monoblast - celula de origine a monocitului. Este, probabil, identică cu mieloblastul şi se maturizează printr-un stadiu intermediar (promonocit). În mod normal, se găseşte în ţesutul hematopoietic din măduva osoasă, dar poate apărea în sângele circulant în anumite boli, cea mai notabilă fiind leucemia acută monoblastică;

monocit - varietate de leucocit de dimensiuni mari (16-20 microm diametru), cu nucleu variabil ca formă şi citoplasmă albastră-cenuşie (când este tratată cu colorant Romanowsky). El distruge particulele străine, cum ar fi bacteriile şi resturile tisulare. Numărul normal de monocite în sângele circulant este de 0,2-0,8 x 10⁹ / l;

monocitoză - creşterea numărului de monocite din sânge. Apare în diferite boli, cum ar fi leucemia monocitară sau unele infecţii bacteriene sau infestaţii cu protozoare;

monocromatic - cu o singură culoare;

monocular - referitor la un singur ochi;

monodactilism - anomalie congenitală care constă din prezenţa unui singur deget la mână sau la picior;

monofiletism - doctrină în hematologie conform căreia toate celulele sangvine derivă dintr-un precursor comun, având o capacitate multipotentială;

monofobie - frică extremă de a fi în singurătate;

monoiodtirozină - produs monoiodat al tirozinei, produs în glanda tiroidă şi care este un precursor al hormonilor tiroidieni;

monomanie - psihoză care se manifestă doar printr-un singur tip de tulburare psihică;

mononevrită - boală care afectează un singur nerv periferic. Mononevrită multiplă reprezintă afectarea separată a doi sau mai mulţi nervi;

mononucleoză infecţioasă - boală infecţioasă produsă de virusul Epstein-Barr, care afectează ganglionii limfatici, simetric, în special retrocervicali, axilari şi inghinali. Afectează în special adolescenţii şi tinerii.

După o perioadă de incubaţie de 5-7 zile, apar limfadenopatia, febră, cefalee, faringită, fatigabilitate şi scăderea apetitului. In unele cazuri poate fi afectat ficatul, apărând o hepatită sau poate apărea splenomegalia.

Pot apărea, de asemenea, complicaţii nervoase (encefalită, convulsii, neuropatie periferică, paralizie de nervi cranieni, psihoză) şi hematologice (granulocitopenie, trombocitopenie). Simptomele pot persista câteva săptămâni după vindecare. Tratamentul este în principal simptomatic. Sinonim: febra glandulară;

mononucleoză - prezenţa unui număr crescut de leucocite mononucleare în sânge (monocite şi limfocite);

monoplegie - paralizie care afectează un singur membru;

monorchidism - absenţa unui testicul. De obicei, se datorează necoborârii în scrot a testiculului înainte de naştere. Termenul este folosit uneori şi pentru îndepărtarea chirurgicală a unui testicul sau distrugerea lui prin traumatism sau boală. Dacă testiculul restant este normal, nu apar efecte secundare ale absenţei celuilalt;

monosomie - stare în care lipseşte un singur cromozom din setul normal (diploid);

monoxid de carbon - gaz incolor şi aproape fără miros, care este foarte toxic. Dacă este inhalat, se combină cu hemoglobina din eritrocite şi formează carboxihemoglobina, care este de culoare roşie strălucitoare. Acest compus este stabil chimic şi, de aceea, hemoglobina nu se mai poate combina cu Oxigenul. Monoxidul de carbon este prezent în gazul de mină şi în gazele de eşapament. Formula chimică: CO;

mons (în anatomie) - proeminenţă rotunjită. Mons pubis este o eminenţă situată antero-posterior de simfiza pubiană;

Mooren (ulcerul lui) - ulceraţie severă la periferia corneei, cu ţesut care atârnă peste margini şi vascularizaţie în loja ulcerului. De obicei, este foarte dureroasă, progresivă şi greu de controlat;

moracizine - medicament care se administrează pe cale bucală, utilizat în tratamentul aritmiilor cardiace severe. Posibilele sale efecte adverse sunt agravarea aritmiei şi apariţia insuficienţei cardiace. Este utilizat doar în cazurile în care nu există altă alternativă de tratament;

Moraxella - gen de bacterii aerobe din familia Brucellaceae, de formă bacilară, dispuse în diplo de obicei, Gram-negative. Pot fi patogene la animalele cu sânge cald. Specia Moraxella lacunata produce conjunctivite;

morbid - produs de sau suferind de o boală; patologic;

morbiditate - fenomenul îmbolnăvirilor apărute într-o perioadă de timp într-o populaţie. Rata de morbiditate reprezintă numărul de cazuri de boală raportat la un anumit număr de persoane, de obicei 100.000 sau 1.000.000 (numărul poate fi mai mic pentru bolile frecvente). Studierea acestui indicator anual ne dă incidenţa bolii, care este numărul de noi cazuri apărute într-un an;

morbiliform - termen utilizat pentru a descrie o erupţie cutanată asemănătoare celei din rujeolă;

morbus - boală; în general, se asociază numele propriu al celui care a descoperit-o sau un caracter esenţial al afecţiunii;

mordansare - tehnică de preparare a probelor pentru microscopia electronică. Proba nefixată este congelată şi tăiată cu un cuţit special, iar suprafaţa expusă este acoperită cu un strat de gheaţă. Imaginile care se văd la microscop nu sunt modificate de vreun fixator chimic;

mordant (în microscopie) - substanţă, cum ar fi alaunul sau fenolul, utilizată pentru a fixa un colorant în ţesuturi;

morfină - medicament analgezic şi narcotic puternic, utilizat în special în tratamentul durerii severe şi persistente. Se administrează pe cale bucală sau injectabilă; efectele sale adverse comune includ: scăderea apetitului, greţuri, constipaţie şi confuzie. Morfina are efecte euforice; toleranţa apare rapid, la fel şi dependenţa;

morfo - element de compunere care introduce în termeni referirea la formă, conformaţie;

morfogeneză - dezvoltarea formei şi structurii corpului, şi a părţilor sale componente;

morfologie - ramură a biologiei care se ocupă cu studiul structurii şi formei. Ea cuprinde anatomia, histologia şi citologia;

Moro (reflexul lui) - reflex primar al nou-născuţilor (reflex arhaic) prin care, sub influenţa unor excitaţii variate, braţele şi gambele se depărtează în semipronaţie şi iau o atitudine de semiflexiune. Acest reflex dispare spontan în jurul vârstei de 4 luni. Persistenţa lui la o vârstă mai mare sugerează o afecţiune neurologică, de exemplu paralizie cerebrală;

morphoea - formă localizată de sclerodermie caracterizată prin plăci cutanate grăsoase ferme, de culoarea fildeşului, fără să existe semne de scleroză internă. Plăcile pot dispărea spontan, dar rezoluţia este lentă;

Morquio-Brailsford (boala lui) - anomalie de metabolism al mucopolizaharidelor, care duce la apariţia nanismului asociat cu deformaţii ale trunchiului, care este scurt şi turtit antero-posterior, cu proeminarea sternului, cu gât scurt, genu valgum, picior plat valg, poziţie în uşoară flexiune a membrelor. Inteligenţa este normală;

mortalitate (rata mortalităţii) - fenomen demografic care reprezintă proporţia de decese în sânul unei populaţii dintr-un teritoriu dat şi pe o perioadă anume. Rata mortalităţii anuale reprezintă numărul de decese înregistrat într-un an, înmulţit cu 1.000 şi împărţit la numărul de locuitori de la mijlocul anului;

mortalitatea profesională - rata şi cauzele deceselor în raport cu diferitele profesii, ocupaţii şi grupuri socio-economice sau clase sociale;

morală - stadiul de clivaj târziu al ovulului fecundat. Este un stadiu intermediar între zigot şi blastocist;

morva - boală infecţioasă a cailor, măgarilor şi catârilor, determinată de bacteria Pseudomonas mallei şi care se poate transmite şi la om. Simptomele includ: febră, inflamaţia (cu posibilă ulceraţie) a ganglionilor limfatici (o formă a bolii numită morva cutanată), a tegumentului şi a mucoasei nazale.

În cazurile acute netratate moartea survine după 2-20 de zile. În formele cronice, care sunt mai frecvente, majoritatea pacienţilor supravieţuiesc fără tratament. Antibioterapia este frecvent eficientă. Sinonim: equinia;

motilitate - capacitatea de a executa mişcări, activ sau pasiv;

moxibustie - formă de tratament alternativ, utilizată în special în Orient, în care se folosesc conuri din planta Artemisia moxa, care se introduc în piele şi se aprind. Căldura produsă de arderea mocnită a conurilor acţionează prin reducerea iritaţiei, fiind folosită în diferite boli;

moxisylyte (thymoxamine) - medicament alfa-blocant, care produce dilataţia vaselor sangvine periferice. Se administrează pe cale bucală în tratamentul bolii Raynaud şi al afecţiunilor similare. Efectele sale adverse includ: greţuri, diaree, cefalee şi înroşirea feţei. Medicamentul trebuie folosit cu precauţii la pacienţii cu diabet zaharat sau boli cardiace;

mozaicism - condiţie în care celulele unui individ nu conţin toate cromozomi identici; pot exista două sau mai multe populaţii de celule diferite genetic. Adesea, una dintre aceste populaţii celulare este normală, cealaltă sau celelalte purtând defectul cromozomial, ca în sindromul Down sau în sindromul Tumer. Deseori, la indivizii afectaţi, defectul cromozomial nu este exprimat complet;

MRSA [methicilin-(multiple-) resistant Staphilococcus aureus] - Staphilococcus aureus rezistent la meticilină: grup de bacterii frecvent întâlnite, care sunt rezistente la multe antibiotice şi, de obicei, sunt responsabile de infecţiile intraspitaliceşti;

mucină - glicoproteină azotată prezentă în secreţiile epiteliului tubului digestiv, acinilor salivari, aparatului respirator şi genital, având rol protector;

muco - element de compunere care introduce în termeni referirea la mucus, mucozităţi;

mucoasă - pătură tisulară care căptuşeşte în general un organ cavitar, cum ar fi: sinusurile nazale, tractul respirator, gastro-intestinal, biliar. Cavitatea bucală este căptuşită de o mucoasă a cărei structură diferă în funcţie de localizare.

Mucoasa este formată dintr-un strat epitelial de suprafaţă, care conţine glande ce secretă mucusul, sub care se află un strat de ţesut conjunctiv (lamina propria) şi muscularis mucosa. ce formează stratul intern al mucoasei;

mucocel - formaţiune chistică rezultată din retenţia unei secreţii mucoase. De exemplu, poate apărea în vezicula biliară când orificiul de comunicare cu canalul biliar este obstruat, astfel încât secreţiile sunt reţinute şi produc dilatarea organului.

Mucocelul nazosinusal rezultă prin producerea şi retenţia unei secreţii mucoase, gelatinoase, în cavitatea unui sinus paranazal, un adevărat chist intraosos, a cărui dezvoltare progresivă determină uzura pereţilor sinusali şi exteriorizarea mucocelului în cavităţile nasului sau în regiunile vecine;

mucolitic - substanţă, cum este carbocisteina sau alfadomaza, cu acţiune litică faţă de mucusul bronşic. Mucoliticele sunt utilizate în tratamentul afecţiunilor bronşice cu hipersecreţie de mucus;

mucopolizaharide - carbohidraţi complecşi, care au rol de constituenţi ai ţesutului conjunctiv. Molecula de mucopolizaharid este formată de obicei din două unităţi de carbohidrat care se repetă, dintre care una este un carbohidrat aminat. Un exemplu de mucopolizaharid este condroitinsulfatul, care se găseşte în cartilaj;

mucopolizaharidoză - afecţiune genetică rară, caracterizată printr-un defect ereditar de metabolism în care este afectată depozitarea carbohidraţilor complecşi. Cele mai frecvente forme sunt: sindromul Hunter şi sindromul Hurler;

mucoproteină - glicoproteidă care conţine în molecula ei un carbohidrat aminat şi o proteină; fac parte din fracţiunea globulinică a plasmei sangvine;

mucopurulent - format din mucus şi puroi;

Mucor - gen de fungi care apar de obicei pe materia organică în descompunere sau moartă. Pot fi patogene pentru om;

mucus - hichid vâscos secretat de glandele mucoase. Acţionează ca o barieră protectoare, ca lubrifiant şi transportor pentru enzime. Este format mai ales din glicoproteine, în special mucină;

MUGA Scan (multiple-gated acquisition scan) - tehnică utilizată în medicina nucleară pentru studierea funcţiei ventriculului drept şi a mişcării pereţilor cordului. Eritrocitele pacientului sunt marcate cu technetiu-99m radioactiv. Un detector de radiaţii gamma, conectat la un electrocardiograf, adună informaţii despre acumulările de sânge din cord în etape diferite ale ciclului cardiac. Se poate face reconstrucţia tomografică pentru a obţine imagini pe secţiune ale cordului în diferitele faze ale ciclului cardiac, utilizând o reconstrucţie algoritmică, comparabilă cu TC;

multifactorial - caracter condiţionat de mai multe gene, aşa cum sunt caracterele morfologice obişnuite;

multigravidă - femeie care a avut mai multe sarcini. Sinonim: multigesta;

multipară - femeie care a născut de mai multe ori;

multiparitate mare - termen care se referă la femeile care au avut şase sau mai multe sarcini în antecedente. Asemenea femei au mare risc de a suferi accidente la o naştere sau de a dezvolta diverse boli pe perioada sarcinii;

multisistemic - termen care caracterizează o boală ce afectează mai multe sisteme ale organismului;

Munchausen (sindromul) - afecţiune psihică, ce se caracterizează prin mimarea repetată a unor boli organice -de obicei acută, dramatică şi convingătoare - de către o persoană care umblă, de la un spital la altul în căutare de tratament. Este o formă extremă de simulare.

Pacienţii pot simula multe boli somatice; peretele abdominal poate fi brăzdat de cicatrice datorate intervenţiilor chirurgicale sau pacientul poate avea un membru sau un deget amputate. Febra este adesea datorată abceselor autoinoculate.

Sindromul Munchausen prin delegaţie este o variabilă atipică, în care de obicei un copil este utilizat drept surogat de pacient, pentru a atrage atenţia medicului;

muribund - agonic, care se află pe moarte;

Murphy (semnul lui) - semn clinic al inflamaţiilor veziculei biliare, constând din provocarea durerii prin palpare la nivelul hipocondrului stâng, subcostal, în cursul unei inspiraţii profunde;

muscae volitantes („muşte zburătoare”) - pete de culoare neagră care sunt văzute plutind în faţa ochilor, datorate cel mai adesea prezenţei unor opacităţi în umoarea vitroasă, care începe să devină mai fluidă o dată cu înaintarea în vârstă;

muscă neagră - insectă hematofagă, larg răspândită, din genul Simulium. Este cunoscută şi sub numele de musculiţa bizon datorită aspectului său cocoşat. Simulium damnosum în Africa şi Simulium în America Centrală şi Venezuela transmit paraziţii ce produc onchocercoza;

muscularis - strat muscular din peretele organelor cavitare (cum este stomacul) sau al structurilor tubulare (de exemplu, intestinul sau ureterul). Muscularis mucosae este stratul muscular al unei mucoase complexe, în special cea a intestinului sau stomacului;

musculo - element de compunere care introduce în termeni referirea la muşchi;

muşchi (musculus) - ţesut ale cărui celule au capacitatea de a se contracta, producând mişcarea sau forţa (vezi ilustraţia). Muşchii posedă mecanisme de transformare a energiei derivată din reacţii chimice în energie mecanică.

Funcţiile majore ale muşchilor sunt de a produce mişcările corpului, de a menţine poziţia corpului împotriva forţei gravitaţionale, de a produce mişcările structurilor din interiorul corpului etc. Există trei tipuri de muşchi: striaţi (ataşaţi de scheletul osos), netezi (care se găsesc în pereţii organelor interne: stomac, esofag, în vasele de sânge etc.), şi muşchiul cardiac (care formează pereţii cordului);

muşchi intrinsec - muşchi care este conţinut în întregime într-un organ sau o parte asupra căreia acţionează. De exemplu, muşchii intrinseci ai limbii, ale căror contracţii modifică forma limbii;

muşchi involuntar - muşchi care nu se află sub control voluntar, aşa cum sunt muşchii esofagului, stomacului, vaselor de sânge sau cordului;

muşchi neted (muşchiul involuntar) - muşchi care produce contracţii lente, care nu se află sub controlul voinţei. Muşchii netezi formează pereţii organelor cavitare, cum ar fi stomacul, intestinul, vasele de sânge, vezica urinară. Este format din celule musculare fusiforme, dispuse într-o reţea de ţesut conjunctiv; aceşti muşchi se află sub controlul sistemului nervos autonom;

muşchi pectorali - muşchi situaţi la nivelul toracelui. Muşchiul marele pectoral (M. pectoralis major) este un muşchi lat, voluminos, triunghiular, aşezat pe partea anterioară şi superioară a toracelui, sub piele.

Are originea pe claviculă, pe stern, pe primele şapte cartilaje costale şi pe teaca muşchiului marele drept abdominal. Inserţia se face pe şanţul intertubercular al humerusului. Când punctul fix este pe torace, este adductor al braţului şi face rotaţia medială a acestuia.

Când punctul fix este pe humerus, ridică corpul în acţiunea de căţărare. M. micul pectoral (Af. pectoralis minor) este un muşchi toraco-scapular, cu origine pe coastele III, IV şi V şi inserţia pe procesul coracoid al scapulei, fiind acoperit de muşchiul marele pectoral.

Atunci când punctul fix este pe torace, coboară umărul în jos şi înainte, iar când punctul fix este pe procesul coracoid, ridică coastele şi intervine în inspiraţie;

muşchi posturali - muşchii (în special cei extensori) care au rolul de a menţine postura corpului împotriva forţei de gravitaţie. Sinonim: muşchi antigravitaţionali;

muşchi striat - tip de ţesut muscular care se mai numeşte muşchi scheletic (deoarece este ataşat de schelet şi contribuie la mişcarea oaselor) sau muşchi voluntar (deoarece se află sub controlul voluntar). Fibra musculară striată are formă prismatică alungită. La suprafaţă prezintă o membrană subţire numită sarcolemă.

Sarcoplasma conţine numeroase granulaţii, incluziuni de glicogen şi mai mulţi nuclei (dispuşi la periferie). Formaţiunile cele mai caracteristice din fibra musculară striată sunt miofibrilele, grupate în fascicule, separate între ele prin lame de sarcoplasmă, constituind colonetele Leydig.

În secţiune transversală, aceste colonete apar ca nişte câmpuri poligonale şi se numesc câmpurile Cohnhein. În lungul miofibrilelor se observă două feluri de formaţiuni care se numesc discuri: unele care apar luminoase (discurile clare), iar altele care apar cenuşii (discurile întunecate) şi care se succed cu regularitate. În mijlocul fiecărui disc clar se observă o dungă transversală întunecată (stria Amici sau membrana Z), care trece transversal prin toate miofibrilele şi se fixează la sarcolemă.

În mijlocul fiecărui disc întunecat se observă o dungă transversală luminoasă, stria Hensen, care nu trece de la o miofibrilă la alta. Între 2 membrane Z se delimitează un sarcomer. Discul întunecat este format atât din miofilamente de actină, cât şi miofilamente de miozină, pe când discul clar este format doar din miofilamente de actină.

La nivelul muşchiului striat, fibrele musculare se dispun sub formă de fascicule; între fibre şi fascicule se găseşte ţesut conjunctiv. Ţesutul conjunctiv din jurul fiecărei fibre musculare se numeşte endomysium, iar ţesutul conjunctiv care se găseşte între fascicule se numeşte perimysium intern;

muşchiul cardiac - muşchi specializat care formează pereţii cordului. Este format dintr-o reţea de fibre musculare ale căror joncţiuni sunt marcate prin benzi transversale neregulate numite discuri intercalare;

muşchiul tibial - unul dintre cei doi muşchi ai gambei, care se întinde de la tibie la oasele metatarsiene. Muşchiul tibial anterior rotează piciorul în interior şi flectează degetele dorsal. Situat posterior de acesta, muşchiul tibial posterior produce extensia degetelor şi este adductor şi supinator al piciorului;

mutagen - agent extern care, acţionând pe celule sau pe microorganisme, poate creşte frecvenţa mutaţiilor. De obicei, agenţii mutageni cresc doar numărul mutaţiilor, nu produc mutaţii. Dintre factorii mutageni amintim: radiaţiile ionizante, unele substanţe chimice şi unele virusuri;

mutant - 1. organism care poartă o mutaţie exprimată fenotipic; 2. genă transformată prin mutaţii. De exemplu, mutantul auxotrofic (bacterian) se poate dezvolta într-un mediu care conţine factori de creştere suplimentari; mutantul condiţionat letal moare dacă se schimbă un singur factor din mediul ambiant; mutantul biochimic şi-a schimbat echipamentul enzimatic într-un mod uşor de detectat;

mutaţie - modificare permanentă şi transmisibilă (celulelor fiice şi, eventual, generaţiilor viitoare) a structurii şi, implicit, a funcţiei unei gene.

Mutaţia cromozomială reprezintă orice modificare numerică sau structurală a cromozomilor din unele sau din toate celulele unui organism; mutaţia indusă este provocată artificial prin intermediul mutagenilor; mutaţia în genele structurale alterează structura şi funcţia unei gene structurale şi duce la apariţia unei noi alele.

Mutaţiile sunt evenimente rare şi pot apărea spontan sau pot fi induse de agenţii mutageni. Dacă mutaţia apare la celulele sexuale în dezvoltare (gameţi), poate fi ereditară. Mutaţiile din celelalte celule (mutaţii somatice) nu sunt moştenite;

mutism - incapacitatea sau refuzul de a vorbi; muţenie. Mutismul primar apare în special la cei cu surzenie primară. Incapacitatea de a vorbi poate fi şi rezultatul unei afectări a creierului, unei depresii sau unei traume psihice majore, caz în care pacientul nu vorbeşte cu nici o persoană, fie vorbeşte doar cu anumite persoane sau doar în anumite situaţii (mutism electiv).

Tratamentul mutismului de cauză psihologică se face astăzi prin terapie a comportamentului, incluzând hipnoza (în combinaţie cu psihoterapia tradiţională);

mutualism - asociaţie reciproc avantajoasă între doi indivizi din două specii diferite (de exemplu: lichenii care sunt constituiţi dintr-o algă şi o ciupercă);

myastenia gravis - afecţiune cronică, ce se caracterizează prin slăbiciune musculară episodică, produsă prin pierderea sau disfuncţia receptorilor acetilcolinei. Cele mai obişnuite simptome sunt ptoza, dipoplia şi fatigabilitate musculară după un efort fizic; muşchii oculari sunt primii afectaţi.

Apar dizartria disfagia şi slăbiciunea proximală a extremităţilor. Manifestările fluctuează în intensitate pe parcursul orelor sau zilelor. Afectarea gravă a muşchilor respiratori (criza miastenică) apare la aproximativ 10% dintre pacienţi.

Miastenia gravis este o boală autoimună, mai frecventă la femei, în special cu vârste între 20 şi 40 de ani. Tratamentul cu medicamente anticolinesterazice şi excizia chirurgicală a timusului (timectomie) la pacienţii sub 45 de ani pot ameliora simptomele. Corticoterapia şi plasmaferaza pot fi folosite la pacienţii cu forme grave;

Mycobacterium - gen de bacterii din familia Mycobacteriaceae, de formă bacilară, Gram-pozitive, aerobe, subţiri, drepte sau uşor încurbate, uneori filamentoase, ramificate; sunt imobile. Unele specii sunt patogene pentru animale şi oameni.

Mycobacterium leprae (bacilul Hansen) produce lepra; Mycobacterium tuberculosis (baciul Koch) produce tuberculoza; Mycobacterium bovis produce tuberculoza bovideelor, dar poate infecta plămânii, articulaţiile şi intestinul omului. Mycobacterium paratuberculosis, care produce boala Johne la bovidee, se poate transmite prin lapte, fiind suspectat că produce boala Crohn.

Mycobacterium tuberculosis este de departe cea mai frecventă specie responsabilă de infecţiile plămânilor. Alte micobacterii care infectează plămânul sunt numite atipice, anonime sau oportuniste (acest ultim termen este preferat deoarece presupune preexistenţa unei afectări pulmonare sau a unei imunităţi deficitare a pacientului).

Micobacteriile oportuniste care în mod frecvent produc infecţii pulmonare sunt: Mycobacterium kansacii, Mycobacterium xenopi, Mycobacterium malmoetise şi complexul MAI (Mycobacterium avium, Mycobacterium intracellulare). Infecţiile produse de aceste bacterii pot mima tuberculoza pulmonară, dar sunt mult mai greu de tratat deoarece sunt rezistente la multe dintre medicamentele antituberculoase. Bacteriile din grupul MAI sunt în mod special implicate în producerea suprainfecţiilor la pacienţii cu SIDA;

mycoplasma - gen de microorganisme din familia Mycoplasmataceae, de dimensiuni foarte mici, imobile, care au un perete celular rigid şi, de aceea, apar sub forme diferite. Sunt considerate de unii specialişti ca bacterii primitive.

Grupul include unele specii care produc boli respiratorii grave la bovidee, oi şi capre; una dintre acestea, Mycoplasma penumoniae, produce pneumonia atipică la oameni. De asemenea, în acest grup intră şi Mycoplasma hominis, cunoscut şi sub denumirea PPLO (pleuropneumonia-like organism);

mycosis fungoides - limfom cronic, rar, cu limfocite T, care afectează în primul rând tegumentul şi uneori organele interne. Debutul este insidios; poate să apară ca o erupţie cronică, pruriginoasă; iniţial maculară, poate să se răspândească la întregul tegument, să devină nodulară şi în cele din urmă sistemică. Leziunile pot să ulcereze. Leziunile iniţiale pot fi tratate cu aplicaţii topice de corticosteroizi, mai târziu PUVA şi radioterapie cu flux de electroni; chimioterapia sistemică nu este eficientă;

myenteron - pătura musculară a intestinului, formată dintr-un strat muscular circular la interior şi un strat muscular longitudinal, cu rol în peristaltism;

myocardium - stratul mijlociu a peretelui cardiac. Este constituit din fibre musculare striate şi celule nervoase excitoconductoare, este mai gros la nivelul ventriculilor decât la nivelul atriilor. Sinonim: miocard;

myoepithelium - ţesut format din celule de origine epitelială care au citoplasmă contractilă. Celulele mioepiteliale joacă un rol important în secreţia substanţelor în interiorul canalelor lor;

myositis ossificans - formarea de ţesut osos într-un muşchi, ce apare după fracturi, în special la nivelul cotului. Iniţial, apar durerea şi tumefacţia, articulaţia devine rigidă, fiind înconjurată de masa de ţesut osos nou format. Sinonime: miozita osificantă, miopatia osteoplastică;

myringa - timpan;

nabilone - medicament înrudit cu canabisul, utilizat în controlul greţurilor şi vărsăturilor severe produse de chimioterapie şi care nu răspund la alte antiemetice. Se administrează pe cale bucală; efectele sale adverse pot fi: somnolenţă, vertij, senzaţie de uscare a gurii, halucinaţii şi modificări ale stării emoţionale;

Naboth (chisturi) - proeminenţe chistice vizibile pe exocolul uterin, situate imediat în jurul orificiului extern al colului uterin sau la o mică distanţă de el. Au o culoare albicioasă, gălbuie, uneori albăstruie şi sunt datorate proeminării sub exocol a fundului glandelor endocervicale, în urma obstrucţiei canalului lui excretor, adesea datorată unei infecţii. Sinonime: foliculi Naboth, ouă Naboth;