hipopion - supuraţie în camera anterioară a ochiului, între cornee şi iris. Se manifestă printr-un nivel orizontal alb- gălbui, vizibil prin ochi. Puncţia camerei anterioare confirmă diagnosticul. Se tratează prin antibioterapie generală şi locală;

hipopituitarism - afecţiune caracterizată printr-un deficit global în hormoni hipofizari, îndeosebi în cei secretaţi de antehipofiză. Acest deficit poate atinge ansamblul secreţiilor hipofizei (panhipopituitarism) sau poate privi doar anumite secreţii (hipopituitarism disociat). La copil se observă o breşă în curbura de creştere (nanismul hipofizar), iar la adult apar afectarea funcţiilor sexuale, paloare, îmbătrânire prematură. Sinonim: insuficienţă hipofizară;

hipoplazie - dezvoltare insuficientă a unui ţesut sau a unui organ;

Hipoplazia dentară - reprezintă formarea defectuoasă a unei zone din dinte datorată unei afecţiuni cum ar fi rujeola sau inaniţia în perioada dentiţiei de lapte. Se caracterizează prin linii transversale de smalţ maro. Sinonim: hipoplastie;

hipopnee - episod care apare în timpul somnului ce constă în reducerea fluxului aerian nazal cu mai puţin de 50% din cel normal, dar cu mult mai mult de 30%, pentru mai mult de 10 secunde;

hipopoparatiroidie - afecţiune caracterizată printr-un deficit de parathormon (hormonul secretat de glandele paratiroide) şi care creşte nivelul sangvin al calciului, favorizând absorbţia lui intestinală. Deficitul în parathormon antrenează o diminuare a calciului şi o creştere a fosforului în sânge, ceea ce duce la apariţia unor crize de tetanie, tulburări cutanate, cataractă etc.;

hipopraxie - inactivitate morbidă;

hipoproteinemie - scăderea cantităţii de proteine din sânge. Poate apărea în malnutriţie, în producţia deficitară de proteine (ca în bolile hepatice), sau în creşterea eliminării de proteine din organism (aşa cum se întâmplă în sindromul nefrotic). Se manifestă prin apariţia de edeme (datorită acumulării de lichid în ţesuturi) şi scăderea capacităţii de apărare împotriva infecţiilor;

hipoprotrombinemie - deficit de protrombină în plasmă. Poate fi un defect ereditar sau poate apărea ca urmare a unor afecţiuni hepatice, deficitului de vitamina K sau unui tratament anticoagulant;

hiposenzitiv - scăderea răspunsului normal la prezenta unui antigen;

hiposmie - scăderea acuităţii olfactive;

hipospadias - malformaţie congenitală în care meatul uretral (orificiul extern al uretrei) este situat pe partea internă a penisului. Meatul uretral se poate deschide la nivele diferite ale uretrei. Hipospadiasul se numeşte balanic (glandular) când se deschide sub gland, penian, când se deschide la mijlocul penisului, şi penoscrotal când se deschide la nivelul unghiului penisului cu scrotul. Tratamentul hipospadiasului constă în reconstruirea chirurgicală a uretrei utilizând pielea prepuţului, penisului sau a scrotului pentru a repune meatul uretral cât mai aproape posibil de gland;

hipostază - acumularea de lichid sau sânge într-o zonă a organismului, sub influenţa gravitaţiei, în caz de circulaţie deficitară. Congestia hipostatică a bazei plămânului poate apărea la pacienţii debili, care stau perioade lungi de timp în pat. Aceasta predispune la apariţia pneumoniei hipostatice, care poate fi, însă, prevenită prin îngrijire atentă şi fizioterapie. O situaţie asemănătoare apare după deces;

hipostenie - stare de astenie fizică sau scăderea anormală a tensiunii musculare;

hipostenurie - secreţie de urină cu greutate specifică joasă. Incapacitatea de a produce concentrarea urinei apare la pacienţii aflaţi în stadiul final de insuficienţă renală cronică;

hipotalamus - regiune a diencefalului, care formează planşeul ventriculului al treilea cerebral şi care este formată din 3 regiuni: a) anterioară sau pars supraoptica, situată' superior de chiasma optică şi care include nucleii supraoptic, paraventricular şi hipota- lamic anterior; b) regiunea mediană, pars tuberalis sau tuber cinereum, include nucleii hipotalamici lateral, tuberal, dorso-medial, ventro-medial şi posterior; c) regiunea caudală, pars mamillaris sau corpii mamilari, include nucleii medial, lateral, mamilari intercalaţi," premamilari şi supramamelari. Conţine foarte mulţi centri care controlează temperatura organismului, centrul foamei, centrul echilibrului, apei şi al funcţiei sexuale. Este, de asemenea, strâns legat cu activitatea emoţională, somnul, funcţionând ca un centru al integrării hormonale şi se pare că este controlat de sistemul nervos autonom, care controlează secreţia glandei pituitare;

hipotenar - parte proeminentă a palmei, localizată sub degetul mic;

hipotensiune arterială - afecţiune caracterizată prin scăderea tensiunii arteriale sub valorile normale. Apare după pierderi de cantităţi mari de lichide (de exemplu, în diaree, arsuri sau vărsături) sau după hemoragii importante de cauze diferite. Alte cauze includ infarctul de miocard, embolia pulmonară, infecţiile severe, reacţiile alergice, aritmiile, afecţiunile abdominale acute (de exemplu, pancreatitele), boala Addison şi unele medicamente (de exemplu, doze crescute de medicamente antihipertensive). Unele persoane prezintă o scădere a tensiunii arteriale când se ridică brusc din poziţia orizontală (hipotensiune ortostatică). O hipotensiune arterială temporară poate duce la sincopă. Pacientul îşi simte capul uşor, transpiră şi îşi poate pierde cunoştinţa. În cazurile de insuficienţă circulatorie severă (şocul cardiogen) pot apărea, alături de hipotensiunea arterială, puls rapid şi supresia producţiei de urină. Pacientul este culcat la orizontală, cu picioarele ridicate şi i se administrează oxigen. Se administrează lichide şi sânge (dacă este nevoie) prin perfuzie. Se impune tratamentul specific al cauzei subiacente (de exemplu, corticosteroizi în boala Addison);

hipotermie - 1. scăderea accidentală a temperaturii homeoterme sub nivelul fiziologic. Hipotermia apare ca rezultat al prăbuşirii sistemelor de luptă împotriva frigului, cum este frisonul (cei mai expuşi sunt copiii şi bătrânii care trăiesc în case prost încălzite) sau prin expunere prelungită la frig, până la epuizarea mecanismelor de luptă (naufragiu, înec etc.); 2. scăderea deliberată a temperaturii organismului în scopuri terapeutice, de exemplu în intervenţiile chirurgicale pentru a reduce necesităţile în oxigen ale pacientului;

hipotimie - scăderea tonusului afectiv, a răspunsului emoţional. Este o manifestare a personalităţii astenice a unor forme de schizofrenie cronică şi în unele depresii;

hipotiroidie - afecţiune caracterizată printr-un deficit în hormoni tiroidieni (tiroxină şi triiod tironină). Cauzele hipotiroidiei sunt: ţesut tiroidian absent sau care a devenit improductiv (ablaţia tiroidei, boala Hashimoto), stimulare inadecvată de către tireostimulină sau prin deficit de iod. Dacă este prezentă la naştere şi nu este tratată, duce la apariţia cretinismului. În perioada adultă, hipotiroidia se numeşte mixedem şi produce îngroşarea pielii feţei şi a gâtului, ten palid ca de ceară, piele uscată şi rece, păr uscat şi casant, câştig în greutate, încetinire intelectuală, tulburări de memorie, depresie semnificativă, încetinirea ritmului cardiac, scăderea libidoului. Tratamentul hormonal substitutiv cu tiroxină poate fi eficient;

hipotonicitate - stare caracterizată prin: (1) scăderea presiunii osmotice a lichidelor organismului sau (2) reducerea tonusului muscular sub valorile normale;

hipotonie - tonus scăzut al unui muşchi sau al stratului muscular din peretele unui organ cav;

hipotricoză - diminuare sau oprire a dezvoltării sistemului pilos. Este, de obicei, congenitală;

hipotrofie staturoponderală (FTT - failure to thrive) - greutate constant sub a 3-a percentilă pentru vârstă; scădere progresivă a greutăţii sub a 3-a percentilă; greutate < 80% din greutatea ideală pentru vârstă - înălţime; sau o scădere a ratei previzibile a creşterii, bazată pe curba de creştere anterior definită a copilului; indiferent dacă este mai jos de a 3-a percentilă; FTT organică este produsă de o boală acută sau cronică (palatoschizis sau labioschizis, refluxul gastro-esofagian, boala celiacă, fibroza chistică, deficitul de dizaharidaze, intoleranţa la fructoză, diabetul zaharat, hipertiroidismul, proteinuria). FTT neorganică este produsă cel mai adesea de comportamentul neglijent (de exemplu, privarea de alimente). În FTT mixtă, FTT organică şi neorganică se suprapun;

hipoventilaţie - ventilaţie redusă, care duce la creşterea concentraţiei dioxidului de carbon în sânge;

Hipoventilaţia alveolară - este un sindrom caracterizat prin stază aeriană alveolară (creşterea volumului rezidual). Poate fi primară (foarte rară) sau secundară (în emfizem, astm bronşic, cifoscolioze etc.);

hipovitaminoză - deficit de vitamine cauzat fie de o alimentaţie săracă, fie de incapacitatea de a absorbi sau utiliza acea vitamină;

hipovolemie - micşorarea volumului sangvin eficace, ca urmare a pierderilor hemoragice sau a unei deshidratări;

hipoxemie - scăderea concentraţiei de oxigen din sângele arterial, recunoscută clinic prin prezenţa cianozei centrale şi periferice. Când presiunea parţială a oxigenului (p02) scade sub 8,0 kPa (60 mmHg), starea este definită ca insuficienţă respiratorie;

hipoxie - deficit de oxigen la nivelul ţesuturilor;

Hippelates - gen de insectă mică, suspectată că transmite pianul (Hippelates pallipes) în Indiile de Vest. Alte specii de Hippelates pot fi implicate în transmiterea unor forme de conjunctivită;

Hippuran - denumire comercială a iodhipuratului de sodiu, folosit ca mediu de contrast în radiologia tractului urinar. Legat cu Iod-131, poate fi utilizat în măsurarea funcţiei renale, deşi astăzi este înlocuit cu alte substanţe;

hippus - reflex pupilar exagerat („dansul pupilelor"), caracterizat prin treceri alternative bruşte de la mioză la midriază şi invers; este întâlnit în epilepsie, lues nervos etc. Sinonime: ataxie pupilară, atetoză pupilară;

hipsaritmie - varietate de epilepsie infantilă caracterizată prin contracţii musculare bruşte şi frecvente, segmentare sau generalizate, asociate cu descărcări de unde rapide şi ample pe traseul electroencefalografic (EEG);

hipurie - excreţie urinară a acidului hipuric;

Hirschsprung (boala) - boală congenitală caracterizată prin absenţa, în anumite zone, a ganglionilor nervoşi care controlează musculatura netedă a colonului. Se manifestă la sugarii mici (între 3 şi 5 luni), şi chiar la nou-născuţi, printr-o distensie abdominală importantă. In fapt, atunci când ajung în porţiunea de intestin afectată, fecalele şi gazele nu mai înaintează normal, ceea ce antrenează o dilataţie a colonului în amonte. Scaunele, rare, greu de evacuat, au uneori duritatea pietrei. Constipaţia poate fi întreruptă de câteva episoade de diaree, care dovedesc uneori prezenţa unei enterocolite (inflamaţie a mucoasei intestinului subţire şi colonului). Diagnosticul se pune prin examen radiologic şi examen microscopic al peretelui intestinal (prelevat prin biopsie) care arată lipsa celulelor nervoase. Tratamentul este chirurgical şi constă în scoaterea segmentului de intestin neinervat şi în legarea colonului subiacent inervat la rect cu scopul de a restabili continuitatea digestivă anatomică şi funcţională. Sinonim: megacolon aganglionar;

hirsutism - dezvoltarea la femei a unei pilozităţi excesive pe barbă, obraji, areola mamară, linia abdominală mediană ca - rezultat al unui hiperandrogeniom (producţie .excesivă de androgeni);

hirudină - substanţă anticoagulantă prezentă în glandele salivare la lipitoare şi la unii şerpi veninoşi, care previne coagularea sângelui prin inhibarea acţiunii enzimei trombină;

hirudinizare - metodă mai veche de combatere a hipercoagulabilităţii, prin acţiunea unor substanţe secretate de lipitori;

