Atestat la 25 febr. 1604. Notă statistică (2007). Distanţe: pînă la c-rul r-nal - 27 km, pînă la st. c. f. Rîbniţa - 34 km, pînă la Chişinău - 83 km. Moşia comunei - 1.232 ha. Gospodării - 235, populaţia - 752 de locuitori. Asociaţie de cultivare a plantelor pentru uleiuri eterice. Gimnaziu, cămin cultural, punct medical, magazin, un puternic izvor cu apă potabilă. Monument al sătenilor căzuţi în războiul al doilea mondial. În comună intră şi Mincenii de Sus cu o populaţie de cca 390 de suflete.
Aşezare compactă într-o vale adîncă, sub un masiv pitoresc de pădure în partea stîngă a şoselei Cogîlniceni Lalova, mai la vale de sat se aştern 3 iazuri bogate în peşte şi păsări sălbatice de apă. Dealul care urcă spre Mincenii de Sus are altitudinea de 273 m, piscul de la răspîntia şoselelor Cogîlniceni e fixat pe hartă cu cifra 288 m.
Siliştea a fost menţionată în scris la 25 febr. 1604 într-un suret de pe timpul domniei lui Ieremia Movilă (Uricarul, vol. VIII. Iaşi,1886). Deşi localitatea fiinţa cu mult mai înainte. La 2 noiem. 1704 voievodul Mihai Racoviţă, în prima sa domnie, întărise satul Minceni de pe valea Horodiştei vameşului Frangoli.
În 1803 satul avea 35 de birnici, iar peste 4 ani, în 1807, cînd Mincenii se aflau în posesia moşierului Matei Cotruţă, începe construcţia bisericii în piatră, pe locul unei foste bisericuţe de lemn. În 1817 satul întrunea 44 de gospodării, la biserică făceau slujbă 2 preoţi.
În 1821 la Minceni s-a născut Scarlat Cotruţă, care a absolvit Liceul ,,Richelievsk" din Odesa, a lucrat în Comitetul statistic din Basarabia şi a participat la publicarea unor documente cu caracter istoric. În 1848 asupra răzeşului Matei Cotruţă s-a plîns la zemstva judeţeană Orhei T. Melecă din Minceni că i-ar fi mutat piatra de hotar, lărgindu-şi ocina. În 1835 satul număra 90 de familii ţărăneşti, în localitate aveau conacuri boierii Matei Cotruţă şi Iordachi Dumbravă. Dănilă Danilov împlinise 105 ani.
Pe atunci, în 1836, Mincenii întruneau 58 de case, în care gospodăreau 188 de bărbaţi şi 170 de femei. Prin 1849 răzeşii continuau să se plîngă ispravnicului de Orhei că „Matvei Cotruţă e lacom şi ne strîmtorează ogoarele". Fiind mereu învrăjbiţi cu boierul local, unii răzeşi s-au mutat şi au întemeiat mai la deal alt sat - Mincenii de Sus.
La recensămîntul din 1859 Mincenii de Jos rămăseseră cu 27 de ogrăzi, 69 de bărbaţi şi 59 de femei. Amîndouă sate posedau împreună 1.175 des. de pămînt şi 518 des. de pădure. În 1875 Mincenii de Jos numărau 35 de case, 95 de bărbaţi şi 86 de femei.
Nobilul Grigore Cotruţă moştenea de la tatăl său în 1884 o moşie de 68 des. de pămînt arabil şi 2 mori de vînt. Cel mai bogat era Alexandru Cotruţă, el avea 140 des. de pămînt şi 40 des. de pădure, fiind urmat de Andrei şi Grigore Dumbravă, care posedau împreună 90 des. de pămînt arabil şi 96 des. de pădure.
La înc. sec. XX Mincenii de Sus depăşeau cu 5 case Mincenii de Jos, primul avea 45 de gospodării, al doilea - 40, ambele sate erau supuse administrativ plasei Cinişeuţi.
În cele 67 de curţi din Mincenii de Jos în 1910 se porăiau, năboiţi de griji, 238 de oameni. Biserica, înzestrată cu 33 des. de pămînt, îl avea preot pe Constantin Plămădeală în vîrstă de 51 de ani. 40 de familii în vara a. 1911 au făcut muncă de corvoadă la constructia şoselei Orhei-Rezina.
Cînd hotarul a fost readus de la Prut pe Nistru şi Basarabia se afla în hotarele României Mari, 57 de ţărani din Mincenii de Jos şi 46 de nevoiaşi din Mincenii de Sus au primit 303 ha de pămînt. Dicţionarul statistic al Basarabiei, editat în 1923 la Chişinău, a fixat în Mincenii de Jos 67 de case, 157 de bărbaţi şi 154 de femei, o gospodărie boierească, şcoală primară, biserică zidită în piatră în 1801, primprie, o cîrciumă.
Recensămîntul din 1979 a însumat în Mincenii de Jos 185 de bărbaţi şi 227 de femei, cel din 1989 şi mai puţin - 140 de bărbaţi şi 184 de femei. Ultimul recensămînt, din oct. 2004, a trecut în registre 377 de locuitori.
La Mincenii de Jos au muncit cîndva 3 brigăzi complexe ale s-zului-f-că ,,Serghei Lazo" clin Cogîlniceni. Acum ţăranii, înzestraţi cu pămînt, îşi făuresc bunăstarea şi viitorul după rîvna lor.
Alexandru Cotruţă (1828-1905), care poseda în Mincenii de Jos un conac şi o moşie de 200 des. de pămînt, făcuse carte la Chişinău şi Odesa. Obţinînd studii juridice, în 1853 a fost ales secretar al nobilimii din Basarabia, mai apoi Preşedinte al Consiliului (Upravei) Gubernial.
Prin contribuţia lui au fost deschise în Basarabia 4 şcoli inferioare de agricultură - la Cucuruzeni, Cricova, Purcari şi Grinăuţi, s-au stabilit burse pentru elevii şi studenţii din familii nevoiaşe. A construit la Chişinău o şcoală de olărie şi o casă pentru funcţionarii pensionari. Odată îi spuse revoltat episcopului-şovin P. Lebedev: „nu din lipsă de cultură moldovenii nu înţeleg sfînta scriptură, ci din cauza că slujba la biserici se face într-o limbă lor neînţeleasă".
În 1887 Alexandru Cotruţă s-a retras din postul de Preşedinte al Consiliului Gubernial. A decedat la 7 iulie 1905, fiind înhumat in curtea bisericii din Minceni.