Paracelsus (Philippus Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim) (născut pe 11 noiembrie 1493 - decedat la 24 septembrie 1541) a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog, filozof elveţian. A fost cel mai cunoscut reprezentant al vrăjitoriei cu mască ştiinţifică şi al iatrochimiei.

Paracelsus s-a născut în satul Maria Einsiedeln din Elveţia. De la tatăl său, care era alchimist şi medic, a primit primele noţiuni de chirurgie şi medicină. La 16 ani intră la medicină la Universitatea din Basel, ulterior se mută la Viena, unde, în 1510 obţine bacalaureatul în medicină.

Paracelsus a mai fost instruit şi de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiţi maeştri în magie, alchimie şi astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor, i-au fost cultivate înclinaţiile sale spre ştiinţele şi practicile oculte. Este astfel unul din primii vrăjitori cu mască de medic din Evul Mediu. Este inauguratorul unui lanţ care se continuă până azi sub forma medicilor acupunctori, homeopaţi, bioenergeticieni etc.

În 1516 obţine doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara. Cam în acea perioadă îşi schimbă numele din Thephrastus în Paracelsus.

Profesiunea de medic itinerant îl poartă prin mai multe ţări ale Europei: Germania, Franţa, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia şi Rusia. Se spune că a ajuns şi în India. Într-una din aceste călătorii, a fost luat prizonier da către tătari şi dus la Han. În această perioadă de captivitate, a fost iniţiat în învăţăturile secrete ale Orientului.

În toate aceste peregrinări, el a cules foarte multe date utile, nu numai de la medici, chirurgi şi alchimişti, dar şi din contactele pe care le-a avut cu călăii, bărbierii, ciobanii, evreii, ţiganii, moaşele şi ghicitoarele. A adunat informaţii preţioase, atât din mediile cele mai înalte ale societăţii, de la cei învăţaţi, ca şi de la cei neştiutori, şi nu era ceva neobişnuit ca el să fie văzut adesea printre căruţaşi şi vagabonzi, pe şosele şi prin hanuri, situaţie care a determinat pe colegii morali ai timpului să-i reproşeze purtarea şi să-l defăimeze.

După ce timp de zece ani a călătorit - practicând uneori profesia de chirurg, sau învăţându-i pe alţii, sau studiind alchimia şi magia potrivit obiceiului acelor timpuri - la vârsta de treizeci şi doi de ani el s-a întors din nou în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor reuşite pe care le-a aplicat.

În 1525 este numit profesor de medicină şi chirurgie la Basel. Prelegerile sale nu constituiau, ca cele ale colegilor lui, doar repetarea ideilor lui Galen, Hippocrate şi Avicenna, lucru obişnuit în medicina din acele timpuri. Concepţiile sale erau strict personale, predându-le independent de opiniile celorlalţi, culegând aplauzele studenţilor neştiutori dar şocându-i pe colegii săi cu integritate ştiinţifică prin nerespectarea regulii de a preda doar ceea ce fusese acceptat ca valabil de vechile autorităţi în materie, şi neţinând cont că învăţătura sa nu era compatibilă cu raţiunea şi adevărul ci doar cu acţiunea demonică prezentă şi în magie.

A combătut concepţia despre boală a marelui grec al antichităţii, Galenus din Pergam (sec II), elaborând o concepţie nouă, mai generală. Dacă la Galenus apariţia bolii era determinată de tulburarea echilibrului dintre umorile organismului, după Paracelsus, rolul de factor determinant era atribuit chimismului fenomenelor fiziologice.

Concepţia lui Paracelsus, deşi mai generală decât a lui Galenus, a avut totuşi un caracter mecanicist, deoarece reducea fenomenele biologice, implicate în apariţia şi evoluţia bolii, la fenomene chimice. Paracelsus a fost primul care a definit principiul după care fiecărei boli îi corespunde un medicament specific.

Ca alchimist a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenul din oţet şi pilitură de fier şi eterul etilic din etanol şi vitriol.

Cercetările întreprinse de Pracelsus în vederea obţinerii pietrei filozofale, (datorită vrăjilor care le practica frecvent, a invocaţiilor demonice și a iubirii sale nestăpânite după averi, avea credința că poate obţine o substanță care în atingerea cu alte metale le poate preface în aur). Piatra filozofală (în latină: Lapis philosophorum, în arabă: El Iksir, de unde şi cuvântul "elixir") este o substanţă legendară cu ajutorul căreia alchimiştii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur.

De asemenea, era considerată şi panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepţiei alchimiste) de a vindeca toate bolile şi de a dărui tinereţe veşnică. Se vede așadar câtă ignoranță și lipsă de rigoare științifică avea. Deoarece se iubea pe sine în chip narcisist avea impresia că este omul cel mai genial de pe pământ. De aici s-a sădit în el ideologia fixistă, obsedantă, că omul reprezintă adevărata chintesenţă.

Pentru Paracelsus există o legătură profundă între om şi Univers, legătură care se ascunde în existenţa spiritului. Natura umană se împarte în trei entităţi:
  • natura noastră sensibil trupească - corpul elementar
  • natura noastră acoperită, verigă în lanţul lumii întregi, care emite şi recepţionează influenţa forţelor din Univers - corpul eteric-ceresc, corpul astral
  • natura cea mai înaltă, spiritul nostru, care se manifestă numai în mod spiritual - sufletul.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment