adenocarcinom - tumoră epitelială malignă care se dezvoltă din structurile glandulare ce intră în constituţia celor mai multe organe ale organismului. Termenul este, de asemenea, folosit pentru tumorile ce prezintă un model de creştere glandulară. Aceste tumori pot fi subclasificate în funcţie de substanţa secretată; de exemplu, mucosecretante şi adenocarcinoame seroase, sau în funcţie de structura microscopică, de exemplu adenocarcinom papilar şi adenocarcinom folicular. Adenocarcinomul poate fi solid sau chistic (chistadenocarcinom);

adenohipofiză - lobul anterior al glandei hipofize (pituitare);

adenoidectomie - intervenţie chirurgicală care constă în excizia vegetaţiilor adenoide la pacienţii cu dificultăţi de respiraţie pe nas sau otită exsudativă;

adenom - tumoră benignă de origine epitelială care derivă din ţesutul glandular. Adenomul se poate maligniza. Unele dintre aceste tumori pot conţine şi ţesut fibros (fibroadenoame), în timp ce altele, cum sunt unele adenoame bronşice, pot produce compuşi activi care dau simptome clinice. Tumorile din diferite organe, de exemplu cele din glanda hipofiză, sunt frecvent clasificate după afinităţile de colorare histologică, de exemplu: adenoame eozinofile, bazofile şi cromofobe;

adenosis - creştere sau dezvoltare excesivă a glandelor;

adenovirus - grup de virusuri ADN, care determină infecţii ale tractului respirator superior cu simptome asemănătoare răcelii comune;

adenozină - nucleozid care conţine adenină şi carbohidratul riboză, şi care intră în compoziţia ATP-ului. Se foloseşte, de asemenea, ca medicament antiaritmic în tratamentul trahicardiilor supraventriculare, pentru restabilirea ritmului cardiac normal. Ca atare, este nevoie să fie injectat rapid, putând determina apariţia unei stări de slăbiciune şi dureri toracice;

aderenţă - 1. unirea a două suprafeţe în mod normal separate, cum ar fi suprafeţele mobile ale articulaţiilor prin ţesut conjunctiv fibros dezvoltat într-o zonă inflamată sau distrusă. (Ţesutul fibros însuşi este numit de aderenţă). Aderenţa între ansele intestinale apare frecvent ca urmare a intervenţiilor chirurgicale abdominale, dar numai rareori cauzează simptome cum ar fi ocluzia intestinală. Dacă sacul pericardic este afectat prin aderenţe, mişcările cordului pot fi limitate; 2. procesul de vindecare în care marginile plăgii se vindecă împreună, În aderenţa primară există foarte puţin ţesut de granulaţie; în aderenţa secundară, cele două margini sunt unite prin ţesut de granulaţie;

Adie (sindromul) - sindrom caracterizat printr-o anormalitate a pupilei, frecvent afectând un singur ochi. Pupila afectată este dilatată şi reacţionează lent la lumină; de asemenea, răspunsul în convergenţa ochiului este lent. Unul sau mai multe reflexe osteotendinoase poate fi absent. Afecţiunea este întâlnită în majoritatea cazurilor la femei. Sinonim: sindromul Holmes-Adie;

adipo - element de compunere care introduce în termeni referirea la grăsime;

adipoceară - substanţă grasă, formată în principal din acizi graşi în care ţesuturile moi ale corpului pot fi transformate după moarte. Apare frecvent când corpul este îngropat în pământ umed sau scufundat în apă. Adipoceară întârzie descompunerea post-mortem şi este o formă spontană a conservării fără mumifiere;

adipocit - adipoză creşterea excesivă a cantităţii de grăsime din organism. Poate apărea din cauza supraalimentării, dereglării hormonale sau metabolice. În adiposis dolorosa, o boală care afectează femeile mai mult decât bărbaţii, depozitele grăsoase dureroase sunt asociate cu defecte ale sistemului nervos. Sinonim: lipoză;

aditus - termen anatomic care defineşte intrarea într-o cavitate; de exemplu, aditus ad antrum mastoideum este partea externă a aticului care se deschide în antrul mastoidian, printr-un orificiu situat supero-postero-lateral; aditus laryngis este comunicarea laringelui cu faringele;

adjuvant - orice substanţă folosită împreună cu altele pentru a-i creşte acţiunea. Sărurile de aluminiu sunt folosite ca adjuvanţi în prepararea vaccinurilor din toxinele difteriei şi tetanosului, prin păstrarea toxinelor în formă precipitată, sărurile cresc eficacitatea toxinelor ca antigene;

ADN (acid dezoxiribonucleic) - component principal al aparatului genetic al celor mai multe organisme vii; este principalul constituent al cromozomilor din nucleul celulei şi joacă un rol esenţial în determinarea caracterelor ereditare, controlând sinteza proteinelor din celule. Pe lângă nucleu, mai este prezent şi în alte organite celulare, cum ar fi mitocondriile (ADN-mitocondrial) şi plastidele (ADN-plastidial). ADN-ul este un acid nucleic alcătuit din două lanţuri de nucleotide în care zaharidul este dezoxiriboza, iar bazele azotate sunt adenina, citozina, guanina şi timina. Cele două lanţuri sunt răsucite unul în jurul celuilalt şi sunt legate între ele prin punţi de hidrogen stabilite între bazele azotate complementare (A-T; G-C), formând o moleculă în spirală (dublu helix). Informaţia genetică a ADN este conţinută în secvenţa de baze, de-a lungul moleculei; modificările în ADN produc mutaţiile. Molecula de ADN se poate copia pe ea însăşi prin procesul de replicare;

ADN recombinant - ADN care conţine gene din diferite surse, care au fost combinate prin tehnici de inginerie genetică. Ingineria genetică se mai numeşte şi tehnologia de recombinare a ADN;

adolescenţă - perioadă de dezvoltare, situată între copilărie şi perioada de adult. Începe o dată cu debutul pubertăţii, care la fete este frecvent în jurul vârstei de 12 ani, iar la băieţi în jurul vârstei de 14 ani;

ADP (adenozin difosfat) - compus care conţine adenină, riboză şi două grupări fosfat. ADP-ul este conţinut de celule şi este implicat în procesele care necesită transfer de energi;

adrenalectomie - excizia chirurgicală a glandei suprarenale, de obicei indicată pentru afecţiuni maligne;

adrenalină - hormon important secretat de glanda medulosuprarenală. Are funcţia de a pregăti organismul pentru "teamă, fugă şi luptă" şi are efecte intense asupra circulaţiei sangvine, muşchilor şi metabolismului glucidic. Acţiunea ei asupra cordului este importantă; rata şi amplitudinea respiraţiilor ca şi rata metabolismului sunt crescute de adrenalină; ea îmbunătăţeşte forţa contracţiei musculare şi întârzie debutul apariţiei oboselii musculare. În acelaşi timp, reduce irigaţia sangvină a vezicii urinare şi a intestinului, prin relaxarea pereţilor musculari şi contracţia sfincterelor. Se credea că nervii simpatici acţionează prin eliberarea de adrenalină din terminaţiile lor şi, de aceea, au fost numiţi nervi adrenergici. De fapt, principala substanţă eliberată este noradrenalina, care, de asemenea, este secretată de suprarenală. Adrenalina administrată injectabil este folosită în tratamentul de urgenţă al reacţiilor anafilactice şi în stopul cardiac. De asemenea, este inclusă în unele soluţii anestezice locale, în special în cele folosite în stomatologie pentru a prelungi anestezia. Mai este folosită sub formă de picături în tratamentul glaucomului. Sinonim: epinefrină.

