Atestat la 9 mai 1575. Notă statistică. Suprafaţa - 11,5 kmp. Distanţa pînă la or.Edineţ - 12 km. Biserica Sf. Treime (1830). Gospodării - 396. Populaţia - 1.177 de oameni (580 de bărbaţi, 597 de femei). Apţi de muncă - 491. Sectorul obştesc - 961 ha (arabil - 748 ha), 871 de bovine.

Drumuri - 8 km (cu îmbrăcăminte dură - 7,5 km). 2 magazine, o cafenea, o casă de prestări servicii, o frizerie, o baie, o casă de cultură, o bib-că, un oficiu poştal, un stadion.

Diferite pot fi sursele de constatare a vârstei localităţilor noastre: monumente scrise, vestigii arheologice (selişti străvechi, movile funerare) etc. Despre perioada apariţiei unei localităţi ne vorbesc şi tezaurele de monede vechi. O astfel de comoară a fost descoperită la 3,5 km nord-vest de s. Bleşteni. Ea conţinea cca 200 de monede de argint din vremuri vechi.

Între ele erau exemplare poloneze din 1501-1506, lituaniene din 1492-1506, elveţiene din 1587, olandeze din 1556- 1598, germane din 1555, saxone din 1533-1586, ungureşti din 1526-1564 şi încă vreo câteva din 1597. După cum se vede, toate monedele au fost emise în sec.XVI, deci, satul exista în această vreme. Destinul comorii e uşor de presupus, stăpânul ei ascunzând-o, apoi, în urma unor întâmplări neprevăzute, neizbutind să şi-o ia de unde o ascunsese.

Până la fondarea satului actual aici a mai fost o selişte, vatra părăsită a căreia s-a păstrat până în prezent.
Localitatea s-a format după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. Locuitorii satului se ocupau cu lucrarea solului, creşterea vitelor, practicau multe meşteşuguri, cel mai dezvoltat fiind olăritul. Casele oamenilor erau făcute din nuiele şi unse cu lut. Pe vatra satului se găsesc obiecte confecţionate în centrele Imperiului Roman.

Satul s-a dezvoltat vertiginos până la năvălirea hoardelor barbare ale hunilor venite din cîmpiile de la răsăritul munţilor Ural în a. 376 e. n., când a fost prădat de războinici şi ars. Şi astăzi se mai văd pe locul vetrei lui urmele caselor. Aici se găsesc diferite obiecte tipice pentru epoca romană pe teritoriul Moldovei. S-au păstrat şi urmele cimitirului acestei localităţi. Pe locul lui se găsesc diferite obiecte şi oase umane, care provin din înmormântările antice.

Culegerea de documente privind istoria României din veacul XVI ne confirmă, de data aceasta documentar, că Bleştenii deja existau la 19 mai 1575, când Petru Voievod, domnul Moldovei a întărit împărţeala între fraţii lui Luca Arbore din Blişceanăuţi "în partea Maricicăi şi a fratelui ei Pătraşco". Denumirea satului mai este ortografiată şi Blişcinăuţi, şi Bleşcenăuţi, apoi şi Bleşinăuţi - denumire, întîlnită şi într-un alt document, din 1606, prin care Ieremia Movilă, voievodul Moldovei, îi întăreşte lui "Dumitru Panici şi surorii lui Agafia satele: Sfincăuţi, Hriţeni, cu moară în Drabişte şi satul Blişinăuţi din ţinutul Hotin pentru un brâu de argint poleit, pe care îl luase de la ea, când a pribejit în Ţara Leşască, toate moştenite de la strămoşul lor Arbore hatman, care le avea de la bătrânul Bogdan Voievod cu întăritură de la Ştefan Voievod..."

În 1626, Radu Vodă îi întăreşte lui Gheorghiţă Jora stăpînire pe Bleşcenăuţi şi Zubriceni la Hotin, răscumpărare de la Mănăstirea Sf. Sava din Iaşi, plătind o datorie făcută de Oleana lui Dragan Malaiu. Dar acel Gheorghiţă Jora, pârcălab de Hotin, de bună voie dăruieşte aceste ocine boierului Pilipovschi şi surorii sale Solonca.

În continuare Alexandru Ilieş întăreşte lui Gheorghe Jora pîrcălab, în urma judecăţii cu Dragan Malai şi femeii lui jumătate din satul Blişcenăuţi şi a patra parte din satul Zubreşti, ţinutul Hotin, cumpărate de la Mănăstirea Sf. Sava din Iaşi, unde fuseseră puse zălog de către Drăgan Mălai. La 5 aug. 1632 mai apare un proprietar - Simion Pilipovschi, deşi Gheorghe Jora îşi stăpîneşte pământul şi în 1633.

Ca şi în alte locuri, de la înc. sec. XVII pe acest ţinut nu erau stăpâni statornici, satele se vindeau, se dăruiau sau se schimbau. Mulţi dintre ţărani îşi părăseau casele, iar alţii noi se aşezau pe aici cu traiul. Numărul locuitorilor era instabil. În timpul operaţiunii de la Prut (1711) moşia pe care se găsea satul
aparţinea boierului Vârnava din judeţul Iaşi.

Satul îşi trăia zilele, luptând cu greutăţile şi înfruntându-le cum putea. Numele satului se înţelege de la sine însăşi, presupunându-se că ţăranii duceau un trai mizerabil, greu, erau beşteliţi de stăpâni, "a bleşci" din acele timpuri însemnând "a sufla greu", "a-şi trage cu greu sufletul", "a nu crâcni" etc. Am crede chiar că având numele de Blişinăuţi, a fost de ajuns să i se pună întâmplător o rădăcină, dintr-o limbă străină, probabil, ca să devină Bleşcenăuţi, apoi Bleşteni.

Ocupaţia rusească din 1812 a venit şi cu un recensământ al bisericilor, care a găsit în Bleşteni o bisericuţă mică, ridicată din lemn în 1805. Despre ea se scrie în l.rusă: "Biserică de lemn, unsă cu lut, cu podoabe şi icoane îndeajuns". Apoi recensămîntul din 1835, înfăptuit de Rumeanţev, a găsit în acest sat 110 curţi, cu 398 de bărbaţi şi 416 femei, 50 de cai, 180 de vite cornute mari şi 700 de oi.

Totuşi, evoluţia demografică îşi urma cursul său, având în temei particularităţi pozitive. În 1866, de exemplu, s-au născut 42 de copii, dar au murit 29 de oameni, inclusiv 8 - de holeră. Şi mai bun s-a dovedit a fi anu11872, când s-au născut 45 de copii şi au decedat 19 oameni, inclusiv unul - de holeră. Cu 20 de pluguri, 16 boroane şi 36 de care cu boi sătenii au semănat grâu, secară, orz.

Până în 1897 copiii învăţau carte pe lângă biserică, într-o şcoală parohială de două clase, apoi în 1898 şcoala devine de 4 clase. Ţăranii de pe aici erau foarte harnici şi iubitori de animale, participau activ la expoziţiile şi târgurile din Edineţ.

Acelaşi ritm lent de creştere demografică se menţine şi în continuare. Astfel, la 1910 în 174 de gospodării trăiau 943 de oameni. Apoi, în sept. 1922, de la instituţia românească "Casa Noastră" 76 de ţărani cu puţin pământ mai primesc 61 ha, apoi 179 de ţărani - încă 563 ha. Cu acest pământ, în condiţii deja mai favorabile, acest sat parcă iese la liman.

La 10 noiem. 1940 Bleştenii aveau 980 de locuitori, inclusiv 915 români, 32 de ucraineni, 8 ruşi ş.a. Satul continuă să crească, dar numărul locuitorilor avea să scadă. Războiul din 1941-1945 a răpus 128 de oameni. Monumentul cu numele sătenilor din Bleşteni şi Volodeni e comun.

La 1 aug. 1949 în Bleşteni au fost înregistraţi 959 de locuitori, inclusiv 947 de români, 7 ruşi şi 5 ucr.        Recensământurile din 1979 şi 1989 înregistrează în Bleşteni 1.093 (525 de bărbaţi şi 568 de femei) şi, respectiv, 1.068 de oameni (505 bărbaţi şi 563 de femei).

Aflându-se la o distanţă de 17 km de st. c. f. Brătuşeni şi 214 km de Chişinău, la sf. sec. XX satul dispunea de casă de cultură cu 600 de locuri şi instalaţie de cinema, bib-că, punct medical, grădiniţă de copii, 2 magazine şi baruri, oficiu poştal, atelier de prestări servicii. În centru e înălţat un monument în memoria sătenilor căzuţi în război.

Dinspre nord-vest satul e scăldat de apele pârâiaşului Bogda, care se varsă în Racovăţ. Despre trecutul şi preocupările sătenilor vorbesc şi toponimele locale - La Castel, Hârtoape, La Odaie, Planul Nou, Bahna, Suta de movile, Cucoana, Radova, Humărie, Fărfăcar, Rîpa lui Nazar, Râpa lui Taras Creţu, Fundoaia ş.a. (Mihai Evstratie, Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment