Coacăzul negru (Ribes nigrum L.) este un arbust cu o înălţime de până la 1-2 m. Frunzele sunt împărţite în 3-5 lobi triunghiulari, cu marginea dinţată, cu perişori pe partea inferioară şi cu numeroase punctaţii galben-strălucitoare (glande). Florile cu corolă regulată, de culoare roşie spre interior şi gal benă-verzuie la exterior, sunt grupate câte 5-10 în strugure care atârnă.

Ciorchinele este alcătuit din bobiţe amplasate rar, de culoare neagră. Fructele sunt sferice, la maturitate au culoare neagră, foarte lucioase, suculente, cu gust plăcut, aromatic. Înfloreşte în lunile aprilie şi mai. Se maturizează în mai-iunie.

De la această specie au provenit majoritatea soiurilor de cultură. Originar din Europa de Nord, Asia Mijlocie şi Siberia, coacăzul negru este o cultură tânără, care nu a fost cunoscută nici în Grecia, nici în Roma Antică. Prin secolele XV-XVII s-a răspândit prin grădinile particulare.

Coacăzul negru creşte atât spontan, prin pădurile montane şi subalpine, cât şi cultivat pentru fructele sale. În Europa de Vest, această plantă azi are o mulţime de soiuri, toate fiind acre şi astringente şi nu se întrebuinţează proaspete.

Coacăza se caracterizează prin conţinutul redus în zahăr, mult mai redus decât al fructelor altor specii pomicole. O altă calitate a coacăzei negre o constituie prezenţa proteinelor de calitate superioară. Sunt importante şi pectinele, mai ales în procesul tehnologic, deoarece bobiţele de coacăză sunt un gelificant excelent.

Frunzele conţin tanin, vitamina C, rutozidă, săruri de potasiu şi ulei volatil.

Fructele conţin vitamina C (în cantităţi mult mai mari decât în frunze), vitamine din complexul B, A şi P, flavonoide şi antocianozide. Coacăza neagră este printre cele mai bogate fructe în acid ascorbic - de cca 10 ori mai mult decât în mere şi de 4-5 ori mai mult decât în citrice.

Frunzele au acţiune diuretică, iar fructele, datorită vitaminei C, au acţiune reconfortantă. Sinergismul dintre vitamina C şi antocinozide le comunică proprietatea de a preveni accidentele vasculare şi de a mări acuitatea vizuală. Frunzele se utilizează sub formă de infuzie, iar fructele proaspete, sub formă de extract - în stările de convalescenţă, după boli infecţioase.

În condiţiile noastre, coacăzul negru este o cultură foarte timpurie, de înaltă productivitate şi rentabilitate. Prima recoltă o putem obţine în al 2-3-lea an după plantare, iar în anul al 5-6-lea se ajunge la recolta maximă.

Fructele constituie un bun medicament natural pentru prevenirea şi tratarea accidentelor vasculare.
Coacăzul negru este o specie rustică, productivă, rezistentă la secetă, poate creşte pe pantele erodate. Preferă soluri argilo-nisipoase, uşoare, precum şi cernoziomuri grele şi aluviale din văi, cu umezeală suficientă şi cu o bună aeraţie. Este sensibil la îngheţurile de primăvară.

Înmulţirea se face prin butaşi, în răsadniţe sau în câmp, iar după un an plantele, având 2-3 ramuri, se sădesc la loc stabil. De la plantare până la formarea ramurilor de rod sunt necesari 3-4 ani de îngrijire. Paralel cu tăierile de formare se elimină tulpinile de prisos. Se recomandă ca tulpinile mai vechi de 4-5 ani să fie tăiate şi înlocuite cu altele, lăsate cu 3-4 ani în urmă.

O tufă bine construită poate da rod timp de 12-15 ani. Se cultivă cel mai mult în grădinile din jurul caselor sau pe loturile individuale.

Bobiţele de coacăză neagră gelifică bine şi se utilizează în combinaţii cu alte fructe pentru prepararea unor concentrate vitaminoase. În ele lipsesc fermenţii care contribuie la descompunerea acidului ascorbic (vitamina C), de aceea aceste bobiţe sunt foarte eficiente în orice formă, atât vara, cât şi toată iarna şi primăvara. Coacăza neagră are proprietăţi curative, utilizându-se în cazul bolilor de inimă şi de stomac, iar frunzele şi vârfurile de lăstari se folosesc la prepararea ceaiurilor calmante, sudorifice. Ele pot fi folosite şi ca material colorant.

Bobiţele negre-albăstrui, cu pieliţa de grosime mijlocie, uşor lucioasă, nu crapă la maturitate. Se menţin mult timp pe ciorchini, fiind rezistente la scuturare, de aceea recoltarea poate fi prelungită. Pulpa este de culoare verde-deschisă, suculentă, uşor acidulată, cu un raport echilibrat între aciditate şi zahăr.

Datorită uleiului volatil, aceste bobiţe sunt foarte bune pentru prepararea dulceţurilor, sucurilor, siropurilor, geleurilor, băuturilor răcoritoare şi ca umplutură a bomboanelor. Frunzele sunt foarte bune pentru aromatizarea ceaiurilor, crenguţele arbustului întăresc şi aromatizează murăturile. Datorită acestor frunze produsele murate se îmbogăţesc cu vitamine şi cu substanţe fenolice.