adrenarhă - debutul secreţiei de hormoni androgeni de către glanda suprarenală, care apare în jurul vârstei de 6 - 7 ani la fete şi 7 - 8 ani la băieţi. Este în mod frecvent determinată prin măsurarea nivelului 17-cetosteroizilor urinari, mai degrabă decât prin determinarea directă a androgenilor înşişi. Androgenii suprarenali sunt: dehidroepiandrosteronul (DHEA), DHEA sulfat şi androstendionul. Vârsta de instalare a adrenarhei este legată cu vârsta de debut pentru gonadarhă. Adrenarha prematură se manifestă frecvent prin apariţia precoce a părului pubian datorată nivelurilor androgenilor adrenalieni echivalente celor de la pubertate.

adrenergic - 1. fibrele nervoase care eliberează noradrenalina ca neurotransmiţător; 2. receptorii în care noradrenalina acţionează pentru a transmite impulsul de la nervii simpatici;

adrenoleucodistrofie - afecţiune determinată genetic cu degenerare nervoasă, prezentă atât în copilărie cât şi la adult. Se caracterizează prin paralizie spastică progresivă a membrelor inferioare si deficit senzorial, asociate cu insuficienţă suprarenaliană şi gonade hipotrofice. Demonstrarea anormalitătilor metabolismului acizilor graşi are implicaţii asupra posibilei terapii medicamentoase viitoare. Este posibil diagnosticul prenatal;

adrenolitic - antagonist sau inhibitor al acţiunii nervilor adrenergici. Activitatea adrenolitică este opusă aceleia a noradrenalinei;

adventice - 1. înveliş exterior al peretelui venei sau arterei. Constă în ţesut conjunctiv şi o reţea de vase mici de sânge, care hrănesc pereţii; 2. înveliş exterior al altor organe sau segmente. Sinonim: tunica adventitia;

advenţial - 1. apariţia în alt loc decât cel uzual; 2. referitor la adventiţie;

Aedes - gen de ţânţari din familia Gulicidae, clasa Insecta, larg răspândiţi în regiunile tropicale şi subtropicale. Cele mai multe specii sunt negre cu semne dinstincte albe sau galben-argintiu pe picioare şi torace. Aceşti ţânţari nu sunt numai vectori importanţi ai bolii denga, febrei galbene, filariazei şi ai viruşilor din grupa B care cauzează encefalite, dar, de asemenea, produc înţepături supărătoare. Aedes aegypti este principalul vector al bolii denga şi al febrei galbene;

aer-, aero - element de compunere care introduce în termeni referirea la aer sau gaz. De exemplu: aerogastrie (gaz în stomac); aerogeneză (producţie de gaz);

aerob - orice organism, în special microb, care necesită prezenţa oxigenului liber pentru a supravieţui şi a se dezvolta;

aerobic - 1. termen care se referă la aerob; necesitatea oxigenului liber pentru viaţă sau creştere; 2. tip de respiraţie celulară în care carbohidraţii sunt oxidaţi complet de către oxigenul atmosferic, cu producerea de energie chimică maximă din la alimentaţie;

aerodontalgie - sindrom dureros dentar de tip pulpar şi parodontal apical declanşat de scăderea presiunii atmosferice în timpul zborului cu avionul sau al ascensiunilor pe munte. Sinonim: aerodinie;

aerofagie - stare caracterizată prin înghiţirea de cantităţi mari de aer. Aceasta poate fi făcută voluntar pentru a stimula eructarea, accidental o dată cu alimente sau băuturi rapid ingerate, sau inconştient ca o obişnuinţă. Aerofagia voluntară este utilizată pentru a permite vorbirea esofagiană după excizia chirurgicală a laringelui (frecvent în caz de cancer);

aeronevroză - sindrom de anxietate, agitaţie şi insomnie descoperit la piloţii avioanelor nepresurizate şi atribuită insuficienţei de oxigen (anoxie);

aerosoli - suspensie de particule extrem de fine lichide sau solide (aproximativ 0,001 mm diametru) în aer. Medicamentele sub formă de aerosoli pot fi administrate prin inhalare (aerosoloterapie). Sinonime: aerodispersii, aerosuspensii;

afachie - absenţa cristalinului: stare a ochiului după o cataractă când cristalinul extirpat nu a fost înlocuit. Ochelarii pentru afachie sunt ochelari cu lentile foarte groase, care sunt prescrişi după intervenţia pentru cataractă când cristalinul nu a fost inserat (astăzi nu se mai practică în mod curent);

afazie - tulburare a limbajului, afectând generarea şi conţinutul vorbirii, şi înţelegerea acesteia (nu este o tulburare de articulare). Este determinată de boli care afectează emisfera stângă a creierului (emisfera dominantă) la dreptaci. Este frecvent însoţită de dificultăţi la citit şi la scris. Sinonim: disfazie;

afebril - termen care se referă la temperatura corpului în limite normale;

afect - 1. (în psihiatrie) trăire emoţională intensă cu evoluţie impetuoasă şi relativ scurtă; 2. termen folosit pentru unele leziuni;

aferent - 1. denumire dată nervilor sau neuronilor care conduc impulsurile de la organele senzoriale şi alţi receptori la creier sau măduva spinării, de exemplu orice nerv sau neuron senzitiv; 2. denumire dată vaselor de sânge care alimentează reţeaua capilară a unui - organ sau o parte a acestuia; 3. denumirea dată vaselor limfatice care intră în nodurile limfatice;

afibrinogenemie - absenţa completă din sânge a factorului de coagulare fibrinogen;

aflatoxină - substanţă toxică produsă în sporii ciupercii Aspergillus flavus, care infestează arahidele. Toxina este cunoscută ca producătoare de cancer la anumite animale şi este suspectată ca fiind cauza cancerului hepatic la oamenii care locuiesc în regiunile calde şi umede ale globului, unde alunele şi cerealele depozitate sunt contaminate de mucegai;

aflux - acumulare activă a unui lichid (în special sânge sau părţile sale componente) într-o anumită regiune a corpului;

afonie - absenţa sau pierderea vocii, determinată de boli ale laringelui sau ale cavităţii bucale, ori afectări ale nervilor şi muşchilor care au rol în generarea şi articularea vorbirii. Dacă pierderea capacităţii de a vorbi este datorată unei dereglări la nivelul emisferelor cerebrale, boala se numeşte afazie;

afrenie - insuficienţă în dezvoltarea facultăţilor mentale. Sinonim: afronezie;

afrodisiac - substanţă care stimulează excitaţia sexuală;

agammaglobulinemie - stare congenitală sau dobândită, caracterizată prin lipsa totală a proteinei plasmatice gammaglobulină;

agar - extract din diferite alge marine care formează un gel potrivit pentru solidificarea mediului de cultură bacteriologic lichid. Agarul sangvin este un agar nutritiv conţinând 5-10% sânge de cal, utilizat pentru cultivarea anumitor bacterii sau pentru detectarea activităţii hemolitice;

agenezie - tulburare în dezvoltarea embrionară caracterizată prin absenţa unui organ sau a unei părţi a acestuia. De exemplu, agenezie renală (lipsa congenitală a unui rinichi), agenezie uterină (uterus deficiens - malformaţie congenitală constând din absenţa totală a uterului datorită unei atrofii a canalelor Muller);

agent cauzal - factor asociat cu debutul unei afecţiuni. Exemple sunt bacteriile şi traumatismele. Relaţia dintre agentul cauzal şi boală este mai direct decât în cazul factorilor de risc. Sinonim: agent (factor) etiologic;

agent chelator - compus chimic, care prin legare cu ionii metalici formează substanţe complexe. Din această clasă fac parte desferrioxamine şi penicilamina, şi care se utilizează în tratamentul intoxicaţiilor cu metale; metalul se leagă de agentul chelator, formând compuşi insolubili care se excretă. Adesea, agenţii chelatori formează centrul activ al unor enzime;

agitaţie - stare de nelinişte (zvârcolire) la o persoană care suferă de o boală gravă, deseori cu febră foarte mare;

aglosie - malformaţie caracterizată prin absenţa congenitală a limbii;

aglutinare - 1. alipire; 2. agregarea, de către anticorpii serici numiţi aglutinine, a oricăror particule antigenice microscopice, cum ar fi celulele roşii din sânge sau bacterii, astfel încât acestea formează agregate vizibile. Orice substanţă care stimulează organismul să formeze aglutinine se numeşte aglutinogen. Aglutinarea este o reacţie specifică; în laborator, serul care conţine diferite aglutinine cunoscute reprezintă o modalitate nepreţuită de identificare a bacteriilor necunoscute. Când sângele de diferite grupe este amestecat, se produce aglutinarea deoarece serul conţine anticorpi naturali (izoaglutinine) care atacă eritrocitele grupei străine. Acest proces nu este similar cu cel din coagularea sângelui;

aglutinină - anticorp care apare după aglutinarea bacteriilor, celulelor sângelui sau altor particule antigenice;

aglutinogen - antigen care determină formarea aglutininei în ser şi este, deci, posibil să fie implicat în aglutinare;

agnaţie - malformaţie caracterizată prin absenţa congenitală a maxilarului inferior, parţială sau completă;

agnozie - afecţiune a creierului în care pacientul nu poate interpreta corect senzaţiile, deşi organele de simţ şi nervii care conduc impulsul la creier funcţionează normal. Se datorează afectării ariilor de asociaţie din lobii parietali. În agnozia auditivă pacientul poate auzi, dar nu poate interpreta sunetele (inclusiv vorbirea). Pacientul cu agnozie tactilă (astereognozie) este incapabil să recunoască obiectele prin simpla atingere. În agnozia vizuală, pacientul poate vedea, dar nu poate interpreta simbolurile inclusiv literele;

agonic - termen care descrie fenomene asociate cu momentul decesului, de exemplu, oprirea respiraţiei sau modificări ale ECG sau EEG;

agonist - 1. termen care descrie un muşchi a cărui contracţie activă determină mişcarea unei părţi a corpului în sensul dorit. Contracţia unui agonist este asociată cu relaxarea antagonistului său. 2. medicament sau altă substanţă care acţionează la nivelul receptorilor celulari producând acelaşi efect sau efect similar cu acela al mesagerilor chimici normali ai organismului, de exemplu, medicamentele colinergice;

agorafobie - frică excesivă de locuri publice şi/sau spaţii deschise;

agrafie - pierderea dobândită a capacităţii de a scrie în timp ce forţa şi coordonarea mâinii sunt normale. Este legată de afectarea limbajului şi este determinată de afectarea lobului parietal; Sinonim: disgrafia;

agranulocitoză - afecţiune în care există o deficienţă acută gravă a unor celule sangvine (neutrofile), care rezultă din afectarea măduvei osoase de către medicamente sau substanţe chimice toxice. Se caracterizează prin febră, ulceraţii ale mucoasei bucale şi faringelui, şi poate evolua rapid spre stare de prostraţie şi moarte;

agromanie - puternic impuls patologic de a trăi singur la ţară;

Aicardi (sindromul) - sindrom determinat de o dezvoltare anormală a creierului, în care cele două emisfere nu sunt conectate. Corpul calos este absent. Pacienţii afectaţi prezintă retardare mentală şi convulsii. Se pot asocia, de asemenea, malformaţii ale ochilor şi coloanei vertebrale;

aihmofobie - teama morbidă (fobia) de lucruri ascuţite;

ainhum - bridă fibroasă strangulând progresiv unul sau mai multe degete de la picior şi ducând la atrofie şi amputarea lui spontana. Se întâlneşte la negrii din Africa şi este asociată cu mersul desculţ. Sinonim: dactiloliză spontană;

ajustare - în statistica matematică, operaţie de substituire a valorilor efectiv observate, prin valori apropiate, asimilând astfel o situaţie empirică (de exemplu repartiţia) uneia teoretice bine cunoscute. Ajustările pot fi grafice, mecanice, analitice;

Akerlund (diverticulul) - dilataţie diverticulară situată în vecinătatea unui ulcer duodenal, vizibilă radiologic; dispare o dată cu fenomenele acute;

Akerlund (hernia) - hernie diafragmatică prin hiatul esofagian. Se descriu trei tipuri: (a) hernie prin brahiesofag congenital; (b) hernie paraesofagiană; (c) hernie hiatală a esofagului abdominal şi a cardiei, esofagul devenind lung si sinuos;

akinezie - imposibilitatea de a executa mişcări în absenţa unei paralizii. Termenul de sindrom akinetic rigid descrie afecţiuni ca parkisonismul şi paralizia supranucleară progresivă. În epilepsia akinetică există o pierdere bruscă a tonicităţii musculare, făcând pacientul să cadă cu pierderea temporară a conştientei. Mutismul akinetic este o stare de areactivitate fizică completă, deşi ochii pacientului rămân deschişi şi par să urmărească mişcarea. Este consecinţa afectării bazei creierului;

ala (pl. alae) (în anatomie) - proces în formă de aripă; de exemplu ala ossis ilii (porţiunea lăţită, postero-superioară, a osului iliac); ala nasi (porţiunea inferolaterală, cartilaginoasă, mobilă, a nărilor); alae vomeris (cele două prelungiri laterale ale marginii superioare a osului vomer);

alactazie - absenţa sau deficienţa enzimei lactază care este esenţială în digestia carbohidratului din lapte (lactoză). Toţi nou-născuţii au lactoză în intestin, dar enzima dispare în timpul copilăriei la aproximativ 10% dintre europenii nordici, la 40% dintre greci şi italieni, şi la 80% dintre africani şi
asiatici. Alactazia determină simptome numai dacă dieta normală include lapte praf, când lactoză nedigerată determină diaree şi dureri abdominale;

Alagille (sindromul) - afecţiune ereditară în care canalele biliare, care drenează ficatul, încep să se micşoreze preresiv, determinând un icter intens. Se asociază cu malformaţii ale altor organe cum ar fi cordul, rinichii, ochii si coloana vertebrală. Sinonim: displazie arteriohepatică;

alanin aminotransferază (ALT) - enzimă implicată în transaminarea aminoacizilor. Măsurarea nivelurilor alanin aminotransferazei în ser este folosită în diagnosticului studierea bolilor hepatice acute. În trecut era numită transaminaza glutampiruvică (TGP);

alantoidă - sac membranos în care se dezvoltă porţiunea posterioară a tubului digestiv la embrion. Stratul său extern (mezodermal) conţine vasele sangvine care merg la placentă formând cordonul ombilical. Cavitatea sa este de dimensiuni reduse şi începe să se micşoreze mai mult în timpul dezvoltării fetale;

alastrim - o formă benignă de variolă determinând numai o erupţie cutanată difuză şi febră redusă. Sinonime: variola albă, vărsat de Samoa, Amaas. Nume medical: variola minor;

albastru de metil - colorant albastru utilizat pentru colorarea celulelor bacteriene la examinarea microscopică;

albastru de Nil - colorant oxazinic, utilizat pentru colorarea lipidelor şi a pigmenţilor lipidici. Albastrul de Nil A (albastrul de Nil sulfat), care colorează acizii graşi, îşi schimbă culoarea din albastru în roşu la pH 10-11;

albastru de toluidină - colorant utilizat în microscopie pentru colorarea substanţelor bazofile din eşantioanele de ţesuturi;

Alberti (regimul) - metodă utilizată pentru controlul glicemiei la pacienţii diabetici care au început să ţină post din diverse motive. Regimul presupune perfuzia unei soluţii de glucoză (G), insulină (I) şi clorură de potasiu (K) după o perioada de timp standard. Glicemia şi potasiul sunt măsurate frecvent, astfel încât să se poată face ajustări fine ale soluţiei care să ajute la menţinerea unei stări stabile. Sinonim: regimul GIK;

albinism - absenţa ereditară a pigmentării pielii, părului şi ochilor, indivizii prezentând păr alb, ochi şi piele roz. Culoarea roz este datorată sângelui din vasele stratului superficial, în mod normal mascate de pigment. Semnele oculare sunt scăderea acuităţii vizuale, sensibilitate la lumină şi mişcări involuntare ale ochilor (nistagmus);

albinos - termen care desemnează un individ care prezintă absenţa pigmentului normal al pielii (melanină);

Albright (osteodistrofia ereditară) - sindrom caracterizat prin malformaţii ale scheletului şi care este inclus în pseudohipoparatiroidismul tip 1. Acesta include statură mică, degete de la mâini şi picioare anormal de scurte (în special metacarpienele şi metatarsienele 4 si 5) si calcificări ale ţesuturilor moi;

albumină - proteină solubilă în apă şi care este coagulată de căldură. Un exemplu este albumină serică, care se găseşte în plasma sangvină şi este importantă în menţinerea volumului plasmatic. Albumină este sintetizată în ficat; incapacitatea de a o sintetiza este o manifestare importantă a bolilor hepatice cronice (cirozele);

albuminurie (proteinurie) - prezenţa în urină a albuminei serice, globulinei serice sau a altor proteine serice. Poate fi asociată cu boli renale sau cardiace. Albuminuria nu este întotdeauna asociată cu o boală; poate apărea după un efort intens sau după o lungă perioadă de stat în picioare (albuminuria ortostatică);

albumoză - substanţă, un intermediar între albumină şi peptone, produsă în timpul digestiei proteinelor de către pepsină si alte endopeptidaze;

alcalemie - creşterea anormală a alcalinităţii sângelui. Apare datorită creşterii concentraţiei substanţelor alcaline şi/sau scăderii substanţelor acide în sânge;

alcaloid - substanţă din grupul substanţelor care conţin azot, produsă de plante şi având efecte eficace asupra funcţionării corpului. Mulţi alcaloizi sunt medicamente importante, de exemplu morfina, chinina, atropină şi codeina;

alcaloză - stare în care alcalinitatea plasmei şi a lichidelor interstiţiale este crescută anormal. Aceasta se întâmplă datorită insuficienţei macanismelor care menţin în mod obişnuit echilibrul acidobazic în sângele arterial. Alcaloză se poate asocia cu pierderea acizilor în timpul stărilor de vomă sau cu aportul în exces de bicarbonat de sodiu. Hiperventilaţia legată de efortul fizic intens poate provoca alcaloză respiratorie. Alcaloză se poate manifesta sub formă de crampe şi slăbiciune musculară;

alcaptonurie - absenţa congenitală a enzimei homogentizic-acid-oxidază, care este esenţială pentru descompunerea aminoacizilor tirozină şi fenilalanină. Acumularea acidului homogentizic determină pigmentarea brun-închis a tegumentelor şi a ochilor (ochronosis), şi afectarea progresivă a articulaţiilor, în special ale coloanei vertebrale. Gena responsabilă de această boala este recesivă, astfel încât un copil este afectat doar dacă ambii părinţi sunt purtători ai genei defecte;

alcool - compus organic care se formează prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu o grupare hidroxil (-OH) într-o hidrocarbură. Alcoolul conţinut de băuturile alcoolice este etil alcoolul (etanol), care are formula C2H5OH. Este produs prin fermentarea zahărului de către o ciupercă. Alcoolul pur conţine >94,9% etanol. Se obţine prin distilare. O soluţie de alcool 70% poate fi folosită ca agent conservam sau ca antiseptic. Consumul de etanol duce la scăderea activităţii sistemului nervos central. Alcoolul metilic (metanolul) este extrem de toxic;

alcool metilic - alcool care este oxidat în organism mult mai încet decât alcoolul etilic şi formează produşi toxici. Mai puţin de 10 ml de alcool metilic pur produc orbirea, iar 100 ml sunt fatali. Formaldehida (produs de degradare al metanolului) este responsabilă de afectarea ochilor; ea este transformată în acid formic, care produce acidoză şi moarte prin insuficienţă respiratorie. Sinonim: metanol;

alcoolism - sindrom datorat dependenţei fizice de alcool, astfel încât întreruperea bruscă poate determina simptome de abstinenţă - tremor, anxietate, halucinaţii şi delir. Riscul alcoolismului pentru un individ şi incidenţa sa în societate depind de cantitatea ingerată. Ţări, cum este Franţa, unde consumul de alcool este social acceptat, au o incidenţă ridicată. De obicei, este nevoie de mulţi ani de consum de alcool pentru a apărea alcoolismul, dar intervalul este între 1 şi 40 de ani. Alcoolismul afectează funcţiile intelectuale, capacităţile fizice, memoria şi judecata; abilităţile sociale, cum ar fi conversaţia, sunt păstrate o perioadă de timp mai lungă. De asemenea, consumul de alcool în cantitate mare determină cardiomiopatie, polinevrite periferice, ciroză hepatică şi enterite. De obicei, tratamentul se face într-un spital de psihiatrie unde alcoolicul este întâi "dezintoxicat", apoi este ajutat să înţeleagă presiunea psihologică la care duce consumul de alcool;

aldosteron - hormon steroidian, care este sintetizat şi eliberat de glanda corticosuprarenală; acţionează pe rinichi, intervenind în reglarea echilibrului hidro-electrolitic. Se poate administra injectabil ca terapie de înlocuire când corticosuprarenala . secretă cantităţi scăzute de hormon şi, de asemenea, în tratamentul şocului;

aldosteronism - hipersecreţie de aldosteron, unul din hormonii secretaţi de glanda corticosuprarenala, ducând la apariţia de cantităţi anormale de sodiu, potasiu şi apă în organism. Reprezintă o cauză a creşterii tensiunii arteriale;

alelă - formă diferită a unei gene, singura care poate fi prezentă într-un cromozom. Două alele ale aceleiaşi gene ocupă aceeaşi poziţie relativă într-o pereche de cromozomi omologi. Dacă două alele sunt identice, individul este homozigot pentru genă. Dacă ele sunt diferite, individul este heterozigot. Sinonime: alelomorfă, genă alelă;

alergen - antigen care determină alergie la un individ hipersensibil. Alergenii sunt diferiţi şi afectează diverse ţesuturi şi organe. Polenul, părul de animale, puful de păsări şi praful pot determina febra de fân; acarienii de casă sunt implicaţi în unele forme de astm bronşic; medicamentele, coloranţii, cosmeticele şi alte substanţe chimice pot determina rash şi dermatite; unele alimente alergice pot determina diaree sau constipaţie, sau pot simula o toxiinfecţie alimentară acută. Când alergenul poate fi identificat, poate fi încercată desensibilizarea pentru a diminua sau preveni criza alergică;

alergie - reacţie a organismului care devine hipersensibil la anumiţi antigeni (numiţi alergeni), care provoacă simptome caracteristice atunci când sunt inhalaţi, înghiţiţi, injectaţi sau cu care se intră în contact în alte moduri. În mod normal, anticorpii din circulaţia sangvină şi din ţesuturi reacţionează şi distrug antigenii specifici fără a determina tulburări. La persoanele alergice, alergenii provoacă eliberarea unei categorii de anticorpi (Ig E) care fixează mastocitele în ţesuturi. Are loc reacţia ulterioară de legare a alergenului cu anticorpul, având ca efect secundar, după distrugerea celulelor, eliberarea de histamină şi serotonină (5-hidroxitriptamină), apariţia inflamaţiei şi toate simptomele specifice alergiei. Alergii diferite afectează ţesuturi diferite şi pot avea fie efecte locale, fie generale variind de la astm bronşic şi febra de fân la dermatite grave, gastroenterite sau soc extrem de sever;

alexie - pierderea dobândită a capacităţii de a înţelege semnificaţia limbajului scris. Se datorează afectării emisferei stângi a encefalului la dreptaci. În alexia agnozică (cecitate verbală) pacientul nu poate citi pentru că nu poate identifica literele şi cuvintele, dar capacitatea de a scrie şi vorbirea sa sunt normale. Aceasta este o formă de agnozie. Un pacient cu alexie afazică (asimbolie vizuală) nu poate nici să citească şi nici să scrie, şi adesea are şi tulburări de vorbire. Aceasta este o formă de afazie;

alexină - denumire folosită în trecut pentru un component al serului numit acum complement;

alexitimie - incapacitatea psihică de a-şi înţelege propriile emoţii sau stări sufleteşti. Este considerată de unii psihiatri modul în care unele persoane dezvoltă simptomele psihosomatice;

alfacalcidol - formă sintetică de vitamină D folosită pentru creşterea nivelurilor sangvine ale calciului în osteomalacie şi afectările osoase determinate de boli ale rinichilor. Se administrează pe cale bucală sau injectabil;

alfafetoproteină - proteină care se formează în ficatul şi în sacul vitelin fetal şi care este prezentă în lichidul amniotic şi, secundar, în sângele matern. Nivelul alfafetoproteinei poate fi măsurat printr-un test al sângelui matern, test efectuat între săptămânile 16 si 18 de sarcină, pentru a facilita diagnosticul prenatal al anumitor boli fetale. Nivelurile sunt ridicate în defectele de tub neural deschis (de exemplu, spina bifidă), gemeni şi tripleţi, defecte de perete abdominal deschis (de exemplu, gastroschisis) şi moarte fetală. Nivelurile alfafetoproteinei sunt scăzute în sindromul Down. Totuşi, nivelurile alfafetoproteinei sunt afectate de durata sarcinii şi greutatea mamei, aceşti factori trebuind să fie luaţi în considerare când se interpretează rezultatele. Când nivelurile sunt neaşteptat de ridicate sau scăzute sunt indicate investigaţii suplimentare (de exemplu, ecografie). Alfafetoproteină este, de asemenea, produsă de unele tumori;

alfavirus - membru al grupului arboviruşilor transmis prin ţânţari. Multe alfavirusuri pot determina boli la om şi animale, cum ar fi febra Ross River şi febra O'nyong nyong;

algeziometru - instrument pentru determinarea pragului de recepţie al excitaţiilor dureroase. Sinonim: algezimetru;

algie - sufix pentru durere. De exemplu: neuralgia (durere pe traiectul unui nerv);

algodistrofie - sindrom posttraumatic care apare după lezarea unui nerv, în care un membru prezintă sensibilitate dureroasă intensă la orice stimul, iar mai târziu apare atrofia prin evitarea folosirii membrului. Hiperactivitatea nervilor simpatici poate contribui la apariţia acestui sindrom;

alogenic - termen care caracterizează un ţesut transplantat de la un donor din - aceeaşi specie cu acceptorul;

aloizoleucină - unul dintre izomerii aminoacidului izoleucină;

alopatie - metodă raţională şi ştiinţifică de terapeutică, care foloseşte doze active farmacodinamic, combătând cauza, modificările patogenice şi simptomele bolilor;

alopecie - căderea părului de pe zonele în care acesta creşte normal. Alopecia necicatricială include alopecia comună a bărbaţilor, care este familială, şi alopecia androgenetică la femei, în care pierderea părului este asociată cu avansarea în vârstă. Pierderea acută de păr în care cea mai mare parte sau tot părul a căzut, dar începe să crească din nou, poate apărea după sarcină sau în unele boli grave. Alopecia areată constă în zone fără păr în care părul poate reapărea; este un exemplu de boală autoimună organic specifică. În alopecia cicatricială, părul nu mai creşte; exemplele includ lichenul plan şi lupusul eritematos discoid. În alopecia totală este pierdut tot părul şi se datorează unei boli autoimune; în aproximativ 70% din cazuri părul reapare după câţiva ani. Sinonim: calviţie;

alotransplant (homotransplant) - ţesut sau organ transplantat între doi membri ai aceleiaşi specii; de exemplu, o inimă transplantată de la o persoană la alta. Astfel de transplanturi nu pot supravieţui dacă primitorului nu i se administrează tratament pentru supresia răspunsului imun al organismului său contra ţesutului străin sau organul grefat este de la un geamăn identic;

Alport (sindromul) - afecţiune ereditară care produce nefrită însoţită de surditate şi, mai rar, defecte oculare cum ar fi cataracta. Bărbaţii afectaţi dezvoltă frecvent insuficienţă renală ireversibilă şi netratată prin transplant renal duce la deces înainte de vârsta de 40 ani. Femeile au un prognostic mai bun;

alveolă - 1. (la plămâni) sac aerian terminal de dimensiuni microscopice. Aproximativ 30 de alveole se deschid în fiecare duet alveolar, care se leagă de bronhiolele respiratorii. Pereţii alveolari, care separă alveolele, conţin capilare. Alveolele sunt căptuşite de un singur strat de pneumocite formând un strat foarte subţire între aer şi sânge, astfel încât schimbul între oxigen şi dioxid de carbon se face rapid şi complet. La naştere, există aproximativ 20 de milioane de alveole. La adult, numărul de alveole este de aproximativ 300 de milioane, număr care este atins în jurul vârstei de 8 de ani; 2. (alveola dentară) cavitate pe maxilarul superior şi pe mandibulă care conţine rădăcinile dinţilor. După extracţia dintelui, se produce resorbţia alveolară; 3. sacul unei glande acinoase; 4. orice cavitate mică, fosetă sau sac;

alveolită - inflamaţie a alveolelor pulmonare. Inflamaţia cronică a pereţilor alveolelor pulmonare este frecvent determinată de inhalarea pulberilor organice, dar poate apărea şi spontan. Ultima poate fi asociată cu boli de ţesut conjunctiv, cum ar fi artrita reumatoidă sau scleroza sistemică;

alveolită postextractivă - afecţiune dureroasă care apare după o extracţie dentară. Tratamentul este paliativ şi afecţiunea se rezolvă în 10-14 zile;

alveus - cavitate, canal, fisură. Alveus hippocampi este un mănunchi de fibre nervoase din encefal formând o depresiune în care se află hipocampul;

Alzheimer (boala) - formă progresivă de demenţă, care apare la vârsta mijlocie sau mai târziu, caracterizată prin pierderea memoriei pe termen scurt, deteriorarea comportamentului şi a performanţelor intelectuale şi lentoare a gândirii. Afecţiunea poate fi mimată de depresia severă. Demonstrarea afectării căilor colinergice din creier a condus la creşterea interesului pentru tratamentul medicamentos, dar puţine dintre acestea şi-au dovedit eficienţa. Studiile patogenice au arătat un exces al unei proteine din creier, amiloid, la pacienţii cu boală Alzheimer. În unele forme ereditare de boală Alzheimer a fost implicat un locus genetic de pe cromozomul 21;

amalgam - orice produs din grupul aliajelor conţinând mercur. În stomatologie, materialul de plombare cu amalgam este făcut prin amestecarea aliajului staniu-argint cu mercur într-o instalaţie numită amalgamator;

Amanita - gen de ciuperci care conţine câteva specii otrăvitoare, cum ar fi: Amanita phalloides (Cap-de-mort), Amanita pantherina (Cap-de-panteră) şi Amanita muscaria (Burete pestriţ). Acestea produc toxine care cauzează dureri abdominale, vărsături violente şi diaree difuză. În absenţa tratametului, decesul poate surveni în 50% din cazuri prin afectare hepatică gravă; Amanita pantherina (Cap-de-panteră) şi Amanita muscaria (Burete pestriţ) - acestea produc toxine care cauzează dureri abdominale, vărsături violente şi diaree difuză. În absenţa tratamentului, decesul poate apărea în 50% din cazuri prin afectare hepatică gravă;

amauroză - orbire parţială sau completă. De exemplu, amauroză fugace este starea în care pierderea vederii este tranzitorie;

ambivalenţă - (în psihiatrie) stare în care există concomitent sentimente opuse (cum ar fi dragoste şi ură) pentru aceeaşi persoană sau lucru. Ambivalenţa excesivă şi predominantă a fost descrisă de Bleuler ca fiind o manifestare a schizofreniei;

ambliopie - deficit vizual nedatorat unei boli detectabile a globului ocular sau a sistemului vizual, cunoscută familiar ca ochi ambliopic. În practica medicală, această definiţie strictă nu este întotdeauna utilizată. De exemplu, în ambliopia toxică produsă de tutun, alcool, anumite medicamente şi deficite vitaminice, există o afectare a nervului optic. Tipul cel mai frecvent este ambliopia ex anopsia în care factori cum ar fi strabismul. Cataracta şi alte anormalităţi ale opticii ochiului deteriorează funcţionarea normală în copilăria timpurie, prin împiedicarea formării de imagini clare pe retină;

amblioscop - instrument pentru măsurarea unghiului de strabism, apreciind gradul în care o persoană îşi foloseşte ambii ochi concomitent. Este format din două tuburi în formă de L, braţul scurt este articulat cu o balama, astfel încât braţul lung măsoară distanţa dintre cei doi ochi. Subiectul priveşte prin capul tubului scurt şi fiecare ochi vede prin intermediul unui sistem de oglinzi şi lentile diverse imagini care sunt plasate la celălalt capăt al fiecărui tub. Dacă strabismul este prezent, tuburile pot fi ajustate astfel încât tubul scurt să se alinieze cu direcţia fiecărui ochi. Sinonime: ortoscop, sinoptofor;

Amblyomma - gen de căpuşă tare; unele specii sunt responsabile de transmiterea tifosului de căpuşă. Muşcătura acestor căpuşe poate, de asemenea, duce la paralizii grave şi, în acelaşi timp, fatale;

amelie - malformaţie congenitală caracterizată prin absenţa totală a unuia sau mai multor membre datorată unui defect de dezvoltare. Este unul din defectele fetale determinate de thalidomidă administrată în sarcina timpurie;

ameloblast - celulă care formează smalţul dentar şi care dispare după erupţia dentară;

ameloblastom - tumoră malignă localizată la maxilar. Se consideră că se dezvoltă din ameloblaşti, deşi aceştia nu conţin smalţ;

amelogeneză - procesul de formare a smalţului dentar de către ameloblaşti, proces care este complet înainte de erupţia dentară. Sinonim: amelogenesis;

Amelogenesis imperfecta - este o afecţiune ereditară în care formarea smalţului este perturbată. Dintele are o suprafaţă neobişnuită dar nu este predispus la carii;

amenoree - absenţa sau oprirea ciclului menstrual.  Este  normală înainte de pubertate, în timpul sarcinii şi alăptării, si la sfârşitul perioadei reproductive. În amenoreea primară, ciclul menstrual lipseşte de la pubertate. Se poate datora absenţei uterului sau ovarelor, unei afecţiuni genetice (de exemplu, sindromul Turner) sau unui dezechilibru hormonal. În amenoreea secundară, ciclul menstrual se opreşte după instalarea lui la pubertate. Cauzele includ afectarea hipotalarhusului, deficienţa hormonilor ovarieni, hipofizari sau tiroidieni, tulburărilor mentale, depresiei, anorexiei nervoase sau a unor schimbări majore ale mediului de viaţă. amenţie insuficienţă a dezvoltării facultăţilor intelectuale;

ametropie - orice tulburare a refracţiei oculare care face imposibilă focalizarea imaginii pe retină. Sinonim: viciu de refracţie;

amfiartroză - articulaţie cu mişcări limitate, la care suprafeţele articulare sunt separate printr-un fibrocartilaj sau cartilaj hialin;

amfiion - ion care prezintă sarcină pozitivă şi negativă. Aminoacizii pot ceda amfiioni;

amidon - formă de depozit a carbohidraţilor în unele plante; de asemenea, este un constituent major a dietei. Este format din molecule de glucoză legate şi există sub două forme: a-amiloză şi amilopectină. În a-amiloză, resturile de glucoza formează un lanţ lung neramificat; amilopectină are structură ramificată. Prezenţa amidonului poate fi detectată folosind iodul; amilopectină se colorează în roşu. Amidonul este scindat prin intermediul enzimei amilază;

amigdala (nucleul amigdaloidian) - unul dintre ganglionii bazali; o masă de substanţă cenuşie în formă de migdală, situată profund în fiecare emisferă cerebrală. Are legături extinse cu sistemul olfactiv şi trimite fibre nervoase spre talamus; funcţiile sale sunt evident în legătură cu starea emoţională, sentimentele, instinctul şi, posibil, cu memoria pentru evenimentele recente;

amigdală nazofaringiană - colecţie de ţesut limfatic situată în spatele nasului. Mărirea acesteia poate produce dificultăţi de respiraţie pe nas şi poate bloca trompa lui Eustachio, cauzând otită exsudativă;

amigdalită - inflamaţie dureroasă a amigdalelor (tonsilită) şi a faringelui, frecvent datorată unei infecţii bacteriene sau virotice. Dacă inflamaţia persistă, ganglionii limfatici din regiunea gâtului devin sensibili şi se hipertrofiază;

amilază - enzimă care se găseşte în salivă şi în sucul pancreatic, ajutând la digestia amidonului pe care îl descompune în glucoză, maltoză şi dextrine. Amilaza hidrolizează, de asemenea, glicogenul la glucoză, maltoză şi dextrine;

amiloid - glicoproteină, asemănătoare amidonului, care este depozitată în organele interne în amiloidoze. Proteina 6-amiloid apare în creierul pacienţilor cu boala Alzheimer, dar semnificaţia ei este neclară;

amiloidoză - infiltraţia ficatului, splinei şi a altor ţesuturi cu amiloid, o substanţă asemănătoare amidonului. În amiloidoză primară, tulburările apar fără o cauză aparentă; amiloidoză secundară apare ca o complicaţie tardivă a infecţiilor cronice, cum ar fi tuberculoza sau lepra, şi, de asemenea, în boala Hodgkin. Amiloidoză este, de asemenea, foarte frecventă în febra mediteraneeană, o boală genetică;

aminoacid - compus organic care conţine o grupare amino (-NH2) şi o grupare carboxil (-COOH). Aminoacizii sunt constituenţi fundamentali ai tuturor proteinelor. Descompunerea proteinelor determină apariţia în organism a următorilor aminoacizi: alanină, arginină, asparagină, acid aspartic, cisteină, cistină, acid glutamic, glutamină, glicină, histidină, izoleucină, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, prolină, serină, treonină, triptofan, tirozină şi valină. Unii dintre aceşti aminoacizi sunt sintetizaţi de organism; alţii, aminoacizii asenţiali, trebuie obţinuţi din proteinele din dietă. Unii dintre aminoacizii prezenţi în organism nu se găsesc în proteine, de exemplu citrulina, omitina, taurina şi acidul gamma-aminobutiric;

aminoacid esenţial - aminoacid care este absolut necesar creşterii şi dezvoltării normale, dar care nu poate fi sintetizat de către organism. Aminoacizii esenţiali sunt obţinuţi de organism din alimentele bogate în proteine din dietă cum ar fi ficatul, ouăle şi produsele lactate. Există nouă aminoacizi esenţiali: triptofan, lisină, fenilalanină, histidină, treonină, valină, metionină, leucină şi izoleucină;

aminopeptidaze - enzime din intestin care determină scindarea peptidelor la aminoacizi;

amiotonie congenitală - denumire utilizată în trecut pentru unele boli variate prezente la naştere, în care musculatura nou-născutului este slabă şi hipotonică. Astăzi, termenul începe să fie perimat, deoarece au fost descoperite mult mai multe diagnostice specifice pentru a explica etiologia hipotoniei la nou-născut. Sinonim: sindromul copilului hipotonic;

amiotrofie - pierdere progresivă a masei musculare asociată cu slăbirea forţei acestor muşchi. Este determinată de afecţiuni ale nervilor care inervează muşchii afectaţi. Amiotrofia este o manifestare a unei neuropatii cronice şi poate apărea la unii pacienţi cu diabet zaharat. O combinaţie a amiotrofiei cu spasticitatea poate apărea în diferite forme ale bolii neuronului motor;

amiotrofie diabetică - mononevrită acută a nervului femural, de obicei de natură microvasculară, datorită unui diabet controlat deficitar. Simptomele constau în dureri la nivelul coapsei şi dificultatea progresivă la extensia genunchiului. Examenul clinic arată atrofie a muşchiului cvadriceps şi diminuarea reflexului rotulian. Poate afecta ambele membre inferioare; recuperarea este foarte înceată. Tratamentul constă în fizioterapie şi controlul adecvat al diabetului. Se pare că nu recidivează la acelaşi membru inferior. Cel mai important diagnostic diferenţial se face cu compresia de rădăcină nervoasă în canalul spinal;

