filaria (pl. filariae) - termen generic folosit în clasificări pentru viermii paraziţi din familia Filariidae, clasa Nematoda, care se pot localiza în ţesuturile umane conjunctive şi limfatice, cauzând diferite boli. Include genurile: Brugia, Loa, Onchocerca şi Wuchereria. Filariile sunt transmise prin înţepăturile de ţânţari infestaţi aparţinând genurilor Culex, Aedes, Anopheles şi Mansonides, abundente în zonele cu climat cald şi umed intertropicale;

filaricid - agent care are efect distrugător asupra filariilor;

filarioză - boală parazitară, frecvent întâlnită în zonele tropicale şi subtropicale, determinată de prezenţa în vasele limfatice a viermilor paraziţi Wuchereria bancrofti şi Brugia malayi. Viermii, care sunt transmişi la om prin înţepăturile de ţânţari ce aparţin genurilor Aedes, Culex, Anopheles şi Mansonides, produc inflamaţia şi eventual blocarea vaselor limfatice, cu apariţia limfangitei. Ruptura vaselor limfatice urinare poate duce la apariţia de limfă în urină (chilurie). Tratamentul constă în administrarea de dietilcarbamazină;

filie - sufix care introduce în termeni referirea la atracţie sau dorinţă morbidă. De exemplu, nictofilie (de întuneric);

filiform - asemănător unui tir subţire; de exemplu papilele filiforme de la nivelul limbii;

filogeneză - proces istoric de dezvoltare şi evoluţie a lumii vii;

filum - structură filamentoasă sau fuziformă. Filum terminale este terminaţia inferioară, atrofică, subţire, a măduvei spinării, în care rămâne în special pia mater;

fimbria (pl. fimbriae) - formaţiune anatomică în formă de ciucure. Fimbria hippocampi (corpul bordant) este o formaţiune turtită, alcătuită din fibre nervoase, situată de-a lungul marginii mediale a hipocampului; fimbria ovarica este cel mai mare dintre franjurile trompei uterine, care ia deseori contact direct cu ovarul; fimbriae tubae sunt procese în formă de ciucure (franjuri) aparţinând extremităţii laterale a trompei uterine;

fimoză - constricţia congenitală sau dobândită a prepuţului care nu poate fi decalotat. Fimoza predispune la inflamaţii. Ca tratament, este indicată circumcizia chirurgicală, cu rezultate excelente;

finasteride - medicament care produce micşorarea glandei prostatei. Se administrează pe cale bucală în tratamentul simptomelor retenţiei urinare determinată de mărirea de volum a prostatei care obstrucţionează fluxul urinar din vezică, sau pentru reducerea riscului de retenţie urinară. Medicamentul acţionează prin reducerea stimulării androgenice a prostatei, inhibând enzima care transformă testosteronul în metabolitul său mai activ, 5-dehidroxitestosteron (5- DHT), în prostată. Uneori, este prescris la bărbaţii cu hemoragii prostatice recidivante;

fiolă - recipient etanş confecţionat din sticlă, sau material plastic, care conţine o doză de medicament sub formă de soluţie sterilă pentru administrare injectabilă;

fiowmetru - dispozitiv pentru măsurarea debitului gazelor. Se disting flowmetre uscate şi umede. Se utilizează la dozarea gazelor din aer, la aparatele de narcoză şi oxigenoterapie;

flucitozină - medicament antifungic, utilizat în infecţiile sistemice cum ar fi criptococoza şi candidozele. Se administrează pe cale bucală sau injectabilă; efectele sale adverse pot include: greţuri, vărsături, diaree, erupţii tegumentare şi tulburări sangvine;

flucloxacilină - penicilină semisintetică, ce se absoarbe rapid în administrarea pe cale bucală şi care este eficientă împotriva bacteriilor producătoare de penicilinază. Posibilele efecte adverse includ: reacţiile alergice la penicilină;

fistula (pl. fistulae) - 1. canal format accidental sau operator, care comunică cu o glandă, cu o cavitate naturală sau patologică, cu un organ cavitar, şi prin care drenează secreţiile acestora. Cele mai multe fistule sunt determinate de infecţii sau de traumatisme. De exemplu, fistula anală poate apărea după un abces rectal care perforează, creându-se o comunicare între canalul anal si suprafaţa tegumentului. În boala Crohn există o tendinţă particulară de a produce fistule între colon şi vezica urinară, vagin sau tegument. Unele fistule rezultă din procesele maligne sau ulcerative: un carcinom al colonului poate invada şi ulcera peretele vecin al stomacului, determinând fistula gastro-colică. Unele fistule apar ca o complicaţie post-operatorie: după chirurgia veziculei biliare, de exemplu, poate apărea fistula biliară. Fistulele pot fi şi congenitale; de exemplu fistula traheo-esofagiană (între trahee şi esofag) sau fistula recto-vaginală (între rect şi vagin). Fistula arterio-venoasă este o legătură chirurgicală între o arteră şi o venă, frecvent practicată la nivelul unui membru, pentru a crea un acces venos şi arterial pentru hemodializă; 2. (în ortopedie) traiect al părţilor moi, cu orificiu cutanat, prin care se scurge puroi dintr-un focar de osteomielită cronică, trădând activitatea acestui focar şi, de obicei, prezenţa unui sechestru osos (fistula osteomielitică), dintr-un focar de tuberculoză osteoarticulară, ganglionară sau dintr-un abces rece (fistula tuberculoasă).

fistulă oro-antrală - comunicare între cavitatea bucală şi sinusul maxilar (antrum), care apare frecvent ca o sechelă a unei extracţii dentare. Se rezolvă chirurgical;

fistulă vezico-vaginală - comunicare anormală între vezica urinară şi vagin, care determină incontinenţă urinară. Poate apărea datorită lezării chirurgicale a vezicii urinare în timpul intervenţiilor ginecologice (de exemplu, histerectomie) sau ca urmare aradioterapiei pentru tumori pelvine. În ţările slab dezvoltate, cauza principală o reprezintă necroza asociată cu travaliul prelungit;

fisură (fissura) - 1. (în anatomie) termen generic pentru formaţiunile în formă de scobitură sau şanţ. De exemplu, fisura lui Sylvius separă lobul temporar al creierului de lobii frontal şi parietal; fissurae cerebelli sunt şanţurile scoarţei cerebeloase, care împart cerebelul în lobi; fissura horizontalis cerebelli este un şanţ adânc ce înconjoară cerebelul şi separă între ele suprafeţele sale superioară şi inferioară; fissura ligamenti venosi este porţiunea posterioară a şanţului sagital stâng de pe faţa viscerală a ficatului, în care se află ligamentul venos; fissura tympano-mastoidea este sutura dintre apofiza mastoidă şi marginea superioară a osului timpanic; 2. leziune elementară dermatologică, care constă dintr-o soluţie de continuitate liniară; localizată de predilecţie periorificial sau în zonele cu mişcări active (palme, plante). Poate fi superficială (epidermică) sau profundă (dermică). Sinonim: ragada. 3. (în stomatologie) fisura dentară - scobitură care apare în mod natural în smalţul dentar, în special la nivelul caninilor.

fisură anală - mică pierdere de substanţă, situată în fundul şanţurilor formate de pliurile radiare ale anusului, determinând dureri şi, uneori, sângerări în timpul defecaţiei. Fisura anală apare ca o consecinţă a constipaţiei sau, uneori, a diareei. Tratamentul se face prin aplicarea de unguente emoliente, dar dacă fisura este gravă, se practică sfîncterectomie laterală (secţionarea sfincterului anal);

fito - element de compunere care introduce în termeni referirea la plante;

fitobezoar - conglomerat parţial digerat de materie vegetală. Apar aproape întotdeauna după gastrectomie parţială Billroth I sau II, mai ales când se asociază cu vagotomia, datorită hiperclorhidriei, motilităţii antrale scăzute şi masticaţiei incomplete;

fitofotodermatită - erupţie veziculoasă. lineară care apare după expunerea la lumină la persoanele care au venit în contact cu anumite plante, cum ar fi păstârnacul sălbatic sau pătrunjelul, la care sunt sensibile. O reacţie severă apare la contactul cu planta numită Crucea pământului (Heracleum mantegazzianum);

fitohemaglutinină (PHA - phytohaemagglutin) - alcaloid derivat din plante care stimulează diviziunea limfocitelor T în eprubetă;

fitomenadionă - formă de vitamină K, ce este conţinută în plantele cu frunze verzi. Forma sintetică este folosită ca antidot pentru supradozarea cu anticoagulante. Activează producerea de protrombină, esenţială pentru coagularea normală a sângelui;

fitoterapie - tratament medical bazat exclusiv pe extracte sau produse din plante. Din plante se extrag compuşii importanţi şi cercetările recente sunt deosebit de fructuoase. Cel mai recent exemplu îl constituie taxanii. Totuşi, este deosebit de important ca medicamentele extrase din plante să fie purificate şi testate înainte de a fi utilizate ca medicamente. Folosirea de extracte brute din plante poate fi periculoasă deoarece conţinutul din ingredienţii activi poate fi diferit la două plante din aceeaşi specie;

fitotoxina - substanţă toxică produsă de plante, ca de exemplu toxinele produse de ciupercile din genul Amanita;

fiuoroscop - aparat pentru observarea substanţelor fluorescente în concentraţii slabe. Se utilizează la punerea în evidenţă a cantităţilor foarte mici, fluorescente, de săruri de uraniu, în anatomia patologică pentru a diferenţia ţesuturile patologice de cele sănătoase, în medicina legală pentru cercetarea urmelor de sânge;

fluoroscopie - tehnică de utilizare a fluoroscopului pentru a vizualiza imaginile radiologice. Videofluoroscopia este sinonimă cu examenul radiologic. Este utilizată pentru observarea structurilor în mişcare (de exemplu, în timpul examenului cu sulfat de bariu) sau pentru ghidarea procedurilor de cardiologie intervenţională;

fixare - 1. actul sau operaţia imobilizării într-o anumită poziţie; 2. încetarea dezvoltării personalităţii într-o fază apropiată de completa maturitate; 3. dizolvarea stratului sensibil neimpresionabil de lumină al unui material foto, cu ajutorul unei soluţii de fixatori, astfel că materialul developat devine sensibil la acţiunea în continuare a luminii; 4. operaţie care opreşte descompunerea ţesuturilor, după scoaterea lor din organism, întrerupând procesele enzimatice intracelulare şi imobilizând structurile moleculare; 5. aducerea unui corp într-o stare din care nu se mai poate schimba;

fixare a complementului (reacţia de) - legarea complementului de complexul format când un anticorp reacţionează cu un antigen specific; Deoarece complementul este consumat din ser când apare această reacţie, testarea pentru prezenţa complementului după amestecarea unei suspensii de microorganisme cunoscute cu serul pacientului poate confirma existenţa infecţiei cu microorganismul suspectat. Reacţia Wassermann pentru diagnosticul sifilisului este un test de fixare a complementului;

fixator (în stomatologie) - 1. component al protezei parţiale, pe care o fixează; 2. dispozitiv ortodontic care imobilizează dintele în poziţie până la sfârşitul tratamentului; 3. component al unei punţi dentare care o fixează de dinţii vecini (croşet de corecţie);

fixator - 1. substanţă chimică utilizată în tehnica histopatologică (de exemplu, alcool sau tetraoxid de osmiu) care, prin coagularea materiei proteice, împiedică procesul de descompunere a ţesuturilor osoase din organism. Sinonim: agent de fixare; 2. instrument ortopedico-chirurgical;

fixator de acizi biliari - medicament care se leagă de acizii biliari, formând un complex care se elimină prin fecale. Acizii biliari se formează în ficat din colesterol şi scad nivelul sangvin de lipoproteine cu densitate joasă (LDL); Aceste medicamente (de exemplu, colestiramina şi colestipolul) sunt utilizate în tratamentul pacienţilor cu hipercolesterolemie, care au risc crescut de a dezvolta boli coronariene;

fixator extern - instrument ortopedico-chirurgical folosit în osteosinteză. Este format din două sau mai multe mijloace de prindere - prin înţepare - a fragmentelor osoase şi un dispozitiv de fixare a acestor mijloace în afara tegumentelor. Este folosit în tratamentul anumitor tipuri de fracturi. Un fixator extern este utilizat, de asemenea, pentru alungirea membrelor;

fîzi-, fizio - element de compunere care introduce în termeni referirea la: 1. fiziologie; 2. exerciţiu fizic;

fizic (în medicină) - care aparţine doar corpului. De exemplu, semnul fizic este semnul detectat de medic când examinează un pacient, de exemplu: dilatarea anormală a unei pupile sau absenţa reflexului rotulian;

fiziognozie (physiognosis) - diagnostic al bolilor după expresia feţei;

fiziologie - ramură a biologiei care studiază principalele funcţii care au loc în corpul organismelor vii;

fizionomie - 1. studierea expresiei feţei şi a înfăţişării fizice generale pentru diagnosticul bolilor; 2. expresie a feţei;

fizioterapie - metodă de tratament care foloseşte metode fizice pentru a promova starea de sănătate, incluzând razele luminoase, infraroşii şi ultraviolete, căldura, curentul electric, ultrasunetele, masajul, manipularea, hidroterapia şi exerciţiile fizice;

flacciditate - moleşeală, slăbiciune, determinată de scăderea tonusului muscular (de exemplu, paralizia flască);

flagelat - tip de protozoar care prezintă prelungiri la suprafaţa corpului, cu ajutorul cărora se deplasează. Unele flagelate sunt parazite pentru oameni, având importanţă medicală;

flagelaţie - 1. perversiune constând din condiţionarea satisfacţiei sexuale de o prealabilă biciuire; 2. procedură de masaj prin loviri scurte cu ajutorul unor nuiele sau palete; sinonim; ferulaţie, paletaţie;

flagellum (pl. flagella) - organit celular locomotor prezent la unele celule (de exemplu, spermatozoidul sau unele organisme unicelulare);

flapping tremor - asterixis;

flatulenţă - 1. acumularea excesivă de gaze în stomac şi intestine; 2. emisie prin anus a gazelor intestinale;

flatus - gaze expulzate din stomac şi intestine, produse prin fermentaţie bacteriană a conţinutului intestinal. Sunt formate din hidrogen, dioxid de carbon şi metan în proporţii diferite. Carbohidraţii nedigeraţi, neasimilabili din unele alimente (de exemplu, fasole) produc creşterea flatusului;

flav-, flavo - element de compunere care introduce în termeni referirea la culoarea galbenă;

flavivirus - virus din genul arbovirusurilor care produce numeroase boli ale vertebratelor (inclusiv omul). Se transmite prin căpuşe sau ţânţari, incluzând febra galbenă, denga, boala Foresst Kyasanur, encefalita rusească de primăvară - vară şi febra West Nil;

flavoproteine - cromoproteine galbene, nerporfirinice, posedând activitate biocatalitică, al căror grup proteic îl constituie o flavină (riboflavină, flavinnucleotide etc.);

fleb-, flebo - element de compunere care introduce în termeni referirea la vene. De exemplu, flebectopie (poziţie anormală a venelor);

flebectomie - excizia chirurgicală a unei vene (sau numai a unei porţiuni de venă), practicată în special pentru tratamentul venelor varicoase ale membrelor;

flebită - inflamaţia peretelui unei vene, care apare cel mai frecvent la membrele inferioare, ca o complicaţie a venelor varicoase. Un segment de venă începe să devină dureros şi sensibil; tegumentul care îl acoperă este cald şi roşu. De obicei, apare şi tromboza. Tratamentul constă în purtarea de bandaje elastice şi administrarea de medicamente, de exemplu: fenilbutazonă, pentru ameliorarea inflamaţiei şi a durerii. Medicamentele anticoagulante nu sunt indicate. Flebitele pot complica septicemiile sau cancerul, în special de stomac, bronşic sau pancreatic. În cancerul de pancreas, flebita poate afecta diferite vene (tromboflebita migratorie);

flebolit - structură asemănătoare unui calcul, care se descoperă întâmplător la examenul radiologic abdominal, şi care rezultă prin depunerea de calciu într-un cheag sangvin venos. Apare ca o opacitate mică, rotundă, în regiunea pelviană. De obicei, nu produce simptome şi nu necesită tratament;

fleboscleroză - afecţiune degenerativă rară, de cauză necunoscută, care afectează venele membrelor inferioare la bărbaţii tineri. Peretele venos se îngroaşă, venele simţindu-se ca nişte corzi dure sub piele. Nu este legată de aterioscleroză şi nu necesită tratament. Sinonim; venoscleroză;

flebotomie - deschiderea chirurgicală sau înţeparea unei vene cu scopul de a preleva o cantitate de sânge sau pentru a introduce fluide, sânge sau medicamente. De asemenea, se poate practica în cateterizarea cardiacă sau în angiocardiografie. Sinonim: venesecţiune;

flebotromboză - obstrucţia unei vene printr-un trombus, precedată de inflamaţia pereţilor venoşi. Este mai frecventă la nivelul venelor profunde ale gambei - tromboza venoasă profundă - în contrast cu tromboflebita, care afectează venele superficiale ale picioarelor. Imobilitatea prelungită, insuficienţa cardiacă, sarcina, traumatismele şi intervenţiile chirurgicale sunt factori predispozanţi pentru tromboză prin favorizarea încetinirii fluxului sangvin. Multe dintre aceste afecţiuni se asociază cu modificări ale factorilor de coagulare în sânge, ceea ce duce la creşterea tendinţei la tromboză; aceste modificări apar, de asemenea, la unele femei care iau contraceptive orale. Membrul inferior afectat devine edemaţiat şi sensibil. Cel mai mare pericol este detaşarea trombusului şi migrarea lui, putând apărea embolia pulmonară. Efectuarea regulată de exerciţii fizice poate preveni tromboza venoasă profundă; de asemenea, medicamentele anticoagulante (cum sunt heparina şi warfarina) sunt utilizate pentru prevenirea şi tratamentul acestei afecţiuni. Trombuşii mari pot fi îndepărtaţi prin trombectomie;

flecainide - medicament folosit în aritmiile cardiace. Se administrează pe cale bucală sau injectabilă. Efectele sale adverse posibile includ greţuri, vărsături, ameţeli, icter, tulburări de vedere şi afectarea unor nervi;

flegmă - termen nemedical pentru spută;

flegmon - denumire folosită în trecut pentru inflamaţia ţesutului conjunctiv care evoluează cu ulceraţie;