corn (în anatomie) - proces sau excrescenţă a unui organ sau a altei structuri. De exemplu, coarnele măduvei spinării sunt diviziuni longitudinale ale substanţei cenuşii; cornul cutanat este o formaţiune cornoasă proeminentă, dură, prezentând de cele mai multe ori la bază o structură de epiteliom spinocelular; cornul palpebral este o tumoră cutanată palpebrală benignă de formă conică; cornul uterin este o prelungire laterală a cavităţii uterine în care se deschide oviductul;

cornaj - zgomot produs în inspiraţie (uneori şi în expiraţie), la trecerea aerului prin defileul laringian al cărui lumen a fost micşorat printr-un proces inflamator sau tumoral;

cornee - porţiunea anterioară transparentă a globului ocular; aria sa ocupă circa 1/6 din circumferinţa globului; se continuă cu sclerotica şi este hrănită de vasele sangvine ale ochiului la marginea sa periferică. Este foarte sensibilă la durere. Stratul său intern (endoteliul corneean) este format dintr-un singur strat de celule care nu se pot regenera;

cornet nazal - una dintre cele trei mase osoase situate în interiorul cavităţii nazale. Cornetul nazal superior şi cornetul nazal mijlociu aparţin osului etmoid. Cornetul nazal inferior este un os independent, aşezat la partea inferioară a peretelui lateral al cavităţii nazale. Cornetele nazale delimitează sub ele nişte spaţii numite meaturi nazale (superior, mijlociu şi inferior). În meatul nazal superior se deschid orificiile celulelor etmoidale şi orificiul sfenopalatin; în meatul mijlociu se deschid orificiile sinusurilor frontal şi maxilar, iar în meatul inferior se deschide orificiul canalului nazolacrimal. Sinonim: concha;

cornu (pl. cornua) (în anatomie) - formaţiune anatomică asemănătoare unui corn. De exemplu, cornu ossis hyoidei este denumirea unor segmente ale osului hioid (cornu majus şi cornu minus); cornua coccygea sunt o pereche de procese articulare superioare ale primelor vertebre coccigiene care se articulează cu coarnele sacrului;

coroană - 1. porţiunea dintelui natural acoperită cu smalţ (corona dentis); 2. construcţie artificială de înveliş sau de substituţie a coroanei naturale a unui dinte. Se poate face din porţelan (uneori pe o structură metalică), aur, o combinaţie aur-porţelan sau alte materiale. Coroana dentară Richmond este o coroană de substituţie, care se fixează pe bontul radicular prin ştiftul de ancorare intraradicular şi printr-o capă mică adaptată intim pe bont, reconstituind fizionomic şi funcţional dintele a cărui coroană a fost distrusă. Înainte de fixarea coroanei, trebuie tratat canalul radicular;

coroană cu faţetă (în stomatologie) - faţetă din răşină compozită sau porţelan, aplicată pe suprafaţa unui dinte pentru a îmbunătăţi forma şi/sau culoarea acestuia. Dintele necesită o minimă preparare şi faţeta este fixată pe smalţ prin tehnica decapării cu acid. Este una dintre cele mai conservative metode pentru a trata modificările de culoare ale dinţilor;

coroidă - membrană vasculară şi pigmentară a ochiului, situată între sclerotică şi retină, care face parte din tractul uveal împreună cu irisul şi corpul ciliar. Conţine vase de sânge şi pigment care absoarbe excesul de lumină, prevenind afectarea vederii;

coroidită - inflamaţie a coroidei. Se poate produce concomitent cu inflamaţia irisului şi a corpului ciliar, dar adesea evoluează singură sau în mai multe focare (coroidită focală sau multifocală). Vederea poate fi tulburată, dar ochiul este nedureros;

corona - formaţiune cu aspect de coroană sau ale cărei elemente diverg ca un fascicul de raze. De exemplu, corona capitis reprezintă creştetul capului; corona dentis este coroana dentară;

corona radiata - 1. masă radiară de fibre nervoase care urcă de la capsula internă la cortexul cerebral; 2. zonă de celule foliculare columnare, care înconjoară zona pelucida a ovulului şi care persistă un timp după ovulaţie;

coronal - punctul suturii coronare intersectat de marele diametru frontal. Planul coronal divide corpul în două părţi: una dorsală şi una ventrală;

coronare (arterele) - arterele care irigă cordul. Arterele coronare dreaptă şi stângă îşi au originea în aortă, foarte aproape de valva aortică, dând ramuri care înconjoară cordul;

corp bigeminal - una din cele două mase care se dezvoltă în plafonul mezencefalului în timpul vieţii embrionare;

corp ciliar - component al. globului ocular care leagă coroida de iris. Este format din trei zone: inelul ciliar, care este adiacent coroidei; procesele ciliare, o serie de formaţiuni conjunctive aşezate radiar, în profunzimea corpului ciliar, de forma unor cute piramidale, cu vârful spre interior şi baza spre iris; sunt separate unele de altele prin nişte şanţuri (văile ciliare), locuri de unde se prinde zonula Zinn; şi muşchiul ciliar, o formaţiune musculară inelară care intervine în acomodarea vizuală la distanţă prin relaxarea aparatului suspensor al cristalinului, trăgând prin contracţie, anterior coroida;

corp restiform - bandă pereche de fibre nervoase care merg de la medulla oblongata (bulbul rahidian) spre cerebel. Conţine tractul spinocerebelos dorsal de la nucleus dorsalis al măduvei spinării, fibrele olivocerebelare de la nucleul olivar inferior, fibrele arcuate externe dorsale de la nucleul cuneat lateral şi fibrele arcuate externe ventrale de la nucleii reticular arcuat şi lateral. Sinonim: peduncul cerebelos inferior;

corpi de incluziune - particule care apar în citoplasma şi nucleul celulelor, de obicei ca rezultat al unei infecţii virale. Prezenţa lor poate fi uneori folosită pentru diagnosticul acestor infecţii;

corpi mamilari - două mase nervoase sferice, dispuse în fosa interpedunculară, imediat posterior de glanda hipofiză, alcătuite din mai mulţi nuclei (nucleii mamilari medial, lateral şi intercalat);

corpus (pl. corpora) - 1. organismul în totalitate; 2. porţiune determinată de materie;

corpus albicans - cicatrice fibroasă albă într-un ovar, produsă de degenerarea corpului galben (corpus luteum);

corpus callosum - comisură transversă care leagă emisferele cerebrale; este o bandă arcuată, lată, de substanţă albă, situată în partea profundă a fisurii longitudinale a creierului;

corpus cavernosum - corp cilindric de ţesut erectil, care intră în structura penisului şi a clitorisului. În penis, cele două corpora cavernosa penis formează rădăcina penisului şi, împreună cu corpus spongiosum penis care înconjoară uretra masculină, formează corpul penisului;

corpus luteum - ţesut glandular în ovar care se formează la locul rupturii foliculului de Graaf după ovulaţie. El secretă progesteron, care prepară uterul pentru implantaţie. Dacă aceasta nu are loc, corpul galben devine inactiv şi degenerează. Dacă implantarea embrionului se produce, corpul galben continuă să secrete progesteron în primele patru luni de sarcină, după care placenta îi preia funcţia. Sinonim: corp galben;

corpus spongiosum - sinusul vascular care înconjoară uretra masculină. Împreună cu corpul cavernos, formează ţesutul erectil al penisului. Se lărgeşte la baza penisului, formând bulbul uretral, şi la vârf, pentru a forma glandul;

corpus striatum - porţiunea din ganglionii bazali din emisferele cerebrale, constând din nucleul caudat şi nucleul lentiform;

corpuscul - orice particulă, celulă sau masă de ţesut de dimensiuni mici;

corpuscul polar - celulă de dimensiuni mici care conţine unul dintre nucleii rezultaţi din prima sau a doua diviziune meiotică, nu are citoplasmă şi este eliminat în timpul formării oocitului. Sinonim: polocit;

Corrigan (pulsul) - puls zvâcnitor şi depresibil, printr-o bruscă distensie urmată de o deprimare rapidă a peretelui arterial, în urma umplerii sub presiune crescută şi a relativei goliri consecutive, prin tensiune diastolică joasă; este întâlnit în insuficienţa aortică, canal arterial persistent, sunt arteriovenos. Sinonim: semnul ciocanului de apă, semnul Corrigan;

corrugator - muşchi care încreţeşte pielea. De exemplu, corrugator supercilii, corrugator cutis ani;

cort - adăpost dintr-un material plastic, transparent de obicei, în jurul unui pacient imobilizat la pat, în care poate fi introdus gaz (sau vapori) pentru tratament. De exemplu, cortul de oxigen, dar acesta este relativ ineficient în administrarea oxigenului, de obicei utilizându-se masca de oxigen sau administrarea intranazală;

cortex (pl. cortices) - 1. scoarţă; 2. porţiunea periferică a unui organ, situată imediat dedesubtul capsulei; de exemplu cortexul glandei suprarenale, cortexul renal sau cortexul cerebral;

cortex cerebral - stratul extern al creierului, care reprezintă aproximativ 40% din greutatea acestuia şi care este compus din aproximativ 15 milioane de neuroni. Este partea din creier direct legată de percepţie, memorie, capacităţi mentale şi intelect, şi responsabilă de iniţierea activităţii voluntare. Are conexiuni, directe sau indirecte, cu toate zonele corpului. Cutarea cortexului măreşte suprafaţa acestuia, cea mai mare parte aflându-se în şanţuri (sulci) care divid circumvoluţiile (gyri). Pe secţiune, cortexul este divizat în arii Brodmann; de asemenea, din punct de vedere funcţional este divizat în regiuni funcţionale, incluzând cortexul motor, cortexul senzorial şi ariile de asociaţie. În interiorul şi în continuarea lui se află substanţa albă;

cortex motor - regiune a cortexului cerebral responsabilă de iniţierea impulsurilor nervoase legate de activitatea voluntară a muşchilor corpului. Cortexul motor al emisferei cerebrale stângi este responsabil de activitatea musculară a părţii drepte a corpului;

cortex senzorial - regiunea din cortexul cerebral responsabilă cu receptarea informaţiilor aduse pe căile nervoase senzitive din orice parte a organismului. Diferitele zone din cortex corespund anumitor zone ale corpului şi anumitor simţuri;

Corti (organul lui) - organ situat în melcul membranos al urechii interne, care conţine receptorii simţului auditiv; este situat sub membrana tectoria şi este format din mai multe tipuri de celule epiteliale (piliere, de susţinere), printre care se găsesc celulele senzoriale auditive ciliate, care converg sunetele în impulsuri nervoase, ce sunt preluate de nervul cohlear (ramură a nervului acustico-vestibular) şi transmise la creier. Sinonim: organul spiral;

corticosteroid - hormon sintetizat de cortexul glandei suprarenale. Există două mari grupe. (1) Glucocorticosteroizii (de exemplu: cortizol, cortizon sau corticosteron) sunt esenţiali pentru utilizarea carbohidraţilor, grăsimilor şi proteinelor de către organism şi pentru un răspuns normal la stres. Glucocorticoizii naturali şi sintetici au efecte antiinflamatorii foarte puternice, fiind utilizaţi în afecţiunile inflamatorii. (2) Mineralocorticoizii (de exemplu, aldosteronul) este necesar pentru reglarea echilibrului hidro-electrolitic. Sinonim: corticoid;

corticosteron - hormon steroidian sintetizat şi eliberat în cantităţi mici de către corticosuprarenală;

cortizol - hormon steroidian din clasa glucocorticoizior, sintetizat şi eliberat de glanda corticosuprarenală. Are rol în important în metabolismul carbohidraţilor şi în răspunsul organismului la stres;

cortizon - corticosteroid natural, care este utilizat în special în tratamentul deficitului de hormoni corticosteroidieni din boala Addison şi după excizia glandelor suprarenale. Se administrează pe cale bucală sau injectabilă; poate produce efecte adverse grave cum ar fi ulcer gastric şi hemoragii, tulburări hormonale şi nervoase, afectarea muşchilor, a oaselor, precum şi tulburări de vedere;

Corynebacterium - gen de microorganisme din familia Corynebacteriaceae, cuprinzând bacili Gram pozitiv, majoritatea aerobi, imobili, adesea umflaţi, uneori cu granulaţii. Unele specii sunt patogene pentru oameni, animale şi plante. C. diphtheriae (bacilul Klebs Loeffler) este un bacii gram-pozitiv imobil, care produce o exotoxină extrem de puternică ce lezează cordul şi ţesutul nervos. Boala produsă de el se numeşte difterie. Există trei tipuri: gravis, intermedius şi mitis;

corzi vocale - două plici de ţesut, dreaptă şi stângă, aflate în laringe, care formează glota (o fantă de dimensiuni reduse) de-a curmezişul fluxului de aer. La acest nivel se produce vocea. Afectarea corzilor vocale sau a nervilor care le inervează poate duce la boli legate de fonaţie;

cost-, costo - element de compunere care introduce în termeni referirea la coaste. De exemplu, costectomie (rezecţia unei coaste);

costal - referitor la coaste;

costalgie - durere localizată la nivelul coastelor, Astăzi, termenul este utilizat rar;