Florile femele se află pe vârful lăstarilor scurţi, crescuţi în primăvara trecută şi sunt izolate sau grupate câte 2-4, având culoarea verde şi un ovar infer. Fructul (nuca) este o drupă falsă, globuloasă, cu învelişul extern verde, cărnos, neted şi foarte amar, care după ce se coace, se usucă şi crapă, lăsând să cadă nuca propriu-zisă.
Endocarpul este lemnos, cu suprafaţa brăzdată neregulat, deschizându-se la maturitate în două valve. În interiorul endocarpului se află embrionul cărnos şi uleios, împărţit în patru părţi prin două membrane. Înfloreşte în lunile aprilie-mai.
Originar de pe Peninsula Balcanică, din Asia temperată şi cea subtropicală, nucul creşte sporadic în flora spontană numai în munţii Asiei Mijlocii şi în Kîrgîstanul de Sud. Nucul a fost introdus în cultură cu mult înainte de era noastră. În antichitate nucile înlocuiau banii. În Grecia Antică erau numite nucile zeilor.
Nucul este cultivat în zonele cu climă caldă, prin livezi, vii, grădini şi parcuri, dar şi în plantaţii mari. Rodeşte până la 300 ani. În ţara noastră cultura nucului este cunoscută de foarte mult timp. A fost introdus aici pe Ia începutul erei noastre de către coloniştii romani, care le apreciau ca pe cel mai preferat desert.
La noi condiţiile climaterice sunt destul de favorabile pentru cultura nucului. El creşte şi rodeşte bine pe întreg teritoriul şi pe toate elementele de relief, dar totuşi preferă dealurile însorite cu solul fertil şi umed. Rezistă la îngheţuri de până la minus 30°C, dar în iernile mai reci crengile superioare îngheaţă, unii copaci se restabilesc pe parcurs.
Suprafaţa ocupată de un nuc este de la 10 X 10 m până la 16 X 16 m şi asta trebuie de avut în vedere la sădirea arborilor. Roadele mari pot fi obţinute numai cultivând soiuri înmulţite prin metoda vegetativă. Seminţele se seamănă toamna, iar când copăcelul atinge înălţimea de un metru şi coroana este bine dezvoltată, se face altoirea.
Cel mai indicat portaltoi este nucul comun (Juglas regia). Pe el nucul creşte repede şi peste 3-4 ani începe a rodi. Arborele trăieşte aproximativ 60-80 ani, însă sunt exemplare care ajung până la 200-300 ani. Recoltarea se face în septembrie-octombrie, nucile se curăţă de învelişurile verzi şi se usucă bine timp de 3 săptămâni.
Miezul de nucă conţine multe proteine, ulei gras şi cca 20 aminoacizi esenţiali, hidraţi de carbon, vitaminele A, B1, B2, C, PP, E, caroten, tanin, săruri minerale (fier, azot, cobalt, fosfor, potasiu), o cantitate mare de iod. În miezul de nucă verde cantitatea de vitamina C este mai mare chiar decât în măceş.
Nucile mai conţin vitaminele complexului B, PP, substanţe tanante şi colorante şi ulei volatil. Frunzele de nuc şi învelişul extern al nucilor conţin ulei volatil, inozitol, acid galic, acid elagic, vitamina C, vitaminele complexului B şi P substanţe minerale, flavone, tanin şi o substanţă insecticidă, numită iuglonă.
Uleiul din nuci conţine vitamina F, acizi graşi nesaturaţi (linoleic şi linolenic), care nu se sintetizează în organismul omului şi de aceea sunt foarte preţioşi. Nucile sunt recomandate în alimentaţia dietetică pentru prevenirea arteriosclerozei.
Din antichitate se cunosc unele reţete pentru întrebuinţarea învelişului extern al fructelor de nuc. Datorită conţinutului de vitamine, infuzia din frunze şi din înveliş este un remediu bun pentru profilaxia şi tratamentul hipo-avitaminozelor, ca tonifiant general pentru întărirea organismului slăbit.
Însuşirile nucului ca medicament sunt destul de cunoscute, toate părţile plantei sunt curative. Miezul de nucă acţionează ca tonifiant general, el intră în dieta persoanelor cu secreţia scăzută a sucului gastric, cu hipo- şi avitaminoze (în special, cu deficit în organism de cobalt şi fier), se foloseşte pentru profilaxia şi tratamentul arteriosclerozei şi al sistemului cardiovascular, al malariei, el favorizează funcţia ficatului. Datorită celulozei şi uleiului gras, miezul stimulează peristaltismul intestinelor, de aceea este foarte folositor persoanelor în etate.
Din nucile verzi, culese prin iunie, se poate prepara o tinctură, care poate fi folosită pentru depuraţia stomacului, ficatului şi sângelui, pentru înlăturarea colitei de putrefacţie. Datorită taninului, aceste nuci sunt un remediu astringent, cu proprietăţi uşor hipertensive, hipoglicemiante şi antialergice. Ele se mai folosesc ca antiinflamator, dezinfectant urinar, antiseptic gastrointestinal. Se recomandă în cazuri de enterite acute, diabet zaharat, infecţii şi edeme renale.
Tinctura de nuci se pregăteşte în felul următor: se iau 20 de nuci verzi, tăiate în sferturi, la un litru de rachiu. Vasul bine închis se lasă pe 14 zile la soare sau la loc cald, apoi conţinutul se strecoară şi se toarnă în sticlă. Se bea câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi.
Datorită taninului şi uleiului volatil, frunzele au proprietăţi astringente, antiinflamatorii; ele contribuie la scăderea conţinutului de zahăr în sânge, de aceea se recomandă în cazurile de enterită acută, leucoree şi ca adjuvant în tratamentul diabetului. Ceaiul din frunze de nuc este un mijloc eficace pentru tratarea tulburărilor digestive, constipaţiilor.
Cu infuzia din frunze de nuc se fac băi; ea este un mijloc bun contra rahitismului la copii, contra osteoporozei şi inflamaţiilor la os. Ea ajută la acnee, erupţii purulente, transpirarea picioarelor, stomatită ulceroasă, afecţiuni ale gingiilor, gâtului şi laringelui (se clăteşte gura), la vindecarea degerăturilor, întăreşte rădăcina părului. În caz de cădere masivă a părului, cu această infuzie se face masaj la pielea capului. Infuzia din frunze de nuci se pregăteşte dintr-o linguriţă de frunze tăiate mărunt şi opărite cu o cană de apă clocotită, lăsată pe 15 minute.
Ulceraţiile atonice se pot vindeca rapid folosind un unguent din frunze de nuc, care se prepară din 15 g de frunze mărunţite (sau nuci verzi), macerate în 100 g de ulei vegetal timp de 7 zile. Se ţine apoi pe baie de apă timp de 3 ore, se filtrează şi se adaugă 15 g de ceară de albine, se mai ţine pe baie încă o jumătate de oră, până se topeşte ceara. Se amestecă bine şi se poate aplica pe plagă.
Uleiul de nucă (obţinut din miez) este folosit pentru tratarea unor boli de ochi, răni şi arsuri. Pereţii despărţitori dintre miezul de nucă se foloseşte în medicina populară sub formă de infuzie, în caz de diabet zaharat, maladii ale glandei tiroide, colite, dureri în articulaţii.
Miezul de nucă se consumă în stare proaspătă ori uscată. Ca produs comestibil, nucile sunt în primul rând foarte gustoase şi nutritive, depăşind multe alte produse şi cedând în privinţa aceasta numai untului veritabil. Ele se întrebuinţează în calitate de condiment la diferite bucate din carne, pasăre, fasole, ouă, aluat. Sunt adăugate în prăjituri, bomboane, tartine şi halva de calitate înaltă. Din turta rămasă după stoarcerea uleiului se produce halva.
Notă: se consumă doar câte 5-6 nuci pe zi, depăşirea acestei doze poate cauza dureri de cap în regiunea frunţii, deoarece nucile provoacă spasmul vaselor sangvine ale creierului.
Frunzele, învelişul verde, uneori şi nucile verzi sunt folosite pentru prepararea concentratului de vitamine. Frunzele verzi, datorită fitoncidelor omoară microbii şi însănătoşeşte aerul, alungă muştele, ţânţarii şi alte insecte.
Din învelişul verde al fructelor se extrage iuglona care este indicată sub formă de unguent pentru tratarea unor boli de piele cum ar fi eczema, psoriazisul etc. la animalele de casă.
Nucul este supranumit arbore-combinat, deoarece toate organele lui se folosesc pe deplin. Din coaja verde, frunze, lăstari şi din rădăcini se produc vopsele calitative. Din învelişul verde de nuci se extrag substanţe tanante, folosite la prelucrarea pieilor. Din cojile de nuci se produc îngrăşăminte, cărbune activat, materiale de construcţie. Din frunze, lăstari, scoarţă şi rădăcini se produc coloranţi naturali foarte stabili.
Importanţa lemnului de nuc este bine cunoscută. Lemnul de nuc are un desen foarte frumos, de culoare neagră. Din el se fac elice, instrumente muzicale, paturi de armă, mobilă preţioasă etc. Nucul este foarte decorativ. El ornează parcurile, drumurile, şoselele prevenind eroziunea şi alunecările de teren cu sistemul său radicular puternic.