encefalopatie hepatică - sindrom neuropsihiatric secundar unei hepatopatii şi, de obicei, asociat cu şuntul portosistemic al sângelui venos. Poate apărea în hepatita fulminantă secundară infecţiilor virale, medicamentelor sau toxinelor, dar obişnuit apare în ciroză sau alte tulburări cronice cu circulaţie colaterală porto-sistemică dezvoltată. Ficatul metabolizează şi detoxifică produşii toxici de digestie aduşi de la intestin prin vena portă. În boala hepatică, aceşti produşi scapă în circulaţia sistemică dacă sângele portal şuntează celulele parenchimatoase sau dacă funcţia acestor celule este serios afectată. Efectul lor toxic asupra creierului produce sindromul clinic encefalopatic. Simptomele includ somnolenţă, confuzie, bradilalie, halenă fetidă (foeterul hepatic), un tremor caracteristic („flapping tremor" sau asterixis) al braţelor, comă. Tratamentul constă în restricţionarea proteinelor alimentare, antibioterapie (pentru a preveni producerea de toxine de către bacterii) şi clismă (pentru a îndepărta toxinele din colon). Sinonim: encefalopatie portosistemică;

encefalopatie spongiformă - boală neurologică degenerativă, rapid progresivă, care include pruritul la ovine (dermatopatie), encefalopatie spongiformă bovină (BSE-bovine spongiform encephalopathy) la vite şi kuru, boala Creutzfeldt-Jacob şi sindromul Gerstman- Straussler-Scheinker la oameni. La om, encefalopatia spongiformă se caracterizează prin demenţă rapid progresivă, asociată cu spasme mioclonice; la examenul anatomopatologic al encefalului unui individ afectat apare degenerarea chistică specifică. Se pare că boala este transmisă printr-un agent infecţios neconvenţional;

encondrom (enchondroma) - tumoră benignă cartilaginoasă care apare în zona de creştere a osului (metafiză) şi nu îi depăşeşte marginile. Adesea, aceste tumori sunt solitare; când apar mai multe tumori, boala se numeşte encondromatoză (enehondromatosis);

encoprezis - tulburare în mecanismul defecaţiei, constând din emisia necontrolată a materiilor fecale sub influenţa unei emoţii sau a unui efort, precum şi la copiii cu tulburări grave nevrotice sau malformaţii congenitale;

endarterectomie - dezobstruare operatorie a unui trunchi arterial obliterat de către un trorabus sau aterom. În trecut, această intervenţie se numea tromboendarterectomie. Se extrage cheagul cu teaca sa formată din intima vasului, folosindu-se planul de clivaj dintre medie şi intimă. Cel mai adesea, această intervenţie este aplicată obstrucţiilor arterelor carotide (endarterectomie carotidiană) sau arterelor care irigă membrele inferioare;

endarterită - inflamaţie cronică a stratului intern (intima) al peretelui unei artere, de obicei cauzată de un sifilis tardiv. Îngroşarea peretelui arterial produce obstrucţie progresivă şi simptome de irigare deficitară a părţii afectate (ischemie). Arterele cerebrale sunt frecvent afectate, apărând sifilisul meningovascular. Endarterita aortică poate obstrua locul de emergenţă a arterelor coronare, care irigă cordul. Endarterita localizată în arteriolele care irigă pereţii acestuia (vasa vasorum) contribuie la formarea unui anevrism. Infecţia sifilitică poate fi eradicată prin tratament cu penicilină;

endemie - situaţie epidemiologică în care, într-un anumit teritoriu, prezenţa agentului infecţios este permanentă, iar cazurile de îmbolnăviri umane se produc constant, interesând un număr mic de indivizi;

endo - element de compunere care introduce în termeni referirea la înăuntru, în interior. De exemplu, endonazal (în interiorul cavităţii nazale);

endocard (endocardium) - membrană care căptuşeşte cordul în interior şi care se continuă cu cea a arterelor şi venelor; este constituită dintr-un endoteliu şi un ţesut conjunctiv subiacent. La nivelul orificiilor cordului se cutează formând cuspidele valvelor;

endocardită - afecţiune inflamatorie, exsudativ-proliferativă a endocardului parietal şi valvular. Cel mai adesea, este datorată reumatismului articular acut sau apare ca rezultat al unei infecţii bacteriene (endocardita bacteriană). Poate apărea afectarea totală sau parţială a valvulelor cardiace. Se manifestă prin febră, modificări auscultatorii cardiace, insuficienţă cardiacă şi embolie. Tratamentul constă în repaus şi administrarea de antibiotice; intervenţia chirurgicală este recomandată doar în cazul afectării valvulare;

endocervicită - inflamaţia mucoasei colului uterin, datorată, mai ales, unei infecţii microbiene (gonococ, streptococ, colibacili, floră saprofită a vaginului devenită patogenă) sau unei infestaţii parazitare (Trichomonas). Afecţiunea este însoţită de o secreţie mucoidă vâscoasă. Sinonim: endometrită cervicală;

endocervix - membrana (endometru) care căptuşeşte colul uterin;

endocraniu - denumirea durei mater encefalice, care căptuşeşte cutia craniană şi care este considerată ca un periost al acesteia;

endocrin - termen care se referă la glandele de secreţie internă sau la hormoni;

endocrinologie - ştiinţa care se ocupă cu studiul fiziologiei şi patologiei glandelor endocrine şi a produşilor lor de secreţie (hormoni);

endoderm - pătură germinală primitivă internă, din care se vor dezvolta mucoasele majorităţii organelor tubului digestiv şi a glandelor sale anexe (ficatul, vezicula biliară şi pancreasul). De asemenea, formează mucoasa bronşică şi alveolară, şi cea mai mare parte a mucoasei tractului urinar;

endodonţie - ramură a stomatologiei care se ocupă cu studiul, tratamentul şi prevenirea bolilor pulpei dentare. O parte majoră a tratamentului o constituie tratamentul canalului radicular;

endoftalmită - inflamaţie, de obicei de natură infecţioasă, a interiorului ochiului;

endogen - produs în interiorul organismului sau al uneia dintre părţile sale;

endolimfă - lichidul care umple cavităţile labirintului membranos al urechii;

endometrioză - prezenţa de ţesut asemănător endometrului în alte zone ale organismului, ca de exemplu în pelvis sau în plămâni, rect, ombilic etc. Cauza bolii este necunoscută; dar se pare că ar fi produsă de o menstruaţie retrogradă. Când ţesutul acesta infiltrează peretele uterului (miometrul), boala se numeşte adenomioză. Acest ţesut se mai poate localiza în ovar, trompele uterine, ligamentele pelvine, peritoneul pelvian şi chiar şi în vagin sau colul uterin. Acest ţesut suferă periodice modificări asemănătoare endometrului normal şi determină dureri pelviene şi dismenoree severă. Tratamentul constă în micşorarea funcţiei ovariene cu analogi ai hormonului de eliberare a gonadotrofinei cum ar fi goserelin. Uneori, poate fi necesar tratamentul chirurgical, folosind laserul sau terapia de rezecţie laparoscbpică. În anumite cazuri se practică histerectomia totală pe cale abdominală asociată cu salpingo-ovarectomia bilaterală. După menopauză, leziunile se atrofiază spontan deoarece secreţia hormonală încetează;

endometrită - inflamaţia endometrului datorată unei infecţii acute sau cronice. Poate fi cauzată de prezenţa unui corp străin în uter, de bacterii, virusuri sau paraziţi. Forma acută poate apărea, de exemplu, imediat după naştere (puerperium), dar forma cronică poate să nu fie asociată cu sarcina (ca în endometrită tuberculoasă). Endometrită cronică la o femeie purtătoare de un dispozitiv intrauterin de contracepţie poate fi responsabilă de acţiunea contraceptivă;

endometru (endometrium) - pătură epitelială monostratificată, cu cripte şi glande, care căptuşeşte uterul şi în care nidează oul; este lipsită de submucoasă. Sinonim: mucoasa uterină;

endomiocardită - afecţiune inflamatorie acută sau cronică, ce afectează atât endocardul, cât şi muşchiul cardiac. Când este implicată şi membrana externă din jurul inimii (pericardul), atunci afecţiunea se numeşte pancardită. Principalele cauze sunt reumatismul articular acut şi infecţiile virale. Se manifestă prin hipertrofie cardiacă, embolie, sufluri cardiace şi aritmii. Tratamentul este al cauzei determinante şi al complicaţiilor. Forma cronică, numită fîbroză endomiocardică, este întâlnită la negrii africani, cauza ei fiind necunoscută;

endomysium - ţesutul conjunctiv fin care înveleşte o singură fibră musculară;

endoneurium - stratul de ţesut fibros care separă fibrele dintr-un fascicul nervos;

endoparazit - parazit care trăieşte în interiorul organsimului gazdei, de exemplu în ficat, în plămâni sau în esofag sau în alte ţesuturi;

endopeptidază - grup de enzime digestive (de exemplu, pepsina) care catalizează hidroliza legăturilor peptidice în interiorul celulei;

endoplasmă - partea internă a citoplasmei celulare, care este mai puţin densă decât ectoplasma şi care conţine majoritatea structurilor celulare;

endorfină - compus chimic, asemănătoare encefalinei, produsă de unele celule nervoase şi care are proprietăţi analgezice asemănătoare cu cele ale morfinei. Este, de asemenea, responsabilă de senzaţia de plăcere. Endorfinele derivă dintr-o substanţă care se găseşte în glanda hipofiză, cunoscută ca beta-lipotrofină; se pare că este în relaţie cu controlul activităţii glandelor endocrine. Sinonim: endomorfină;

endoscop - instrument utilizat pentru a obţine imagini din interiorul corpului. De exemplu, auriscopul (otoscop) sau gastroscopul. Majoritatea endoscoapelor sunt formate dintr-un tub optic dotat cu un sistem de iluminare, uneori prevăzut şi cu o minicameră video pentru transmiterea imaginilor la examinator. Poate fi rigid sau flexibil (fibroscopul);

endospor - formă de viaţă latentă întâlnită la unele bacterii şi ciuperci (de exemplu, Bacillus sau Clostridium), caracterizată printr-o rezistenţă crescută la agenţii fizicii şi chimici. Endosporul se formează în interiorul celulei, care se autolizează în momentul maturării acestuia, atunci când condiţiile de mediu devin nefavorabile. În momentul în care mediul devine favorabil, condiţia de spor se schimbă cu forma vegetativă;

endosteum - pătură membranoasă de ţesut conjunctiv care căptuşeşte cavitatea medulară a unui os;

endosuturator - instrument pentru sutură, utilizat sub control endoscopic pentru a fixa sau uni ţesuturile;

endoteline - hormoni peptidici, formaţi din lanţuri de 21 de aminoacizi, care sunt sintetizaţi de celulele endoteliale, cel mai frecvent în vasele de sânge mari. Sunt cei mai puternici stimulenţi cunoscuţi ai muşchilor netezi (cum sunt cei din peretele arterelor) şi pot fi, posibil, o importantă cauză a hipertensiunii arteriale. Medicamentul bosentan, care blochează receptorii pentru endotelina-1, a fost utilizat cu rezultate foarte bune în trialuri la pacienţii cu hipertensiune pulmonară;

endoteliom - tumoră cu origine în sau semănând cu endoteliumul. Poate avea origine în endoteliumul vaselor de sânge sau limfatice (hemangioendoteliom şi limfangioendoteliom), în stratul intern ăl cavităţii pleurale sau peritoneale sau în meninge;

endotelium (endoteliu) - stratul de celule care căptuşeşte cordul, vasele de sânge şi vasele limfatice. Derivă din mezodermul embrionar. Endoteliumul corneean este stratul cel mai intern al corneei;

endotermie - producerea de căldură în ţesuturi prin folosirea unor curenţi de înaltă frecvenţă;

endotoxină - substanţă toxică pentru toate ţesuturile organismului, conţinută în unele tipuri de bacterii Gram-negative şi care este eliberată când celula bacteriană este distrusă şi se dezintegrează;

endotraheal - termen care se referă la interiorul sau trecând prin trahee;

enflurane - medicament volatil utilizat pentru inducerea şi menţinerea anesteziei generale. Se administrează inhalatoriu. Posibilele sale efecte adverse includ: convulsii, hepatită şi afectare renală;

engramă - urmă mnezică persistentă, consecutivă acţiunii unui excitant asupra sistemului nervos central;

enoftalmie - înfundarea globului ocular în orbită, care poate apărea într-o fractură a planşeului orbitei. Sinonim: enophtalmos;

enoximone - medicament inotrop utilizat în insuficienţa cardiacă pentru a creşte forţa şi randamentul cordului. Se administrează injectabil;

Entamoeba - gen de amibă parazită din clasa Rhizopoda. Unele sunt parazite ale tractului digestiv al omului. Entamoeba histolytica invadează şi distruge ţesuturile peretelui intestinal, producând dizenteria amibiană şi ulceraţii ale peretelui intestinal. Infestaţia ficatului cu aceste specii (hepatita amibiană) este frecventă în zonele tropicale. Entamoeba coli este lipsită de patogenitate directă, dar se pare că poate întreţine unele procese colitice. Entamoeba gingivalis se găseşte în spaţiile interdentare; se asociază cu boala periodontală şi cu gingivitele;

enter-, entero - element de compunere care introduce în termeni referirea la intestin. De exemplu, enterolit (calcul în intestin);

enteral - 1. în interiorul intestinului; 2. pe cale intestinală;

enterectomie - exereză chirurgicală a unui segment de intestin;

enteric - termen care se referă la sau afectând intestinul;

enterită - afecţiune intestinală cu caracter inflamator, frecvent cauzând diaree;

Enterita infecţioasă - este produsă de virusuri sau bacterii. Enterita de radiaţie este produsă de izotopii radioactivi sau de radiaţiile Roentgen;

enterobiasis - afecţiune care apare în special la copii, răspândită în întreaga lume, produsă de infestaţia cu nematodul parazit Enterobius vermicularis în intestinul gros. Oxiurii nu produc leziuni grave ale peretelui intestinal," rar, pot provoca apendicită. Ieşirea femelelor parazitului prin anus produce iritaţii nocturne şi inflamaţia ţesuturilor învecinate, determinând pacientul să se scarpine, ceea ce duce la prezenţa ouălor de parazit sub unghii şi pe.degete. Ouăle pot reinfecta acelaşi copil sau pot ajunge la alţi copii. Uneori, oxiurii ajung la nivelul vulvei, producând prurit şi secreţii vaginale. Enterobiasis răspunde la tratamentul cu compuşi de piperazină. Sinonim: oxiurază;

enterocel - hernie al cărei conţinut este format de intestin;

enterocenteză - puncţia intestinului efectuată în timpul unei intervenţii chirurgicale pentru ocluzie sau obstrucţie, în scopul evacuării conţinutului intestinal sau pentru introducerea unui cateter pe care se hrăneşte pacientul;

enterocolită - inflamarea concomitentă a colonului şi a intestinului subţire;

enterocolită necrotizantă (NCE - necrotizing enterocolitis) - afecţiune gravă care afectează nou-născuţii bolnavi sau prematuri, caracterizată prin necroză a mucoasei intestinale sau, uneori, mai profundă localizată de obicei, în ileonul terminal; afectarea colonului şi a ileonului proximal este mai rară. În general, la sugarii care dezvoltă NEC, se identifică trei factori prezenţi în intestin: leziune ischemică precedentă, colonizarea bacteriană şi substrat intraluminal (adică alimentaţie enterată). Sugarii pot prezenta ileus manifestat prin distensie abdominală, regurgitaţii gastrice bilioase şi prezenţa sângelui în fecale. Semnele radiologice patognomonice pentru NEC sunt pneumatoza intestinală şi prezenţa de gaze în vena portă. Pneumoperitoneul indică perforaţie intestinală. Tratamentul constă în punerea în repaus a intestinului, prin întreruperea alimentaţiei, şi administrarea de antibiotice. Intervenţia chirurgicală se efectuează în caz de perforaţie intestinală, semne de peritonită sau aspirare de material purulent prin paracenteză. Cauza acestei boli este necunoscută, dar poate fi rezultatul reducerii aportului de oxigen la intestin sau al unei infecţii;

enterogastronă - hormon produs în intestinul subţire (duoden) care inhibă secreţia sucului acid gastric. Este eliberat când conţinutul stomacal trece în intestinul subţire;

enterogen - de origine intestinală;

enterokinază - denumire folosită în trecut pentru enteropeptidază;

enterolit - calcul localizat în intestin, format de obicei în jurul unui calcul biliar sau unui sâmbure de fruct;

enteromegalie - lărgirea calibrului intestinului subţire. De exemplu, în boala celiacă (enteropatia glutenică);

enteropeptidază - enzimă secretată de glandele intestinului subţire care acţionează asupra tripsinogenului pentru a-l transforma în tripsină;

enteropexie - intervenţie chirurgicală prin care o parte a intestinului este fixată la peretele abdominal. În trecut, enteropexia era practicată pentru visceroptoză (condiţie în care organele abdominale sunt în poziţie mai coborâtă faţă de poziţia normală);

enteroplastie - intervenţie chirurgicală în care se foloseşte ca material de plastie o ansă de intestin subţire, pediculată;

enteroproctie - anus artificial;

enteroptoză - coborâre anormală a intestinelor (în special a colonului transvers) în partea declivă a cavităţii abdominale, asociată uneori şi cu deplasarea în acelaşi sens şi a altor viscere;

enterorafie - intervenţie chirurgicală care constă în sutura chirurgicală a unei plăgi accidentale sau operatorii a intestinului subţire;

enteroscop - instrument optic prevăzut cu sursă de iluminare, utilizat pentru inspectarea interiorului intestinului subţire. Imaginile sunt transmise prin intermediul unui fascicul optic sau printr-o microcameră video. Enteroscopul are aproximativ 280 cm lungime şi rigiditate variabilă; este introdus sub control direct al vederii. Tipul de enteroscop-sondă, cu o lungime de aproximativ 280 cm, este prevăzut cu un balon. Enteroscopul este utilizat pentru diagnosticul cauzelor hemoragiilor cu origine în intestinul subţire sau al stricturilor;