Nota statistica: Suprafaţa - 18,4 kmp. Distanţa până la or.Floreşti - 7 km. Biserica Icoana M-cii D-lui din Kazan. Gospodării - 311. Populaţia - 759 de oameni. Apţi de muncă - 439. Sectorul obştesc - 1.369 ha /arabil - 1.132, livezi - 99 ha/. Sectorul ind. - 162 ha, 149 de bovine,l8 porcine, 223 de ovine.
Fondul locativ - 12,6 mii mp. Case - 288: cu gaz lichefiat - 270. Fântâni - 69. Drumuri - 9 km /cu îmbrăcăminte dură - 5 km /, 2 magazine, o casă de prestări servicii, o frizerie, o curăţătorie chimică, o baie, un punct medical, o grădiniţă de copii, o şc. rusă, o casă de cultură.
Satul e situat la 7 km nord-vest de or. şi de st.c.f. Floreşti şi 137 km de Chişinău. Conform unei relatări a ziarului "Drug" din 23 martie 1907, aşezarea a fost întemeiată în 1900 de către o comunitate de ţărani veniţi de prin părţile Podoliei (Ucraina), care au cumpărat, cu ajutorul unei bănci, o parte din moşia Floreşti.
Locurile în precedente timpuri n-au fost pustii. Acest lucru ni-l demonstrează şi cele 5 morminte ale migratorilor, veniţi încoace din stepele asiatice şi decedaţi aici.
Documentele timpului mărturisesc că deja la 1902 Alexeevca avea o populaţie de 218 suflete. La 1905 în sat erau 60 de copii între 8 şi 12 ani, dar nu frecventau şcoala din simplul motiv că aceasta nu exista. La 1910 satul avea 105 case şi 551 de locuitori. În sept. 922, în cadrul reformei agrare, 100 de locuitori primesc 359 ha de pământ.
Satul creşte intens şi, conform „Dicţionarului statistic al Basarabiei” din 1923, el număra de acum 120 de case şi 669 de locuitori, care dispuneau de o carieră de piatră, o cooperativă agricolă, o şcoală primară, două cârciumi. Încă peste zece ani numărul locuitorilor era de acum de 942.
Statistica din 10 noiem. 1940 menţionează 1.012 locuitori. La 1 aug. 1949 numărul locuitorilor era de 1.308: 1.275 de ucraineni, 18 ruşi şi 15 moldoveni. De menţionat, că deşi limba de comunicare în localitate totdeauna a fost ucraineana, toţi locuitorii vorbeau curent şi româna.
Că Alexeevca e un sat de oameni harnici, buni gospodari, şi azi se vede de departe: străzi asfaltate, bine îngrijite, case înalte, arătoase, curţi orânduite cu gust.
Şi biserica... Dacă vorba zice că gospodarul de la poartă se cunoaşte, o localitate de la hramul, de la locaşul său sfânt se cunoaşte. Alexeevca multă vreme nu l-a avut: întemeietorii localităţii trebuiau mai întâi să prindă la puteri şi să fie în stare să dureze o biserică ce i-ar putea reprezenta. Să construiască una "de mântuială " n-au vrut.
Lucrările au început pe la mijlocul anilor treizeci. Dar au prins-o neterminată evenimentele din 1940. Pereţilor netencuiţi le-a fost sortit să aştepte o jumătate de veac încheiat. În 1990 hramul, în sfârşit, şi-a deschis larg uşile în fata creştinilor. Deşi satul nu e mare - locaşul sfânt e cu adevărat superb, impunător. Ca dimensiune - "jumătate de Sobor", ca arhitectură - o veritabilă bijuterie, o sărbătoare a ochiului, a sufletului.
Azi satul are şcoală medie incompletă (gimnaziu), două biblioteci (una pentru copii), casă de cultură, oloiniţă, poştă, magazine, din 1995 au început lucrările de gazificare a satului.
Un fenomen trist: pleacă lumea din sat, mai ales tineretul. Tot mai mulţi părinţi rămân acasă de unii singuri, fără nici un sprijin. Cu atât mai mult, nu se reîntorc cei plecaţi mai demult. (Mihail Gh. Cibotaru, Localităţile Republicii Moldova)