Atestat în anul 1712. Notă statistică. Suprafaţa - 30,5 kmp. Distanţa pînă la or. Hînceşti 18 km. Biserica Sf. Ierarh Nicolae (1921). Gospodării 891. Populaţia - 2.581 de oameni (1.262 de bărbaţi, 1319 femei), incl. 2.541 de români, 20 de ucraineni, 15 ruşi, un găgăuz, 4 bulgari ş. a. Apţi de muncă - 710. Fabrică de vinuri. Sectorul obştesc - 2396 ha (arabil - 838 ha, vii - 762 ha, livezi - 137 ha). Sectorul ind. - 330 ha. Fondul locativ - 57,4 mii mp. Case, ap. - 891, cu instalaţie de apă - 250, cu gaz lichefiat - 743. Fîntîni -167. Drumuri - 27 km (cu îmbrăcăminte dură - 3,2 km). 3 magazine, o casă de prestări servicii, o baie, un punct medical, 2 grădiniţe de copii, o şcoală română, o casă de cultură cu instalaţie de cinema, 2 biblioteci, un oficiu poştal, 2 stadioane.

Rîuşorul Sărata iese obosit din codru, lăsînd în urmă masivul secular de pădure dintre Hînceşti şi Lăpuşna, împrospătează apa iazurilor din Sărata Mereşeni şi Sărata Galbenă. După o călătorie de 59 km printre coline pitoreşti în apropiere de Toceni, jud. Cahul, se îmbrăţişează cu Prutul, fratele său mai mare. Depănîndu-şi destinul cu voce monotonă, el parcă ne roagă să nu-l confundăm cu celălalt rîuşor care tot Sărata se cheamă şi care răcoreşte stepa Bugeacului din jurul or. Sărata şi se revarsă în Marea Neagră prin Lacul Sărat.

La picoarele satului podgorean Caracui, înconjurat de vii, livezi şi păduri, rîuşorul formează o mare artificială, ce-i drept, mai mică decît cele de la Cneazevca şi Sărata Nouă, dar care întregeşte peisajul cu o privelişte fermecătoare. Dealul din spatele localităţii, îmbrăcat în păduri de o frumuseţe copleşitoare, are o altitudine de 269 m. Alături de sat, pe valea rîului Sărata, se aşterne autostrada Chişinău-Hînceşti-Leova-Cahul. Caracuiul se mărgineşte cu aşezările Sărata Galbenă (la nord), Cărpineanca (la vest), Cîzlear (la sud) şi Albina (la est).

Acum trei veacuri satul Caracui se afla în ţinutul Hotărniceni. De ce Hotărniceni? Pentru că pe aceste meleaguri romanii construiseră cîndva Valul Traian de Sus, iar în sec. XVII

tătarii trase "hotarul lui Halil-paşa". După ce turcii în; 1484 au cucerit Chilia şi Cetatea Albă, în Bugeac au dat năvală triburi tătăreşti din stepele arse de soare ale Volgăi şi din ţinuturile secetoase ale Crimeei. "Nogaii şi-au răspîndit aria lor de păşunat spre nord-vest, ajungînd la frontierele naturale formate de Valul Traian de Sus (la nord) şi cursul rîului Ialpug (la vest), scrie savantul Ion Chirtoagă în monografia sa "Din istoria Moldovei de sud-est pînă în anii ’30 ai secolului al XIX-lea".

Aceste frontiere naturale au şi fost stabilite de către Halil-paşa şi Muhamed Chirai drept hotar între nogai şi populaţia românească rămasă sub jurisdicţia domnitorilor Moldovei. În lungul acestui hotar erau localităţi româneşti care sufereau din cauza nomazilor (în 1651 I. Mayer, întorcîndu-se din Crimeea pe la Cetatea Albă, Cioburciu, Lăpuşna în lungul Valului Traian de Sus a întîlnit multe sate româneşti ruinate de către tătari)”.

Caracuiul s-a înfiripat pe ruinele unei cîşle tătăreşti părăsite, fiind menţionat documentar pentru prima dată la 1712. Dar ca silişte lîngă hotarul "celor 2 ceasuri" a avut mult de suferit în decurs de un secol, căci, lucru ştiut, Bugeacul s-a eliberat de tătari abia în 1808, iar de otomani - şi mai tîrziu - în 1812.

Nogaii din tribul Orac-Oglî, pricopsiţi pe timpuri aici, îşi numeau cîşla Caraghioi, în tălmăcire "sat negru".' Nu putem găsi explicaţia de ce o aşezare în codrul verde a căpătat denumire cu sens sumbru. Oare nu de aceea că băştinaşii le făceau adesea cotropitorilor zile negre? În fine, Caraghioi s-a transformat peste ani în Caracui (cara - "negru", cui - "hîrtop"), iar localitatea din vecinătate moşteneşte şi pînă azi numele Orac.

Mărturia hotarnică a moşiei Hotărniceni, scrisă la 30 oct. 1775, pomeneşte şi satul Caracui. Bisericuţa de lemn de aici a fost construită în 1798, dar a ars în 1918. La înc. sec. XIX haiducul Tobultoc l-a scuturat de parale şi pe boierul Vasile Roman din localitate. În 1803, constată revista "Arhivele Basarabiei", un alt boier, Gavril Balaur din Caracui se căsătoreşte, dar o duce "tot cu răzvrătire, pedepsindu-şi femeia cu bătăi şi mustrări, şi trăieşte aşa numai un an, că apoi şi-a lepădat soţia şi s-a dus în Bugeac să fie slugă la turci" (Chişinău, 1933, nr. 4).

Intre anii 1812-1839 îl aflăm moşier la Caracui pe Iancu Balş, care depuse jurămînt de credinţă ţarului rus. În 1817 aici au fost înregistrate 248 de capi de familie, 15 văduve şi 18 burlaci, 4 preoţi,

1 diac şi 2 paracliseri. În 1835 clerul bisericii Sf. Nicolae din Caracui întrunea 19 bărbaţi şi 16 femei, era un impunător centru de religie şi cărturărie. Preotul Axentie Furtună avea 76 de ani, preotul Vasile Corlăteanu - 54 de ani.

Recensămîntul din 29 iulie 1835 a trecut aici în registre 1.157 de ţărani liberi (612 bărbaţi şi 545 de femei). Irina Creţu şi Maria Strugaci împliniseră cîte 100 de ani, Axenia Ciodarocov avea 108 ani, Anastasia Ţugulea şi Axenia Ţentiula depăşiseră 110 ani. În vara anului 1854 ţăranii din Caracui au fost impuşi să pregătească pentru armata rusă 4.000 puduri de fîn, lăsînd pe iarnă vitele proprii fără hrană. În localitate era plasată o unitate a regimentului 27 Donskoi de cazaci, în paza căruia se afla cordonul 18 al frontierei de pe Prut.

Statistica a. 1865 face să răsară ca moşier cneazul Grigore Manuc-Bei, care deţinea la Hînceşti, unde avea şi conac, Caracui şi Orac 4.970 des. de pămînt, inclusiv 1.360 des. de pădure. Peste 5 ani s. Caracui, volostea Gura Galbenei, cuprindea 224 de ogrăzi, în care vieţuiau 960 de oameni. Ei posedau 220 de cai, 650 de vite comute mari, 2.345 de oi şi capre.

Manuc-Bei a susţinut financiar deschiderea şcolii laice de o clasă din Caracui, iar zemstva judeţeană a dăruit acestei şcoli o icoană cu podoabe. Sătenii, avînd 16 livezi şi 2.419 des. de pămînt arabil, în oct. 1884 sînt loviţi de o nenorocire cumplită - ciuma le-a răpit în clteva zile 113 vite comute mari.

