Frunzele sunt peţiolate, iniţial dublu-penate, apoi penat-sectate, glabre, lucioase, de culoare verde-închisă. Tulpina floriferă, înaltă de cca 80-120 cm, ramificată, fistuloasă, poartă inflorescenţă în umbele galbene-verzui. Fructul-dicariopsă este mic, verde-cenuşiu, oval-curbat, având canale secretoare, cu miros plăcut. Înfloreşte din iunie până în august.
Planta este provenită din cea sălbatică, răspândită în jurul Mării Mediterane. În prezent este cultivată în Europa, America de Nord, America de Sud, India.
În antichitate era cultivată în scopuri medicinale de către greci, romani şi egipteni şi abia în secolul al XVI-lea începe să fie consumată ca legumă. În ţara noastră se cultivă în gospodăriile de pe lângă casă ca plantă aromatică şi alimentară.
Nu este pretenţioasă faţă de lumină. Pentru o creştere normală a plantelor de ţelină este nevoie ca solul şi aerul să fie umede în permanenţă. În lipsa umezelii se observă o ramificare puternică a rădăcinilor, pulpa lor devine fibroasă, mărindu-se conţinutul de ulei volatil.
Ţelina se cultivă, de regulă, pe sectoare irigabile necesitând apă multă mai ales în momentul plantării şi după răsărire. Telina creşte bine pe soluri uşoare, cu un strat arabil adânc, bogate în substanţe organice. Se aleg terenuri fertilizate cu gunoi de grajd pe care anterior s-au cultivat cartofi, varză, castraveţi, ardei, roşii, vinete. Are nevoie de cantităţi mari de substanţe minerale.
Rezistă la temperaturi scăzute, dar rădăcina nu suportă temperaturi sub 0°C. Plantele cresc şi se dezvoltă bine la 12-15°C, temperatura minimă de germinare a seminţelor fiind 2-3°C, iar cea optimă de 20-30°C. Terenul pentru ţelină se pregăteşte din toamnă, prin fertilizare cu gunoi de grajd bine descompus, la care se adaugă superfosfat şi sulfat de potasiu.
Se cultivă prin răsad plantat în lunile aprilie-mai pentru recoltele de vară şi în luna mai pentru recoltele de toamnă. Răsadul se creşte în răsadniţe calde, fiind semănat între 1 şi 10 martie pe substrat din mraniţă, pământ de ţelină şi nisip. Se plantează în a doua decadă a lunii aprilie, în şanţuri deschise, în rânduri (45 cm între rânduri şi 20 cm între plante, pe rând). Lucrări de îngrijire: praşile, irigare abundentă timp de 10-12 zile.
Recoltarea se face în mod eşalonat, până toamna târziu, în octombrie-noiembrie, după îngălbenirea frunzelor exterioare şi formarea rădăcinilor tuberizate. Frunzele se taie, lăsând doar peţioluri de 1-2 cm lungime. De obicei, rădăcinile se pun la păstrat pentru iarnă, iar frunzele se întrebuinţează la murături şi preparate marinate din legume.
Pentru a obţine frunze şi peţiol, ţelina se poate creşte în lădiţe, pe geamuri. Ea formează frunze mari, lungi, de aceea se sădeşte numai câte o plantă în lădiţă.
Particularităţile valoroase ale ţelinii sunt determinate de prezenţa în plantă a substanţelor nutritive şi aromatice în cantităţi considerabile, ceea ce acţionează foarte favorabil asupra organismului uman. Aceste substanţe sunt: aminoacizii, asparagina şi tirozina, zaharurile, substanţele aromatice etc. Ţelina are un conţinut bogat de săruri minerale: de potasiu, calciu, fier, fosfor, magneziu, vitaminele C, B1, B2, PP, caroten, acid folic, fitoncide, proteine, pectine, ulei volatil, acizi organici.
Uleiul volatil se găseşte în toate organele plantei, dar mai mult în seminţe, în care s-a descoperit şi ulei gras. Acesta prezintă o substanţă lichidă, transparentă, care îi dă ţelinii aroma ei specifică. Conţine un heterozid flavonic, acizi organici etc, având efect diuretic şi saluretic, recomandat pentru tratarea afecţiunilor renale şi urinare.
Substanţele minerale din ţelina (potasiu, magneziu şi fier) acţionează favorabil asupra sistemului cardiovascular, asupra sistemului nervos, asupra rinichilor şi la procesul de formare a sângelui.
Planta are un uşor efect laxativ, antiinflamatoriu, antiseptic şi cicatrizant. Ea ridică tonusul, îmbunătăţeşte metabolismul.
În medicina populară şi în practica medicală, rădăcinile şi seminţele de ţelina sunt folosite demult ca diuretice şi excitante. Infuzia de ţelina se bea pentru a îmbunătăţi digestia şi contra constipaţiilor. Sucul din rădăcină se foloseşte în cazul unor afecţiuni renale, gute, manifestări alergice, iar cel din frunze - în cazuri de scorbut, ascită, reumatism.
Terciul din frunze vindecă plăgile şi rănile ulceroase. Ţelina se recomandă sub formă de infuzie din seminţe şi rădăcini pentru ridicarea apetitului, reglarea funcţiilor tubului digestiv, în cazuri de friguri, stări de nervozitate. Sucul de ţelina are un efect răcoritor, potoleşte setea, stimulează eliminarea din organism a substanţelor utilizate, evită epuizarea organismului, ceea ce face să sporească capacităţile de muncă fizică şi intelectuală ale omului.
Infuzia se pregăteşte dintr-o linguriţă de seminţe care se pune la macerat într-o cană de apă rece pe 2 ore, apoi se administrează în cursul zilei. lată şi o altă reţetă: 3-4 g de rădăcină la 1 I de apă se macerează 8 ore şi se administrează câte 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi.
Sucul din rădăcini şi frunze se foloseşte la tratarea afecţiunilor hepatice, ca remediu stimulator al activităţii cardiovasculare şi al sistemului nervos, precum şi în cazuri de astmă bronşică, boli respiratorii, hepatite, meteorism. Ca adjuvant - în tratamentul nefritei, litiazelor renale şi biliare, al inflamaţiilor prostatei, al menstruaţii lor dureroase.
Sucul proaspăt, amestecat cu miere, este indicat pentru inflamaţiile articulaţiilor, reumatism, reacţii alergice pe piele, constipaţii, obezitate, dermatite, edeme de origine cardiacă. Se recomandă muncitorilor din încăperile cu aer fierbinte. În scopuri de profilaxie se iau câte 1-2 linguri de suc de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă. Este foarte bine să se combine cu alte sucuri: morcov, varză, ţelină (1:4:5), morcov, ţelină, ridiche de iarnă (8:5:3); ţelină, tomate, lapte acru (1:1:4). În fiecare caz, la un pahar de amestec se adaugă o lingură de miere.
Bulgăroaica Ivanka, vraci vestit, foloseşte ţelină împreună cu pătrunjelul pentru curăţarea rinichilor: peste 1 kg de pătrunjel cu rădăcini şi o rădăcină mare de ţelină proaspete şi mărunţite se toarnă un I de apă, ceară şi miere. Amestecându-l, conţinutul se încălzeşte până la fierbere şi se lasă pe 3 ore. Apoi se adaugă 1 I de apă, se încălzeşte până la fierbere, se filtrează în stare fierbinte. Se administrează câte 3 linguri înainte de mese.
Ţelină este un remediu important la vindecarea degerăturilor. Un decoct preparat dintr-o plantă mare: planta se taie mărunt, se toarnă peste ea 2 I de apă, se fierbe la foc domol timp de 45 minute. Locurile degerate se introduc în acest decoct călduţ de trei ori pe zi. Decoctul se poate păstra 3-5 zile. Este contraindicat femeilor gravide.
Ţelină are gust plăcut, aromă fină şi se foloseşte (frunzele şi rădăcina) pentru aromatizarea produselor culinare, în calitate de condiment pentru sosuri, conserve din carne. Ea este un component nelipsit al preparatelor din legume marinate, murate sau uscate.
Rădăcina şi frunzele de ţelină se folosesc împreună cu morcovul şi pătrunjelul la supe şi ciorbe, cu sau fără carne, la murături etc. Se poate folosi şi în timpul iernii ca salată crudă, singură sau asociată cu morcov, pătrunjel şi mere. În ultimii ani, se fabrică mai multe băuturi răcoritoare şi tonice, alcoolice, în compoziţia cărora intră infuzia de ţelină.
Uleiul volatil, preparat din rădăcini, frunze, flori şi seminţe de ţelină se foloseşte în industria alimentară şi farmaceutică.