histaminază - enzimă, larg răspândită în organism, care are ca acţiune inactivarea histaminei;

histamină - amină care provine din aminoacidul histidină. Se găseşte în aproape toate ţesuturile organismului, asociată adesea cu celulele mastocitare. Histamina are o activitate farmacologică accentuată, determinând dilataţia vaselor sangvine şi contracţia fibrelor musculare netede (de exemplu, în plămâni). Este un important mediator al inflamaţiei şi este eliberată în cantităţi mari după afecţiuni cutanate (de exemplu, datorate unui animal veninos sau unor toxine), producând o reacţie tegumentară caracteristică (ce constă din înroşife, inflamare şi congestie). De asemenea, histamina este eliberată în reacţiile anafilactice şi afecţiunile alergice, cum ar fi astmul bronşic;

histamină fosfat acid - derivat de histamină care era utilizat în trecut pentru a testa secreţia acidă a stomacului în condiţii de secreţie gastrică anormală, ca în sindromul Zollinger-Ellison;

histaminemie - prezenţa histaminei în sânge; se întâlneşte mai ales în şocul anafilactic, arsuri şi traumatisme, cu distrugeri mari de ţesuturi;

hister-, histero - element de compunere care introduce în termeni referirea la: 1. uter; 2. isterie;

histerectomie - ablaţie chirurgicală a uterului, efectuată fie printr-o incizie la nivelul peretelui abdominal (histerectomie abdominală), fie prin vagin (histerectomie vaginală). Histerectomia subtotală (rar practicată astăzi) constă în îndepărtarea corpului uterin, lăsând la locul lui colul uterin. Ea permite conservarea în întregime a profunzimii vaginului, dar riscul dezvoltării unui cancer pe colul restant este destul de mare. Histerectomia totală cuprinde ablaţia corpului şi a colului uterin; se practică pe cale abdominală sau, de câte ori este posibil, pe cale vaginală. Această intervenţie chirurgicală se practică pentru cancerul uterin şi pentru unele afecţiuni nemaligne (de exemplu, fibromul uterin);

histerografle - examen radiologic al uterului;

histerosalpingoecografia de contrast (HYCOSY - hysterosalpingo-contrast sonography) - metodă externă de examinare a trompelor uterine blocate. Folosind ecografia transvaginală şi un mediu ultrasonic de contrast, se poate vizualiza fluxul prin trompa respectivă;

histerosalpingosonografie - vizualizarea trompelor uterine cu ajutorul ultrasunetelor, după ce a fost introdusă o substanţă de contrast prin colul uterin;

histeroscop - instrument tubular prevăzut cu o sursă de lumină pentru observarea interiorului uterului. Sinonim: uteroscop;

histerotomie - intervenţie chirurgicală pentru a scoate fătul prin incizia uterului prin peretele abdominal înainte de săptămâna 24 de gestaţie; după 24 de săptămâni de gestaţie, această intervenţie se numeşte operaţie cezariană. Histerotomia este astăzi puţin practicată deoarece a fost trecută în eficienţă de administrarea unor medicamente pentru inducerea avortului (de exemplu, mifepristone);

histidină - aminoacid precursor al histaminei;

histio-, histo - element de compunere care introduce în termeni referirea la ţesut;

histiocit - macrofag al ţesutului conjunctiv; se formează în ţesutul reticulohistiocitar;

histiocitofibrom - tumoră cutanată benignă, ca un nodul mai mic de 2 cm în diametru, mobil, ferm, de culoare roşie-violacee, amplasat mai ales pe faţa anterioară şi internă a membrelor inferioare;

histiocitom - mică tumoretă benignă care conţine histiocite sau macrofage şi tesut colagen necondensat;

histiocitoza cu celule Langerhans - grup de afecţiuni caracterizat prin proliferarea histiocitelor din sistemul reticuloendotelial. În trecut, era numită histiocitoza X, incluzând granulomul eozinofil, boala Hand-Schuler-Christian şi boala Letterer-Siwe;

histiocitoza - afecţiune caracterizată prin anormalităţi ale celulelor fagocitare mari (histiocite) datorată: (1) depozitării anormale de grăsimi, ca în boala Gaucher sau (2) unor afecţiuni inflamatorii, ca în histiocitozele cu celule Lagerhans, care includ afecţiuni numite înainte histiocitoze X, sau (3) proliferării maligne a histiocitelor;

histochimie - disciplină de graniţă care foloseşte atât tehnici histologice, cât şi biochimice, pentru a studia forma şi conţinutul chimic intra- şi extracelular al ţesuturilor;

histocompatibilitate - compatibilitate a ţesuturilor de origine diferită bazându-se pe caracteristicile antigenice, de care depinde succesul unei grefe. Genele care guvernează sinteza acestor gene sunt situate pe cromozomul 6 şi sunt cunoscute sub numele de complex major de histocompatibilitate sau sistemul HLA (Human Leucocyte Antigens);

histogeneză - totalitatea etapelor care duc la constituirea unui ţesut matur;

histogramă - diagramă areală în coloane pentru reprezentarea grafică a seriilor de repartiţii. Baza coloanelor este aşezată pe intervalele scării de repartiţie, înălţimea lor fiind măsurată pe scara frecvenţelor (verticală). Histograma este reprezentarea grafică a structurii unei colectivităţi;

histoid - asemănător unui ţesut;

histoliză - distrugerea ţesuturilor sub acţiunea unui agent intern sau extern;

histologie - ramură a biologiei şi medicinei care se ocupă cu studiul structurii ţesuturilor cu ajutorul tehnicilor de colorare combinate cu microscopia electronică;

histonă - proteină simplă care se combină cu un acid nucleic pentru a forma nucleoproteinele;

Histoplasma - gen de ciuperci imperfecte din clasa Adelomicetelor, caracterizate prin elemente rotunjite, înconjurate de o capsulă groasă. Specia Histoplasma capsulatum produce histoplasmoza (o infecţie respiratorie);

histoplasmină - preparat antigenic obţinut din culturi de Histoplasma capsulatum, utilizat sub formă de injecţii subcutanate pentru depistarea stării de hipersensibilitate din histoplasmoză;

histoplasmoză - boală infecţioasă produsă prin inhalarea sporilor ciupercii Histoplasma capsulatum. Frecvent, forma pulmonară primară nu produce simptome sau efecte nocive; este descoperită întâmplător la un examen radiologic sau la un test cutanat cu histoplasmină. Ocazional, boala poate progresa, semănând cu tuberculoza. Paraziţii se pot răspândi prin sânge, localizându-se în alte organe, cum ar fi ficatul, splina, ganglionii limfatici sau intestin. Boala simptomatică se tratează cu amfotericină administrată intravenos. Sporii se găsesc în solul contaminat cu fecale de porumbei, găini, lilieci. Afecţiunea este endemică în zonele nordice şi centrale ale SUA, în Argentina, Brazilia, Venezuela, şi unele zone din Africa;

histotipizare - determinarea profilului HLA al ţesuturilor pentru a stabili compatibilitatea lor. Este cel mai important predictor al succesului sau insuccesului unui transplant;

histotoxic - toxic pentru ţesuturi; termenul se aplică unor substanţe sau unor afecţiuni;

HIV (human immimodeficiency virus) - virusul imunodeficienţei umane. Retrovirus care produce SIDA. Există două varietăţi: HIV-1 şi HIV-2. HIV-2 este mai frecvent în Africa;

HLA (sistemul) (Human Leucocyte Antigen) - complex de gene care sunt repartizate în două clase: genele clasei I codifică antigenele de histocompatibilitate prezente în toate celulele nucleate ale organismului şi sunt clasate în trei grupe (A, B şi C); genele din clasa a II- a comandă sinteza antigenelor prezente doar în anumite celule ale sistemului imunitar (monocite, macrofage,. Iimfocite B) şi sunt, de asemenea, repartizate în trei grupe (DR, DQ şi DP). Actualmente, se cunosc mai mult de 120 gene diferite sin sistemul HLA. Fiecare individ posedă, deci, diferite grupe HLA. Părinţii transmit fiecăruia dintre copiii lor o jumătate din genele lor. În interiorul unei aceleiaşi familii, copiii pot să fi moştenit grupe identice în totalitate (HLA identici), jumătate din gene (HLA semi-identici) sau pot să nu aibă nici un grup în comun (HLA diferiţi). Pe acest sistem de histocompatibilitate se bazează succesul unei grefe;