Recensămîntul localităţilor cu 500 şi mai mulţi locuitori, înfăptuit pentru prima dată in Imperiul Rus în 1897, a fixat la Caracui 1.416 trăitori (739 de bărbaţi şi 677 de femei). Iar Dicţionarul geografic al Basarabiei, editat în 1904 de Zamfir Arbore la Bucureşti, li face următoarea prezentare: "Caracui, sat în jud. Bender, volosti Gura Galbenei, aşezat în valea Sărata, din stînga, într-un hîrtop. Împrejurul satului sînt vii. Numărul caselor 253; populaţiunea de ţărani români 1888 suflete".

Gazeta "Drug" ("Prietenul") din 14 mai 1907 comunica cititorilor săi că a fost prădată prăvălia armeanului din Caracui şi că poliţia îi caută pe tîlhari. Organele fiscale au evaluat moara lui Pincus Burt şi Serghei Chircorov la 3.570 rub. Şcoala publică de o clasă, frecventată de 45 de elevi, îl avea învăţător pe preotul Haralambie Samburschi.

Ţăranii, văzînd că administraţia locală a recurs la ajutorul străjii înarmate pentru a aduna impozite, la 8 oct. 1913 s-au revoltat, i-au bătut pe funcţionari şi i-au pus pe fugă. Aceştia au chemat cavaleriştii să se răfuiască cu rebelii. Au fost arestaţi şi torturaţi Ion Mititelu, Andrei Guţu, Vasile Goncear, Grigore Crivorucico, Vasile Huştiuc, Andrei Pînzaru. Jandarmeria ţaristă nu rămînea indiferentă faţă de cei care se sustrăgeau de la bir sau ridicau mîna asupra pisarilor de orice rang. În acelaşi an zemstva judeţeană a aprobat avizul de cheltuieli în sumă de 8.943 rub. pentru construcţia şcolii din Caracui, dar timp de cinci ani copiii aşa şi n-au păşit pragul clădirii noi, căci primul război mondial lua amploare şi stopa dezvoltarea socială a localităţilor.

Abia după unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) şcoala reveni la limba maternă şi grafia latină, îşi amenajă sălile de clasă cu susţinerea învăţătorului C. Creţu. Ţăranii nevoiaşi au fost înzestraţi cu pămînt confiscat din moşiile boiereşti. La 11 noiem. 1927 primăria, sprijinită de întreaga populaţie, a delimitat 10 ha de pădure cu stejari bătrîni, declarînd sectorul "Parc de odihnă şi distracţii". Printre gospodarii de frunte se ridică aici Vasile Huştiuc (32 ha), Gavril Dudcă (40 ha), Ion Chirondă (56 ha de arătură şi 3 ha vie).

Parohia din Caracui a fost vizitată la 27 aug. 1933 de Mitropolitul Gurie. Satul număra pe atunci 2.046 de locuitori. La şcoală se înscrisese 186 de elevi, instruiţi de trei învăţători - Constantin Drăgoi, Zamfira Vîrgolici şi Ion Eşanu. Ultimul avea 47 de ani, căsătorit, cu o experienţă pedagogică de 21 de ani şi un salariu de 5.700 lei, pe cînd ceilalţi învăţători primeau lunar cîte 2.550 lei.

Autorităţile sovietice au găsit în Caracui, în toamna a. 1940, după ce mulţi intelectuali, preoţi, funcţionari, comercianţi şi boieri se refugiaseră peste Prut, 2.440 de oameni, dintre care 1.522 de români basarabeni, 892 de ruteni,

26 de reprezentanţi ai altor etnii. Nu izbutiră comisarii roşii să-şi pună legile aduse cu ei în fotoliul basarabean, că norocul le-a întors spatele. La 22 iunie 1941 de la Prut se declanşă un val ucigător de foc. Războiul atrăgea în vâltoarea sa sute de sate şi oraşe; mii de tancuri, tunuri şi avioane, milioane de ostaşi.

Două săptămîni, zi şi noapte, rîşniţa morţii a măcinat vieţile omeneşti la Prut, apoi unităţile sovietice, suferind pierderi grele, au început să se retragă spre Nistru, Odesa, Crimeea şi Rostov. Obţinînd biruinţa de la Stalingrad (1942), apoi şi cea de la Kursk (1943), în vara a. 1944 sovieticii au aruncat în pădurile din Mereşeni, Lăpuşna, Nisporeni, Orhei şi Călăraşi zeci de echipe şi detaşamente de paraşutişti, cercetaşi şi diversionişti. Intre 27 iulie şi 25 aug. 1944 un detaşament din 13 partizani, trimişi pe calea aerului, comandat de N. Leasoţki, a activat în pădurea din apropierea s. Caracui.

În relatările operative, expediate prin radio, ei comunicau că la 15 aug. pe drumul Caracui - Gura Galbenei au distrus un car blindat cu 10 nemţi, că la 24 aug. pe şleahul Sărata Galbenă - Caracui au nimicit un convoi inamic din 29 de căruţe etc. Suspectaţi de legături cu partizanii, în Caracui au fost împuşcaţi 4 oameni, alţii 13 - arestaţi şi maltrataţi.

Cele mai înverşunate lupte, însă, s-au dat în cadrul operaţiei Iaşi - Chişinău. Satul Caracui s-a pomenit timp de o săptămînă în clocotul acestei grandioase bătălii. "Armata 37, - citim în raportul de luptă al Frontului 3 Ucrainean din 27 aug. 1944, - cu unităţile Corpului 64 puşcaşi au curăţit de hitlerişti masivul de pădure de la Cărpineni şi la ora 5.00 au ieşit la periferia de vest a s. Caracui, mai la sud de Sărata Galbenă". In aug. 1944 în luptele de pe moşia s. Caracui au căzut 176 de ostaşi sovietici.

Trecu frontul peste sat, războiul, însă, nu s-a terminat aici. In sept. a fost declarată mobilizare totală, 242 de bărbaţi încolonaţi au plecat pe front, devenind came de tun, din ei n-au revenit la vatră 116. Aceştia sînt: Dumitru Arcuş, Simion Arcuş, Alexandru Barbă, Dumitru Barbă, Eugen Barbă, Ion Barbă, Iosif Barbă, Andrei Boiunciuc, Vladimir Boiunciuc, Ion Bordeniuc, Vasile Bordeniuc, Vladimir Bordeniuc, Gheorghe Caminschi, Dumitru Căldare, Eugen Căldare, Simion Căldare, Simion Căldare, Vasile Căldare, Alexandru Cătană, Andrei Chirondă, Ion Chirondă, Ion Chirondă, Mihail Chirondă, Simion Chirondă, Vasile Chirondă, Victor Cibotaru, Simion Crivoruc, Ion Crîşmari, Simion Crîşmari, Vasile Crîşmari, Andrei Cuşnir, Vasile Cuşnir, Victor Cuşnir, Gheorghe Druchi, Simion Dolin, Andrei Dubceac, Eugen Dubceac, Eugen Dubceac, Ion Dubceac, Mihail Dubceac, Mihail Dubceac, Vasile Dubceac, Alexandru Eşanu, Petru Eşanu, Tudor Furtună, Simion Furtună, Alexandru Găluşcă, Andrei Găluşcă, Andrei Ghemu, Eremia Ghemu, Ion Ghemu, Simion Glenovschi, Alexandru Goncear, Ion Goncear, Ivan Goncear, Grigore Huştiuc, David Huştiuc, Ion Huştiuc, Petru Huştiuc, Petru Gujla, Vasile Guţuleac, Gheorghe Iepureanu, Grigore Iepureanu, Nicolae Ijnivschi, Petru Iurceac, Andrei Marcluc, Gheorghe Marciuc, Eugen Marciuc, Ion Marciuc, Petru Marciuc, Simion Marciuc, Dumitru Mititelu, Gheorghe Mititelu, Ion Mititelu, Nicolae Mititelu, Petru Mititelu, Vasile Mititelu Andrei Moroz, Andrei Moroz, Dumitru Moroz, Gheorghe Moroz, Petru Moroz, Ion Mostovoi, Mihail Mostovoi, Zinovie Moscalu, Victor Mutelică, Ion Negrea, Gheorghe Negru, Victor Negru, Eugen Ostatciuc, Simion Palamari, Simion Palamari, Vasile Palii, Gheorghe Roşcovanu, Ion Samuil, Andrei Strelciuc, Alexandru Şolopa, Andrei Şolopa, Gheorghe Tataru, Dumitru Tripac, Eugen Tripac, Nicolae Tripac, Petru Tripac, Petru Tripac, Simion Tripac, Tudor Tripac, Vasile Turculeț, Tudor Ţîganciuc, Grigore IVerbeniuc, Grigore Vizitiu, Ilie Vizitiu, Mihail Vizitiu.

Foametea nesăbuită din 1946-1947 a mistuit şi ea cca 300 de vieţi omeneşti. Apoi au venit deportările masive şi din Caracui au fost ridicate şi duse în Siberia familiile celor mai harnici şi mai vrednici gospodari: ale lui Vasile Arcuş, Ion Căldare, Andrei Chirondă, Dumitru Chirondă, Gheorghe Chirondă, Simion Chirondă, Teodora Chirondă, Vasile Costăchescu, Gavril Dutcă, Axenia Dubceac, Teodora Dubceac, Maria Găluşcă, Tudor Guştiuc, Dumitru Mostovoi, Nicolae Mostovoi, Anei şi Ecaterinei Mostovoi, Ilie Mutilică, Ignat Tripac, Leontie Tripac, Anton Verbeniuc.

La 1 aug. 1949 în Caracui înfruntau greutăţile vieţii 2.078 de oameni, cu 362 mai puţin decît în 1940. Sovhozul-fabrică, organizat aici în perioada postbelică, s-a specializat în viticultură şi pomicultură, prin osîrdia colectivă au fost zidite: o şcoală medie, un cămin cultural, un punct medical, o maternitate, o creşă-grădiniţă, un oficiu poştal, cîteva magazine, ateliere de prestare a serviciilor, un monument în comemorarea consătenilor căzuţi în război. La 1 ian. 1971 Caracuiul avea 3.045 de locuitori, în 1979 număra 2.728 de suflete, încă peste 10 ani, în 1989, populaţia era şi mai mică - 2.553 (1.204 bărbaţi şi 1.349 de femei).

Ţăranii de aici, fiind împroprietăriţi cu pămînt, continuă să dea prioritate viţei de vie, acestei regine seculare a podgoriilor noastre. În localitate activează asociaţiile de gospodării ţărăneşti "Acord", "Carmazanu", "Tatiana", conduse de Mihail Conovalciuc, Eremia Mutelică şi Mihail Chirondă. Unii preferă să-şi lucreze ogoarele şi plantaţiile în mod individual. Funcţionează fabrica de vin, moara, oloiniţa, şcoala medie de cultură generală, casa de cultură, 2 biblioteci, un ambulatoriu, 2 grădiniţe de copii, oficiul poştal, 6 magazine, biserica ortodoxă. Comuna are o moşie de 5.297 ha. La 1 ian. 2000 în Caracui trăiau 2.810 oameni, dintre care apţi de muncă erau 1.200, pensionari -475. Distanţa pînă în c-rul. jud. e de 18 km, pînă la st. c. f. Iargara -40 km, pînă la Chişinău - 53 km.

Nu numai viile şi livezile fac faimă localităţii, ci şi talentele crescute pe aceste meleaguri. Una din cele mai vechi viţe de caracuieni e viţa Corlătenilor. În 1871 preotul Vasile al lui loan Corlăteanu avea 8 copii - Maria şi Ecaterina, gemene, născute în 1811, Irodia (1814), loan (1815), Andrei (1817), Toma (1820), Toader (1821), Ioana (1824). Toma, căsătorit cu Zinovia, a preoţit în Caracui şi a decedat în 1900. Au avut 3 copii - loan (1853-1914), Vladimir (1859-1935) şi Grigore (1861-1937). Primii doi au absolvit cu succes Seminarul din Chişinău, îmbrăcînd şi ei rasa de preot, loan în Gura Galbenei,

Vladimir în Cuizăuca. Copil fiind, Grigore a suferit de boli contagioase (vărsat de negru, ciumă) şi nu a reuşit să înveţe, rămînînd plugar harnic şi cinstit în Caracui. Însă unul din feciorii lui, Nicolae Corlăteanu (n. 14/25 mai 1915) şi-a făcut studiile la Liceul "A. Donici" din Chişinău, f-tea de litere şi drept a Un-ţii de Stat din Cernăuţi, a ajuns pînă la înaltul titlu de academician al AŞM. A lucrat învăţător Ia şc. medie de la st. c. f. Ocniţa, Soroca, învăţător de 1. germană în reg. Saratov, Rusia, muncitor (666 de zile) la Uzina de tancuri din or. Nijnii Taghil, Rusia, colaborator ştiinţific, director adjunct, director al In-tului de 1. şi lit-ră al AŞM, colaborator şt. principal la In-tul de lingvistică al AŞM. Profesor universitar, şef de catedră la Un-tea de Stat din Chişinău. Doctor habilitat în filologie. A editat monografiile "Limba moldovenească literară (aspecte sincronice)", "Sistemul lexical moldovenesc'',’ "Latina populară în relaţiile ei cu limbile romanice" (în 1. rusă)- "Lexicologia", "Fonetica", "Dicţionar rus-moldovenesc" (ediţii la'Chişinău şi Moscova), "Dicţionar rus-român", ultimele două în colaborare cu alţi autori, a publicat articole, în total 548 de titluri. Participant la nenumărate congrese, conferinţe ştiinţifice, simpozioane şi seminare republicane şi internaţionale de specialitate. Activitatea sa ştiinţifică e înalt apreciată de mulţi savanţi cu renume şi oameni de cultură. În a. 2000 editează volumul autobiografic "Aşa am trecut pînă acum prin viaţă". A pus bazele ştiinţei filologice moderne româneşti din Basarabia, a contribuit activ la stabilirea fundamentului instruirii tinerilor în cadrul învăţămîntiilui din RM. Om emerit în ştiinţe. Laureat al Premiului de Stat. Doctor Honoris Cauza al Un-ţii de Stat din Moldova. Membru al Uniunii Scriitorilor din RM. Ordinul Republicii şi alte înalte distincţii de stat.

Din Caracui vine şi dansatorul Nestor Găluşcă (n. 30 oct. 1942), artist emerit. A absolvit şc. de muzică "Ştefan Neagă” din Chişinău. A evoluat în Ansamblul de Dansuri Populare "Joc" şi în grupul coregrafic al Orchestrei de muz. populară "Fluieraş". Lucrează ca pedagog-repetitor în Ansamblul ”Joc". S-a produs ca solist în dansurile "Moldoveneasca", "Suita ţiganilor din Basarabia", "Suită de dansuri populare ruse", "Fata capricioasă" ş.a. Talentul său coregrafic se remarcă prin temperament pronunţat şi virtuozitate.

Liuba Eşanu şi Eleonora Mutelică din Caracui s-au învrednicit pe ţimpuri să fie alese în Sovietul Suprem al republicii. Maria Conovalciuc e cunoscută prin talentul ei de meşteriţă populară. (Tudor Ţopa Dumitru Zamfirov, Localitățile Republicii Moldova)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment