enterosolubil - caracteristica unor tablete învelite într-o substanţă care rezistă la acţiunea sucului gastric şi se dizolvă în intestinul subţire. Aceste tablete enterosolubile conţin medicamente care sunt distruse (inactivate) de conţinutul acid al stomacului;

enterostomie - intervenţie chirurgicală care constă în deschiderea la piele a unei anse intestinale sau unirea acestuia cu stomacul (gastro-enterostomie) sau cu altă ansă intestinală (entero-enterostomie);

enterotomie - incizie chirurgicală în intestin;

enterotoxină - compus toxic care acţionează în special asupra tractului gastro-intestinal producând vărsături, diaree şi dureri abdominale;

enterovirus - grup de virusuri cu habitat gastro-intestinal; intră în organism prin tractul gastro-intestinal, se multiplică aici şi apoi (în general) invadează sistemul nervos central. Enterovirusurile includ virusuri Coxsackie şi poliovirusurile;

entezopatie - orice boală reumatică care afectează enthesis. Spondilita anchilozantă, artrita psoriazică şi sindromul Reiter sunt entezopatii;

enthesis - locul de inserţie a tendoanelor sau a ligamentelor pe os;

entorsă - traumatism ligmentar determinat de o întindere bruscă a acestuia. Poate fi vorba de o simplă distensie a filetelor articulare, de o ruptură fibrilară a unui ligament sau de o ruptură totală, adesea cu smulgerea uni inserţii osoase. Entorsa se tratează cu compresii reci şi repaus;

entropion - inversiunea pleoapei, uni- sau bilaterală; genele pot provoca iritarea globului ocular. Cea mai frecventă formă este entropionul spastic, produs de spasmul muşchiului orbicular al ochiului (muşchiul care închide ochiul). Entropionul mai poate fi provocat de conjunctivite, keratite, corpi străini, cicatrice conjunctivale sau bandaj ocular;

enucleare - 1. extirparea operatorie a unei formaţiuni tumorale chistice sau parenchimatoase benigne, bine delimitată, folosindu-se un plan de clivaj; 2. intervenţie chirurgicală care constă din înlăturarea completă a unui glob ocular, cu păstrarea conjunctivei şi a muşchilor oculari, pentru a da suport şi mobilitate protezei oculare;

enurezis - pierdere involuntară a urinei. Cea mai frecventă formă este enurezisul nocturn, frecvent întâlnit la copii, în special la băieţi. Această formă se pare că este datorată unor afecţiuni subiacente de tract urinar, particular infecţii, dar la majoritatea copiilor prezintă un caracter familial (părinţi, fraţi). De obicei, se rezolvă cu vârsta, dar uneori poate persista în adolescenţă şi chiar la maturitate. Poate fi tratată prin psihoterapie, terapie comportamentală (cum ar fi utilizarea unei alarme nocturne). Se poate recurge şi la tratament medicamentos antidiuretic uşor. Enurezisul care afectează adultul este adesea asociat cu boli ale vezicii urinare sau neurologice, cum ar fi scleroza multiplă;

enzimă de restricţie (endonuclează de restricţie) - enzimă obţinută din bacterii, care scindează ADN-ul în fragmente specifice mai mici. Enzimele de restricţie sunt folosite frecvent în ingineria genetică;

enzimă - proteină care accelerează reacţiile chimice ale organismului. Funcţia generală a unei enzime este aceea de a cataliza o reacţie chimică, fără a-i modifica alte caracteristici şi fără ca ea însăşi să fie modificată. Enzima se fixează pe o substanţă, numită substrat, pe care o transformă într-o altă substanţă numită produs de reacţie. Enzimele sunt relativ specifice tipului de reacţie pe care o catalizează; deci, există mai multe tipuri de enzime pentru diferitele reacţii biochimice. Fiecare enzimă este dependentă de anumite condiţii de mediu, în special de temperatură şi pH, de prezenţa coenzimelor şi de absenţa unor inhibitori specifici. Enzimele sunt instabile şi sunt uşor inactivate de căldură sau de anumiţi compuşi chimici. Enzimele sunt produse de celule organismului viu şi pot acţiona atât în interiorul celulei (de exemplu, în respiraţia celulară) sau extracelular (de exemplu, în digestie). De obicei, denumirea enzimei se face prin adăugarea sufixului ,,-ază" la substratul asupra căruia acţionează (de exemplu, lactază) sau la reacţia pe care o catalizează (de exemplu, hidrolaza). Enzimele sunt esenţiale pentru funcţionarea şi dezvoltarea normală a organismului. Insuficienţa producţiei sau a activităţii unei singure enzime poate duce la tulburări metabolice; asemenea boli sunt adesea ereditare şi pot avea efecte serioase. Sinonim: ferment;

enzimă proteolitică - enzimă digestivă care produce descompunerea proteinelor;

enzimoliză - procesul de fermentaţie sau digestie de către o enzimă;

enzimologie - ştiinţa care studiază enzimele;

enzyme-linked immunosorbent assay (ELISA) - tehnică de dozare enzimatică a sângelui care permite detectarea imunoglobulinelor îndreptate împotriva unui agent bacterian sau viral. În prima fază are loc o reacţie între antigenele virale şi serul de testat, adică legarea anticorpilor specifici din ser de antigenul viral respectiv. Apoi, se introduce un alt anticorpi (o anti-globulină umană) care este conjugat cu o enzimă care poate acţiona asupra unui anumit substrat chimic, determinând o reacţie de culoare a cărei intensitate este măsurată printr-un aparat special. Testul este relativ ieftin, rapid şi fiabil. Se foloseşte în diagnosticul clinic, în studii epidemiologice etc.;

eozină - substanţă colorantă acidă, produsă în reacţia dintre brom şi fluoresceină, utilizată pentru colorarea probelor biologice în vederea examinării lor microscopice. Eozina poate fi utilizată în asociere cu o substanţă colorantă alcalină de culoare albastră, pentru a diferenţia diferitele componente ale aceleiaşi probe;

eozinofil - tip de leucocit care se caracterizează prin prezenţa de granulaţii în citoplasmă care se colorează în roşu-oranj cu colorantul Romanowsky. Funcţia eozinofilelor este puţin cunoscută, dar acestea sunt capabile să digere particulele străine; sunt prezente în număr mare în suprafeţele care căptuşesc sau acoperă diferite structuri ale organismului; sunt implicate în reacţia alergică şi par a fi implicate în procesele de apărare a gazdei împotriva paraziţilor. Numărul normal de eozinofile la litrul de sânge este 40-400x106;

eozinofilie - creşterea peste valoarea normală a numărului de eozinofile din sânge. Eozinofilia apare ca reacţie la unele medicamente şi în unele afecţiuni, ca de exemplu alergii, infestaţii parazitare şi în unele forme de leucemie;

eozinopenie - scăderea sub valoarea normală a numărului de eozinofile din sânge;

eparterial - situat deasupra sau în jurul unei artere; termenul este folosit în special pentru prima ramificaţie a bronhiei primare drepte;

ependimom - tumoră cerebrală derivată din celulele gliale (non-nervoase) ale ependimului. Apare, de obicei, la copii, localizat pe podeaua sau pe tavanul ventriculului al IV-lea. Poate produce obstrucţie împiedicând circulaţia lichidului cefalo-rahidian, ceea ce duce la hidrocefalie;

ependyma (ependim) - membrană care căptuşeşte ventriculii cerebrali şi canalul central al măduvei spinării. Este formată din celule gliale (celule ependimare). Ependimul este implicat în producerea lichidului cefalorahidian;

epi - element de compunere care introduce în termenii compuşi sensul de: pe, peste, deasupra;

epiblefaron - repliu de piele anormal, prezent de la naştere deasupra pleoapei care presează genele înspre globul ocular. În mod obişnuit dispare în primul an de viaţă;

epicanthus - anomalie congenitală constând din prezenţa unui repliu cutanat la pleoapele superioare, care acoperă cantusul intern şi caruncula lacrimală; este o conformaţie caracteristică a rasei mongoloide, dar se observă şi la alte rase, când oasele nasului sunt slab dezvoltate. Apare în anumite afecţiuni congenitale, de exemplu în sindromul Down;

epicard (epicardium) - stratul cel mai exterior al peretelui cordului, care acoperă miocaradul. Este o membrană seroasă. Sinonim: lamina visceralis pericordii serosi;

epicardia - terminaţia inferioară a esofagului, de aproximativ 2 cm lungime, situată între diafragm şi stomac;

epicondylus (epicondil) - proeminenţă situată deasupra unui condil. De exemplu, epicondylus lateralis femoris (tuberculul supracondilian extern) este o proeminenţă situată imediat deasupra condilului lateral al femurului; epicondylus lateralis humeri este o proeminenţă ascuţită situată deasupra condilului lateral al humerusului;

epicranium - termen care desemnează structurile care acoperă craniul (toate straturile scalpului);

epicranius - muşchiul bolţii craniene. Este format din muşchiul occipitofrontal şi muşchiul temporo-parietal. Muşchiul occipito-frontal este format din două porţiuni musculare (pântecele occipital şi pântecele frontal) între care se întinde aponevroza epicraniană. Acest muşchi trage în sus pielea regiunii sprâncenoase, contribuind la deschiderea ochiului. Muşchiul temporo-parietal este un muşchi rudimentar, care se intercalează între muşchii auricular anterior şi superior. Sinonim: muşchiul epicranian;

epicritic - relativ la fibrele nervoase senzitive responsabile de sensibilitatea fină, ca temperatura sau simţul tactil;

epidemie - situaţie epidemiologică în care o boală apare într-un anumit teritoriu sau populaţie, cu p frecvenţă neobişnuită, interesând un număr mare de persoane pentru o perioadă limitată de timp. Cea mai frecventă epidemie din zilele noastre este cea determinată de gripă;

epidemiologie - ştiinţă care se ocupă cu studiul epidemiilor, cercetând cauzele primare şi secundare, modalităţile de transmitere, de prevenire şi de combatere a bolilor infecţioase, precum şi a altor stări morbide neinfecţioase, cu mare extindere în populaţie;

epiderm (epidermis) - pătura externă a tegumentului formată din patru straturi. Stratul germinativ sau malpighian (stratum germinativum) este format din celule care se divid continuu. Celelalte trei straturi sunt permanent reînnoite cu celule formate de stratul germinativ. Celulele stratului extern (stratul cornos sau stratum corneum) sunt celule moarte, a căror citoplasmă a fost înlocuită cu keratina. Acest strat este mai îngroşat la nivelul palmelor şi al tălpilor;

epidermoid - asemănător epidermului (stratul extern al tegumentului). Acest termen este utilizat pentru a descrie unele tumori ale ţesuturilor altele decât tegumentul;

epidermoliză buloasă - orice afecţiune cutanată determinată genetic şi care se caracterizează printr-o tendinţă cronică la formarea de bule (băşicuţe) pe tegumente şi mucoase. În formele simple, bulele sunt induse de traumatisme, chiar minore. În formele mai grave (distrofice), formarea de bule poate fi spontană; unele dintre aceste forme distrofice pot fi fatale. Sinonim: epidermolysis bullosa;

Epidermophyton - gen de dermatofiţi din familia Gymnoasceae, clasa Ascomycetes., care determină epidermofiţii;

epidiascop - aparat de proiecţie cu o putere foarte mare de mărire a obiectivului, care foloseşte la proiectarea unor diapozitive;

epididim - porţiune a ductului seminal care se găseşte posterior de testicul fiind legată de acesta prin canalele eferente ale testiculului şi prin ligamentele testiculo-epididimare superior şi inferior. Spermatozoizii se deplasează lent, timp de câteva zile, de-a lungul epididimului, timp în care se maturizează şi devin apţi pentru fertilizare. Spermatozoizii sunt concentraţi şi depozitaţi în partea inferioară a epididimului până la ejaculare. Sinonim: epididymis;

epididimectomie - intervenţie chirurgicală care constă în ablaţia epididimului şi a unei porţiuni a canalului deferent, respectând testiculul;

epididimită - proces inflamator localizat la nivelul epididimului, cel mai des de origine infecţioasă, cu punct de plecare în vezica urinară sau uretră; se manifestă prin durere, tumefacţie şi înroşire a părţii de scrot afectată. Inflamaţia se poate extinde la testicul, apărând epididimo-orhita (orhiepididimita). Tratamentul se face cu antibiotice şi analgezice;

epididimovasostomie - intervenţie chirurgicală de legare a vasului deferent cu epididimul pentru a şunta o obstrucţie la nivelul epididimar. Se efectuează pentru a încerca vindecarea unei azoospermii datorată obstrucţiei;

epidural - situat deasupra sau în jurul durei mater (stratul extern al meningelor spinale şi cerebrale). Spaţiul epidural este spaţiul dintre dura mater şi peretele osos. Spaţiul epidural spinal este utilizat pentru anestezierea rădăcinilor nervilor spinali. Sinonim: extradural;

epifenomen - simptom accesoriu în cursul unei boli, fără legătură directă cu afecţiunea, sau de apariţie accidentală. Sinonim: epiphenomenon;

epifiză - extremitatea unui os, ataşată de corpul acestuia (diafază) prin intermediul cartilajului de conjugare pentru un timp, după a cărui osificare face corp comun cu restul osului; Sinonim: epiphysis;

epifizită - proces inflamator care interesează extremitatea osului (epifiză). Poate duce la întârzierea creşterii sau deformarea osului afectat;

epiforă - lăcrimare persistentă produsă printr-o secreţie exagerată sau prin împiedicarea drenajului lacrimilor. Sinonim: epiphora;

epigastrocel - hernie epigastrică;

epigastru - regiunea superioară şi mediană a abdomenului. Sinonim: regiunea epigastrică;

epiglotă - fibrocartilaj impar şi median, situat deasupra orificiului laringelui, având forma unei frunze implantate prin peţiolul ei în unghiul diedru al cartilajului tiroid; este căptuşit de o membrană mucoasă şi formează partea superioară a laringelui, care acoperă glota în timpul deglutiţiei. Sinonim: epiglottis;

epiglotită - inflamaţie a epiglotei, care se tumefiază şi poate produce obstrucţia căilor aeriene superioare. Epiglotită apare mai frecvent la copiii cu vârste între 1 şi 7 ani; simptomele apar brusc, cu febră, dificultăţi respiratorii, jenă la deglutiţie, ce pot evolua în câteva ore către agravarea stării respiratorii, cianoză şi somnolenţă. Bacteria cel mai des implicată este Haemophilus influenzae; epiglotita este din ce în ce mai rară datorită introducerii vaccinului Hib. Tratamentul constă în antibioterapie şi, dacă este necesar, intubaţie. Copilul trebuie supravegheat într-o secţie de terapie intensivă pentru a ţine infecţia sub control;

epikeratophakia - intervenţie chirurgicală oftalmologică pentru corectarea erorilor de refracţie în care este afectată curbura corneei, utilizând o grefă de ţesut corneean;

epilare - extragerea firelor de păr în scop terapeutic sau cosmetic. Se poate face mecanic (prin smulgere cu penseta sau utilizând ceară sau altă substanţă epilatoare) sau prin electroliză; o metodă mai nouă constă în utilizarea laserului;

epilepsie - afecţiune cerebrală caracterizată prin convulsii care au un debut acut. Termenul de epilepsie idiopatică descrie tipul de epilepsie care nu este datorat unei afectări structurale a creierului. Convulsiile pot fi generalizate sau parţiale. Epilepsia generalizată se mai numeşte forma majoră sau tonico-clonică (numită în trecut grand mal) şi se caracterizează printr-o pierdere totală a stării de conştienţă; are debut brusc, semnalat printr-un strigăt şi o cădere adesea traumatizantă; criza se desfăşoară în 3 faze: faza tonică, marcată printr-o contracţie intensă a întregului corp şi adesea prin muşcarea limbii; faza clonică, ce corespunde convulsiilor, secuselor bruşte şi generalizate; şi faza rezolutivă, caracterizată printr-o respiraţie zgomotoasă, uneori cu pierdere de urină. Bolnavul îşi revine, este confuz şi nu îşi aminteşte nimic din timpul crizei. Epilepsia parţială poate fi idiopatică sau poate constitui un simptom al unei afecţiuni cerebrale organice. Într-un tip de epilepsie parţială idiopatică, adesea afectând copiii, crizele pot lua forma absenţelor (în trecut era numită petit mal al copiilor). Bolnavul îşi pierde brusc starea de conştienţă pe durata a câteva secunde, nu se mişcă, nu răspunde la întrebări, iar privirea devine fixă. Nu are loc o cădere, iar criza poate trece neobservată. Electroencefalograma este caracteristică, arătând unde bisincrone şi descărcări de vârfuri (3 pe secundă) atât în timpul crizei, cât şi în afara ei. Crizele pot fi declanşate uneori de hiperventilaţie sau de stimulare luminoasă intermitentă. Această formă de epilepsie apare rar înainte de vârsta de 3 ani sau după adolescenţă. Adesea, se remite spontan la adult, dar poate fi urmată de o epilepsie majoră sau parţială. În epilepsia parţială datorată unei afectări organice a creierului, numită epilepsie focală, natura crizelor depinde de locul afectării. În criza motorie jacksoniană, mişcările convulsive pornesc de la police spre mână, braţ şi faţă. Epilepsia de lob temporal (sau epilepsia psihomotorie) este produsă de o boală a cortexului lobului temporal sau a zonei învecinate parietale. Simptomele includ halucinaţii olfactive, gustative, vizuale şi auditive, tulburări paroxistice de memorie, automatisme, tulburări de personalitate. Pe tot timpul crizei, pacientul este în stare de semiconştienţă, şi după aceea nu-şi poate aminti evenimentele. O parte dintre aceste simptome sunt datorate cicatrizării şi atrofiei lobului temporal (scleroza mezială temporală). Diferitele forme de epilepsie pot fi controlate prin administrarea de medicamente antiepileptice. Rezecţia chirurgicală a leziunilor focale epileptogene din creier este indicată într-un număr redus de cazuri;

epileptogen - agent care are capacitatea de a produce convulsii epileptice;

epimenoree - menstre mai frecvente decât normal, care apar mai ales la menarhă sau în preclimacterium;

epimysium - ţesutul fibros elastic care înveleşte muşchiul;

epineural - derivat din sau situat pe arcul neural al vertebrei;

epineurium - teacă de ţesut conjunctiv, cu rol de protecţie, care înveleşte fasciculele de fibre nervoase;

epinucleus - ţesutul care înconjoară nucleul cristalinului, situat între nucleus şi cortexul moale ale acestuia;

epiplo - element de compunere care introduce în termeni referirea la omentum. De exemplu, epiplocel (hernie ce conţine omentum);

episcleră - membrană fibroasă a ochiului situată între scleră şi conjunctivă, care constituie suportul nutritiv al sclerei;

episclerită - inflamaţia episclerei, care duce la apariţia durerii şi înroşirii globului ocular, şi care devine sensibil la lumină. De obicei, este o afecţiune benignă;

epispadias - anomalie congenitală care constă din deschiderea uretrei pe faţa dorsală a penisului. Se tratează prin corecţie chirurgicală în perioada de sugar;