Atestat la 2 iulie 1502. Suprafaţa - 11 kmp. Distanţa până la or. Chişinău 173 km. R. Frumoasa. Bisericile Sf. Mare Mucenic Dumitru (1899), "Acoperămîntul Maicii Domnului" (sec. XIX), Catedrala Sf. Arh. Mihail (1850). Populaţia (în 1994) - 42.904 de oameni (20.442 de bărbaţi, 22.462 de femei), incl. 21.086 de români, 9.794 de ruşi, 6.728 de ucraineni, 2.572 de bulgari, 1.245 de găgăuzi ş. a. Apţi de muncă - 20.741. Întrepr. ind. - 6.

Asoc. de prod. "Tricon", f-ca de băuturi răcoritoare, f-ca de brînzeturi, f-ca de conserve, f-ca de pîine, întrepr. intergosp. pentru producerea cărnii de porc, 3 bănci. Fondul locativ - 635,4 mii mp. Case, ap. - 10.377, cu instalaţie de apă - 6.322, cu apă caldă - 5.345, cu conductă de gaze - 6.813, cu gaz lichefiat - 3.564. 68 de magazine, 34 de cafenele şi baruri, o casă de prestări servicii, 4 frizerii, 2 ateliere foto, o curăţătorie chimică, o baie, o policlinică, un spital, 15 grădiniţe de copii, o casă de creaţie pentru copii, 3 şc. române, 4 şc. ruse, o şc. mixtă, 3 şc. de învăţ, mediu de specialitate, 3 ŞTP, un teatru, 2 cinematografe, un muzeu, 5 case de cultură, 8 biblioteci, 9 oficii poştale, 6 case de economii, un stadion, o piscină, 2 hoteluri, sanatoriul "Nufărul Alb".

Actualul mun. Cahul este situat în sud-vestul republicii, pe un platou de stînga al r. Prut, brăzdat de văile cîtorva rîuleţe şi străjuit de mai multe piscuri nu prea înalte şi movile străvechi de pe colinele ce-l împrejmuiesc.

Dintre văi cea mai mare să tot aibă la 5-6 km, iar cea mai pitorească este Frumoasa, ea fiind, într-adevăr, deosebit de atrăgătoare prin varietatea priveliştilor ce se deschid în toate direcţiile, spre locul obîrşiei sale, denumit Izvoare, spre lunca Prutului unde pîrîul îşi varsă cu dărnicie apele tămăduitoare şi dătătoare de viaţă.

Tămăduitoare pentru că altfel nu s-ar fi înfiinţat aici sanatoriul "Nufărul Alb", vestit prin apele sale minerale de tip “Maţesta”, înzestrate cu soluţii sulfuroase calde şi cu un bogat conţinut de iod, brom, clorură de natriu. Dătătoare de viaţă pentru că la renumita staţiune balneologică îşi recapătă sănătatea şi dragostea de viaţă sute şi mii de oameni suferinzi, veniţi de pretutindeni, din Moldova, Ucraina,
România, Rusia, dar şi pentru că, odinioară ca şi acum, grădinile de zarzavaturi şi livezile de pe această vale asigurau cu legume şi fructe traiul de fiecare zi al localnicilor.

Dintre coline mai impresionant se arată a fi Dealul Mărănzii, dinspre răsărit, cu mulţimea de hîrtoape, văgăuni şi rîpi, deal pe culmea căruia trecea vechiul şleah al Baimacliei. Pe aici îşi croiau drum spre pieţele şi iarmaroacele de la Baimaclia, Vişineşti şi Comrat, venind dinspre Bolgrad, Vulcăneşti şi Reni, care cu produse agricole şi animaliere (cereale, vin, miere, brînză, lînă etc.), cu mărfuri fabricate în tîrguri şi oraşe (postavuri, ţesături, încălţăminte etc.) sau cu obiecte de uz casnic şi unelte de gospodărit, meşteşugite de oameni dibaci de prin sate.

Urmau acest drum de ţară vehiculele de poştă şi trăsurile pentru călători, trase de caii de menzil, trupeşi şi iuţi la mers, precum şi măjile (carele) grele, încărcate cu peşte de Dunăre sau prins în bălţile din lunca Prutului. Valea Mărănzii este şi ea destul de îmbietoare şi ademenitoare, prin nuanţatele culori ale crîngurilor şi livezilor, ale viilor şi ogoarelor ce suie şi coboară pe costişele domoale.

Valea Cotihănii, Zăvoiul, Pădurea Andruşului, La Budăi, La Plopi, Valea Crihănii, Cioriţa, Viile lui Borcea, Şoseaua Mosco veiului, Movila cea Mare... Sunt locuri ce nu te lasă să uiţi paşii copilăriei, prietenii de joacă şi colegii de şcoală, rudele şi părinţii, alături de care am fost în timpul plimbărilor sau a muncilor de cîmp, profesorii de la şcoală, mai ales, la orele de cercetare a meleagului natal şi cu ocazia unor excursii în afara oraşului.

Clipe de mari bucurii şi momente de fericire prilejuiesc minunatele locuri din lunca Prutului. Chirhanalele de la Roşu şi Crihana le vizitam cu învăţătorul meu de l. şi lit-ră Leonid Şeptiţchi, care pe lîngă plăcerea călătoriilor şi plimbărilor în mijlocul naturii mai avea şi satisfacţia de a sta de vorbă cu pescarii sfătoşi şi buni cunoscători ai locurilor din bălţile Prutului şi ai meseriei pe care o practicau. Multe aspecte din viaţa lor şi-au găsit reflectare în paginile celor două romane scrise de acest profesor, mărinimos şi drag - "Izvoare", "Pămînt şi piatră", pe care nu i-a fost dat să le vadă publicate în viaţa sa.

Adevărate oaze ale copilăriei şi adolescenţei cahulenilor de altă dată au servit lacurile Roşu Mare şi Roşu Mic, Balta Lată şi Strafida, Bălacea şi Gârla Mare, unde pescuiau şi mic şi mare, cu spor şi cu deosebită satisfacţie. Mai stăruie în amintiri Cardonul, apoi Podul I şi Podul II, cele mai bune locuri de scăldat şi de distracţii pentru tineret, Valencea, Grindul Vătavului, Lipovanca, Curnuţu, Focşa, Barcul Mare, Podul Oancei...

Si aceste nume de locuri semnifică pentru cei care le-au cunoscut anumite momente din viaţă, speranţe şi visuri aureolate în lumina anilor ce se perindau pe rînd şi tot mai năvalnic. Pe toate le-au cunoscut şi le-au admirat la vremea lor Eugeniu Grebenicov, profesor şi savant cu renume în domeniul fizicii şi matematicii, cercetător al spaţiului cosmic, domiciliat la Moscova, Valeriu Grebenicov, fratele lui Jenică, Constantin Moraru, verişorul fraţilor Grebenicov, care ulterior au devenit eminenţi profesori în şcolile din Chişinău.

Pe moşia Cahulului au locuit oameni din vremuri străvechi. Sursele arheologice ne mărturisesc că primii locuitori s-au stabilit aici cu traiul încă acum 1.000 de ani î. Hr., în epoca bronzului. Pe locul vetrei străvechi specialiştii au depistat diferite obiecte, mai ales, fragmente de oale, confecţionate din lut, tipice pentru epoca respectivă. O altă aşezare a existat aici mult mai tîrziu, tocmai după a. 1400 e. n., aproximativ pînă spre a. 1700. Pe locul fostului cătun se pot observa la suprafaţa solului urme de locuinţe, se pot descoperi obiecte şi resturi de vase de lut, tipice pentru epoca existenţei statului românesc Ţara Moldovei.

În decurs de secole pe moşia localităţii actuale poposeau cete de războinici, veniţi tocmai din cîmpiile asiatice după pradă de război. Ei se opreau în cîmpurile libere de aici ca să se mai odihnească şi să-şi hrănească caii, să-şi înmormînteze ortacii căzuţi în luptă cu băştinaşii, care-şi apărau cu nebănuită dîrzenie viaţa şi averea.

Nomazii făceau înhumările în movile mari, clădite din brazde de pămînt înierbit, tăiate din jurul movilelor. Pe moşia Cahulului s-au păstrat pînă în zilele noastre 4 movile funerare, monumente ale istoriei străvechii Moldove. Într-o movilă nivelată cu ocazia unor lucrări de teren s-au găsit mai multe schelete umane şi obiecte din primele secole d. Hr.

Mărturii documentare
„Frumoasa” este nu numai un simplu obiect topografic din perimetrul municipiului, ci însuşi leagănul întemeierii şi dezvoltării oraşului Cahul. Vorba e că în 1835 această urbe sudică a luat fiinţă pe locul satului denumit Frumoasa, situat la gura văii Frumoasa, deja cunoscută nouă. Satul Frumoasa apare menţionat în documentele din sec. XVIII şi în cele de mai tîrziu. Sursele documentare mai vechi ne informează că şi pînă la Frumoasa aici a existat o aşezare umană, care se numea Şcheia, aceasta existentă încă pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi poate chiar şi mai înainte, pentru că denumirea Şcheia este foarte şi foarte veche.

Numele topic Şcheia reproduce într-o formă modificată antroponimul Şcheau, acesta adaptat în toponimie la modelul derivaţional cu formantul -a/ -ea. La rîndul său, Şcheau provine de la apelativul şchiau "bulgar; sîrb", care îşi trage originea din lat. sclavus, care însemna "sclav"- în general.

Deci, Şcheia va fi însemnat la origine locul de aşezare a unui oarecare Şcheau, satul descendenţilor sau moşia celor care formau o comunitate de oameni , numite în trecut obşte sătească, avîndu-l în frunte pe un cheaz, vătăman sau jude pe nume Scheau.

Cea mai veche mărturie despre existenţa satului Şcheia o avem de la 2 iulie 1502. În suretul de pe un ispisoc al lui Ştefan cel Mare de la această dată se arată că Marele Voievod a cumpărat de la nepoţii logofătului Neagoia, pentru 30 de zloţi tătăreşti, "trei sate peste Prut, pe Frumoasa, anume Fărcenii, din gios de Troian, şi cu moară, şi Şcheia, în gura Frumoasei, şi la Fîntîna lui Măceş, ce-i în capul cel din gios a iezerului Cerlentil, şi cu toate gîrlele, ce sînt în dreptul acelor sate şi pînă la Prut".

Asupra acestor sate logofătul Neagoia avea ispisoc de întărire de la Alexandru cel Bun (1399-1432). Din acelaşi document şi din altul, de la 2 febr. 1503, aflăm că domnul Moldovei a dăruit s. Frumoasa, împreună cu multe altele, Mănăstirii Putna, pe care o ctitorise după una din victorioasele sale bătălii cu turcii osmanlîi.

Sursele documentare de mai tîrziu, bineînţeles, dintre cele care s-au păstrat pînă la noi şi au ajuns să fie cunoscute, nu ne mai informează asupra străvechiului sat Şcheia, nici despre situaţia lui economică şi demografică, nici despre cauzele substituirii denumirii lui, din Şcheia în Frumoasa. Să fi fost părăsit sau ruinat în urmă unei invazii turco-tătare şi repopulat sau întemeiat din nou în acelaşi loc, la gura văii văii Frumoasa, pentru care fapt a si fost denumit Frumoasa? Să fi fost nepărat de un alt proprietar, care i-a schimbat numele? Cine stie? Cu siguranţa este că în sec. XVIII satul se n u m e a deja moasa şi că moşia sa se afla în stăpînirea aceleiaşi Mănăstiri Putna.

Cu numele latinizat Formoza localitatea apare menţionată pe harta lui Dimitrie Cantemir de la 1716. Despre moşia satului Frumoasa aflăm mai întîi că la 1742 ea se afla în cuprinsul olatului Grecenilor. La 24 oct. 1756 Constantin Racoviţă, domnul Moldovei, trimite pe Arghire, fost mare şătrar, la Greceni ca împreună "cu oameni bătrîni de prin sate să măsoare mai întîi moşia Frumoasa, a Mănăstirii Putna", iar lui Toma Luca medelnicer, ispravnicului Grecenilor, îi porunceşte să "orinduiască oamenii bătrîni de prin sate" ca să hotărnicească această moşie.

Mai tîrziu, la 24 oct. 1761, pentru a soluţiona conflictul dintre răzeşii din Frumoasa şi administraţia mănăstirii, care le luase o bucată de loc din hotarul lor, Grigore Calimachi, Domnul Moldovei, îl invită la Divan pe egumenul Mănăstirii Putna "cu toate scrisorile şi ispisocul lui Ştefan cel Mare".

Documentele din 18 şi 31 iulie 17 8 5 conţin ştirea că în anii 1783-1784 moşia Frumoasa a fost zălogită episcopului de Huşi pentru suma de 2.000 lei, împrumutată de călugării de la Putna "pentru construirea unui turn care să adăpostească clopotele" la porţile mănăstirii.

Recensămîntul din 1772 localizează s. Frumoasa în ţin. Grecenilor, menţionîndu-se totodată că el avea 95 de gospodării şi că moşia sa aparţinea aceleiaşi Mănăstiri Putna. Informaţiile recensământului din 12 iunie 1774 sînt mai complete şi exacte: 115 case, dintre care 103 aparţineau birnicilor, iar 12 - rufetaşilor, adică breslaşilor, persoanelor cu o anumită funcţie, slujbă sau meserie, în cazul de faţă, unui preot, unui ruptaş, unui slujitor de la mănăstire etc.

Recensămîntul conţine şi lista locuitorilor satului din acel an: Vasile Chirigiu, Ilie Musteaţă, Ion Chiriac, Alexandru Toderiţă, Necula Boubătrîn, Sandu Dobre, Apostol Maldăr, Dumitru Sava, Ştefan Grosu, Toader Floca, Stoian Nedelcu, Vasile Colibă, Ion Turculeţ, Vasile Bantăş, Alexandru Braşău, Ioniţă Şopîrlă, Gheorghe Pricop ş.a. Urmaşii celor vizaţi la 1774 au continuat să-şi păstreze numele de familie pînă în zilele noastre: Chirigiu, Chiriac, Dobrea, Stănilă, Antohi, Perju, Chiosa, Nedelcu, Nebunu, Codreanu, Stoica, Arsene, Nastase ş.a. Unii locuitori de pe atunci, probabil, nu aveau nume de familie şi de aceea, pentru identificare, prenumele lor sînt însoţite în liste de termeni şi cuvinte ce desemnau funcţia, meseria sau ocupaţia persoanelor respective: Vasile, cojocar; Voica, morar; Gheorghie, dogar; Necula, surugiu; Ştefan, olar; Manole, văcar; Chirică, viţălar; Gheorghie, dascăl, etc. Pentru alţii, determinativele cu pricina indicau apartenenţa etnică sau originea locală a persoanelor: Dobre, sîrbul; Toader, ţigan; Vasilache, munteanu; Ion, lăpuşneanu etc.

La 1803 moşia Frumoasa din ţin. Grecenilor, cu bir anual în sumă de 1400 lei, aparţinea clirosului din Bucovina, adică tot Mănăstirii Putna. Dintr-un document de la 21 martie 1809 aflăm că moşia s. Frumoasa fusese cumpărată de vistiernicul Iordache Balş, care conform testamentului o lasă moştenire fiului său Iancu (Ioan) Balş.

Recensămîntul de la 1817, confirmă apartenenţa moşiei Frumoasa din ţin. Grecenilor lui Ioan Balş, moşie care includea pe atunci şi ocinele satelor din vecinătate Roşu şi Crihana, măsurînd în total 15.350 fălci. Mai tîrziu pămînturile de la Frumoasa ajung în proprietatea lui Gheorghe Balş, fiul lui Alecu, cel de-al doilea fecior al lui Iordache Balş. Acest Gheorghe (zis şi Egor) Balş, în 1835, vinde satul şi moşia Frumoasa, care avea aproximativ 4.000 des. de pământ, guvernatorului Basarabiei Pavel Ivanovici Fiodorov.

Frumoasa devenise între timp tîrguşor adevărat datorită poziţiei sale geografice şi condiţiilor naturale
favorabile: situat pe căile de comunicaţii ce legau între ele principalele aşezări umane şi centre comerciale de pe Prut şi Dunăre, precum şi de pe ambele maluri ale Prutului, prin trecerea pe podul de la Oancea; aflarea în imediata vecinătate a numeroaselor bălţi şi lacuri, deosebit de bogate în peşte, ceea ce a prilejuit apariţia multor cherhanale în lunca Prutului, unde se .depozitau în gheţării tone şi tone de peşte, care apoi era transportat cu măjile (care mari) în oraşele şi târgurile din Basarabia; existenţa în apropierea satelor din jur a unor bogate podgorii care asigurau o producţie de mii şi mii tone de vin, ce urma să fie transportat pe la tîrquri şi iarmaroace.

Importanţa economică a localităţii a sporit considerabil după ce tîrgului Frumoasa i s-a atribuit statut de oraş. S-a realizat aceasta printr-un decret imperial din 18 dec. 1835. Prin acelaşi decret tîrgului Frumoasa i s-a schimbat denumirea în Cahul. Au existat mai multe motive pentru care noua aşezare urbană a fost denumită anume aşa.

După unii - comemorarea a 65 de ani din ziua de 21 iulie 1770, cînd armata rusă, sub conducerea lui P. A. Rumeanţev, a înfrînt oştirile turceşti în lupta de pe rîul Cahul, iar după alţii - factorul geografic-natural, şi anume pentru că rîul Cahul izvorăşte din pădurile situate la nord-est de această localitate.


După părerea noastră, ambele momente au servit atunci ca punct de plecare la schimbarea numelui. La acestea ar mai fi de adăugat un al treilea moment - memorabila bătălie de la lacul Cahul, din vara a. 1574, iunie 10, în urma căreia Ion Vodă Viteazul, trădat de boieri, cade pradă la turci, fiind apoi ucis mişeleşte de ieniceri, iar armata moldoveană măcelărită de osmanlîi.

Mai trebuie amintite aici şi alte evenimente care au avut loc între rîurile Prut şi Cahul şi care, împreună cu cele menţionate, au determinat consemnarea acestei localităţi cu numele Cahul: lupta de la 5 dec. 1683 dintre cetele unite ale moldovenilor şi cazacilor şi avangarda armatei turco-tătare, care se întorcea pe drumul Renilor "zdrobită din expediţiunea contra Vienei, cu cai slabi, unii şi pe boi călări, dar încărcaţi cu bani şi odoare ce le luaseră de la nemţi", apoi încăierarea din acelaşi an între moldoveni şi tătari la gura văii Frumoasa, luptă foarte aprigă încît "soarele un ceas bun nu s-a văzut de mulţimea săgeţilor" (Nicolae Costin), ceea ce i-a făcut pe moldoveni să se retragă pînă la gura Lărgii, apoi de acolo spre codrii Tigheciului şi peste Prut.

Cahulul deveni în curînd unul dintre principalele centre economice şi comerciale din sudul provinciei. Însuşi oraşul, planificat în cartiere patrulatere, cu străzi drepte, orientate de la est spre vest şi de la nord spre sud, ocupa teritorii tot mai mari la nord-est de vechiul sat Frumoasa, parte a urbei care şi pînă în prezent este străbătută de uliţe şi ulicioare înguste şi întortocheate, odinioară concentrate în jurul unei biserici de lemn foarte vechi.

Mai avea satul două cimitire, dintre care unul nimerise în raza noului oraş şi de aceea ă fost distrus, mormintele fiindu-i răscolite şi împrăştiate aiurea, printre gropi şi mormane de pămînt. În locul lor se înălţau una cîte una clădiri din piatră şi lampaci: instituţii administrative, şcoală, biserică, case de locuit. De toate se îngriji personal guvernatorul Pavel Ivanovici Fiodorov, care a administrat regiunea Basarabiei timp de aproape douăzeci de ani: din aug. 1834 pînă în mai 1854.

Acest demnitar de stat, deşi ţarist, s-a deosebit de toţi ceilalţi care l-au precedat şi l-au succedat prin înţelepciunea sa, prin concepţiile sale democratice. După aprobarea planului de construcţie a Cahulului în 1834, el a modernizat sub aspect edilitar oraşul de reşedinţă al regiunii. Muzeul din Cahul păstrează primul plan al oraşului, desenat în culori şi semnat de P. I. Fiodorov, document descoperit în 1947 cu ocazia unor săpături pentru fundamentul unei clădiri a şcolii pedagogice de altă dată, situată în preajma prefecturii de judeţ de pînă la 1944.

După pacea de la Paris, încheiată la 30 martie 1856, în urma războiului dintre ruşi şi turci, Rusia se vede nevoită să retrocedeze Principatului Moldovei partea de sud-vest a Basarabiei, care cuprindea cele trei judeţe - Cahul, Bolgrad şi Ismail. Cahulul avea toate şansele să devină reşedinţă de ţinut, dar chiar de la început interveni opinia administraţiei de la Iaşi, care opta pentru strămutarea reşedinţei
ţinutale de la Cahul la Leova, dat fiind că această localitate se afla mai aproape de capitala Moldovei.
Dacă intenţia celor sus-puşi se realiza, Cahulul urma să rămînă doar un simplu tîrg de provincie şi nimic mai mult. Dar n-a fost aşa. Noul proprietar al moşiei Cahul Dimitrie Caravasile se îngriji la timp
să asigure oraşului perspectiva unei dezvoltări şi înfloriri continue.

El adresă caimacamului N. Conachi Vogoridi două suplicii (cereri), prin care ruga cu insistenţă şi cu argumente convingătoare de a nu transfera organele ţinutale de la Cahul la Leova, pentru că oraşul Cahul are toate şansele de a deveni un important centru economic şi cultural din sudul Basarabiei.

După lungi tergiversări disputa se încheie în favoarea Cahulului. Prin proprietarul său Cahulul. obţinu
statutul de centru ţinutal apoi şi de reşedinţă judeţeană în sistemul administrativ-teritorial românesc,
dreptul la două zile de tîrg săptămînal (duminica şi miercurea) şi la nouă zile de iarmaroc în ultimul
trimestru al anului, precum şi la o altă zi de iarmaroc, de primăvară, la 23 aprilie, rolul de principal punct de tranzit al mărfurilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Românii basarabeni din judeţele retrocedate, inclusiv locuitorii oraşului Cahul, au obţinut noi posibilităţi pentru propria afirmare în comparaţie cu perioada anterioară de stăpînire ţaristă... La 1857 în Principatele Române se simţea respiraţia apropiatei epoci de reforme modernizatoare, fenomen ce a depăşit Prutul o dată cu retragerea administraţiei ruseşti şi nu s-a lăsat mult aşteptat la Cahul (V. Văratec).

O dată cu autorizarea statutului de reşedinţă judeţeană, la Cahul încep lucrări de edificare a oraşului, se înfiripă viaţa culturală a cahulenilor, îşi fac apariţia mici întreprinderi industriale, se instalează organele şi instituţiile administraţiei de stat. Se constată o intensă activitate de culturalizare şi instruire a populaţiei. La Cahul şi în satele din judeţ se deschid primele şcoli elementare.

Departamentul învăţămîntului de la Iaşi trimite de urgenţă în sudul Basarabiei profesori, manuale şi materiaie didactice. În 1858 ia fiinţă şcoala urbană de băieţi din Cahul, avînd 36 de elevi şi în calitate de profesor pe D. Teodorescu. În curând aici se deschide şi cea dintâi şcoală urbană de fete. Din 1842 în oraş funcţiona prima şcoală parohială. În curs de zece ani (1857- 1867) s-au deschis şcoli rurale în toate comunele din judeţ (Baimaclia, Cîrpeşti, Mingir, Tomai, Zîrneşti ş.a.). Un recensămînt din 1864 fixează pentru Cahul 926 de case, 1.146 de familii, 2 biserici.

Catedrala Sf. Arhanghel Mihail, construită în 1837-1850, este ctitoria familiei guvernatorului Fiodorov. Biserica lipovenească, din mahalaua denumită Lipovanca, a fost ridicată în anii 1856-1857. Au existat şi cîteva sinagogi (case de rugăciuni evreieşti). Sursele documentare atestă pe teritoriul oraşului la vreo 20 de mori de vânt, cîteva oloiniţe cu tracţiune de cai, ateliere de lemnărie şi fierării, mici fabrici de olane şi cărămizi, o topitoare de său, o instalaţie de prelucrare a lînii, o boiangerie etc.

Principala ocupaţie a locuitorilor era, bineînţeles, agricultura şi creşterea animalelor. Mulţi dintre ei, însă, practicau şi alte meserii şi meşteşuguri, aveau şi alte îndeletniciri şi ocupaţii (negustori, cărăuşi, poştaşi, dulgheri, hămurari, tinichigii etc.).

Jud. Cahul includea în întregime teritoriul fostului ţinut Cahul, extremitatea sud-vestică a ţin. Chişinău (cu satele Cărpineni, Horjeşti, Topor, Călmăţui, Leuşeni, Cotul Morii, Nemţeni ş. a.), zona coloniilor sud-dunărene şi germane de pînă la r. Ialpug (Comrat, Congaz, Albota, Burlăceni, Ciumai ş. a.).
Majoritatea populaţiei o alcătuiau agricultorii din aşezările de pe domeniile particulare şi din colonii şi doar un mic procent îl compuneau orăşenii din Cahul şi Leova.

Cahulenii, împreună cu plugarii satelor, au participat în 1859 la alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, înfăptuind prin aceasta unirea Principatului Moldova cu Ţara Românească. Şi românii basarabeni, şi coloniştii bulgari, găgăuzi, germani, ruşi, ucraineni etc. au beneficiat de aceleaşi drepturi de împroprietărire la reforma agrară din 1864, efectuată de înţeleptul domn al tuturor ţăranilor.

Şi intelectualii, şi ţăranii au profitat de pe urma introducerii prin lege a învăţămîntului elementar obligatoriu, general şi gratuit. Tot în acea perioadă grafia chirilică a fost înlocuită prin scrierea latină, traducîndu-se în fapt aspiraţiile generaţiei cutezătoare de la 1848. Pentru Alexandru Ioan Cuza s-a păstrat pînă astăzi o luminoasă amintire şi recunoştinţă, el fiind considerat cel mai popular dintre toţi domnii români.

Despre situaţia economică şi demografică a oraşului Cahul ne informează materialele a două recensămînturi din ultimul pătrar al sec. XIX: anul 1878 - 992 de case, 4.474 de locuitori, 2 biserici, 2 sinagogi, 2 şcoli grimare cu 110 elevi (83 de băieţi şi 27 de fete), o f-că de topit grăsimi, o f-că de lumînări, 2 cărămidării, 2 ateliere de olane, moară de aburi, 69 de prăvălii şi cîrciumi, 4.100 des. de pămînt, 460 de cai, 1.402 vite cornute mari, 5.066 de oi, cîteva zeci de mori de apă, de vînt şi cu tracţiune de cai, prisăci, vii, livezi, grădini; anul 1897 - 7.077 de locuitori, inclusiv 3.599 de bărbaţi şi 3.478 de femei.

Pe parcursul timpului au mai apărut cîteva mici fabrici şi ateliere industriale, s-a construit o şcoală orăşenească secundară (1880), s-a deschis o şcoală lancasteriană (1881), s-au amenajat străzile, s-au reparat drumurile de acces în oraş. A sporit numărul populaţiei, de la 7.900 de locuitori în 1902 pînă la 11.500 de locuitori în 1920. La reforma agrară din 1918-1924 aproximativ 1.670 de ţărani din Cahul au fost împroprietăriţi cu 11.233 ha de pămînt arabil şi de păşuni, La înc. sec. XX oraşul semăna mai mult cu un tîrguşor de provincie: cu cca 40 de străzi şi nici una pavată, fără apeduct şi canalizare, lipsit de staţie electrică (străzile centrale erau luminate de 25 de felinare cu petrol), cu o singură baie, fără teatru, fără muzeu... Dar oamenii trăiau, în lipsuri şi nevoi, mai mult cu credinţa în Dumnezeu.

Iar documentele vremii continuă să depene firul istoriei, să fixeze evenimente, fapte, întîmplări:
- anii 1922-1923: 2.000 de clădiri, 12.000 de locuitori stabili şi aproximativ 3.000 de locuitori populaţie flotantă; 262 ha - suprafaţa oraşului, segmentată în 5 sectoare, cu 45 de străzi, un parc şi 4 pieţe publice, principalele străzi fiind iluminate cu lămpi de petrol "Petromax"; 2 biserici ortodoxe, o biserică lipovenească şi 2 case de rugăciuni evreieşti; poştă, telefon, telegraf, bănci populare; liceu de fete, liceul de băieţi "Ioan Voievod”, şcoală medie, 5 şcoli primare, 2 grădiniţe de copii, sală de teatru cu instalaţie cinematografică; 2 ziare bilunare "Cahulul" şi "Liberalul";
anul 1925: 25 de autorităţi publice, între care Prefectura de judeţ, Tribunalul, Administraţia financiară, Primăria oraşului, Judecătoria de ocol, Consilieratul agricol, Revizoratul şcolar, Serviciul sanitar, Spitalul judeţean etc.;
anul 1930: 11.370 de locuitori, dintre care 5.613 români, 3.017 ruşi (lipoveni), 803 evrei, 234 de ucraineni, 178 de bulgari, 172 de greci, 27 de polonezi, 22 de armeni, 19 unguri, 17 germani, 10 turci, 4 găgăuzi, 2 cehi; este reamenajat parcul din Piaţa Unirii; se introduce iluminatul electric;
anul 1934: în centrul oraşului este înălţat monumentul lui Ioan Vodă cel Viteaz; se pavează trotuarele pe o întindere de 8 km; se amenajează plaja "Cordon";
anii 1935-1940: oraşul dispune de 3 mori (Caravasile, Domancoş, Niunin) şi 3 oloiniţe cu instalaţii mecanice (Harabagi, Goldenştein), de mici fabrici şi ateliere industriale; pe rîul Prut circulă vaporaşe şi şlepuri de mic tonaj, care transportă în permanenţă spre porturile de pe Dunăre mărfuri şi produse agricole: lemn, cereale, vite, peşte, vin, brînză de oi, miere, fructe; la tipografia "Rapaport" se editează revista "Cahulul literar".

Şi iată că peste oameni vin ani grei, cu năpaste, chinuri şi necazuri. Ocuparea Basarabiei (1940- 1941) de către trupele Rusiei sovietice, cu toate consecinţele sale nefaste: persecutări, arestări şi deportări în siberii de gheaţă. Războiul al doilea mondial, care a răpus pe toate fronturile sale vieţile a 1.269 de cahuleni. Molimele şi foametea organizată de regimul stalinist (1946-1947) prin sugrumătoarele "postăvci" şi rechiziţii de pîine şi alte produse alimentare. Represiunile şi iarăşi deportările distrugătoare şi pustiitoare, în cel de-al doilea val, Sin 1949. Sînt calamităţi artificial provocate care au zdruncinat din temelie viaţa oamenilor şi au zădărnicit procesul natural de dezvoltare a societăţii, aducîndu-le mari pierderi de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale.

După declararea independenţei Republicii Moldova, în anii de renaştere naţională şi de restabilire a dreptăţii şi a adevărului istoric, cele 127 de persoane din or. Cahul, arestate şi deportate în 1940- 1941, au fost puse în drepturile lor, fiind reabilitate:
Alexeev-Gurinov Mihail, Arsene Fiodor, Arabagi Fiodor, Avram Nicolae, Boicenco Andrei, Boişteanu Stepan, Boitan Ion, Balaban Anton, Bînzar Nicolae, Cadî Simeon, Cogan Aron, Caranfil Isac, Cristev Fiodor, Caravasile Vasile, Codreanu Nicolae, Chiosa Constantin, Ciobanu Mihail, Dimitriev Nicolae, Feodor Solomon, Hagioglo Gheorghe, Gheţiu Ion, Grebenicov Grigore, Galan Constantin, Lungu Ion, Muratov Hariton, Milea Constantin, Perciun Pa vel, Rabeja Vasile, Rozenfeld David, Rapoport David, Reşulschi Petru, Sîrbu Andrei, Şneiderman Ester, Tatarlî Petru ş. a. ;

Mulţi dintre aceştia nu mai sînt printre cei vii, alţii nu s-au mai întors pe la-casele lor.
Reabilitate au fost şi persoanele strămutate în anul 1949, locuitori ai or. Cahul şi din satele r-nului Cahul: Acriş Vasile, Axente Dimitrie, Alavaţchi Ion, Albu Nicolae, Albagiu Matvei, Arnăutu Sava, Avădănii Gheorghe, Averbuh losif, Bahov Petru, Banov Dimitrie, Bejan Petru, Bejan Fiodor, Bezman Ion, Bogoev Gheorghe, Boitan Nicolae, Bondarev Vasile, Bujeniţa Afanasie, Buţenco Parascovia, Buracinschi Matvei, Cara Stepan, Caragheaur Maria, Caramanov Gheorghe, Casir Dimitrie, Căldăraru Ecaterina, Cemei Gheorghe, Cevdar Zinovia, Chiosa Ion, Chiosa Pavel, Chirilov Chira, Cojocaru Fiodor, Corolenco Anastasia, Constantinov Vasile, Condrea Mefodii, Covaliov Ion, Coteţ Gheorghe, Cozma Maria, Curtev Alexandru, Demcenco Grigore, Dimineţ Fedora, Dimineţ Dimitrie, Dermengi Ion, Deriughin losif, Deliu Afanasie, Donea Timofei, Epureanu Eremia, Eşanu Nicolae, Fenic Ecaterina, Flioştor Chirii, Furman Pavel, Gaidargi Gheorghe, Galchin Clim, Galchin Timofei, Gheneva Elena, Gheţiu Pavel, Grecova Fedora, Guglea Evdochia, Grosu Petru, Gurinov Nazar, Gutman Petru, Hristev Nicolae, Iliopol Afanasie, Irizan Vasile, Ispas Trifan, Istrate Eugenia, Ivanov Ana, Ivanov Fiodor, Lascar Nicolae, Leahu Vasile, Lodoşan Ioana, Lungu Gheorghe, Lupu Anastasia, Lupu Nicolae, Maiboroda Maria, Malai Dimitrie, Matcaş Maria, Matcaş Ivan, Matcin Nicolae, Melnic Tatiana, Mingireanu Stepan, Mîndru Gheorghe, Mocanu Pavel, Moraru Gheorghe, Moşcovici Maria, Nebunu Vasile, Nebunu Petru, Neculiţă Sofia, Nichiforeac Stepan, Niciforeac Vasile, Nicolaev Dimitrie, Nucă Fiodor, Oheanu Zinovia, Onuţă Vasiliei, Peicov Afanasie, Pencov Nicolae, Peiju Dimitrie, Roman Ion, Starev Stepanida, Sîrbu Ecaterina, Tarlapan Pelagheia, Velcev Ivan, Zaharcenco Maria s. a.

Se revarsă peste această margine de ţară şi ani mai buni, de linişte şi pace, prielnici vieţii omeneşti, mult doriţi şi mult aşteptaţi: se deschid mai multe instituţii de învăţămînt: Şcoala pedagogică (1945), azi Colegiul de pedagogie şi arte; Şcoala de medicină (1946), azi Colegiul de medicină; Şcoala-intemat nr. 1 (1961), Sovhozul-tehnicum hidroameliorativ (1969), Şcoala de meserii (1976); îşi încep activitatea instituţiile de menire culturală şi de prestări de servicii sociale: Cinematograful orăşenesc (1961), Tipografia orăşenească (1972), Casa de deservire socială (1978), Policlinica (1984), Sanatoriul "Nufărul Alb" (1984) ş. a.; produc şi livrează prima lor producţie: Fabrica de bere (1957), Combinatul industrial orăşenesc "Tricon", format în baza unor arteluri (1966), Fabrica de produse lactate (1968, reutilată), Fabrica de conserve, Fabrica de cheramzită, Combinatul materialelor de construcţie (1975), Fabrica de stîlpi din beton (1976). După cum informează “Moldova Suverană” din 16 ianuarie 2001, la Cahul va fi creată o întreprindere mixtă moldo-chineză de asamblare a mini-tractoarelor ş. a.;
se construieşte linia de cale ferată Basarabeasca-Cahul, cu primul tren sosit în gara locală (1971);
- este inaugurat Teatrul muzical-dramatic "B. P. Haşdeu" (1987);
Podul de la Oancea găzduieşte primul "Pod de flori" peste Prut (1990);
tinerii studioşi păşesc pragul a două noi universităţi, una particulară şi alta de stat

La sfîrşitul mileniului II, sub aspect demografic, or. Cahul se prezenta astfel: 45 mii de locuitori dintre care 23 mii de români, 9,8 mii de ruşi, 6,8 mii de ucraineni, 2,5 mii de bulgari, 1,2 mii de găgăuzi, 1,7 mii de persoane de alte etnii.

Oameni care au fost, oameni care sînt. La Cahul s-au născut sau au activat în trecut mulţi oameni de ştiinţă şi cultură, fruntaşi ai vieţii publice:

Bogdan P. Hasdeu (1836-1907)
La 8 martie 1858 este numit judecător în or. Cahul, dar curînd este eliberat pentru reconformism politic. Scriitorul n-a acceptat politica antiunionistă a lui Vogoride, pe atunci caimacam al Moldovei. In 1880 ilustrul cărturar român deschide în satul său natal Cristineşti din jud. Hotin o bibliotecă, iar la Cahul construieşte cu mijloace proprii o şc. de fete, care mai tîrziu a purtat numele fiicei sale - Liceul “Iulia Hasdeu”.

Teodor Şerbănescu (1839- 1901)
A fost prefect al judeţului Cahul. A participat la războiul de Independenţă din anii 1877-1878. Se învredniceşte de gradul de colonel, ajunge comandant de regiment de brigadă. Se retrage din armată, fiind preocupat de lit-ră, în special de poezie. In 1894 este ales membru corespondent al Academiei Române. Colaborează la revistele "Literatura şi arta română", "Convorbiri literare" ş. a. A decedat la Brăila, în ziua de 2 iulie 1901.

Dimitrie Crăciunescu (1840-1907)
Descendent al unei vechi familii de boieri români, căsătorit cu Maria Caravasile, sora marilor moşieri cahuleni Alecu şi Dimitrie Caravasile, proprietar al moşiei Chircani (6000 ha) din jud. Cahul. Şi-a făcut studiile la Liceul regional din Chişinău (1897), la facultăţile de drept ale universităţilor din Sankt-Petersburg şi Paris. Activează în calitate de avocat la baroul tribunalului din Cahul. A fost prefect al judeţului Cahul, deputat de judeţ şi preşedinte al Comitetului judeţean Cahul. A optat pentru dreptul civil şi o legislaţie românească în timpul regimului ţarist în Basarabia (după 1878). A fost membru al societăţii "Junimea", a colaborat la revista "Convorbiri literare". A fost prietenul junimiştilor ieşeni şi, în primul rînd, al marelui cărturar şi om politic Mihail Kogălniceanu. S-a stins din viaţă la Cahul, la 13 martie 1908.

Ion Rîşcanu, general de divizie
S-a născut la Cahul pe 4 ian. 1874. Enciclopedia "Sfatul Ţării" (Chişinău, 1998) îi face următoarea prezentare: "A fost ministru de război în anii 1919-1921. În 1927 este numit comisar superior în guvernul Basarabiei şi Bucovinei. A fost ministru de stat al Basarabiei în guvernul N. Iorga. A intrat în Basarabia în 1918 în fruntea Diviziei 1 de vînători, care la 1 martie 1918 a înlocuit, la Chişinău şi în Basarabia de mijloc, Detaşamentul General E. Broşteanu. în ziua de 27 martie 1918 Detaşamentul General I. Rîşcanu se găsea la Chişinău, constituind trupele de paradă şi gărzile de onoare în timpul istoricului eveniment al “Unirii”. (Pag. 264).

Teodor Ostaşco (1899-1985)
Animatar al vieţii ştiinţifice şi culturale, istoric, profesor universitar. S-a născut în or. Cahul. A absolvit liceul de băieţi "Ion Voievod" (1920). Şi-a făcut studiile la Academia de Comerţ şi Transport din Bucureşti (1928), aspirantura la Leningrad. Doctor în istorie (1944). Momente ale activităţii sale: stagiu la Praga (1931), casier la Primăria oraşului Cahul (1939), funcţionar la Inspecţia de Stat a Comerţului (Chişinău, 1940), profesor de istorie la şcoala pedagogică şi la şcoala medie nr. 2 din Cahul (1946), adjunct şi director al In-tului de Cercetări Ştiinţifice (1946, 1958), coautor de manuale şi studii în pedagogie. A decedat la Chişinău în 1985.

Vasile Hondrilă (1902-1974)
La Cahul a activat în anii 1935- 1938 şi 1942-1944: revizor şcolar, redactor şi editor pe cont propriu al ziarului "Graiul satelor", coautor de manuale şcolare, iniţiator al construcţiei monumentului lui Ioan Vodă cel Viteaz, inaugurat la 29 iunie 1937. După mulţi ani de închisoare şi lagăre comuniste, de nevoi şi cumplită sărăcie moare, în singurătate, la Galaţi în 1974.

Alexandru Lipcan (1908-1977)
S-a născut la Cahul. A absolvit Liceul de băieţi “Ion Voievod” din oraş şi f-tea de drept a Un-tăţii din Bucureşti (1934). Scriitor, publicist, traducător din literatura clasică rusă şi sovietică. Opera: romanele "Deşteptarea" (1952) şi "Drumul cu plopi" (1956), culegeri de povestiri şi eseuri publicistice. Este înmormîntat la Chişinău.

Leonid Şeptiţchi (1919-1970)
A absolvit Institutul pedagogic din Chişinău (1956). La Cahul a lucrat profesor de limbă şi literatură română la şcoala medie nr. 2 şi la şcoala- internat din oraş, a redactat ziarul raional şi cîteva almanahuri şcolare. A scris poezii, povestiri, schiţe. A colaborat la revista "Bugeacul" din Bolgrad şi la publicaţiile literare din Chişinău. A fost persecutat de autorităţile sovietice, din care cauză nu şi-a mai văzut tipărite romanele "Izvoare" şi "Pămînt şi piatră", scrise în anii cincizeci - şaizeci. E înmormîntat la Cahul.

Constantin Reabţov (1920- 1997)
Profesor de limbă şi literatură română la Şc. pedagogică din Cahul, scriitor, publicist, coautor de manuale şcolare, autorul monografiei "Cahul. Istorie, personalităţi, cultură" (1997), care a servit drept una din principalele surse de informaţii pentru prezenta schiţă de istorie a or. Cahul. "Ne vine greu să ne imaginăm creşterea limbii române, creşterea luminii în general... în afara ostenelii acestui nobil spirit, de o mare dăruire pedagogică şi de o mare blîndeţe sufletească" (Grigore Vieru). Despre or. Cahul el scria: “Acolo chiar şi steaua-i mai aproape, Şi spicul auriu mai văluros, Şi lacrima-i mai dulce sub pleoape, Şi verbul e mai blînd şi mai duios. ” A editat cîteva culegeri de aforisme şi exerciţii la l. română, coautor al unor culegeri de folclor din Basarabia. A publicat în presa periodică numeroase articole, corespondenţe şi eseuri. Eminent al învăţămîntului public. Cetăţean de onoare al or. Cahul. O stradă din Cahul îi poartă numele. Despre el au scris E. Gaidarlî, D. Orjacovschi, V. Curjos, A. Manoil, A. Tecuci, I. Dron ş.a.

Pavel Dlmitriu (Dimitriev) (1925- 1996)
S-a născut la Cahul, a absolvit şc. nr. 2 din oraş (1947), apoi, cu eminenţă, f-tea de istorie a Un-ţii de Stat din Chişinău (1952). Susţine teza de doctor în istorie în anul 1970, publică monografia "Populaţia Moldovei în ultimul sfert al sec. XVIII şi începutul sec. XIX" (1973). A editat materialele recensămînturilor din anii 1772-1773 şi 1774 în colecţia de documente "Moldova în epoca feudalismului", vol. VII, partea I şi II (Chişinău, 1975). A participat în calitate de autor şi coautor la elaborarea ediţiilor academice a "Istoriei Moldovei", la editarea a şase volume de documente slavo-moldoveneşti, a numeroase studii şi culegeri de articole. S-a stins din viaţă şi a fost înmormîntat la Chişinău.

Ion Osadcenco (1927-1994)
Savant filolog, profesor universitar, autor de studii de istorie şi critică literară. S-a născut la Cahul. Studiile medii şi le-a făcut la Bîrlad şi Cahul. A absolvit Un-tatea de Stat din Chişinău în 1951. Doctor în filologie - în 1956, docent - în 1959, decan al f-ţii de filologie - în 1962-1967, doctor habilitat în filologie - în 1977, membru al Uniunii Scriitorilor - în 1978. Opera: "C. Negruzzi şi nuvelele sale istorice" (1959), "Relaţii literare moldo-ruso-ucrainene în secolul al XlX-lea" (1977), studii şi articole despre creaţia clasicilor literaturii române. E înmormîntat la Chişinău.

Andrei Ciurunga (Robert Cahuleanu)
Scriitor, poet, publicist, luptător pentru drepturile şi libertăţile omului. S-a născut la Cahul, la 28 oct. 1920. Şi-a făcut studiile la Cahul şi Bolgrad. Debutează în literatură cu placheta de versuri "În zodia cumpenei". Inaugurează şi susţine cu mijloace proprii revista "Cahulul literar". In 1944 la Chişinău publică volumul "Cîntece de dor şi de război" şi apoi în România volumaşul "Poeme de dincolo", care i-au adus mari necazuri şi neplăceri, autorităţile de pe atunci supunîndu-1 la arestări, condamnîndu-l la închisori şi muncă silnică. În 1967 este restabilit ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, fiind deosebit de productiv în anii următori, prin volumele "Decastihuri" (1968), "Vinovat pentru aceste cuvinte" (1972), "Echivalenţe" (1978), "Gestul împăcării" (1982), cărţile de amintiri "Memorii optimiste" (1992), "Lacrimi pentru Basarabia: 1940-1995" (1995).

Anatol Eremia
De asemenea, din Cahul vine şi Anatol Eremia, doctor în filologie, coordonator al Direcţiei Ştiinţifice Toponimie a In-tului de Lingvistică al AŞM. S-a născut la 3 iulie 1931 în familia profesorului şcolar Ilie Eremia. A absolvit şc. medie nr. 2 din oraş (1952), apoi f-tea de filologie a Un-ţii de Stat din Chişinău (1957). A făcut doctorantura la In-tul de Lingvistică (1960), unde a şi fost angajat ca cercetător ştiinţific.

În anii 1980- 1989 a exercitat funcţia de director adjunct al In-tului, de şef al sectorului de istorie a limbii române. Lucrări publicate: 20 de cărţi (monografii, broşuri, dicţionare, îndreptare), cca 350 de studii şi articole ştiinţifice în domeniul onomasticii, istoriei limbii, lexicologiei, cultivării vorbirii. Activează în diferite consilii ştiinţifice şi comisii de specialitate, este membru al Grupului de Experţi ONU în Standardizarea Numelor Geografice. Este unul dintre autorii basarabeni ai "Dicţionarului enciclopedic ilustrat" (1999). Eminent al Invăţămîntului Public din RM (1981). Om emerit în ştiinţă (1996). Împreună cu Tatiana Constantinov şi cercetătorul Stanislav Vieru, în 2000, a lansat în circuitul ştiinţific şi cultural Dicţionarul enciclopedic "Statele lumii". Colaborează cu osîrdie Ia editarea itinerarului documentar-publicistic "Localităţile Republicii Moldova".

Spiridon Mocanu (n. 18 apr. 1932)
Este unul din cei mai populari artişti dansatori din republică. Aplaudat în toată lumea, el a pus pe altarul dansului popular 46 de ani de viaţă. Din copilărie a lucrat vizitiu la boierul Cricopol, argat la boierul Andronic, a fost mai tîrziu lucrător de scenă, dansator în formaţia "Joc". S-a produs în dansurile "Ciocîrlia", "Păcală şi Tîndală", "Barbă-Cot", "Logodna", "Badea Macovei", "M-am pornit la Chişinău", "Baba mea" ş.a. Artist al poporului.

Dansatoare şi ea, Elizaveta Taraş (n. 4 martie 1957), artistă emerită, de asemenea, a adus o mare contribuţie la dezvoltarea artei coregrafice naţionale. A evoluat cu mult succes în lucrările "Nunta moldovenească", "Suita din Carpaţi", "Suita ţigănească", "Crăiţele", "Drăgaica", “Hora fetelor" ş.a.
Ignat Bratu (24 dec. 1919 - 11 martie 1993) a fost un mare lăutar vioriist. A evoluat cu orchestrele "Fluieraş", "Joc", "Folclor".

Originar din or. Cahul, lui Vasile Lanciu (n. 14 ian. 1931) îi revine misiunea grea să ridice oraşul din ruine după puternicul cutremur de pămînt din 1977. Fiind 5 ani primar al or. Cahul (1975-1980), el a mobilizat populaţia şi resursele financiare la construcţia blocurilor noi de locuit, atunci au fost proiectate şi zidite şcoli moderne, spitale, farmacii, grădiniţe de copii, magazine, librării, casa de cultură, stadioane, întreprinderi industriale, au fost amenajate pieţele, străzile, parcurile şi zonele de odihnă. Studii: gimnaziul din oraş, şcoala militară de aviaţie din Harkov şi In-tul poligrafic din Moscova.

A lucrat director al tipografiei, apoi director qeneral al asociaţiei poligrafice din Cahul. Pentru prima dată în republică a aplicat imprimarea ziarelor prin metoda ofset, în culori, Ţimp de 18 ani a condus complexul poligrafic din Chişinău "Universul" (astăzi Concernul "Presa"). În perioada respectivă întreprinderea a ocupat de 32 de ori Iocuri premiante (I sau II) în cadrul diferitelor competiţii. Ordinele "Drapelul Roşu de Muncă", "Insigna de Onoare". În repetate rînduri a fost ales în comitetul de conducere al UJM. În ian. 2001 a fost decorat cu ordinul “Gloria Muncii”.

O mare contribuţie la dezvoltarea socială a oraşului a adus Simion Zeiman, fost director al Combinatului industrial.

Tînărul scriitor Dragoş Vicol (n. 26 iunie 1974), şef de. catedră la ULIM, se manifestă ca un prozator de mare talent, romancier şi publicist. Studii: Liceul "Mihai Eminescu" din Iaşi, Un-tea din Bucureşti. A editat "Vînătoarea de bouri sau Descălecarea Ţârii Moldovei", "Ehove Burebista", "Hoţii Prutului", "Răzbunarea lui Nero", "Cornul de aur". E doctor în filologie. In-tul de Biografii din Carolina de Nord (SUA) l-a nominalizat Om al Mileniului.

Pictorul Ion Serbinov (n. 23 dec. 1946) se impune, mai ales, ca portretist. Studii: In-tul de Arte Plastice din Leningrad. Lucrări: "Portretul unui constructor", "Medicul M. Filatov", "Fete de la asociaţia "Steaua", "Muncitor de la uzina de tractoare", "Farmaciştii" ş.a.

Gheorghe Reabţov (n. 6 apr. 1946) e pedagog la Un-tea Tehnică din Chişinău. Studii: Un-tea de Stat pin Moldova. Stagiu de perfecţionare a l. franceze la Moscova, Kiev, Bucureşti, Saint-Malo. A lucrat profesor la In-tul Politehnic, ASEM. Autor de recenzii, elaborări metodice, rapoarte ştiinţifice şi didactice în presa din RM şi România. A editat volumele de versuri "Ţara Cahul", "Lacrima luminii".

Cahulenee sînt şi Ecaterina Ajder (n. 11 martie 1961), plasticiană, decoratoare, pedagog, autoare de goblenuri în tehnică mixtă şi tradiţională, Parascovla Cojuhari (n. 1 ian. 1934), bibliograf şi bibliolog, lucrător emerit al culturii, Maricica Liviţchi (n. 17 apr. 1956), juristă, doctor habilitat în drept, doctor în filozofie, deputat în Parlamentul RM (1994-1998), preş. Fondului pentru ocrotirea copiilor invalizi din RM, Maria Lanciu, pedagog emerit al republicii, înalt apreciată de colegi, de elevi, de societate.

La şcolile din oraşul Cahul şi-au făcut studiile savanţi şi oameni de cultură cu renume:
Eugeniu Grebenlcov, savant cu reputaţie internaţională, specialist în problemele dinamicii cosmice şi ale fizicii nucleare, stabilit cu traiul la Moscova. S-a născut la 20 ianuarie 1932 în comuna Slobozia Mare din jud. Cahul. Studii medii - la şcoala nr. 2 din Cahul, studii universitare la Moscova. Doctor habilitat în ştiinte fizico-matematice sateliţilor, teoria lui fiind citată astăzi în toate manualele de astromecanică” (C. Reabţov).

Gheorghe Vodă (n. 1934), poet, scriitor, regizor de film, fost absolvent al şcolii medii nr. 2 (1954).

Ion Bostan (n. 1949), profesor universitar, academician, autor de studii ştiinţifice în domeniul construcţiei de maşini, rector al Universităţii Tehnice din Moldova, fost absolvent al şcolii-internat nr. 1 (1966).

Iurii Grecov, prozator şi publicist, traducător şi filatelist, organizator al presei de l. rusă din Moldova.

Eugeniu Hrişcev (n. 1942), doctor habilitat în ştiinţe economice, rector al Academiei de Studii Economice din Moldova, fost absolvent al şcolii medii nr. 2 (1959).

Svetlana Strezeva (n. 1951), soprană, interpretă de muzică clasică, Artistă emerită din Moldova, fostă absolventă a şcolii pedagogice (1971). În prezent activează în bază de contract în SUA.

Maria Sarabaş (n. 1948), interpretă de muzică populară, fostă absolventă a şcolii pedagogice din Cahul (1967). (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)