Autismul infantil este o tulburare a dezvoltării copilului, ce este marcată printr-o anomalie, manifestată înaintea vîrstei de 3 ani, şi printr-un tip caracteristic de funcţionare anormală a interacţiunii sociale, comunicării şi a unui comportament repetitiv. Diagnosticul autism se precizează după 3 ani.
La copilul pînă la 1 an lipseşte „înviorarea” în prezenţa mamei, ei nu zîmbesc la demonstrarea diferitor jucării, lipseşte simţul foamei, au dereglări de somn, excitabilitate. Lipsa reacţiei la prezenţa sau absenţa mamei persistă şi la vîrste mai înaintate. Aceşti copii au joasă capacitatea de diferenţiere a fiinţelor şi obiectelor din jur, ei au frică de tot ce apare nou în anturaj.
La vîrsta de 2-3 ani la ei apar alte mişcări steriotipe (fuga „pe cerc”, diferite sărituri), ei se joacă cu obiecte, ce nu au destinaţia de joc (hîrtiuţe, cîrpuleţe, cutiuţe), refuză contactul cu semenii lor, preferînd singurătate”, jocurile au un caracter monoton, steriotip. Copiilor-autişti le este caracteristică privirea „alături”, nu privesc în ochi, iar privirea lor nu redă nimic. Totodată, în unele cazuri ei demonstrează negativism faţă de mamă, sau pot manifesta o afecţiune sporită, refuzînd să rămînă fără de mamă, deşi niciodată nu demonstrează gingăşie faţă de ea.
Pînă la vîrsta de 5-6 ani copilul-autist nu răspunde la întrebări, deşi ştie să vorbească. La majoritatea copiilor-autişti se evidenţiază insuficienţa intelectuală secundară, sau retard mintal şi la circa 40% din ei se constată insuficienţa intelectuală uşoară, sau intelect normal.
În perioada preşcolară la ei pot apărea schimbări în comportament, precum afecte de agresivitate, dezinhibare motorie. În perioada şcolară la aceşti copii treptat are loc reducţia autismului şi parţial transformarea în alte stări psihopatologice, dar autismul se păstrează ca o indiferenţă emoţională. Astfel, în această perioada diagnoza poate fi modificată.
Copiii cu autism se confruntă cu 3 probleme principale, ce ţin de: deprinderi sociale (nu reuşeşte să răspundă la numele său; nu se uită în ochii celui care îi vorbeşte; dă impresia că nu te aude; refuză să îmbrăţişeze, să ţină de mînă), limbaj (începe să vorbească mai tîrziu decît ceilalţi copii; işi pierde temporar coerenţa în vorbire; vorbeşte pe un ton şi ritm anormal; nu poate începe o conversaţie şi nici nu o poate dezvolta; poate repeta cuvinte şi chiar fraze, dar nu înţelege cum trebuie sa le folosească, nu percepe conţinutul) şi comportament(efectuează mişcări repetitive, cum ar fi: legănatul, rotirea sau lovirea cu mîna; este deranjat pînă şi de cele mai mici schimbări ale ritualurilor sau rutinelor; poate fi neobişnuit de sensibil la lumină, sunete sau atingere). Cea mai gravă formă de autism este marcată de o inadaptabilitate completă în comunicare sau la interacţionarea cu alte persoane.
Părinţii ce observa astfel de simptome la copil trebuie să se adreseze la medicul de familie şi să consulte medicul neurolog, psihiatrul pentru copii. Esenţial în tratamentul copiilor cu autism este alegerea metodelor de educaţie psihologică, pedagogică şi ocupaţiile logopedice. Obiectivul de bază a tuturor specialiştilor este adaptarea socială îndelungată a copilului-autist, iar un rol major în educaţia unui copil cu autism revine părinţilor.
Conform Programului Naţional privind sănătatea mintală pentru anii 2007-2011, în municipii şi raioane este planificată deschiderea Centrelor comunitare, în cadrul cărora vor activa psihiatri pentru copii, psihologi, logopezi, psihoterapeuţi, ergoterapeuţi. În aceste Centre va fi creată posibilitatea tratamentului ambulatoriu şi organizarea diverselor trainingurilor pentru copii-autişti. În prezent asemenea Centre funcţionează în municipiile Chişinău şi Bălţi şi în Ungheni. (Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii din RM)