biosinteza - reprezintă formarea de compuşi chimici în cursul proceselor vitale;

bioacustică - capitol al biofizicii care studiază fenomenele auzului;

biocatalizâtor - catalizator al proceselor biologice. Biocatalizatorii sunt secretaţi în organism sau sunt preluaţi din hrană. Principalii biocatalizatori sunt: enzimele, hormonii şi vitaminele;

biochimie - ştiinţa care se ocupă cu studiul transformărilor chimice care au loc în cursul desfăşurării proceselor vitale ale celulelor şi organismelor vii;

biofeedback - informaţie imediată dată unui subiect despre procesele sale corporale (de exemplu, frecvenţa cardiacă), care sunt de obicei inconştiente. Reprezintă un tratament experimental pentru tulburările reglării corporale, cum este hipertensiunea arterială;

bioinginerie - aplicarea principiilor biologice şi inginereşti în dezvoltarea şi fabricarea echipamentelor şi aparatelor pentru utilizarea în sistemele biologice. Exemple de asemenea produse sunt protezele ortopedice sau pacemaker-ele cardiace;

biologie - ştiinţa care se ocupă cu studiul organismelor vii, a fenomenelor care se referă la acestea şi cu interrelaţiile dintre organismele vii, şi dintre acestea şi lumea nevie;

biologie moleculară - ramură a biologiei care se ocupă cu studiul proceselor intime de structură, mişcare şi evoluţie a moleculelor din care este alcătuită materia vie în intimitatea celulelor;

biometrie - totalitatea metodelor de prelucrare şi interpretare statistico-matematică a datelor rezultate din măsurătorile făcute asupra unui organism sau grup de organisme, în vederea
precizării caracterelor structurale şi funcţionale, aprecierii dezvoltării, stabilirii diferenţelor etc.;

bionică - ştiinţa sistemelor mecanice sau electronice care funcţionează în acelaşi fel sau au aceleaşi caracteristici ca sistemele vii;

bionomie - cercetarea felului de viaţă al unui organism sau al unei populaţii în raport cu alte organisme sau cu factori abiotici;

biopsia vilozităţilor corionice - metodă de monitorizare fetală, în care un fragment din vilozităţile corionice este prelevat prin colul uterin sau prin peretele abdominal sub control ecografic. Cel mai devreme, se poate preleva în săptămâna a noua de sarcină. Se pot face studii cromozomiale şi biochimice, pentru a determina dacă fătul prezintă vreo anomalie, putându-se pune astfel diagnosticul prenatal al multor boli, cum ar fi sindromul Down sau talasemia;

biopsie - prelevarea unui fragment de ţesut în scopul examinării la microscop. Biopsia reprezintă o metodă de diagnostic al cancerului prin examinarea unui fragment de tumoră. Se efectuează prin prelevarea unei porţiuni de ţesut prin puncţionarea cu un ac gros, introdus în ficat, rinichi sau alte organe, creând pacientului un disconfort relativ redus;

biopsie jejunală - excizia unei porţiuni din mucoasa părţii superioare a intestinului subţire. Se poate efectua printr-o intervenţie chirurgicală, dar frecvent este efectuată cu ajutorul unui gastro-duodenoscop sau a unei capsule metalice înghiţite de pacient. Când capsula ajunge în jejun, un bisturiu mic din interiorul ei este acţionat prin sucţiune, de la un tub ataşat şi taie o porţiune mică din mucoasă. Proba poate fi examinată microscopic în diagnosticul bolii celiace, bolii Whipple sau al infecţiilor intestinale; de asemenea, poate fi examinat conţinutul enzimatic pentru a detecta, de exemplu, deficitul de lactoză;

biostatistică - parte a statisticii care se ocupă cu fenomenele biologice ale populaţiei umane, studiind, printre altele, aspectele demografice şi de morbiditate;

biotehnologie - dezvoltarea tehnicilor de aplicare a proceselor biologice la producţia de materiale utilizate în medicină şi industrie. De exemplu, producţia unor antibiotice este legată de activitatea unor ciuperci sau bacterii. Tehnicile noi de inginerie genetică, prin care au fost clonate gene umane în celulele bacteriene, au permis dezvoltarea pe scară largă a producţiei de hormoni (în special insulina), de vaccinuri, interferon şi alte substanţe utile;

biotină - vitamină care face parte din complexul vitaminic B, esenţială pentru metabolismul grăsimilor, fiind implicată în sinteza acizilor graşi şi în gluconeogeneză. Deficitul de biotină este foarte rar la om; poate apărea prin consumul în cantităţi mari de albuş de ou crud, care conţine o proteină avidină - ce se combină cu biotină, care devine astfel ineficientă. Surse bogate de biotină sunt gălbenuşul de ou şi ficatul;

bipolar - (în neurologie) neuron (celulă nervoasă) care are două prelungiri ale corpului celular în direcţii diferite;

birefringenţă - fenomen optic prin care o radiaţie de lumină care cade pe un mediu anizotrop din punct de vedere optic (de exemplu, membranele celulare) se dedublează prin refracţie, cele două raze propagându-se cu viteze - perpendiculare;

bisexualism - atracţie concomitentă pentru ambele sexe;

