Atestată în 1806. Notă statistică. Suprafaţa - 17,6 kmp. Distanţa pînă la or. Taraclia - 40 km. R. Salcia. Biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe (1879). Gospodării (în a. 2000) - 175. Populaţia - 585 de oameni (289 de bărbaţi, 296 de femei), incl. 466 de găgăuzi, 55 de români, 18 ucraineni, 10 ruşi, 33 de bulgari ş. a. Apţi de muncă - 200. Sectorul obştesc - 1352 ha (arabil - 521 ha, vii - 316 ha, livezi - 51 ha). Sectorul ind. - 83 ha. Fondul locativ - 13,4 mii mp. Case, ap. - 213, cu instalaţie de apă - 17, cu gaz lichefiat - 175. Fîntîni - 20. Drumuri - 5 km (cu îmbrăcăminte dură - 1 km), 2 magazine, o casă de prestări servicii, o frizerie, o baie, un punct medical, o grădiniţă de copii, o şcoală rusă, o casă de cultură cu instalaţie de cinema, o bibliotecă, un oficiu poştal, un stadion.
Localitate rurală, reşedinţă de comună, situată pe cursul inferior al rîului Salcia Mare, la 85 km sud-vest de or. Comrat şi la 40 km sud-vest de or. şi st. c. f. Taraclia. Teritoriul comunei, de aproximativ 18 kmp, are forma unui patrulater şi este inclus în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuză. Localităţile din vecinătate ţin de jud. Cahul (Moscovei, Lopăţica) şi de jud. Taraclia (Budăi, Dermengi, Hagichioi, Hîrtop, Orehovca, Salcia).
Relieful din zonă este reprezentat de culmi, văi largi şi puţin adînci, cele mai mari înălţimi avînd altitudinile cuprinse între 153 m (la nord) şi 168 m (la sud-vest). Locurile din împrejurime poartă denumiri româneşti (Căpriţa, Năcioaia, Mălahu, Salcia Mare) şi găgăuze (Bair, Derea, Ceair). Şi antroponimia locală prezintă aceleaşi particularităţi de provenienţă (Bordei, Popescu, Similian, Sîrbu, Caraian, Chirciu, Dermengi, Gaidargi), la care se mai adaugă unele nume de familie bulgare (Curdov, Ianulov, Jejiu ş. a.). Lucru firesc, pentru că Idealitatea este populată, conform unei statistici din 1994, de 466 de găgăuzi, 64 de bulgari, 55 de români, numărul total de locuitori fiind de 585 de persoane.
Primele menţiuni documentare referitoare la această localitate datează de la înc. sec. XIX. La 1806 şi 1820 aşezarea este atestată cu denumirea Karpaul. În materialele recensămîntului din 1817 este înregistrată cu numele Kîrba-oglu, iar în sursele de mai tîrziu: Kîrbaul (1820), Karbalî (1840), Carbalia (1861). Toponimul poate fi explicat în două moduri: (1) din antroponimul turcic Kîrba oglî sau Karbalî (Karbaalî; Karbaoglî) şi (2) din etnonimul kara baglî, termenul fiind bine cunoscut în nomenclatura tribală a popoarelor turcice asiatice.
Iată şi evoluţia localităţii în plan economic şi demografic: Kîrba-oglu; sat în ţin. Greceni, ocolul Cahul, 51 de gospodării, 2.700 fălci de pămînt, moşia aparţinînd consilierului de colegiu Ioan Balş, 2 mori de apă (în 1817); Kîrbaul, sat situat pe rîul Salcia Mare (1817/ 1820); Karpaul, 40 de ogrăzi (1820); Karbalî, sat în ţin. Greceni (1840); Carbalia, sat în jud, Cahul, pl. Coştangalia, com. Moscovei (1861); Carbalia, 33 de case, 163 de locuitori, şcoală publică, 2.100 desetine de pămînt, 160 de cai, 300 de vite comute mari, 2.060 de oi, 11 mori de apă şi de Vînt, băcănii, cîrciumi (1878), cîteva parcele de grădini şi livezi.
La înc. sec. XX Carbalia era una dintre localităţile de seamă de pe valea râului Salcia Mare, alături de Moscovei, Trifeşti, Budăi, Musait ş. a. La reforma agrară din anii 1918-1924, ţăranii basarabeni din toate satele şi comunele din provincie, indiferent de naţionalitate şi religie, au fost împroprietăriţi de Statul Român. Cei 68 de carbalieni, români, găgăuzi, bulgari etc., au devenit proprietari a peste 270 ha de pămînt arabil, de păşuni şi loturi pentru case.
O sursă statistică din 1929 indică pentru Carbalia: 1.380 de locuitori, şcoală primară, moară cu motor, fabrică de ulei, Banca populară "Costache Negri", băcănii, cîrciumi, mai mulţi fierari, rotari, dulgheri, cojocari, iar dintre agricultorii mai înstăriţi pe I. Arnăutu cu 69 ha de pămînt, S. Caraiane cu 54 ha, M. Gaidargi cu 91 ha ş. a.
In 1930, cînd s-a efectuat recensămîntul general al României, Carbalia avea 746 de locuitori, dintre care 558 de găgăuzi, 88 de bulgari, 69 de români, 22 de ruşi, 7 greci, 1 german, 1 polonez.
Pe moşia satului s-au păstrat 3 movile de pămînt cu vechime de peste 600 de ani. Ele ne arată unde au fost înmormîntaţi cei care au venit încoace după pradă, tocmai din stepele asiatice şi şi-au găsit sfîrşitul în luptă cu băştinaşii. Tot aici, în 1957, s-a găsit o comoară cu monede de argint din care s-au păstrat 24 de exemplare emise în diferite state din Europa centrală. Comoara a fost îngropată, se vede, în anii 1570-1585 e.n.
Recensămînturile din anii postbelici conţin următoarele cifre referitoare la starea demografică a satului Carbalia: 569 de locuitori în 1959 şi 603 de locuitori în 1970; 541 de locuitori i în 1979 şi 566 de locuitori în 1989; 175 de gospodării individuale şi 585 de locuitori în 1994.
Primăria comunei ne-a pus la dispoziţie următoarele cifre şi date informative ce caracterizează sub diferite aspecte localitatea de astăzi, mai exact de la finele anului 2000: gospodăria agricolă de stat "Viişoara", 3 unităţi prestări servicii, ambulatoriu, şcoală medie incompletă, grădiniţă de copii, casă de cultură, bibliotecă, oficiu de telecomunicaţii. Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe (din 1879). (Anatol Eremia Lilia Groza, Localităţile Republicii Moldova)