Frunzele sunt eliptice sau ovale, glabre, uneori pufoase, dinţate pe margini, peţiolul are la bază două stipele. Florile sunt regulate, apar înaintea frunzelor, acoperind în întregime ramurile, pedunculii florii sunt glabri sau cu perişori, petalele sunt albe.
Fructele sunt drupe sferice, globuloase, lung pedunculate, vinete, brumate la maturitate, glabre, rămânând şi peste iarnă pe ramuri. Au un sâmbure învelit într-o pulpă suculentă verzuie, aderentă, cu gust astringent, uşor dulceag, devenind toamna, după o brumă sau geruri uşoare, comestibile. Înfloreşte în lunile aprilie-mai.
Planta era cunoscută din vremuri foarte îndepărtate. În săpăturile arheologice de pe teritoriul ţării noastre au fost găsiţi sâmburi de porumbel încă din epoca neolită.
Creşte pe soluri lutoase sau luto-argiloase, precum şi pe locuri pietroase. Se întâlneşte în zona de câmpie şi în cea de colină, în luminişuri şi la margini de păduri, pe terenuri necultivate, pe coaste pietroase, la marginea drumurilor şi a căilor ferate, formând tufişuri greu de trecut prin drajonii lor periferici. Înmulţirea se face şi prin sâmburi, iar formele horticole - prin altoire. S-au obţinut forme care servesc ca portaltoi pentru prun şi pentru alţi pomi fructiferi.
Florile şi fructele mature se folosesc în scopuri terapeutice. Florile se recoltează la începutul primăverii, pe timp frumos şi se usucă cât mai repede, pe cale naturală sau artificială, la o temperatură de +40°C.
Fructele se culeg toamna, prin octombrie-noiembrie, după căderea brumei. În această perioadă ele au cantitatea cea mai mare de zahăr. Este de preferat ca ele să fie uscate în cuptoare la o temperatură de +60°C.
Florile uscate au miros slab, specific. Fructele sunt lipsite de miros, iar gustul lor este dulceag-astringent. Conţin zaharuri, mai multă zaharoză şi levuloză, acizi organici, mai cu seamă malic, antociani, prunicianină, polifenoli, flavone, pectine, vitamina C, taninuri, gumerezine şi săruri minerale (fosfor, calciu, magneziu).
Florile porumbarului conţin glicozide cianogenetice şi glicokemferozide, flavone, kemferol, cvercetin, acizi organici, săruri de potasiu şi magneziu.
Datorită antocianozidelor, flavonoidelor, taninurilor şi fosfaţilor de calciu şi de magneziu, fructele au acţiune astringentă, sedativă, antiseptică, antidiareică şi se folosesc ca tonifiante pentru stomac, în cazuri de diaree, afecţiuni renale sau dischinezii biliare şi alte boli de rinichi şi vezică. Se administrează sub formă de decoct, câte 2-3 căni pe zi. Se mai recomandă ca dezintoxicant pentru bolnavii de uremie, gută şi artrită.
Florile îşi datorează proprietăţile terapeutice glicozidelor cianogenetice şi flavonoidelor pe care le conţin. Ele au proprietăţi diuretice şi laxative şi pot fi recomandate bolnavilor cu edeme şi cu tendinţă de constipaţie, au efect sedativ şi se recomandă în caz de insomnie. Sunt administrate sub formă de infuzie luată câte 2-3 căni pe zi.
Datorită compuşilor flavonici (kemferol şi cvercetin), florile au proprietăţi diuretice şi depurative. Ceaiul de flori şi fructe se mai utilizează contra tusei convulsive.
Esenţa din muguri de flori este folosită în homeopatie. Sucul din fructe proaspete se foloseşte pentru oprirea hemoragiei nazale.
Frunzele tinere, preparate sub formă de ceai, se folosesc ca laxativ şi uşor diuretic, pentru spălături ale cavităţii bucale.
Fructele de porumbar nu se consumă în stare proaspătă din cauza gustului lor astringent şi acru. Bobiţele sunt bune pentru înăcrirea borşurilor. Există unele biotipuri cu fructe mari, care se utilizează în alimentaţie, mai ales la prepararea băuturilor alcoolice.
Din ele se prepară dulceţuri, compot, cvas, oţet, produse marinate. În Franţa, fructele imature se marinează şi se consumă în alimentaţie ca surogat de măsline. Fructele uscate şi prăjite se folosesc ca surogat de cafea. Din porumbar se obţin diferiţi coloranţi: din scoarţă - negru, din sucul bobiţelor - galben, roşu, maro şi gri.
Tufişurile de porumbar, având o înrădăcinare bună, împânzesc solul şi-l protejează de eroziuni, de aceea se mai folosesc în calitate de garduri verzi. Porumbarul este un bun melifer.