Specialiştii în cosmetică susţin importanţa şi eficacitatea măştilor hrănitoare de faţă, cu uleiuri volatile şi creme hidratante, pregătite în casă. Tratarea tenului implică o serie de operaţiuni succesive de demachiere, curăţare, tonifiere şi hidratare. Curăţarea tenului este esenţială, deoarece, prin îndepărtarea impurităţilor, tenul nostru va căpăta o mai mare luminozitate.

Dintre toate produsele cosmetice disponibile, demachiantul pe bază de gălbenele şi muşeţel este ideal. Operaţiunea de curăţare a feţei poate continua cu aplicarea unui gomaj pe bază de tărâţe cu o linguriţă de miere şi una de tărâţe proaspete. Un astfel de tratament, pentru îndepărtarea celulelor moarte, poate fi efectuat o dată pe săptămână.
Patru tratamente de curățare a tenului
Tonifierea este o altă etapă pe care trebuie s-o realizăm în ritualul de înfrumuseţare. O loţiune foarte bună poate fi preparată din ceai de măceşe şi lăptişor de matcă. Protejarea tegumentului este o altă etapă importantă, pentru că ajută la îndepărtarea efectelor poluării. Cremele cu extract de gălbenele sau de nalbă şi cu vitaminele A, E şi F au un efect de hidratare, hrănesc pielea şi estompează ridurile. O cremă hidratantă cu extract de muşeţel este foarte potrivită în special pentru tenurile sensibile. O altă variantă ar fi crema vitaminizantă cu ulei de cătină şi de măsline.

Loţiune de ghiocei
Destinată îndepărtării petelor existente pe faţă, această soluţie se prepară în casă din 30 de fire de ghiocei care se lasă la macerat în 100 ml de alcool alb. După 10 zile, loţiunea se strecoară şi se omogenizează cu două linguriţe de miere. Se pune în sticluţe şi se păstrează la frigider. Faţa se tamponează după demachiere.

Cremă cu iaurt pentru piele matură
Se prepară din două linguri de iaurt, un albuş de ou şi cinci picături de suc de lămâie. Timpul de aplicare este de 15 minute, după care faţa se spală cu apă plată.

Mască de miere, nucă şi grepfrut
Două linguriţe din sucul acestui fruct se amestecă cu o lingură de miere şi una de nuci măcinate. Amestecul omogen se aplică pe faţă şi gât. După 20 de minute, faţa se curăţă cu ceai de muşeţel.

Mască de ciocolată
O ceaşcă de cacao, trei linguri de smântână, două de urdă proaspătă, o ceaşcă de miere, trei linguri de făină de orz. Se lasă să acţioneze 20 de minute, după care se clăteşte faţa cu apă călduţă.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment