glicozurie - prezenţa de glucoză în urină în cantităţi anormal de mari. Dar o cantitate foarte mică de glucoză trebuie să existe în urină. Nivelurile crescute de glucoză în urină se asociază cu diabetul zaharat, boli renale şi alte afecţiuni;

glioblastom - cea mai agresivă varietate de tumoră malignă a sistemului nervos central derivată din ţesut glial. Dezvoltarea sa rapidă distruge celulele nervoase normale, cu pierderea funcţiilor, şi creşte tensiunea intracraniană, producând cefalee, stări de vomă şi de somnolenţă. Tratamentul constă în ablaţie chirurgicală şi radioterapie, dar glioblastomul, tumoră infiltrantă şi prost delimitată, recidivează în general, prognosticul bolii fiind sumbru;

gliom - tumoră a sistemului nervos , central dezvoltată pe seama celulelor gliale. Glioameie sunt cele mai frecvente dintre tumorile primitive ale sistemului nervos central la adult. Ele grupează diferite tipuri de tumori cerebrale, benigne (astrocitom, oligodendrogliom) sau maligne (glioblastom);

gliozom - lizozom care se găseşte în astrocite;

glipizide - medicament hipoglicemiant oral folosit în tratamentul diabetului zaharat noninsulinodependent (tip 2) în cazul în care regimul dietetic nu a fost eficient. Efectele sale adverse includ: hipoglicemie, greţuri, vărsături şi erupţii tegumentare;

glob ocular (ochi) - segmentul periferic al analizatorului vizual, de formă sferică, neregulată, care ocupă partea anterioară a orbitei. Este format la periferie dintr-o membrană fibroasă, sclerotica, şi din cornee, o membrană transparentă; stratul mijlociu vascular este  format din coroidă, corpul ciliar şi iris; şi stratul intem senzorial reprezentat de retină. Lumina pătrunde în ochi la nivelul corneei, care reflectă lumina prin umoarea apoasă în cristalin. Prin modificarea curburii cristalinului, lumina este concentrată prin umoarea vitroasă în retină, unde celulele sensibile la lumină transmit impulsul nervos spre cortexul cerebral prin nervul optic. Mişcările ochiului în orbită sunt controlate de muşchii extrinseci ai globului ocular;

globină - proteină care se combină cu grupări care conţin fier pentru a forma hemoglobina (din eritrocite) şi mioglobina (din muşchi);

globulină - proteină simplă, solubilă în soluţie salină diluată, şi care poate fi coagulată prin căldură. în sânge sunt prezente diferite globuline (serum globuline: globulinele alfa (α), beta (β) şi gamma (γ)). Unele globuline au importante funcţii ca anticorpi; altele sunt implicate în transportul lipidelor, fierului şi cuprului în sânge;

globulină de legare a hormonilor (HBG - hormone-binding globulins) - familie de proteine din plasmă a cărei funcţie este legarea moleculelor de hormoni liberi în grade variabile, aceasta ducând la reducerea funcţiei acestora. Modificările nivelurilor globulinelor de legare, de exemplu în timpul sarcinii sau în unele afecţiuni, pot duce la modificări ale nivelurilor de hormoni. Exemple, de asemenea, globuline sunt: globulină de legare a hormonului tiroidian, globulină de legare a hormonilor sexuali, globulină de legare a corticosteroizilor.

globulinurie - prezenţa de globuline în urină;

globus - structură anatomică sferică. De exemplu, globus pallidus (porţiunea medială a nucleului lenticular), globus major epididymidis (capul epididimului); globus minor epididymidis (coada epididimului);

globus pharyngeus - afecţiune caracterizată prin senzaţia de „nod în gât"; deglutiţia nu este afectată. Această senzaţie, denumită în trecut globus hystericus, este uneori legată de refluxul gastro-esofagian şi tinde să se accentueze în perioadele de stres. Sinonim: globus hystericus;

glomerulită - proces inflamator la nivelul glomerulilor asociat cu o boală acută sau cronică renală. Astfel de leziuni sunt diagnosticate prin examinarea electronomicroscopică, folosind tehnicile de imunofluorescenţă, a probelor de biopsie renală;

glomerulonefrită - orice boală renală caracterizată printr-o afectare a glomerulilor, frecvent, se pare, cauzată de o reacţie antigen-anticorp la nivelul rinichiului. Glomerulonefrită acută este, în general, de cauză infecţioasă (de obicei, streptococică), cel mai des consecutivă unei angine netraţate, mai rar unei infecţii cutanate (impetigo). Se manifestă printr-un sindrom nefritic, caracterizat prin edeme palpebrale, în regiunea lombară şi la glezne; urina este închisă la culoare şi puţină, conţine sânge (hematurie) şi proteine, apărând şi o hipertensiunea arterială; există uneori o insuficienţă renală moderată. Copiii se recuperează, adesea, complet, dar adulţii frecvent evoluează către glomerulonefrită cronică şi, eventual, insuficienţă renală. Sinonim: nefrită glomerulară;

glomeruloscleroză diabetică - formă anatomopatologică specifică a suferinţei renale secundare diabetului, manifestată prin leziuni predominant glomerulare care constau iniţial în hialinoza arteriolei aferente, apoi în depunerea de substanţă hialină aparent între ansele capilarelor care se obstruează (prin tumefierea celulelor endoteliale) sau se dilată anevrismal; în stadiul final, hialinizarea glomerulului este generalizată;

glomerulus (pl. glomeruli) - 1. termen generic utilizat în anatomie cu semnificaţia de formaţiune rotundă. 2. ghem arteriocapilar sau doar capilar. De exemplu, glomeruli arteriosi cochlae (ghemuri ateriocapilare situate în interiorul cochleei), glomeruli renis (ghemuri capilare situate în interiorul corpusculilor renali);

glomus (pl. glomera) - 1. pliu al mezoteliului care pleacă de lângă baza mezenterului în pronefros şi conţine un ghem de vase sangvine (sinonim: glomerul pronefrotic); 2. formaţiune corpusculară mică, de obicei nervoasă sau paraganglionară. De exemplu, glomus caroticum (formaţiune nervoasă ovoidă situată la bifurcaţia arterei carotide primitive); glomus coccygeum (aglomerare de ţesut paraganglionar şi vascular situată pe faţa anterioară a coccisului); glomus jugulare (aglomerări de celule paraganglionare situate de obicei în adventicea bulbului superior al venei jugulare interne. Este locul de origine al tumorilor glomice;);

glomus carotidian - mică masă de ţesut în sinusul carotidian, care conţine chemoreceptorii ce monitorizează nivelurile de oxigen, dioxid de cabon şi de ioni de hidrogen din sânge. Dacă nivelul oxigenului scade, chemoreceptorii trimit impulsuri către centrul cardiac şi centrul respirator, care cresc rata respiratorie şi cardiacă. La acest nivel pot apărea tumori, care sunt o formă de paragangliom;

glos-, gloso - element de compunere care introduce în termeni referirea la limbă. De exemplu, glosofaringian (referitor la limbă şi la faringe); glosoplastie (chirurgie plastică a);

glosalalie - crearea unui limbaj neinteligibil, constituit din silabe şi cuvinte fără sens. Toate apar în stările de transă sau în timpul somnului;

glosectomie - extirpare chirurgicală a limbii, de obicei practicată pentru tumori maligne ale acesteia;

glosită - inflamaţia limbii, cu etiologie variată şi, uneori, greu de precizat: anemie, candidoze, deficit de vitamine etc. „Limbă geografică" este o glosită benignă, caracterizată prin pete circumscrise, circulare, uşor reliefate, care prin confluenţă dau un contur geografic, care se schimbă în fiecare zi. În etiologie sunt incriminate infecţii micotice, sifilisul şi tulburările neurotrofice;

glosofaringian (nervul) - perechea a noua (IX) de nervi cranieni; îşi au originea în nucleii nervului glosofaringian din medulla oblongata (bulbul rahidian); componenţă: motorie şi viscerosenzitivă; distribuţie: muşchii stilofaringian, ai palatului moale şi faringelui, mucoasa treimii posterioare a limbii, faringelui, urechii medii şi celulelor mastoidiene, glanda parotidă;

glosoplegie - paralizia limbii;

glotă (glottis) - porţiunea cea mai strâmtă a laringelui, situată între corzile vocale; cuprinde o porţiune anterioară, interligamentoasă, delimitată de corzile vocale, şi o porţiune posterioară, intercartilaginoasă (rimula), delimitată de cartilajele aritenoide;

gluc-, gluco - element de compunere care introduce în termeni referirea la glucoză;

glucagon - hormon secretat de pancreas care produce creşterea nivelurilor sangvine de glucoză (acţiune hiperglicemiantă) şi, din această cauză, are efecte opuse insulinei. Glucagonul se administrează injectabil pentru a contracara hipoglicemia diabetică;

glucagonom - tumoră pancreatică, care secretă glucagon şi produce crize de hipoglicemie;

glucobiologie - studiul chimic şi biochimic al carbohidraţilor şi compuşilor acestora, cum ar fi glicoproteinele. Elucidarea structurii şi a rolului glicoproteinelor a avut implicaţii medicale importante şi a ajutat la apariţia de medicamente noi, cum ar fi activatorii plasminogenului tisular, medicamente care acţionează pe sistemul imun şi medicamente antivirale;

glucokinază - enzimă (o hexokinază), care se găseşte în ficat şi care catalizează conversia glucozei în glucozo-6-fosfat. Această reacţie constituie primul stadiu al glicolizei;

gluconeogeneză - proces biochimic în care glucoza, o importantă sursă de energie, este sintetizat din surse nonglucidice, cum ar fi aminoacizii. Glucogeneza are loc, în mare parte, în ficat şi rinichi, şi satisface nevoile de glucoză ale organismului când dieta nu conţine o cantitate suficientă de carbo- hidraţi;

glucoză (C6H12O6) - monozaharid cu şase atomi de carbon în moleculă şi o funcţie aldehidică (aldohexoza). Glucoza este o importantă sursă de energie a organismului şi singura sursă de energie a creierului. Glucoza liberă nu se găseşte în multe alimente (strugurii sunt o excepţie); cu toate acestea, glucoza este unul dintre constituenţii sucrozei şi amidonului, amândouă eliberând glucoză după digestie. Glucoza este depozitată în organism sub formă de glicogen. Concentraţia glucozei în sânge este în jur de 5 mmol/l, concentraţie menţinută de o serie de hormoni, în special insulina şi glucagonul. În cazul în care concentraţia glucozei în sânge scade sub acest nivel, apar simptome generale şi neurologice. În schimb, dacă nivelul glucozei în sânge creşte ţeste nivelul normal, ajungând la 10 mmol/1, apare hiperglicemia. Aceasta este un simptom al diabetului zaharat. Sinonim: dextroză;

glucozamină - derivat aminat al glucozei (glucoză în care un grup hidroxil este înlocuit cu un grup amino). Glucozamina este un component al mucopolizaharidelor şi glicoproteinelor; de exemplu, acidul hialuronic, o mucopolizaharidă din lichidul sinovial, şi heparina. Sinonim: hexozamină;

glutamat dehidrogenază - enzimă importantă implicată în dezaminarea aminoacizilor. Sinonim: glutamic acid dehidrogenază;

glutamic acid decarboxilază (GAD) - enzimă care, datorită asemănărilor cu unele proteine bacteriene, poate provoca o reacţie autoimună împotriva celulelor beta (6) ale pancreasului cu apariţia diabetului zaharat tip 1;

glutaminază - enzimă care se găseşte în rinichi şi care catalizează descompunerea glutaminei (un aminoacid) în amoniac şi acid glutamic, o etapă în producerea de uree;

glutation - peptidă care conţine aminoacizii cisteină, glicină şi acid glutamic. Are funcţie de coenzimă în numeroase reacţii de oxido-reducere. Glutationul foloseşte ca antioxidant; el reacţionează cu agenţii oxidanţi potenţial periculoşi, oxidându-i. Acest lucru este important în funcţionarea normală a proteinelor, hemoglobinei, lipidelor membranare etc. Niveluri crescute de glutation în sânge sunt asociate cu longevitatea;

glutelină - proteină simplă care se găseşte în plante şi este solubilă doar în acizi diluanţi şi baze. Un exemplu este glutenina, care se găseşte în cereale;

gluten - amestec de două proteine, gliadină şi glutenină, care se găseşte în grâu, secară, orz şi ovăz. Intoleranţa la gluten provoacă o malabsorbţie intestinală numită boala celiacă (sprue celiac), al cărui tratament constă în excluderea totală a glutenului din alimentaţie;

gluteus - unul din cele trei perechi de muşchi fesieri. Muşchiul fesierul mare (m. gluteus maximus) este un muşchi lat, gros, aşezat superficial sub pielea regiunii fesiere; îşi are originea pe creasta iliacă, pe linia fesieră posterioară, pe creasta osului sacral şi pe coccige, iar inserţia pe creasta fesieră a femurului. Acţiune: după cum punctul fix este pe bazin sau pe coapsă, face extensia coapsei pe bazin sau a bazinului pe coapsă. Muşchiul fesier mijlociu (m. gluteus medius) este un muşchi de formă triunghiulară, aşezat în parte sub m. gluteus major, originea pe creasta iliacă, şi pe spina iliacă antero-superioară, iar inserţia pe trohanterul mare; acţiune: abducţie şi rotaţie internă a coapsei. Muşchiul fesier mic (m. gluteus minimus) are originea pe creasta iliacă şi pe marginea marii incizuri ischiatice, iar inserţia pe marele trohanter; acţiune: aceeaşi ca şi fesierul mijlociu;

gnat-, gnato - element de compunere care introduce în termeni referirea la maxilar. De exemplu, gnatoplastie (chirurgie plastică a);

gnathion - punctul cel mai caudal al marginii inferioare a mandibulei în plan sagital. Sinonim: punct mental;

Gnathostoma - gen de nematod parazit. Viermii adulţi se găsesc în special în intestinul tigrilor, leoparzilor şi câinilor. Prezenţa stadiului larvar al Gnathostoma spinigerum la om, care nu este o gazdă obişnuită, determină apariţia unei dermatite;

gnatobiologie - ramură a medicinei şi a biologiei experimentale, care studiază organismele vii în condiţii sterile (amicrobiene);

godeu - impresiune, amprentă care apare pe piele după varicelă sau acnee;

Godeul edematos - este amprenta temporară pe care o lasă apăsarea degetului pe un ţesut edematos;

Golgi (aparatul) - formaţiune citoplasmatică formată din pachete lamelare şi formaţiuni veziculare de natură lipoidică, prezentă în celulele vegetale şi animale, legată de reticulul endoplasmatic. Rolul acestuia este de a depozita şi transporta produşii de secreţie (enzimele şi hormonii) şi interveni în formarea peretelui celular. Aparatul Golgi este mai dezvoltaţ în celulele secretorii (de exemplu, în celulele pancreatice care produc enzimele digestive);

Golgi (celulele) - tip de neuroni (celule nervoase) care se găsesc în sistemul nervos central. Neuronii Golgi tip I au axonul foarte lung, legând diferite părţi ale sistemului nervos între ele. Neuronii Golgi tip II, numiţi şi microneuroni, au axonii foarte scurţi sau acesta poate lipsi;

gomă - leziune elementară dermatologică situată în hipoderm, cuprinzând ulterior şi straturile superficiale, sau situată profund în oase, viscere (ficat, creier, testicule, cord). Goma are patru faze evolutive: cruditate, ramoliţie, ulceraţie şi reparaţie. Se întâlneşte în cursul sifilisului (terţiar), tuberculozei (scrofuloderma) şi micozelor profunde (actinomicoza, sporotricoza);

gomfoză (gomphosis) - tip de articulaţie fibroasă (articulaţie imobilă) în care o suprafaţă articulară de formă conică intră într-o cavitate. Un exemplu de gomfoză este articulaţia dento-alveolară care uneşte rădăcina dintelui cu alveola dentară;

Gomori (metoda) - metodă pentru evidenţierea unor enzime, în special a fosfatazelor şi a lipazelor, în probele histologice;

gonadă - 1. glandă sau organ producător de gameţi; termen generic pentru ovar sau testicul; 2. glandă sexuală embrionară înainte de diferenţierea ei morfologică în ovar sau testicul (sinonim: glandă indiferentă);

gonadorelin - analog sintetic al hormonului de eliberare a gonadotropinei, care se administrează în injecţii intravenoase pentru a stimula producţia hipofizară de gonadotropină. Este utilizat în tratamentul amenoreei şi a unor tipuri de sterilitate;

gonadotrop - care stimulează dezvoltarea glandelor;

gonadotropină - hormon sintetizat şi eliberat de glanda hipofiză, care acţionează pe testicul sau pe ovar (gonade), stimulând producţia de hormoni sexuali. Există două gonadotropine: hormonul luteinizant, denumit şi luteotrofină sau LH, şi hormonul foliculostimulant, cunoscut şi sub denumirea de foliculotrofină sau FSH. Ele sunt identice la bărbat şi la femeie. Declanşarea secreţiei de gonadotropine se face la pubertate. Producerea lor de către hipofiză depinde de eliberarea gonadoliberinei din hipotalamus. La femei, gonadotropinele sunt indispensabile desfăşurării normale a ovulaţiei în timpul ciclului menstrual, la maturarea foliculilor ovarieni şi la producerea unei cantităţi adecvate de estradiol şi progesteron. La bărbat, gonadotropinele sunt stimulante ale producerii de androgeni şi spermatozoizi începând de la pubertate. Gonadotropinele sunt utilizate, în terapeutică, pentru stimularea ovulaţiei la femeia ale cărei cicluri menstruale sunt absente şi pentru stimularea producţiei de spermatozoizi la bărbatul afectat de un deficit în gonadotropine. Sinonime: hormon gonadotrop, gonadostimulină;

gonadotropina corionică umană (HCG - human chorionic gonadotrophin) - hormon, "similar gonadotropinei secretată de glanda hipofiză, care este produs de placentă pe perioada sarcinii. Se elimină prin urină, şi de aceea, se foloseşte în majoritatea testelor de sarcină. Nivelul HCG în ser este unul dintre indicatorii utilizaţi în triplul test pentru detectarea sindromului Down. HCG menţine secreţia progesteronului de către corpus luteum (corpul galben) din ovar, secreţia gonadotrofinelor hipofizare fiind blocată pe perioada sarcinii. HCG administrată pe cale injectabilă este utilizată în tratamentul pubertăţii întârziate, tensiunii premenstruale şi (cu hormonul de stimulare foliculară) sterilităţii datorate lipsei de ovulaţie;