Economistul american Tjallings C. Koopmans (1910-1985) s-a născut pe 28 august 1910, în orăşelul Greyvlende (Olanda). Este al treilea fecior în familie. Părinţii lui Sierd Koopmans şi Viitce van der Zee au fost profesori la o şcoală normală.

Ei s-au preocupat foarte intens de instruirea copiilor lor. Până la vârsta de 14 ani, Koopmans a primit o educaţie excelentă, care i-a permis să intre la învăţătură la Universitatea din Utreht (1927- 1933). La început, Koopmans a fost captivat de matematică şi fizica teoretică. În anul 1934, a scris o lucrare la o temă foarte abstractă a fizicii cuantice.

Dar, negăsind satisfacţie în lumea abstracţiei, el şi-a ales un alt obiect mai concret şi... "mai aproape de viaţă". Acest obiect s-a dovedit a fi economia. Alegerea economiei ca obiect de studiu i-a fost impulsionată de dezechilibrele cotidiene din anii Marii Depresii economice (1929- 1933), ani care l-au inspirat să spună: "... ordinea economică mondială e nesigură şi nestabilă şi, principalul, nu se supune legilor". La începutul anilor '30, el aderă la organizaţiile de tineret cu orientare socialistă. Captivat de ideile lor, el s-a apucat să studieze, în mod serios, "Capitalul" lui Karl Marx. Pe Koopmans l-au atras calculele matematice de pe paginile "Capitalului". Nutrind o pasiune enormă faţă de matematică, lui i-a venit ideea de a o aplica mai pe larg în economie.

În anul 1934, Tjallings Koopmans s-a angajat la Universitatea din Amsterdam, în clasa economistului-matematician Ian Tinbergen.Graţie acestuia, a studiat lucrările celor mai de vază economişti-teoreticieni ai echilibrului economic general: Gustav Kassell şi Cnut Wikssell. Iar în anul 1935, Koopmans a plecat la Oslo (Norvegia) să activeze alături de economistul-matematician şi econometrist Ragnar Frisch. Şi-a făcut stagiatura sub auspiciile lui Tinbergen şi Frisch. În anul 1936, Koopmans a susţinut teza de doctorat în domeniul economiei la tema "Analiza regresiv-lineară a seriilor economice provizorii" (Universitatea din Leiden).

Timp de doi ani (1936-1938), Koopmans a activat la Şcoala Economică din Roterdam, în calitate de profesor de economic. În anul 1938, el este invitat la Liga Naţiunilor să lucreze asupra temei ciclicităţii activităţii economice, în baza datelor statistice ale economiei empirice a Marii Britanii. A rămas acolo până-n anul 1940, când armata germano- fascistă a ocupat sudul Franţei. Koopmans s-a temut de ocupaţia fascistă şi a plecat în mod clandestin în Statele Unite ale Americii. Timp de doi ani, el a activat la Universitatea din Prinston (S.U.A.). Până-n anul 1944, el este preocupat de problemele economico-matematice, referitoare la utilizarea raţională a flotei comerciale a S.U.A. şi Marii Britanii în timpul războiului al doilea mondial. În anul 1946, Koopmans devine cetăţean al S.U.A.

Koopmans a activat aproape 10 ani la universităţile din Chicago şi la cea din Yalle, în calitate de profesor de economie. În anul 1950, a publicat lucrarea de valoare "Aviz statistic la modele dinamice economice", iar în anul 1957 - "Trei eseuri referitoare la situaţia ştiinţei economice". În aceste lucrări, el a perfecţionat metoda analitică ca instrument de planificare economică. În anii '60-'70, Koopmans a efectuat investigaţii fundamentale în domeniul problemei creşterii economice. După decernarea Premiului Nobel în anul 1975, Koopmans, în anul 1978, a fost ales în postul de preşedinte al Asociaţiei Economice a S.U.A.

În anul 1936, Koopmans s-a căsătorit cu Truus Vaninngen, colegă de studii încă de la Amsterdam, pe care o ajuta la matematică.

Familia lui Koopmans a avut două fete şi un băiat. Lui Koopmans îi plăcea muzica, compunea cântece pentru voce şi chitară. Koopmans s-a stins din viaţă la 26 februarie 1985, în oraşul New Haven.
În plus la Premiul Nobel, Koopmans s-a învrednicit de mai multe menţiuni, distincţii şi decoraţii. El a fost membru-titular al Academiei de Ştiinţe a Olandei, al Societăţii Matematice a S.U.A., al Asociaţiei Economice Americane, al Societăţii Matematice de Programare, al Asociaţiei Economice Internaţionale. A deţinut grade ştiinţifice ale Şcolii Economice Superioare a Olandei, a universităţilor Pennsylvania şi Luven.

Posedând o pregătire teoretică esenţială în domeniul "teoriei seriilor" şi a "analizei regresiv-lineare", Koopmans a avut ocazia de a aplica cunoştinţele sale în practică. Ajuns în S.U.A., în anul 1940, lui Koopmans i s-a propus să creeze un model matematic, care ar fi fost util pentru flota comercială a Marii Britanii şi a S.U.A. în condiţiile celui de-al doilea război mondial. Astfel, Koopmans a devenit colaborator al misiunii Marii Britanii, cu sediul la Washington, care era preocupată de găsirea unor căi mai raţionale de transport maritim din S.U.A. spre Marea Britanic.

Acolo, Koopmans a creat un sistem unic de informaţie cu privire la pierderile flotei comerciale, construcţia noilor nave şi utilizarea navelor pe itinerarele mai raţionale dintre S.U.A. şi Anglia. Astfel, Koopmans a contribuit la sporirea patrimoniului metodelor noi de analiză economico- matematică.
Koopmans şi-a canalizat eforturile într-o singură direcţie: a minimalizat, pe cât e posibil, cheltuielile transportării încărcăturilor din S.U.A. spre Anglia, cu ajutorul flotelor comerciale ale acestor ţări. Problema era dificilă. Mii de nave comerciale traversau mările şi oceanele, transportând milioane de tone de încărcături spre sute de porturi maritime, risipite pe harta întregii lumi.

Problema în cauză i-a solicitat lui Koopmans să-şi utilizeze cunoştinţele matematice în domeniul repartiţiei optime a resurselor deficitare între consumatorii concurenţiali.

Posedând programarea lineară, descoperită de Kantorovici, Koopmans a creat propria sa metodă de analiză a activităţii economice, care s-a soldat cu schimbarea esenţială a itinerarelor navelor comerciale ale S.U.A., Angliei, Australiei, Canadei, nave ce transportau încărcături din diferite colţuri ale lumii spre Anglia. Rezultatele cercetărilor analitice, efectuate de Koopmans, au văzut lumina tiparului în anul 1942, în lucrarea cu titlul "Raportul dintre încărcături la diverse itinerare".

În această lucrare, savantul a demonstrat posibilitatea metodei de analiză a problemei repartiţiei ca problemă matematică de maximalizare în cadrul factorilor-limitanţi. Mărimea, care trebuia supusă avansării maxime, era valoarea încărcăturii adusă la punctul de destinaţie, egală cu suma valorilor încărcăturilor aduse în fiecare port.

Factorii-limitanţi erau prezentaţi prin ecuaţii, care exprimau raportul cantităţii factorilor de producţie cheltuiţi (aici: nave, timpul de transport, cantităţi de muncă etc.) faţă de cantitatea de încărcături transportate în diferite porturi de destinaţie, unde volumul fiecărei cheltuieli nu trebuia să depăşească suma reală, preconizată pentru operaţia dată.

Astfel, Koopmans a creat o serie de ecuaţii matematice, care au căpătat o răspândire largă în teoria economică, cât şi în activitatea economică.

Meritul acestor ecuaţii constă în faptul că, pentru orice tip de cheltuieli de producţie, ele determinau un coeficient egal cu volumul preţului acestor tipuri de cheltuieli în condiţiile pieţelor cu concurenţă perfectă. Aşadar, a fost întemeiată relaţia fundamentală dintre teoriile eficacităţii procesului de producţie şi procesului de repartiţie prin intermediul pieţelor cu concurenţă perfectă. Mai mult decât atât: ecuaţiile lui Koopmans prezentau o valoare majoră pentru organele centrale de planificare, care puteau utiliza aceste ecuaţii pentru determinarea preţurilor la diverse rute, lăsând, prin aceasta, alegerea optimă a itinerarelor pe seama directorilor locali. în sarcina cărora intra, desigur, şi maximalizarea volumului profitului.

Metoda analitică a lui Koopmans putea fi utilizată pe scară largă, de către diferiţi conducători şi întreprinzători, la planificarea proceselor de producţie atât în plan static, cât şi în plan dinamic - în flux. De exemplu, producătorii (constructorii) de automobile puteau utiliza această metodă atât pentru planificarea conveierelor de asamblare, cât şi pentru elaborarea itinerarelor optime ale traficului pentru camioane.

În anii '60-'70, Koopmans desăvârşeşte metoda sa şi o aplică la studierea şi analiza creşterii economice. El a analizat repartiţia resurselor economice în timp: de la consumul curent până la crearea capitalului sub formă de utilaj industrial de producţie a bunurilor economice (mărfurilor), ce vor fi consumate în viitorul mai îndepărtat.

Prin metoda programării lineare, Koopmans, ca şi Kantorovici, a demonstrat importanţa ratei dobânzii, conform căreia societatea apreciază valoarea curentă a consumului, cât şi perspectiva creşterii economice a societăţii umane.

Opera lui Koopmans şi eforturile lui esenţiale, depuse la crearea programării economico-matematice, au fost înalt apreciate de către Fondul Nobel şi Comitetul Nobel. În anul 1975, Koopmans, împreună cu Leonid Kantorovici, s-a învrednicit de premiul Nobel, pentru aportul în domeniul repartizării optime a resurselor. Metoda programării lui Koopmans-Kantorovici e neutră, deoarece ea, pur şi simplu, e un instrument economico-matematic (tehnocratic).

Acest fapt a fost menţionat chiar şi de Ragnar Bentzell, membru- titular al Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei, în alocuţiunea sa la ceremonia decernării Premiului Nobel: "Problemele economice fundamentale sunt similare în toate societăţile". Despre similitudinea metodelor analitice economico-matematice, create de Koopmans, care activa în S.U.A., şi Kantorovici, care activa în U.R.S.S., s-a vorbit ca despre o mărturie a faptului că un astfel de tip de probleme "pot fi studiate în plan pur ştiinţific, indiferent de organizarea politică a societăţii în care ei activează". După decernarea Premiului Nobel, Koopmans şi-a consacrat viaţa economiei teoretice şi activităţii universitare, ţinând cursuri splendide studenţilor săi.