Bismarck (colorantul maro) - colorant anilinic bazic, utilizat pentru colorarea probelor histologice şi bacteriene;

bissinoză - boală profesională care apare consecutiv inhalării scamelor de bumbac, in sau cânepă. Senzaţia de constricţie toracică şi dificultăţile în respiraţie apar în prima zi de lucru după weekend sau vacanţă, diminuându-se spre sfârşitul săptămânii. Agentul cauzal nu a fost încă identificat;

bisturiu - tip de cuţit chirurgical de dimensiuni mici, cu lamă dreaptă sau curbată;

bite-wing - tip de radiografie dentară care dă o imagine parţială a coroanelor dinţilor de pe arcada superioară şi de pe cea inferioară. Este utilizată pentru diagnosticul cariilor şi al boli periodontale. Sinonim: film muşcat;

Bitot (petele) - pete albicioase de aspect scuamos, cu sediul pe conjunctiva bulbară în apropierea limbului. Sunt formate din fragmente de epiteliu keratinizat. O cauză frecventă este deficitul de vitamina A;

bivalent - (în genetică) structură formată din conjugarea cromozomilor homologi, în profaza primei diviziuni meiotice. Fiecare bivalent este constituit din patru cromatide (fiecare homolog are două cromatide), formaţie care se numeşte tetradă;

blast - denumire dată unei celule de origine, imatură, nediferenţiată, constituind elementul de bază de la care pornesc diferite serii celulare;

blastemă - 1. matricea formativă celulară de la care derivă un organ sau o parte a sa; 2. mic mugure dintr-o celulă de la care începe regenerarea unui organ sau apendice;

blastocel - cavitatea centrală a blastulei sau a blastocistului. Sinonim: cavitate de clivaj, cavitate de segmentare;

blastocist - stadiu în dezvoltarea embrionară a animalelor pluricelulare, care constă dintr-o cavitate centrală înconjurată de o singură pătură de celule produsă de segmentarea oului. La început, blastocistul este neataşat, dar curând se implantează în peretele uterin;

Blastocystis - gen de parazit vegetal nepatogen;

blastoftorie - alterarea elementelor sexuale din citoplasma oului fecundat, provocată de unele intoxicaţii sau infecţii cronice;

blastom - tumoră cu elemente nediferenţiate (disembrioplazică);

blastomatoză - afecţiune caracterizată prin formarea de blastoame;

blastomer - una dintre celulele produse prin clivajul zigotului, cuprinzând stadiile timpurii ale dezvoltării embrionului până la formarea blastocistului. Blastomerele suferă diviziuni repetate fără creştere şi, astfel, scad în dimensiuni;

blastomicoză - boală determinată de fungii patogeni din genul Blastomyces, care se localizează pe tegumente (ca papule verucoase ulcerate şi tumorete la nivelul feţei, gât, mâini şi braţe, gambe şi picioare) sau la nivelul unor ţesuturi cum ar fi plămânii, oasele, ficatul, splina şi ganglionii limfatici, există două forme principale: blastomicoză nord-americană (boala Gilchrist),
determinată de Blastomyces dermatidis, şi blastomicoză sud-americană, determinată de Blastomyces brasiliensis. Ambele forme se tratează cu medicamente antifungice (cum ar fi amfotericină);

blastopor - deschidere care se formează , prin invaginarea stratului de la suprafaţă al embrionului (gastrula). Este foarte multă redusă la om, la care se continuă cu canalul arhenteric;

blastulă - stadiu incipient în dezvoltarea embrionară la animale. Stadiul echivalent la mamifere (inclusiv la om) este blastocistul;

blefarită - inflamaţia marginilor pleoapei. În blefarită scuamoasă, adesea asociată cu mătreaţă, apar cruste albe printre gene. Blefarită ulcerativă cronică se caracterizează prin cruste galbene care acoperă ulceraţiile pe marginile pleoapelor. Blefarită alergică poate apărea ca reacţie la unele medicamente sau cosmetice aplicate în ochi sau pe pleoape;

blefaroacalazie - dezvoltarea în exces a tegumentului pleoapelor datorită unor episoade recurente de edem şi inflamaţie ale acestora. Apare la tineri, determinând lăcrimare;

blefaroconjunctivită - inflamaţie concomitentă a pleoapelor şi a conjunctivei;

blefarofimoză - îngustare a fantei palpebrale, de obicei congenitală;

blefaroplastie - intervenţie chirurgicală de reparare sau reconstrucţie a pleoapelor. Uneori, se utilizează ţesut din alte zone (de exemplu, tegument sau mucoase). Sinonim: tarsoplastie;

blefarospasm - contracţie involuntară a pleoapelor (clipire rapidă şi exagerată) fie ca răspuns la un stimul dureros, fie ca o formă de distonie. Sinonim: nictatio spastica;

blenoragie - uretrită gonococică;

blenoree - secreţie mucoasă profuză cu originea în uretră, care caracterizează gonoreea sau blenoragia. Se asociază cu prostatita acută sau uretrită şi are acelaşi tratament ca aceste afecţiuni;

bloc cardiac - alterare a conducţie electrice în ţesutul nodal cardiac (ţesutul propriu muşchiului cardiac). În blocul cardiac parţial sau incomplet, conducerea impulsului între atrii şi ventricule este încetinită (bloc de gradul întâi); în blocul cardiac de gradul al doilea, nu toate impulsurile trec de la atrii la ventricule, cu absenţa contracţiei ventriculului după unele contracţii atriale. În blocul cardiac de gradul al treilea, nici un impuls nu trece de la atrii la ventricule, iar contracţia ventriculelor este extrem de încetinită (20-40 contracţii/minut). Blocurile cardiace pot fi congenitale sau pot apărea în unele boli cardiace cum ar fi infarctul de miocard, miocarditele, cardiomiopatiile şi bolile valvulare. Este mai des întâlnit la persoanele în vârstă ca urmare a unei boli degenerative a căilor de conducţie electrică.

Blocul cardiac poate fi simptomatic sau se poate manifesta printr-o sincopă sau printr-un sindrom Adams-Stokes (accident neurologic cauzat de diminuarea bruscă a irigaţiei cerebrale), cu riscul de recidivă şi de moarte brutală. Insuficienţa cardiacă este posibilă în cazul unei disocieri complete, a unei cardiopatii subiacente şi a unei încetiniri importante a ritmului cardiac;

bloc de ramură - defect la nivelul ţesutului de conducere al inimii, care se recunoaşte prin apariţia unor modificări electrocardiografice. Există bloc de ramură stângă şi bloc de ramură dreaptă, afectând ventriculul stâng, respectiv ventriculul drept. Ocazional, cele două tipuri de blocuri pot apărea simultan, pacientul având bloc cardiac complet. Cauzele sunt aceleaşi la toate blocurile cardiace;

bloc dentar inferior - tip de injecţie pentru a anestezia nervul dentar inferior, necesar în intervenţiile chirurgicale stomatologice pe dinţii inferiori;

blocaj - (în psihiatrie) oprire bruscă în fluxul vorbirii sau al gândirii. Blocarea gândirii, însoţită de senzaţia că gândurile îi sunt induse din afară, constituie simptome de schizofrenie. Blocarea vorbirii poate fi consecinţa blocării gândirii sau a unui obstacol mecanic, cum ar fi disartria;

blocaj inelar - tip de anestezie în care anestezicul este administrat circular, pentru a bloca nervii unui deget în microchirurgie. Sunt necesare precauţii pentru a nu leza vasele de sânge, lucru ce ar putea duce la gangrenă;

blocaj motor - afecţiune în care un pacient rămâne în stare de veghe şi conştient, dar, din cauza deficitului motor generalizat, nu poate comunica decât prin mişcări oculare codificate. Este datorată întreruperii bilaterale a tracturilor corticospinale între mezencefal şi punte, sau prin interesarea extinsă a neuronilor motori periferici;

Bloom (sindromul) - sindrom caracterizat printr-o anormalitate specifică a cromozomului 15, cei afectaţi prezentând infecţii recurente, zone pe mâini şi picioare acoperite de vezicule, şi scădere în greutate. Aceşti copii prezintă un risc mai înalt de a dezvolta un cancer;

Blount (boala) - afecţiune a tibiei (îndoirea şi torsiunea tibiei), datorată dezvoltării anormale a epifizei superioare a acesteia. Este frecventă la africani, în special în copilărie. Poate afecta unul sau ambele membre inferioare; copiii afectaţi sunt adesea obezi. Tratamentul depinde de severitatea şi vârsta copilului, fiind, de cele mai multe ori, chirurgical;

boala de reflux gastro-esofagian - sindrom provocat de refluxul gastro-esofagian, a cărei cauză o constituie cel mai frecvent o hernie hiatală, adică trecerea, prin diafragm, a unei părţi de stomac în torace. Refluxul gastro-esofagian provoacă, în mod obişnuit, o senzaţie de arsură gastrică, iradiind spre stern. Durerea survine după masă; ea este declanşată de flexia corpului în faţă şi dispare atunci când pacientul se îndreaptă (semnul „şiretului de pantof). Alte semne sunt: regurgitaţia şi odinofagia (în cazul prezenţei unei esofagite);

boala ghearelor de pisică - boală infecţioasă, probabil de origine virală, transmisă la om în urma zgârieturilor produse de o pisică sau a pătrunderii în piele a unei aşchii sau spin. Leziunea se inflamează, apar febra şi hipertrofia ganglionară (cei învecinaţi cu rana) la aproximativ o săptămână după infecţie. În unele cazuri, în special la pacienţii imunocompromişi, se formează abcese grave, dar de obicei vindecarea este completă;

boala grefă-contra-gazdă - sindrom caracteristic transplantului de măduvă osoasă, cauzat de o incompatibilitate între grefon şi primitor: limfocitele T şi anticorpii grefonului, după ce au detectat antigenele de origine de pe celulele primitorului, le atacă. Reacţia poate fi acută şi poate apărea între 10 şi 40 de zile după grefă: erupţii cutanate, prurit, tulburări digestive importante (vomă, diaree), febră şi, uneori, atingere hepatică (icter). Există, de asemenea, reacţii cronice ale grefonului împotriva gazdei, care pot apărea după. luni şi chiar ani de la efectuarea grefei şi care se manifestă prin: leziuni cutanate indurate pe palme, pe plante, trunchi, fese şi coapse, uneori asociate cu o hepatită cronică şi cu o scleroză pulmonară;

boala hemolitică a nou-născutului - afecţiune ce apare datorită distrucţiei (hemolizei) eritrocitelor fătului de către anticorpii din sângele matern care traversează placenta. Aceasta se întâmplă cel mai frecvent când eritrocitele fătului sunt Rh pozitive (adică au factorul Rhesus prezent), dar eritrocitele materne sunt Rh negative. De aceea, eritrocitele fetale devin incompatibile şi determină producerea de anticorpi. Rezultatul este apariţia unei anemii severe la făt, ducând la insuficienţă cardiacă cu edeme (hidrops fetal) sau la naşterea unui făt mort.

Dacă anemia este mai puţin severă, fătul se poate naşte la termen în bune condiţii, dar acumularea de bilirubină din eritrocitele distruse cauzează un icter sever după naştere, care va necesita exsangvinotransfuzie. Dacă nu este tratat, pot apărea leziuni severe ale creierului. Efectuarea unui test sangvin în perioada de început a sarcinii poate detecta anticorpii în sângele mamei, putându-se lua din timp măsuri de prevenţie pentru siguranţa copilului. În unele cazuri de boală hemolitică severă se poate practica transfuzia intrauterină, cu mare succes.

Incidenţa acestei boli a scăzut mult prin prevenirea formării de anticorpi la o mamă cu Rh negativ. Dacă după o primă naştere sau un avort se constată că nou-născutul este incompatibil cu mama sa (adică are Rh pozitiv), aceasta va primi injectabil anticorpi Rh (imunoglobine anti-D), care distrug rapid orice celulă fetală Rh pozitivă, nemaistimulându-se producerea de anticorpi la o viitoare naştere;

boala hemoragică a nou-născutului - tulburare temporară a coagulării determinată de un deficit de vitamina K, care afectează nou-născuţii în primele 3-4 zile de viaţă. Variază ca severitate, de la o sângerare gastro-intestinală minoră la hemoragii în mai multe organe, inclusiv în creier. Este mai frecventă la nou-născuţii alimentaţi la sân sau la cei născuţi înainte de termen. Boala poate fi prevenită prin administrarea de vitamina K fie injectabil, fier per os, la toţi nou-născuţii cât mai curând după naştere. Denumire medicală: melaena neonatorum;

boala legionarilor - infecţie a plămânilor produsă de bacteria Legionella pneumophila, numită astfel după apariţia ei printre membrii Legiunii Americane din Pennsylvania, în anul 1976. Speciile de Legionella sunt răspândite în apă; epidemiile cu Legionella pneumophila sunt legate' de sistemele de încălzire centrală sau de aer condiţionat (sau alte sisteme de ventilaţie). Simptomele, care apar după o perioadă de incubaţie de 2-10 zile, 'includ: stare generală alterată, dureri musculare, urmate de febră, tuse neproductivă, dureri toracice şi dispnee. Examenul radiologic toracic evidenţiază la începutul evoluţiei un infiltrat alveolar parcelar, unilateral, segmentar sau lobar. Pe măsură ce boala progresează, apar relativ frecvent revărsatele pulmonare.

boala pulmonară obstructivă cronică - afecţiune care apare la adulţi, de obicei după vârsta de 45 de ani, cu antecedente de fumători sau viaţă în mediu cu poluanţi. Afecţiunea are manifestări de emfizem pulmonar şi bronşită cronică; se diagnostichează când volumul expirator maxim
pe secundă este mai mic de 60% din valoarea normală corespunzătoare vârstei şi greutăţii pacientului. În comparaţie cu astmul bronşic, boala nu răspunde atât de bine la corticosteroizii inhalatori, care de aceea sunt indicaţi doar la pacienţii cu frecvente recăderi;

boala roz - afecţiune severă a copiilor, care apare în perioada de erupţie a dinţilor, caracterizată prin înroşirea mâinilor şi a picioarelor, creşterea temperaturii cutanate, creşterea tensiunii arteriale, puls rapid, fotofobie, pierderea apetitului şi insomnie. Copiii afectaţi sunt susceptibili la infecţii secundare care pot fi fatale. S-a sugerat că această afecţiune ar fi o reacţie alergică la mercur. Denumire medicală: acrodinie, eritroedem, eritromelalgie;

boala serului - reacţie care apare uneori şi la 7-12 zile de la injecţia cu antigenul incriminat; se caracterizează prin depozitarea de complexe imune mari. Deoarece aceste complexe se depun în artere, rinichi şi articulaţii, simptomele sunt cele din vasculită, nefrită şi artrită;

boala somnului - afecţiune întâlnită în regiunile tropicale ale Africii, determinată de prezenţa în sânge a protozoarului parazit Trypanosoma gambiense sau Trypanosoma rhodesiense. Protozoarele sunt transmise prin intermediul înţepăturii muştei tsetse. Simptomele de debut sunt: febră, cefalee şi frisoane, urmate mai târziu cu hipertrofia ganglionilor limfatici, anemie, dureri la nivelul membrelor şi articulaţiilor. După câteva luni, sau chiar după câţiva ani, parazitul invadează vasele sangvine mici care irigă sistemul nervos central, producând starea de somnolenţă şi letargie, şi, în final, dacă nu este tratată, pacientul moare. Boala somnului rhodeziană este cea mai virulentă formă de boală. Eradicarea muştelor tsetse ajută la prevenirea răspândirii infestaţiei. Sinonim: tripanosomiaza africană;

boala ulceroasă - segment excoriat al mucoasei tractului digestiv, cu penetrarea muscularei mucoasei, sub acţiunea pepsinei şi a acidului clorhidric. Ulcerul poate avea dimensiuni de la câţiva milimetri la câţiva centimetri. Etiologia principală este considerată a fi hipersecreţia acidă, dar se pare că şi alţi factori, cum ar fi bacteria Helicobacter pylori sau antiinflamatoarele nesteroidiene, dezorganizează apărarea normală a mucoasei, mucoasa fiind, în consecinţă, mai susceptibilă la atacul acid. De obicei, ulcerul apare în stomac (ulcerul gastric) sau în primii câţiva centimetri din duoden (ulcerul duodenal). De asemenea, poate apărea la nivelul esofagului (ulcerul esofagian, care este asociat cu refluxul gastro-esofagian), la nivelul jejunului (ulcerul jejunal, frecvent întâlnit în sindromul Zollinger-Ellison), la nivelul diverticulului Meckel etc. Sinonim: ulcer peptic;

boala urinei cu miros de sirop de arţar - (aminoacidopatie) defect ereditar al metabolismului aminoacizilor, ducând la apariţia în urină de cantităţi excesive de leucină, izoleucină, valină şi aloizoleucină, care dau urinei mirosul caracteristic de sirop de arţar. Tratamentul constă în controlul aportului de aminoacizi implicaţi, dializa peritoneală şi/sau hemodializă în episoadele acute. Netratată, duce la retard mental şi deces în copilărie;

boală - stare în care este perturbată funcţionarea normală a unei părţi a organismului, având cauze specifice şi semne şi simptome identificabile; orice anormalitate sau insuficienţă fizică, cu excepţia celor rezultate direct dintr-un traumatism;

boală artrozică - boală articulară degenerativă, cu deteriorarea cartilajului hialin articular, caracterizată prin pierderea acestuia şi hipertrofie osoasă cu formarea de osteofite. Debutul este gradat, afectând de obicei una sau doar câteva articulaţii. Durerea este cel mai precoce simptom, agravată de efort şi calmată de repaus. Redoarea matinală diminuează o dată cu mişcarea. Pe măsură ce boala avansează, motilitatea articulară scade, apar crepitaţiile şi contracturi în flexie.

Radiografia decelează, de obicei, îngustarea spaţiului articular, creşterea densităţii osului subcondral, formarea de osteofite marginale, şi pseudochisturi subcondrale. Sinonim: osteoartroza, artroza;

boală autoimună - afecţiune determinată de inflamaţia şi distracţia ţesuturilor propriului organism printr-o reacţie autoimună. Printre aceste afecţiuni sunt incluse: anemia hemolitică dobândită, anemia pernicioasă, reumatismul articular acut, artrita reumatoidă, glomerulonefritele, lupusul eritematos sistemic, miastenia gravis, sindromul Sjogren şi unele forme de disfuncţie tiroidiană (cum ar fi boala Hashimoto). Nu se cunoaşte de ce organismul îşi pierde capacitatea de a distinge între substanţele care sunt proprii (self) şi cele nonself;

boală celiacă - afecţiune în care la nivelul intestinului subţire nu se mai produce digestia şi absorbţia nutrienţilor. Afectând 0,1-0,2% din populaţie (procentul este mult mai mare în sud-vestul Irlandei), este datorată unei sensibilităţi permanente a mucoasei intestinale la proteina gliadină, care este conţinută în glutenul din germenii de grâu şi din orez, şi care au ca rezultat atrofierea celulelor intestinului. Simptomele includ dezvoltare staţionară, abdomen destins şi scaune palide, spumoase, urât mirositoare. Boala se poate diagnostica prin biopsie a mucoasei jejunale; se tratează cu succes prin scoaterea definitivă din dietă, pe toată perioada vieţii, a glutenului. Denumire medicală: enteropatie glutenică;

boală cerebro-vasculară - orice afecţiune a vaselor sangvine cerebrale şi a meningelor. Majoritatea cazurilor sunt produse de aterom şi/sau hipertensiune arterială, efectele clinice fiind produse de ruptura vaselor sangvine afectate (hemoragie cerebrală sau subarahnoidiană) sau de circulaţia sangvină inadecvată la nivelul creierului (ischemie), datorată unei tromboze sau embolii cerebrale. Termenul de accident cerebro-vascular este dat sindromului clinic însoţit de un atac brusc şi uneori sever;

boală cu transmitere sexuală - orice boală transmisă pe cale sexuală, în trecut cunoscută ca boală venerică. Aceste boli includ: SIDA, sifilisul, gonoreea, unele infecţii cu Chlamydia, herpesul genital şi şancrul moale;

boală de colagen - termen folosit în trecut pentru bolile de ţesut conjunctiv;

boală de decompresiune bruscă - sindrom care apare la persoanele care lucrează în mediu cu presiune crescută, la mare adâncime (scafandrii de mare adâncime sau autonomi, sau muncitorii care lucrează în chesoane). La reîntoarcerea în mediul cu presiune normală, azotul dizolvat în sânge se dilată şi formează bule, ducând la apariţia durerilor articulare sau periarticulare şi blocarea circulaţiei în vasele mici, în special ale creierului (boala de decompresiune). Durerile, paralizia şi alte manifestări pot fi evitate prin limitarea adâncimii şi a duratei scufundării; de asemenea, trebuie limitate scufundările repetate. Expunerea prelungită sau repetată la intervale scurte poate determina apariţia osteonecrozei disbarice (formă de necroză osoasă). Sinonim: boala de cheson;

boală de iradiaţie - afecţiune acută determinată de expunerea excesivă la radiaţiile emise de substanţele radioactive, de exemplu radiaţiile gamma sau Rontgen. Dozele foarte mari produc moartea în câteva ore prin leziuni distructive ale sistemului nervos central. Dozele mai scăzute, care s-a demonstrat că pot fi şi ele fatale, produc greţuri, vărsături şi diaree, urmate, după o săptămână sau mai mult, de hemoragii şi alte simptome legate de afectarea măduvei osoase, căderea părului şi diaree cu sânge. Unele dintre aceste simptome mai blânde pot apărea după radioterapia aplicată în tratamentul cancerului;

boală diverticulară - afecţiune caracterizată prin prezenţa de diverticuli în colon, asociată cu dureri în abdomenul inferior, datorate spasmului musculaturii intestinale şi nu inflamaţiei diverticulilor;

boală frustră - boală infecţioasă transmisibilă, care prezintă simptome foarte atenuate, ceea ce face dificil diagnosticul. Are importanţă epidemiologică deosebită, reprezentând o sursă de infecţie greu de descoperit;

boală funcţională - afecţiune în care simptomele nu apar o perioadă de timp legate de leziuni organice, ci reflectă tulburări funcţionale ale sistemelor anatomo-fiziologice;

boală hidatică - afecţiune parazitară determinată de prezenţa în ficat, plămâni sau creier de chisturi hidatice. Chisturile de Echinococcus multilocularis formează tumori maligne, în timp ce Echinococcus granulosis exercită presiune prin volumul său şi provoacă leziuni ale ţesutului în care se dezvoltă. Localizarea chistului hidatic în creier poate provoca orbire şi epilepsie; ruperea chistului poate duce la o reacţie alergică severă, cu febră şi erupţie urticariană. Prevenirea răspândirii bolii, frecventă în zonele în care se cresc oi, se poate face prin deparazitarea câinilor. Sinonime: hidatidoză, echinococoză;

boală inflamatorie pelvină - infecţia tractului genital superior, incluzând endometrita (infecţie a cavităţii uterine), salpingita (infecţia trompei uterine), cervicita muco-purulentă (infecţia cervixului) şi ovarita (infecţia ovarelor). Apare frecvent la femeile sub 35 de ani; este cauzată de o infecţie de vecinătate (de exemplu, de la apendice) sau o infecţie ascendentă de la vagin (în acest caz, microorganismul cauzator este Chlamydia trachomatis). Cauza cea mai frecventă este infecţia cu Neisseria gonorrhoeae.

De asemenea, tuberculoza este o altă cauză. Pacienta prezintă durere în etajul abdominal inferior, febră, scurgere vaginală şi/sau sângerare uterină anormală. Tratamentul urmăreşte vindecarea . completă şi prevenirea sarcinii ectopice şi a sterilităţii. Infecţia acută poate răspunde la tratamentul cu antibiotice, dar în stadiul cronic, când au apărut aderenţe, poate fi indicat tratamentul chirurgical.

Complicaţiile PIB pot fi: abcesul tubo-ovarian, piosalpinxul (puroi în ambele trompe), hidrosalpinxul (obstrucţie fimbrică şi distensia trompei fără lichid purulent) şi sindromul Fitz-Hugh-Curtis (durere în hipocondrul drept asociată cu salpingita acută, ceea ce indică o perihepatită);

boală mentală - afectarea uneia sau mai multor funcţii ale intelectului (cum ar fi emoţia, percepţia, memoria sau gândirea), care duce la suferinţa pacientului şi a celor din jur. Termenul trebuie diferenţiat de retardul mental, în care individul prezintă o insuficienţă generală de dezvoltare a capacităţilor sale intelectuale. În linii mari, bolile mentale se clasifică în psihoze (în care, există pierderea capacităţii de apreciere a realităţii) şi nevroze (în care capacitatea de înţelegere este păstrată);

boală mixtă de ţesut conjunctiv - sindrom reumatismal Caracterizat prin manifestări clinice comune lupusului eritematos sistemic, dermatomiozitei şi sclerodermiei, având titruri foarte înalte ale anticorpilor nucleari împotriva unui antigen ribonucleoproteic nuclear. Cauza şi prevalenţa sunt necunoscute;

boală organică - afecţiune asociată cu schimbări structurale ale unui organ sau ţesut;

boală parodontală - afecţiune a ţesuturilor care susţin dinţii, gingiilor, membranei periodontale şi osului alveolar. Este produsă de placa bacteriană de pe suprafaţa dinţilor adiacenţi. Boala parodontală include gingivita şi stadiile mai avansate ale parodontitei, care duce la formarea de spaţii între gingie şi dinte (pungi parodontale), dispariţia unor fibre care leagă dintele de maxilar şi distrugeri osoase.

Boala este destul de răspândită la persoanele în vârstă. Factorul cel mai important ce contribuie la apariţia bolii este igiena bucală deficitară, dar rezistenţa pacientului poate avea, de asemenea, influenţă; de exemplu, scăderea rezistenţei organismului la pacienţii cu SIDA poate predispune la apariţia bolii parodontale. Sinonim: parodontopatie;

boală pleurală legată de expunerea la azbest - orice boală din grupul celor care afectează pleura, dar nu şi plămânii, la subiecţii expuşi la azbest. Acestea includ formarea de plăci pleurale, îngroşarea pleurală difuză şi revărsat pleural;

boală polichistică renală - afecţiune ereditară, caracterizată prin prezenţa de chisturi multiple renale, care măresc dimensiunile rinichilor, dar reduc ţesutul renal funcţional. Este o boală autosomal dominantă (gena responsabilă este localizată pe cromozomul 16). Simptomele includ hematurie, infecţii ale tractului urinar, hipertensiune arterială. Debutul clinic are loc la vârsta adultă tânără (20-40 de ani) şi se asociază cu insuficienţa renală cronică;

boală prin deficit - orice boală produsă prin lipsa unui nutrient esenţial în dietă, de exemplu, vitamine, aminoacizi esenţiali sau acizi graşi esenţiali;

boală profesională - boală specifică, ce apare datorită anumitor profesiuni. Bolile profesionale industriale fac parte din această categorie. Exemple de asemenea boli sunt variatele forme de pneumoconioză, care afectează plămânii muncitorilor expuşi continuu la praf; cataracta la muncitorii din industria sticlei; boala de decompresie la scafandri; boli infecţioase contractate de la animale la muncitorii din fermele de animale, cum este antraxul pulmonar;

boală transmisibilă - orice boală care se poate transmite de la o persoană la alta. Aceasta se poate realiza prin contact fizic direct, prin atingerea obiectelor contaminate, printr-un purtător sănătos sau prin picăturile răspândite prin tuse sau strănut. Sinonime: boală contagioasă, boală infecţioasă;

Boari (operaţia) - intervenţie chirurgicală prin care se construieşte un tub din ţesutul vezical pentru a înlocui o parte din ureteral distrus sau nefuncţional;

Boas (semnul) - sensibilitate crescută în regiunea aripii scapulei drepte, care apare în colecistită;

boli mitocondriale - grup de afecţiuni congenitale transmise prin ADN-ul mitocondrial care afectează orice organ şi poate apărea la orice vârstă. Majoritatea dintre ele sunt foarte rare, cum ar fi sindromul Leigh, acidoza lactică congenitală şi sindromul Pearson (anemie sideroblastică, insuficienţă pancreatică şi hepatică progresivă);

boli sistemice de ţesut conjunctiv - grup de boli caracterizate prin modificări inflamatorii în ţesutul conjunctiv şi care pot afecta orice sistem al organismului. În trecut, erau numite boli de colagen (termenul de boli sistemice de ţesut conjunctiv a fost introdus în anul 1978); în această categorie sunt incluse: dermatomiozita, poliartrita reumatoidă, sindromul Sjogren, sindromul Behcet, policondrita recidivantă, lupusul eritematos sistemic, lupusul eritematos discoid, sclerodermia generalizată, periarterita nodoasă;

bolile neuronului motor - afecţiuni de cauză necunoscută, caracterizate prin degenerarea progresivă a tracturilor corticospinale, a celulelor din comul anterior al măduvei spinării şi/sau a
nucleilor motori bulbari. Vârsta de debut este 45-55 de ani, cu o incidenţă mai mare la bărbaţi. Se caracterizează prin atrofie musculară şi pareze. Există trei forme clinic distincte: scleroza laterală amiotrofică (ALS, boala Lou Gehrig), atrofia musculară progresivă şi paralizia bulbară progresivă. Unele forme sunt familiale, cu transmitere autosomal dominantă. Nu există tratament specific;

bolus alimentar - masă de alimente supuse masticaţiei, pregătită pentru a fi' înghiţită;

borborism - zgomote abdominale produse de mişcarea fluidelor şi a gazelor în intestine. Borborismul intens apare când mişcările intestinale sunt exacerbate, de exemplu în sindromul de colon iritabil şi în ocluzia intestinală, sau când există mai multe gaze decât normal. Sinonim: garguiment intestinal;

Bordetella - gen de bacterie aerobă, Gram-negativă. Bordetella pertusis produce tusea convulsivă; toate speciile produc scăderea numărului de celule roşii în sânge, cu apariţia unor afecţiuni asemănătoare tusei convulsive;

borneol - ulei esenţial folosit în preparate împreună cu alte uleiuri, ca mentolul, camforul etc, pentru distrugerea calculilor biliari sau renali. Se administrează per os;

Bornholm (boala) - boală infecţioasă produsă de virusul Coxsackie, denumită astfel după insula daneză unde au fost descrise primele cazuri. Se transmite prin contact direct; epidemiile apar frecvent în anotimpul cald în regiunile temperate şi tot timpul anului în zonele tropicale. Simptomele afecţiunii sunt: febră, cefalee şi crize dureroase în toracele inferior. Boala se remite în mai puţin de o săptămână şi rareori este fatală. Nu există tratament specific. Sinonime: mialgia epidemică, pleurodinia epidemică;

Borrelia - bacterie din grupul Spirochaete. Speciile Borrelia duttonii, Borrelia persica şi Borrelia recurrentis determină febra recurentă în Africa, Asia, America de Nord şi Europa. Special Borrelia burgdorferi determină boala Lyme;

botulism - formă gravă de toxiinfecţie alimentară cu alimente care conţin toxina produsă de bacteria Clostridium botulinum. Toxina afectează selectiv sistemul nervos; în cazurile mortale, decesul este cauzat de insuficienţa cardiacă şi pulmonară prin disfuncţia centrilor cardiaci şi respiratori din encefal. Bacteria trăieşte în alimentele păstrate în condiţii necorespunzătoare, în special în produsele de carne. Toxina, destul de instabilă la căldură, este distrusă prin prepararea termică a alimentelor;

Bouchard (nodulul) - excrescenţă osoasă apărută la nivelul articulaţiei interfalangiene proximale, în boala artrozică. Adesea, există concomitent şi noduli Heberden;

Bowen (boala) - tip de carcinom spinocelular intraepidermic. Leziunea este solitară sau multiplă, roşie-maronie, scuamoasă;

Bowman (capsula) - structură în formă de cupă a nefronului, care conţine în interior glomerulul renal; reprezintă sediul primei filtrări a sângelui în tubii renali;

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment