Factorii fizici care caracterizează cel mai mult microclimatul cald sunt temperatura ridicată a aerului şi radiaţiile calorice pozitive. Sensibilitatea la căldură a organismului depinde de o serie de factori individuali. O rezistenţă specială o conferă gradul de aclimatizare. S-a constatat că persoanele expuse gradat, prin repetiţie, la temperaturi ridicate, dobândesc o rezistenţă artificială şi fac faţă pierderilor de căldură fără alte efecte secundare negative.

Spre exemplu, se ştie că prin transpiraţie sporită apărută în ambianţe foarte calde, mai ales în timpul unui efort fizic, se pierd diferite substanţe din organism, la persoanele aclimatizate, aceste substanţe sunt prezente în transpiraţie în cantităţi mult mai mici. Temperatura ridicată produce o acţiune imediată în funcţie de valorile sale. Dacă temperatura este moderată, ea provoacă modificări patologice uşoare, iar dacă este ridicată excesiv, produce tetanie sau crampe calorice şi şoc caloric.

Afecţiunile patologice uşoare imediate provocate de temperaturi ridicate se caracterizează, printr-o gamă largă de semne. Pielea devine caldă şi umedă. Apare tahicardia (accelerare a ritmului cardiac, a bătăilor inimii), ca urmare a efortului cardiac în redistribuirea sângelui pentru asigurarea vasodilataţiei, favorizează intensificarea evaporării la nivelul căilor respiratorii, precum şi creşterea consumului de oxigen de către organism. Pulsul devine accelerat, iar tensiunea arterială poate scădea. Sângele suferă o creştere a viscozităţii din cauza pierderii de apă prin transpiraţie.

Urina devine mai concentrată, iar cantitatea ei mai redusă, deoarece la creşterea transpiraţiei scade eliminarea lichidelor pe cale renală. Pot apărea fenomene de iritaţie şi infecţie a căilor urinare. Secreţiile digestive şi aciditatea gastrică sunt diminuate ca urmare a pierderii de cloruri, pe de o parte, şi ingerării de mari cantităţi de apă, pe de altă parte, Dereglările digestive sunt uneori foarte pronunţate, predominând faţă de celelalte simptome, chiar faţă de cele cardiovasculare, care sunt de obicei pe primul plan. Se atestă o diminuare a capacităţilor intelectuale, vertijuri, greţuri, cefalee.

Acţiunile patologice grave imediate de tipul tetaniei şi şocului caloric sunt prezentate în continuare, deşi sunt mai rar întâlnite. Tetania, de regulă, apare la o temperatură a aerului de peste 40°C, iar dacă efortul fizic este foarte intens, poate apărea şi la temperaturi mai joase. Boala debutează prin senzaţie de sete, fatigabilitate, vomă, cefalee, oligurie. Pulsul este neregulat şi atinge o frecvenţă de 120 bătăi pe minut, iar respiraţia devine dificilă. Treptat apare o stare de excitaţie nervoasă, corpul se acoperă de transpiraţie, iar muşchii, în special cei mai solicitaţi de efortul fizic, fac crampe foarte dureroase. Cauza crampelor este pierderea de clorură de sodiu şi de apă din sânge ca urmare a deshidratării.

Şocul caloric este o formă gravă de acţiune a temperaturii ridicate. El presupune efort fizic într-un mediu cu temperatura mai mare decât temperatura corpului, umiditatea crescută şi absenţa curenţilor de aer. În faza iniţială şocul termic se manifestă prin simptomele deshidratării, spre exemplu crampele calorice. Apoi apar semnele dereglării mecanismelor de termoreglare: creşterea temperaturii corpului şi dispariţia
secreţiei sudorale.

Pielea devine roşie, uscată, caldă, iar pulsul si respiraţia frecvente. În faza de stare finală pielea devine cianotică, tensiunea arterială scade foarte mult, respiraţia devine superficială, apar zgomote în urechi, ceaţă în faţa ochilor, temperatura creşte treptat spre 41-42°C, apoi apar adinamia şi coma. Hipertermia produsă, cu toate urmările ei, poate duce la moarte.

Afară de efectele imediate, o microclimă chiar moderată produce în timp efecte cronice, mai ales dacă este vorba de o acţiune permanentă. Acţiunea îndelungată a căldurii poate avea diferite consecinţe, cum ar fi: hipotensiunea arterială, creşterea frecvenţei bolilor cardiace, dereglări gastrointestinale (gastrite, colite), gingivite, iritaţia rinichilor, anemie, infecţia pielii, neurastenie, deficienţe de atenţie şi memorie, hipofuncţia corticosuprarenală.