abces în osul care înconjoară apexul dintelui. Abcesul apical acut este extrem de dureros, determinând inflamaţie la nivelul maxilarului şi, uneori, al feţei. Abcesul apical cronic nu este însoţit de durere şi inflamaţie. Abcesul este rezultatul infecţiei pulpei dentare. Tratamentul constă în drenaj şi tratarea canalului radicular sau extracţia dintelui. Antibioticele pot aduce o uşoară calmare a durerii;

abces ischiorectal - abces în spaţiul dintre teaca muşchiului levator ani şi bazinul osos. Poate apărea spontan, dar cel mai frecvent este secundar unei fisuri anale, hemoroizilor* trombozaţi sau altei boli a anusului. Se manifestă prin dureri anale pulsatile, febră şi. tumefacţie. Poate produce o fistulă anală. Puroiul este drenat din abces prin incizie chirurgicală;

abces periamigdalian - infecţie acută localizată între amigdală şi muşchiul constrictor superior al faringelui. Durerea severă este resimţită la deglutiţie; pacientul este febril şi prezintă semne de toxicitate, ţine capul înclinat de partea abcesului şi are trismus marcat (dificultate la deschiderea gurii). Antibioterapia este eficientă (penicilină). Incizia chirurgicală a abcesului poate fi necesară uneori. Denumire medicală: abces peritonsilar;

abces perinefretic - colecţie de puroi în jurul rinichiului, frecvent secundară unei pionefroze. Simptomele majore sunt: febră, frisoane şi dureri abdominale, unilaterale sau în flanc, însoţite adesea de disurie. Tratamentul include antibiotice, drenajul percutanat sau chirurgical al puroiului şi, uneori, nefrectomie.

abces periodontal - abces care se dezvoltă în ţesutul periodontal şi care este, adesea, o manifestare a bolii parodontale;

abces subfrenic - colecţie de puroi situată subdiafragmatic, de obicei în partea dreaptă, între ficat şi diafragmă. Cauzele includ infecţii postoperatorii (frecvent după intervenţii chirurgicale pe stomac sau intestinul gros) şi perforaţia unui organ (de exemplu, ulcer gastro-duodenal perforat). Tratamentul prompt cu antibiotice poate fi eficient, dar cel mai adesea, acest abces trebuie drenat chirurgical.

abces tropical - abces hepatic determinat de infecţia cu Entamoeba hystolitica. Sinonim: abces amoebian;

abdomen - parte a corpului situată sub torace, de care este separată prin diafragm. Abdomenul conţine organele digestive - stomac, ficat, intestin etc, şi ale excreţiei - rinichi, vezică urinară etc; la femei, conţine, de asemenea, ovarele şi uterul. Regiunile abdomenului sunt arătate în ilustraţie;

abdomen acut - urgenţă chirurgicală cauzată de lezarea unuia sau mai multor organe abdominale ca urmare a unui traumatism sau unei boli. Pacientul prezintă durere severă şi adesea este în şoc. Perforaţia unui ulcer gastroduodenal, infecţia gravă a apendicelui, ruptura de ficat sau de splină ca urmare a unui traumatism prin strivire, toate produc un abdomen acut care impune tratament de urgenţă;

abducens (nervul) - perechea a VI-a de nervi cranieni, care inervează muşchiul drept lateral al fiecărui glob ocular, responsabil de rotirea acestuia în afară;

abductor (muşchi) - orice muşchi care face mişcarea de abducţie;

abducţie - îndepărtarea unui membru sau a unui segment anatomic de la linia mediană a corpului;

aberant anormal - termen folosit de obicei la vasele de sânge sau nervii care nu urmează traiectul normal;

aberaţie (în optică) - defect în formarea imaginii de către lentile. În aberaţia cromatică, imaginea formată de lentile este colorată franjurat ca rezultat al gradului diferit la care lumina de diferite culori este refractată de sticlă. Este corectată prin utilizarea lentilelor monocromatice. În aberaţia sferică, imaginea este înceţoşată deoarece razele de la obiect revin la focar în poziţii oarecum diferite ca rezultat al curburii lentilelor: razele care trec mai mult periferic prin lentile sunt curbate mai mult decât cele care trec prin centru. Aceasta se egalizează cu lumină monocromatică;

abiotrofie - degenerarea sau pierdere a funcţiilor fără o cauză aparentă; de exemplu,  abiotrofia  retiniană este degenerarea progresivă a retinei conducând la afectarea vederii, apărând în unele tulburări genetice ca retinita pigmentară;

ablatio - separare, desprindere;

ablatie - acţiunee de îndepărtare a unei părţi din corp, una din modalităţile exerezei; sinonim: amputaţie, rezecţie;

ablepharia - malformaţie congenitală caracterizată prin absenţa parţială sau totală a pleoapelor sau a fisurii palpebrale;

abortiv - medicament care provoacă avortul sau avortul spontan;

abraziune - 1. rană minoră în care suprafaţa pielii sau a mucoase este afectată prin frecare sau zgâriere; 2. fenomen fiziologic sau patologic de şlefuire (tocire) a suprafeţelor şi marginilor dinţilor antagonişti prin articularea interdentară sau masticaţie; o uşoară abraziune apare o dată cu vârsta, dar poate fi mai accentuată în bruxism sau asociată unor diete. 3. orice acţiune de frecare sau zgâriere care produce uzura unei suprafeţei;

abruptio placentae - desprinderea placentei de la poziţia normală, cauzată de detaşarea completă sau parţială a acesteia de peretele uterin după săptămână a 24-a de sarcină. Poate determina grade diferite de şoc; hipofibrihogenemia (un defect de coagulare a sângelui) este o complicaţie ulterioară. Abruptio placentae este adesea asociată cu hipertensiune arterială şi preeclampsie;

Absidia - specie de ciuperci din familia Mucoraceae, clasa Phycomycetes, care uneori produc boli la oameni;

absorbţie (în fiziologie) - reţinerea lichidelor sau a altor substanţe de către ţesuturile corpului. Alimentele digerate sunt absorbite în sânge şi limfa din tractul digestiv. Cea mai mare parte a absorbţiei hranei are loc în intestinul subţire - în jejun şi ileon - deşi alcoolul este absorbit în stomac. La nivelul intestinului subţire există vilozităţile intestinale, care cresc mult suprafaţa şi, deci, viteza de absorbţie;

abulie - lipsa mai mult sau mai puţin pronunţată a voinţei. Individul încă doreşte, dar el nu intră în acţiune; iniţiativa şi energia sunt inhibate. Este un simptom frecvent întâlnit în schizofrenie;

ac - instrument subţire, cu vârf ascuţit, utilizat în medicină în diferite scopuri. Acele utilizate în chirurgie au diferite forme, în funcţie de tipul intervenţiei; există ace pentru sutură care pot fi atraumatice. Acele care au un canal sunt utilizate pentru injectarea de substanţe în organism, pentru a obţine probe de ţesuturi sau pentru a elimina lichid dintr-o cavitate;

ac cu limitator - ac chirurgical prevăzut cu un guler proeminent, care împiedică acul să pătrundă în ţesut mai mult decât lungimea prevăzută;

ac intraosos - ac cu orificiu larg, utilizat pentru inserţia directă în măduva osoasă a tibiei (de obicei) la copii, care se utilizează doar în urgenţe, când nu se poate efectua un alt acces venos. Prin acest ac se pot introduce lichide şi medicamente necesare rapid bolnavului. Se face doar la pacienţii inconştienţi şi trebuie înlocuită rapid cu o altă cale de acces intravenos.

acalazie - incapacitatea musculaturii netede a tubului digestiv, aflată în stare de spasm, de a se relaxa; termenul se foloseşte, de obicei, pentru cardia, desemnând sub numele de acalazie esofagiană un sindrom cardioesofagian, caracterizat prin încetinirea accentuată a tranzitului eso-gastric. Poate apărea la orice vârstă; simptomele includ; dificultate la înghiţirea lichidelor şi a solidelor, care se accentuează lent de-a lungul anilor; uneori, regurgitarea alimentelor nedigerate şi, ocazional, dureri toracice severe determinate de spasmul esofagian. Diagnosticul se pune prin examen radiologic (tranzit baritat) si, uneori, prin studii manometrice. Sinonime: cardiospasm, achalasia.

acalculie - tulburare caracterizată prin incapacitatea de a efectua calcule matematice simple. Este un simptom al afectării lobului parietal;

Acanthamoeba - gen de amoebe care se găsesc frecvent în sol şi în apa contaminată; determină la om infecţie corneeană dureroasă şi ulceraţii; apare mai frecvent datorită sterilizării improprii a lentilelor de contact;

acanthosis - hiperplazie a epiteliului prin înmulţirea celulelor din stratul malpighian al epidermului, conducând la îngroşarea acestuia;

acardie - malformaţie caracterizată prin absenţa congenitală a cordului. Poate apărea în cazul siamezilor; geamănul care are cord controlează circulaţia pentru amândoi;

acariază - infestaţie cu acarieni şi căpuşe, a căror prezenţă poate provoca simptome ca alergia şi dermatitele;

acaricid - orice substanţă chimică utilizată pentru distrugerea acarieni lor şi a căpuşelor;

Acarina - grup de artropode care includ acarienii şi căpuşele;

Acarus (Tyroglyphus) - specie de muşte. Musca de făină, Acarus siro (Tyroglyphus farinae) este neparazită, dar prezenţa ei în făină poate provoca dermatite alergice severe la muncitorii din morile de cereale;

acatalazie - lipsă înnăscută a enzimei catalază, care conduce la apariţia de infecţii recurente ale gingiilor (gingivite) şi ale cavităţii bucale. Este cel mai des întâlnită în Japonia;

acatizie - efectuarea de mişcări involuntare produse de medicamente antipsihotice, cum ar fi fenotiazinele. Persoana afectată nu poate păstra mai mult timp aceeaşi poziţie, lucru care poate fi confundat cu agitaţia pentru care medicamentul a fost prescris iniţial;

acceptor (în biochimie) - substanţă care, în prezenţa unei enzime transportoare de hidrogen, suferă un proces de reducere, ca urmare a combinării cu hidrogenul;

acces - atac brusc. Termenul este folosit frecvent în mod specific pentru convulsiile epileptice, dar este folosit şi în alte situaţii, de exemplu acces de tuse;

acces de reţinere a respiraţiei - episod în care un copil (frecvent cu vârsta între 1 şi 5 ani) ţipă, îşi ţine respiraţia şi se cianozează. Fiecare atac este frecvent precipitat de starea de dispoziţie şi poate determina pierderea conştientei. Nu este necesar un tratament medicamentos, atacurile putând dispărea spontan;

accesor (nervul) - perechea a XI-a de nervi cranieni, care are două rădăcini, craniană şi spinală. Fibrele de la rădăcina craniană merg cu nervul numai pe o distanţă scurtă înainte de a se uni cu nervul vag şi a forma nervul laringian recurent, care inervează muşchii laringieni interni. Fibrele care provin din rădăcina spinală inervează muşchii sternocleidomastoidian şi trapez în regiunea gâtului (anterior şi posterior). Sinonim: nerv accesor spinal;

accident ischemic tranzitor (TIA - transient ischaemic attack) întreruperea temporară a circulaţiei într-o regiune a creierului, care apare datorită emboliei, trombozei arterelor craniene sau unui spasm vascular. Simptomele pot fi asemănătoare celor din accidentul vascular cerebral, dar pacientul se recuperează în mai puţin de 24 ore;

accident vascular cerebral - accident neurologic localizat, cu durată mai mare de 24 de ore, determinat de o leziune vasculară cerebrală. Accidentul vascular cerebral ischemic (sau infarctul cerebral) apare cel mai adesea ca o consecinţă a unui trombus, a unui embol (trombus mobilizat sau corp străin care, antrenat prin circulaţie, va produce obstrucţia arterei) sau o îngustare a arterei favorizată de ateroscleroză (cauza principală a accidentelor ischemice). Accidentul vascular cerebral hemoragic apare datorită unei scurgeri de sânge în ţesutul cerebral, consecinţă a hipertensiunii arteriale, malformaţiilor vasculare (angiom, anevrism), tulburărilor de coagulare sau complicaţiilor unui tratament anticoagulant. Scăderea prelungită a presiunii sângelui poate duce la afectarea difuză a ţesutului cerebral. Simptomele observate (hemiplegie, tulburări de sensibilitate, ale câmpului vizual, paralizia unuia sau a mai multor nervi cranieni, tulburări de vorbire, comă etc.) pot fi izolate sau asociate în diferite modalităţi după sediul şi întinderea accidentului vascular. Sinonime: apoplexie, stroke;

acefalie - malformaţie caracterizată prin lipsa congenitală a capului;

acentric (în genetică) cromozom sau fragment de cromozom care nu are centromer. Întrucât aceştia nu se pot ataşa la fus, se pierd frecvent în cursul diviziunii celulare. Aceasta se întâmplă adesea în celulele supuse iradierii;

acervulus cerebri - masă de granule de material care conţine calciu, găsită frecvent în glanda hipofiză ca urmare a procesului de calcificare (normal după vârsta de 17 ani). Sinonim: nisip cerebral;

acetabulum - cavitatea articulară a osului coxal pentru articulaţia cu capul femurului (osul coapsei), formând articulaţia şoldului. Sinonim: cavitate cotiloidă;

acetazolamidă - inhibitor de anhidrază carbonică, utilizat în special în tratamentul glaucomului pentru reducerea presiunii intraoculare şi, de asemenea, pentru prevenirea convulsiilor epileptice şi a răului de altitudine. Se administrează pe cale bucală sau injectabilă; reacţiile adverse includ: somnolenţă, parestezii, şi tremorul mâinilor şi picioarelor;

acetilcolină - ester al acidului acetic al bazei organice colină; este un neurotransmiţător în sinapsele nervilor parasimpatici şi în joncţiunile neuromusculare. După ce transmite impulsul nervos, acetilcolină este descompusă rapid de enzima colinesterază. Medicamentele anticolinergice blochează acţiunea acetilcolinei la nivelul receptorilor; anticolinesterazele şi inhibitorii acetilcolinesterazei prelungesc activitatea acetilcolinei prin blocarea colinesterazei;

acetonă - compus organic care este un intermediar al multor reacţii de fermentaţie bacteriană şi este produs prin oxidarea acizilor graşi. În unele stări anormale (de exemplu, în inaniţie), acetona şi alte cetone se pot acumula în sânge. Acetona este un lichid volatil, miscibil atât cu grăsimile, cât şi cu apa şi, de aceea, se foloseşte în special ca solvent. Este folosită în cromatografie şi în prepararea ţesuturilor pentru extracţia enzimatică;

Achile (tendonul lui) - tendon al muşchilor gambei (muşchiul gastrocnemian şi solear), situat în partea posterioare a gleznei şi fixat pe calcaneu;

achilie - absenţa sau diminuarea secreţiilor digestive. Termenul este aplicat frecvent stomacului nesecretor (achilie gastrică), a cărui mucoasă este atrofiată;

acid acetoacetic - acid organic produs în cantităţi mari de către ficat în boli metabolice asociate cu o rată crescută de oxidare a acizilor graşi (de exemplu, în inaniţie). Acidul acetoacetic astfel format este transformat ulterior în acetonă şi este excretat;

acid azotic - acid mineral puternic coroziv; în concentraţie mare, poate produce arsuri cutanate. Ingestia acidului azotic provoacă arsuri, dureri şi ulceraţii ale cavităţii bucale, faringelui şi esofagului. Tratamentul constă în administrarea de urgenţă de soluţii alcaline, urmate de lapte sau ulei de măsline. Formulă chimică: HNO3;

acid benzoic - antiseptic, activ pe fungi şi bacterii, utilizat pentru conservarea alimentelor şi a preparatelor farmaceutice, ca şi pentru tratamentul infecţiilor fungice cutanate;

acid citric - acid organic care se găseşte în natură în citrice. El se formează în prima etapă a ciclului Krebs, important ciclu de reacţii care produce energie în organism;

acid clorhidric - acid tare, prezent în formă diluată în sucul gastric. Secreţia în exces a acidului clorhidric de către stomac se numeşte hiperclorhidrie;

acid folic (acid pteroilglutamic) - substanţă din grupul vitaminelor B, importantă în sinteza acizilor nucleici. Rolul metabolic al acidului folic este interdependent cu al vitaminei B12, deficitul unuia antrenând şi deficitul celuilalt. Deficitul de acid folic duce la apariţia anomaliilor megaloblastice. Surse bune de acid folic sunt: ficatul, drojdia de bere şi legumele cu frunze verzi. Necesarul exact de acid folic nu este bine cunoscut, dar ingestia zilnică a 200 ug de acid folic la adult par a fi eficiente. Cantitatea se dublează înainte de concepţie şi în primele trei luni de sarcină pentru a preveni defectele de tub neural (de exemplu, spina bifida) şi alte malformaţii congenitale (de exemplu, cheilopalatoschizis);

acid folinic - derivat al acidului folic, implicat în sinteza purinelor. Se administrează pe cale bucală sau injectabilă sub forma sărurilor sale de calciu; este utilizat pentru contracararea efectelor metotrexatului şi a altor inhibitori de reductază hidrofolat şi pentru a preveni efectele lor toxice. Acţiunea lui este numită: acidul folinic salvator. Acidul folinic are efect potenţator asupra fluoracilului, administrându-se adesea împreună;

acid gamma-aminobutiric - aminoacid care se găseşte în sistemul nervos central, predominant în encefal, unde acţionează ca neurotransmiţător inhibitor;

acid glucuronic - acid derivat din glucoza, care este un important constituent al condroitinsulfatului (ce se găseşte în cartilaj) şi al acidului hialuronic (ce se găseşte în lichidul sinovial);

acid gras - acid organic alifatic, monocarboxilic, rezultat din oxidarea unui alcool primar şi având ca formulă generală CnH2n02. Acizii graşi sunt constituenţii fundamentali a numeroase lipide, inclusiv trigliceridele. Unii acizi graşi pot fi sintetizaţi în organism, alţii, numiţi acizi graşi esenţiali, se obţin doar din dietă. Exemple de acizi graşi: acidul palmitic, acidul oleic, acidul stearic;

acid gras esenţial - acid din grupul acizilor graşi nesaturaţi care este absolut necesar pentru dezvoltare, dar care nu poate fi sintetizat de organism. Aceştia sunt: acidul linoleic, acidul linolenic şi acidul arahidonic; dintre aceştia, numai acidul linoleic este important să existe în dietă; ceilalţi doi putând fi sintetizaţi în organism din el. Cantităţi mari de acid linoleic se găsesc în uleiul de porumb şi uleiul de soia; cantităţi mici mai există în carnea de porc.

acid hialuronic mucopolizaharid - acid care acţionează ca agent de fixare şi protector pentru substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv. Este, de asemenea, prezent în lichidul sinovial, în umoarea apoasă şi în cea vitroasă;

acid hidrocianic - acid volatil toxic care poate duce la deces în mai puţin de un minut dacă este inhalat. Are miros de migdale amare. Sinonim: acid prusic;

acid homogentizic - produs format în timpul metabolismului aminoacizilor fenilalanină şi tirozină. În mod normal, acidul homogentizic este oxidat de enzima homogentizic acid oxidază. În cazuri rare, această enzimă lipseşte, determinând apariţia alcaptonuriei, în care se elimină cantităţi mari de acid homogentizic prin urină;

acid lactic - compus chimic format în celule ca produs final al metabolismului glucozei în absenţa oxigenului. În timpul efortului fizic intens, acidul piruvic este redus la acid lactic, care se acumulează în muşchi, producând crampe. Acidul lactic (datorită pH-ului scăzut) este un important conservant pentru alimente. Acidul lactic produs prin fermentaţia laptelui este responsabil de conservarea şi aroma brânzei, iaurtului şi a altor produse lactate fermentate;

acid lipoic - compus organic care conţine sulf şi care poate fi uşor trecut în forma sa redusă, acid dihidrolipoic. Acidul lipoic are, în metabolismul carbohidraţilor, funcţie de coenzimă în decarboxilarea oxidativă a piruvatului şi a altor cetoacizi;

acid mefenamic - medicament antiinflamator, utilizat în tratamentul cefaleei, durerilor dentare, reumatice şi a altor afecţiuni similare. Se administrează pe cale bucală; efectele sale adverse includ: tulburări digestive, somnolenţă şi erupţii tegumentare;

acid nicotinic - substanţă care face parte din grupa vitaminelor B. Este un derivat piridinic. Amida sa se numeşte nicotinamidă. Ambele forme sunt la fel de active. Nicotinamidă este un component al coenzimei NAD (nicotinamid adenin dinucleotid) şi al NADP, compusul său fosfat. Acidul nicotinic este luat de organism din dietă, dar se formează şi în organism în cantităţi mici, din aminoacidul esenţial triptofan. Deficitul de acid nicotinic duce la apariţia pelagrei. Surse de acid nicotinic sunt: carnea, drojdia de bere, unele cereale, sfecla roşie, guliile etc. Necesarul zilnic de acid nicotinic pentru adult este de 18 mg echivalent (1 mg echivalent este egal cu 1 mg de acid nicotinic disponibil sau 60 mg triptofan). Sinonim: niacină.

acid nucleic - compus organic complex prezent în celulele vii, alcătuit dintr-un lanţ de nucleotide. Există două mari categorii de acizi nucleici: ARN (acidul ribonucleic) şi ADN (acidul dezoxiribonucleic). Funcţiile lor principale sunt în ereditate şi în sinteza proteinelor;

acid oxalic - acid extrem de toxic (C2H204). Se găseşte în diferite substanţe decolorante; în natură se găseşte în anumite plante cum ar fi: măcrişul şi frunzele de revent. Este un puternic iritant local; dacă este înghiţit, produce senzaţie de arsură la nivelul cavităţii bucale şi faringelui, vărsături sangvinolente, dificultăţi de respiraţie şi colaps circulator. Tratamentul se face cu lactat de calciu sau alte săruri de calciu, lapte sau apă de var;

acid pantotenic - vitamină din grupul vitaminelor B, care se găseşte în multe alimente şi este un component esenţial al coenzimei A, care funcţionează ca un cofactor de transfer acil pentru multe
reacţii enzimatice. Necesarul zilnic pentru adulţi este de 4-7 g. Deficitul de acid pantotenic se caracterizează prin stare de rău general, disconfort abdominal, parestezii etc.;

acid picric (trinitrofenol) - substanţă galbenă cristalină care este folosită ca fixator şi uscător pentru ţesuturi;

acid salicilic - medicament care produce descuamarea tegumentului şi distrugerea bacteriilor şi a fungilor. Se administrează topic pe piele în tratamentul ulceraţiilor, eczemelor, psoriazisului, pitiriazisului, verucilor, bătăturilor;

acid sialic - acid organic monocarboxilic, care intră în componenţa unor glicoproteine, gangliozide şi în structura peretelui celular al unor bacterii;

acid sulfuric - acid puternic coroziv, având formula chimică H2S04, larg folosit în industrie. Ingestia de acid sulfuric produce arsuri severe ale cavităţii bucale şi faringelui, cu apariţia dificultăţilor de vorbire, respiraţie şi deglutiţie. Ca primă măsură de tratament de urgenţă, pacientul trebuie să bea cantităţi mari de lapte sau apă sau albuş de ou; spălătura gastrică trebuie făcută de urgenţă. Contactul acidului sulfuric cu ochii sau tegumentele trebuie tratat cu spălături abundente cu apă ale ariei afectate;

acid tricloracetic - substanţă astringentă, utilizată sub formă de soluţie în diferite boli ale pielii. De asemenea, este aplicat local pentru tratarea verucilor;

acid undecenoic - substanţă antifungică, ce se aplică pe tegumente, sub formă de pudră, cremă, loţiuni sau spray, pentru tratamentul unor infecţii, cum ar fi „piciorul de atlet";

acid uric - acid organic conţinând azot, care constituie produsul final de metabolizare a nucleoproteinelor. Este un component al urinei. Cristalele de acid uric se depozitează în articulaţiile persoanelor care suferă de gută;

acidemie - aciditate anormal de ridicată a sângelui. Această stare poate rezulta ca urmare a creşterii concentraţiei substanţelor acide şi/sau scăderii nivelului substanţelor alcaline în sânge;

acidofil - 1. (în histologie) termen care descrie ţesuturi, celule sau părţi de celule care se colorează cu coloranţi acizi (de exemplu, eozina); 2. (în bacteriologie) bacterie care creşte bine în medii acide;

acidorezistent - 1. bacterie care a fost colorată şi continuă să-şi menţină culoarea după tratamentul cu soluţie acidă. De exemplu, bacilul tuberculozei este stabil la acid când se colorează cu fucsină. 2. metodă de colorare prin care culoarea unui preparat nu se modifică prin spălarea cu soluţie acidă;

acidoză - situaţie în care aciditatea fluidelor din corp şi ţesuturi este anormal de ridicată. Aceasta apare datorită perturbării mecanismelor responsabile cu menţinerea echilibrului între acizii şi bazele din sânge; În acidoza gazoasă (respiratorie) o cantitate mai mare decât cea normală de dioxid de carbon este reţinută în corp, aşa cum se întâmplă în înec. În acidoza renală, insuficienţa renală are ca rezultat pierderea excesivă a bicarbonaţilor sau reţinerea acizilor fosforic şi sulfuric. Pacienţii cu diabet zaharat pot prezenta cetoacidoză, în care sodiul, potasiul şi corpii cetonici se pierd prin urină;

acidoză lactică - aciditate plasmatică excesivă datorată acumulării de acid lactic. Poate fi produsă de multe boli printre care insuficienţa cardiacă sau deshidratarea severă. Poate fi, de asemenea, produsă prin acumularea de biguanide utilizate în tratamentul diabetului zaharat tip 2, în special atunci când există insuficienţă renală. De aceea, biguanidele nu trebuie utilizate la pacienţii diabetici care au şi insuficienţă renală sau cardiacă, sau sunt deshidrataţi;

acidul vanililmandelic - metabolit al catecolaminelor, excretat în cantităţi mari în urină datorită unei producţii crescute de catecolamine, aşa cum se întâmplă în feocromocitom. Măsurarea nivelului VMA în urina pe 24 de ore este încă utilizată ca test screening pentru feocromocitom, cu toate că tinde să fie înlocuit cu măsurarea directă a catecolaminelor urinare.

acinus - 1. mic sac sau cavitate înconjurată de celule secretorii glandulare. Unii autori consideră termenul ca sinonim cu alveole, dar alţii disting acinul prin faptul că posedă o trecere îngustă (lumen) de la sac; 2. (în plămân) ţesuturile care sunt alimentate cu aer de la o bronhiolă terminală. Emfizemul este clasificat în funcţie de părţile de acini implicaţi (de exemplu, centroacinar, panacinar sau periacinar);

acizi biliari - acizi organici care intră în compoziţia bilei. Majoritatea apar ca săruri biliare (glicocolat de sodiu şi taurocolat de sodiu). Ei sunt: acidul colic, acidul dezoxicolic, acidul glicocolic şi acidul taurocolic;

aclazie diafizară - afecţiune congenitală a dezvoltării cartilajului şi osului, care se caracterizează prin apariţia de exostoze ale oaselor lungi. Dezvoltarea osului poate fi afectată, ducând la tulburări ale creşterii osoase şi diformităţi;

aclorhidrie - absenţa acidului clorhidric în secreţia gastrică. Aclorhidria care persistă în ciuda dozelor mari de histamină se asociază cu atrofia mucoasei stomacului. Această stare este adesea caracterizată prin absenţa factorului intrinsec, care duce la anemie pernicioasă. Frecvent, la unele persoane, aclorhidria nu se asociază cu nici o boală, nu produce nici un simptom şi nu necesită tratament;

acnee - afecţiune inflamatorie frecventă a glandelor sebacee. Aceste glande producătoare de grăsimi se află sub controlul androgenilor, dar cauza acneei este necunoscută. Poate afecta faţa, spatele şi
toracele, şi se caracterizează prin prezenţa punctelor negre cu papule, pustule şi, în cazurile mai severe, chisturi şi cicatrice. Acneea este uşor tratabilă;

acolie - absenţa sau deficitul secreţiei biliare sau incapacitatea bilei de a ajunge în tractul digestiv (de exemplu, datorită obstrucţiei ductului biliar);

acolurie - absenţa pigmenţilor biliari din urină care apare în unele forme de icter;

acomodare (ochi) - modificarea curburii cristalinului schimbând focalizarea ochiului. Când muşchiul ciliar este relaxat, ligamentele de susţinere se ataşează corpului ciliar şi ţin cristalinul în poziţie extinsă determinând aplatizarea acestuia. Ochiul este apoi capabil să focalizeze obiectele de la distanţă. Pentru ca ochiul să focalizeze obiectele apropiate, muşchiul ciliar se contractă şi tensiunea în ligamente este, astfel, redusă, permiţând cristalinului să redevină sferic;

acondroplazie - afecţiune ereditară, autosomal dominantă, în care oasele braţelor şi ale picioarelor sunt mai mici decât dimensiunea normală datorită unor anomalii atât ale cartilajelor, cât şi ale oaselor. Rezultatul este un nanism caracterizat de membre scurte, aspect normal al corpului şi capului, şi inteligenţă normală;

acorie - malformaţie caracterizată prin absenţa pupilei;

acranie - malformaţie congenitală caracterizată prin absenţa completă sau parţială a craniului, datorată unui defect de dezvoltare;

acro - element de compunere care introduce în termeni sensul de: 1. extremitate, vârf. De exemplu, acrohipotermie (scădere anormală a temperaturii extremităţilor: mâini şi picioare); 2. înălţime, promontoriu. De exemplu, acrofobie (teamă morbidă de înălţime); 3. extrem, intens. De exemplu, acromanie (grad extrem de manie).

acrocentric - cromozom în care centromerul este situat la sau foarte aproape de capăt;

acrocianoză - cianoza mâinilor şi a picioarelor datorată circulaţiei încetinite a sângelui prin vasele mici din tegumente;

acrodermatită - inflamaţie a tegumentelor picioarelor sau mâinilor. Forma cronică difuză produce tumefierea şi înroşirea zonelor afectate, urmate de atrofie. Este o manifestare a bolii Lyme;

acrodermatită enteropatică - afecţiune caracterizată printr-o inabilitate ereditară în absorbţia zincului care cauzează încetinirea creşterii, zone izolate de cădere a părului şi diaree cronică. Tratamentul constă în suplimentarea zincului;

acromatic - fără culoare;

acromatopsie - afecţiune în care anumite culori sunt confundate cu altele. Pierderea adevărată a aprecierii culorilor este extrem de rară, dar un asemenea defect de discriminare a culorilor apare la aproximativ 8% dintre bărbaţii caucazieni şi la aproximativ 0,4% dintre femeile caucaziene. Cel mai frecvent tip este daltonismul (protanopia), în care persoana nu poate distinge între roşu şi verde. Unele cazuri sunt datorate unor boli dobândite ale retinei, dar majoritatea cazurilor sunt ereditare. Se pare că boala este datorată unui defect al celulelor senzoriale din retină responsabile de percepţia culorilor. Sinonim: cecitate cromatică;

acromegalie - afecţiune caracterizată prin creşterea în dimensiuni a mâinilor, picioarelor şi feţei, datorată producţiei excesive a hormonului de creştere (somatotropină); cauza este o tumoră a glandei hipofize anterioare. Tumora poate fi tratată prin radioterapie sau intervenţie chirurgicală;

acromion - proces osos alungit situat la vârful spinei scapulei, care serveşte la articularea cu clavicula, formând articulaţia acromio-claviculară;

acroparestezie - senzaţie de furnicături în mâini si picioare;

acroscleroză - afecţiune cutanată, care este un tip de sclerodermie generalizată. Are, de asemenea, trăsăturile bolii Raynaud cu afectarea în principal a mâinilor, feţei şi picioarelor;

acrozom - structura rezultată din modificarea aparatului Golgi, prezentă în partea anterioară a spermatozoidului, care digeră membrana ovulului, facilitând fecundaţia. El se rupe numai după fertilizare (reacţie acrozomială), eliberând un număr de enzime care ajută la pătrunderea printre celulele foliculare care încă înconjoară ovarul. Afectarea reacţiei acrozomiale este o cauză de sterilitate la bărbaţi;

ACTH (adrenocorticotrophic  hormone) - hormon sintetizat şi stocat în glanda hipofiză anterioară, o mare cantitate de ACTH fiind eliberată ca răspuns la orice formă de stres. Eliberarea lui este stimulată de hormonul de eliberare a corticotropinei. ACTH-ul controlează secreţia hormonilor corticosteroizi* de către glanda suprarenală. Un analog al ACTH, tetracosactide, se administrează injectabil pentru testarea funcţiilor glandei suprarenale. Sinonime: hormon adrenocorticotrofic, adrenocorticotropină, corticotropină;

actină - proteină, care se găseşte în muşchi şi care joacă un rol important în procesul de contracţie;

Actinobacillus - gen de bacterie aerobă, imobilă, Gram-negativă, care este în mod caracteristic sferică sau sub formă de bacii, dar ocazional creşte în filamente ramificate. Produce boli la animale, care pot fi transmise şi la om;

actinomicoză - afecţiune necontagioasă cauzată de bacteria Actinomyces israelii, care în mod normal se localizează la maxilare, dar poate, de asemenea, afecta plămânii, creierul sau intestinele. Această bacterie este prezentă în mod normal în cavitatea bucală, dar poate deveni patogenă ca urmare a abcesului apical sau a extracţiei unui dinte. Este caracterizată de fistule multiple care se deschid pe piele. Tratamentul constă în drenajul puroiului şi cură prelungită cu antibiotice;

Actinomyces - gen de bacterii asemănătoare ciupercilor, imobile, Gram-pozitive, care produc boli la animale şi om. Specia Actinomyces israelii produce actinomicoză la om;

actinoterapie - termen care cuprinde toate metodele de tratament care utilizează radiaţiile infraroşii sau ultraviolete;

activare - 1. stare de alertă şi de responsivitate înaltă la stimuli. Este produsă de o motivaţie puternică, de anxietate şi de mediu stimulativ; 2. excitaţie fiziologică a cortexului cerebral de către centrii profunzi ai encefalului, cum ar fi sistemul activator reticular, ducând la insomnie şi stare de alertă. Ipotetic, aceste grade necorespunzătoare, scăzute sau crescute, ale excitaţiei conduc la probleme neuropsihiatrice, cum ar fi narcolepsia şi mania. Sinonim: excitaţie.

activitate encefalică - funcţionarea creierului ca un întreg unitar;

activitate optică - proprietatea unei substanţe de a roti planul de polarizare al luminii polarizate. Un compus care rotează planul la stânga se numeşte levorotator (sau 1-); cel care rotează planul la dreapta se numeşte dextrorotator (sau d-);

actomiozină - proteină complexă formată în muşchi din actină şi miozină în timpul procesului de contracţie;

acţiune cumulată - efectele toxice ale unui medicament, produse prin administrări repetate de doze mici la intervale care nu sunt destul de lungi pentru ca medicamentul să fie descompus sau excretat;

acuitate vizuală - capacitatea percepţiei vizuale: gradul în care o persoană este capabilă să distingă detaliile fine. Acuitatea vizuală depinde de cât de bine sunt iluminate obiectele şi este sporită de diverşi factori ca practica şi motivaţia, dar cele mai importante sunt integritatea retinei şi capacitatea ochiului de a focaliza razele luminoase pentru a forma imaginea pe retină. Acuitatea pentru vederea la distanţă este frecvent exprimată prin scorul Snellen; acuitatea pentru vederea de aproape se apreciază prin scorul Jaeger;

acupunctura - terapie complementară în care ace fine sterile sunt introduse în piele în puncte specifice ale corpului. Tehnica a fost dezvoltată de medicii din Orient care recunosc căile şi fluxurile energetice în interiorul corpului numit "chi". Se poate lucra permiţând corpului să-şi elibereze propriile analgezice (endorfine). Acupunctura este utilizată pentru tratamentul multor boli, în particular pentru durerea cronică;

acustic - termen care se referă la sunete sau la simţul auzului;

acut - termen care descrie o boală cu debut rapid, simptome severe şi durată scurtă. Termen care descrie un simptom intens, cum ar fi durerea severă;

ad- element de compunere care introduce în termeni sensul de apropiere, adaos de sau direcţie către. De exemplu: adducţie (mişcare prin care un segment este apropiat de linia mediană a corpului sau a unei extremităţi), adoral (situat lângă gură sau spre gură);

Adams-Stokes (sindromul) - sindrom caracterizat prin crize de pierdere temporară a cunoştinţei ca urmare a scăderii fluxului sangvin în fibrilaţia ventriculară sau asistolie. Acest sindrom poate complica blocul cardiac. Se tratează prin implantarea unui pace-maker. (W. Stokes (1804-1878) şi R. Adams (1791-1875), medici irlandezi);

adaptare - fenomen în care un organ de simţ are un răspuns diminuat gradual la stimularea continuă sau repetată. Nasul, spre exemplu, poate începe să se adapteze la stimularea cu un miros dacă acesta este prezent continuu, astfel că în timp să nu mai sesizeze prezenţa mirosului respectiv. Similar, adaptarea receptorilor tactili din piele face ca prezenţa hainelor să poată fi uitată câteva minute după ce au fost îmbrăcate;

adaptare la întuneric - schimbările care au loc la nivelul retinei şi pupilei sub acţiunea repausului la întuneric. Această adaptare implică activarea celulelor cu bastonaşe - celulele retiniene care funcţionează cel mai bine în lumină redusă - si reflexul de mărire pupilară;

adaptare la lumină - schimbări reflexe care au loc la nivelul globului ocular pentru a putea fi realizată vederea fie în lumină normală după întuneric, fie în lumină foarte puternică după lumina normală. Pupilele se contractă şi pigmentul din celulele cu bastonaşe se decolorează;

addicţie - stare de dependenţă produsă de obişnuinţa, de a lua medicamente. Strict vorbind, termenul implică starea de dependenţă fizică produsă de droguri ca morfina, heroina şi alcoolul, dar este, de asemenea, utilizat în stările de dependenţă psihică produse de medicamente cum ar fi barbituricele. Tratamentul constă în diminuarea treptată a administrării medicamentelor şi eventual abstinenţă totală;

Addison (boala) - sindrom cauzat de secreţia inadecvată de hormoni corticosteroizi de către glandele suprarenale, uneori ca rezultat al infecţiei tuberculoase. Simptomele includ stare de slăbiciune, oboseală, scăderea tensiunii arteriale şi hiperpigmentare a tegumentelor. În trecut fatală, boala este acum tratabilă prin terapie de substituţie hormonală (T. Addison (1793-1860), medic englez);

adductor (muşchi) - orice muşchi care produce mişcarea de apropiere a unei părţi a corpului către alta sau către linia mediană a corpului;

adducţie - mişcare prin care un segment sau un membru este apropiat de linia mediană a corpului;

aden-, adeno- element de compunere care introduce în termeni referirea la: 1. ganglioni limfatici. De exemplu: adenalgie (durerea în); adenogeneză (dezvoltare a); adenopatie (boală a); 2. glande sau grup de glande;

adenină - bază purinică care conţine azot, aflată în componenţă acizilor ribonucleic (ARN) şi dezoxiribonucleic (ADN);

adenită - inflamaţie a unui ganglion sau grup de ganglioni. De exemplu, adenita mezenterică afectează ganglionii (numite înainte glande limfatice) din mezenter;