Alexander Dubcek (1921-1992). Conducător revoluţionar ceh, aflat la putere din ianuarie 1968 pînă în aprilie 1969.

„Socialismul cu faţă umană"
Imensa speranţă suscitată de experienţa liberalismului condusă de echipa lui Dubcek a fost zdrobită din ordinul lui Brejnev. „Primăvara de la Praga" nu a trecut de vară...

Dubcek era un comunist ataşat sincer valorilor progresiste ale marxismului, rezistînd şi rănit de mai multe ori în luptă. Datorită competenţei sale tehnice, organizatorice şi politice a ajuns un „aparatcik" stalinist clasic: ca inginer, a supervizat aspectele tehnice ale planului; ca om din aparatul de stat, a luat hotărîri în problemele administrative; ca responsabil comunist, a participat la epurările şi la evoluţia partidului comunist din Cehoslovacia.

Deoarece exemplul lui Tito reprezentase pentru Stalin, Hruşciov şi Brejnev tipul experienţei autonome incompatibile, după părerea lor, cu interesele Uniunii Sovietice, comuniştii cehi erau supravegheaţi îndeaproape de KGB.

Orice veleitate de independenţă a fost zdrobită în faşă prin eliminări severe ale membrilor suspecţi. Totuşi, Dubcek a format grupuri de reflecţie, care, în interiorul partidului, contestau dictatele „marelui frate rus", începînd din 1963, datorită notorietăţii sale, ajunge la postul înalt de prim-secretar şi de membru al prezidiului; lenta ascensiune a acestui lider disident arată pînă la ce nivel erau condamnaţi să se lupte liderii opoziţiei, în situaţia dictaturii staliniste, în interiorul aparatului de stat.

„Primăvara de la Praga"
Din 1967, mişcarea de contestare a fost înlocuită de partizanii lui Dubcek în comitetul central, în ianuarie 1968, vechea gardă prosovietică a fost îndepărtată legal; Dubcek a avut sprijinul populaţiei. A lansat un pachet de reforme numit „Primăvara de la Praga". A fost o tentativă originală.

Fără a abandona referinţele la marxism, Dubcek, Cernik şi bătrînul general Svoboda au abolit cenzura, au autorizat adunările, au lansat o mişcare de contestare a felului în care era organizată munca şi au abolit privilegiile. Tineretul, entuziast, apoi clasa muncitoare şi funcţionarii au aderat la această viziune reformistă.

Cînd, în august 1968, ţara a fost trezită de zgomotul şenilelor tancurilor ruseşti, a izbucnit mişcarea de revoltă. Ciocnirile sîngeroase nu au împiedicat „normalizarea": Dubcek a fost îndepărtat de la putere în anul următor.

Brejnev
Om de stat, combatant încă de la începuturile sale, intrat în Partid în 1923, Leonid Brejnev a urcat încet treptele care l-au adus la conducerea Uniunii Sovietice. Hotărît să menţină cu orice preţ statuquo-ul în Europa, a dezvoltat teoria suveranităţii limitate, menită să justifice ocupaţia rusă din Eu ropade Est şi obligaţia acesteia de a-şi alinia opţiunile economice, politice şi diplomatice la nivelul celor ale Uniunii Sovietice. Implacabil, dur, refractar oricărei inovaţii, Brejnev rămîne simbolul Uniunii Sovietice în calitate de supraputere.