amitoză - tip de diviziune celulară caracterizată prin fragmentarea nucleului şi apoi a citoplasmei în două sau mai multe părţi. Este o modalitate de înlocuire rapidă a celulelor din anumite ţesuturi (de exemplu, ficat, epiteliu uterin, cartilaj). Sinonim: diviziune amitotică;

amnezie - pierdere totală sau parţială a memoriei ca urmare a unui traumatism, a unei boli, a unor medicamente sau a unai traume psihice; Amnezia anterogradă este pierderea memoriei pentru evenimentele care au urmat unui traumatism. Amnezia retrogradă este pierderea memoriei pentru evenimentele care au precedat traumatismul. Unii pacienţi pot prezenta ambele forme;

amnezie disociativă completă - unul sau mai multe episoade de amnezie, în care incapacitatea de a rememora o parte sau întregul trecut şi pierderea identităţii sau formarea unei noi identităţi apar o dată cu plecarea de acasă, bruscă, neaşteptată şi cu scop. Poate dura ore, săptămâni sau luni. Este adesea precedată de conflicte psihologice si depresive sau poate fi asociată cu boli mentale organice;

amniocenteză - prelevarea unei probe din lichidul care înconjoară embrionul în uter (lichid amniotic) prin puncţionarea sacului amniotic, pătrunzând prin peretele abdominal. Studiul celulelor fetale permite cercetarea şi diagnosticul prenatal al anomaliilor cromozomiale (de exemplu, sindromul Down). Erorile metabolice şi alte boli, cum ar fi spina bifida, pot fi, de asemenea, diagnosticate în perioada prenatală prin teste biochimice ale lichidului amniotic. Cu toate că riscurile aminocentezei, efectuată cu acurateţe, sunt extrem de scăzute, doar părinţii îşi pot asuma răspunderea întreruperii sarcinii în cazul în care este depistată o anomalie gravă;

amnion - cea mai profundă dintre membranele fetale care iniţial formează învelişul dorsal al embrionului, pentru ca în evoluţie să se extindă şi să formeze un sac închis, umplut cu lichid cu rol în protejarea embrionului. În a doua lună de dezvoltare, el obliterează celomul extraembrionic, formează un înveliş protector în jurul cordonului ombilical şi fuzionează cu mezodermul
corionic. Sinonime: amnios, sac amniotic. Dubla membrană din jurul fătuluj (amniocorion) se rupe la naştere;

amnioscopie - metodă de examinare a interiorului sacului amniotic, cu ajutorul unui instrument (amnioscop), care este introdus prin peretele abdominal. Acesta permite vizualizarea directă a fătului în dezvoltare în cavitate. Amnioscopia cervicală se efectuează în stadiile avansate ale sarcinii, permiţând examinarea sacului amniotic prin colul uterin (cervix), utilizând un instrument diferit (fetoscop). La transiluminare, volumul de lichid poate fi apreciat fără a puncţiona amniosul şi se poate observa prezenţa meconiului;

amniotomie - metodă chirurgicală de inducere a naşterii prin puncţia amniosului din jurul fătului efectuată cu ajutorul cârligului de amniotomie sau a unui instrument similar. Sinonime: ruptura artificială de membrane, ARM (artificial rupture of membranes);

Amoeba - protozor din clasa Rhizopoda, cu consistenţă gelatinoasă, formă neregulată şi care se modifică în mod constant. Se găsesc în apă, în sol şi în zonele cu umiditate crescută; se mişcă şi se hrănesc cu ajutorul unor prelungiri ale corpului. Unele amoebe sunt patogene pentru om;

amoebocite - celule care se mişcă cu ajutorul unor prelungiri ale protoplasmei în acelaşi fel ca şi amoeba;

amoebom - tumoră care apare la nivelul rectului sau al cecului, fiind determinată de către Entamoeba histolytica, un protozoar care invadează şi distruge peretii intestinului. Tumora se poate ulcera şi infecta cu bacterii formatoare de puroi (piogene) determinând inflamarea severă a pereţilor intestinali. Frecvent, tumora se poate fibroza şi poate obstrua intestinul;

amok - stare patologică ce se caracterizează printr-un acces brusc de furie şi de agresiune cu tendinţă criminală, direcţionată asupra oricărei persoane din vecinătate. Este întâlnită în mod particular la anumite culturi (de exemplu, la locuitorii din Malayezia);

AMP (adenozin monofosfat) - compus chimic care conţine adenină, riboză şi o grupare fosfat. AMP apare în celule şi este implicat în procesele care necesită transfer de energie (vezi ATP);

ampakines - agenţi despre care unii cercetători cred că sunt capabili să îmbunătăţească memoria persoanelor vârstnice. Se pare că ei acţionează prin creşterea capacităţii de răspuns a receptorilor celulelor nervoase la neurotransmiţătorul glutamat. Aceste efecte nu sunt confirmate încă;

amper - unitate de bază în SI pentru curentul electric. Este egal cu un curent electric care străbate un conductor cu rezistenţa de 1 ohm când la capetele acestuia se aplică o diferenţă de potenţial de 1 volt. Definiţia ştiinţifică a amperului este curentul care trece prin doi conductori paraleli cu lungime infinită şi secţiune neglijabilă, amplasaţi la. 1 metru depărtare unul de celălalt, aflaţi într-o incintă vidată şi care produce o forţă de 2x10 la puterea -7 N/m între conductori. Simbol: A;

amprentă dentară - mulaj luat unui dinte şi ţesutului înconjurător, sau unui maxilar edentat. Pe dinte sau pe maxilar se aplică un material de amprentare moale (de exemplu, silicon sau alginat), se aşteaptă câteva minute, producându-se un mulaj elastic. Amprentele dentare pot fi luate şi cu materiale mai dure (de exemplu, ghips dentar sau ciment zinc-oxid-eugenol). După un astfel de mulaj se fac protezele dentare sau aparatele ortodontice;

amprente - impresiuni, urme lăsate de desenul crestelor papilare, folosite pentru identificarea individuală şi pentru cercetarea filiaţiunii. Amprentele pot fi digitale, palmare, plantare. Fiecare individ are un desen cu bucle (70%), spiră (25%) sau arc (5% (vezi ilustraţia). Desenul amprentelor digitale pot arăta prezenta unor boli ereditare;

ampulă - terminaţie dilatată a unui canal sau tub. Canalele semicirculare din urechea internă se deschid într-o ampulă în punctul unde se unesc cu vestibulul. Ampula lui Vater reprezintă porţiunea dilatată a canalului biliar comun unde aceste se uneşte cu canalul pancreatic;