Alexander Graham Bell (1847-1922), inventatorul telefonului, s-a născut la Edinburgh, în Scoţia, în 1847. Deşi a urmat doar câţiva ani cursurile şcolii, a căpătat o educaţie temeinică în sânul familiei. Cu un tată expert în fiziologia vocii, în corectarea vorbirii şi în educarea surzilor, era firesc ca interesul lui Bell pentru reproducerea sunetelor vocale să se manifeste de timpuriu.

Bell s-a mutat în Boston, Massachusetts, în 1871. Acolo a făcut, în 1875, descoperirile care au dus la inventarea telefonului. A depus o cerere de brevet în februarie 1876, brevet pe care l-a primit câteva săptămâni mai târziu. (Întâmplarea face ca un alt om, Elisha Gray, să depună o cerere pentru brevetarea unui dispozitiv asemănător, în aceeaşi zi cu Bell, dar cu oră mai târziu.)

La scurt timp după obţinerea brevetului, Bell a expus telefonul la Expoziţia Centenară din Philadelphia. Invenţia lui a stârnit un viu interes din partea publicului, astfel că i s-a acordat un premiu. Cu toate acestea, compania Western Union Telegraph, căreia i s-a oferit invenţia în schimbul sumei de 100000 de dolari, a refuzat s-o achiziţioneze. Atunci, Bell şi asociaţii lui au înfiinţat o companie a lor, strămoşul companiei American Telephone and Telegraph de astăzi. Telefonul s-a bucurat de un succes imediat - şi enorm iar AT&T a devenit în cele din urmă cea mai mare corporaţie privată din lume. (Între timp, s-a divizat în câteva companii mai mici.)

Bell şi soţia sa, care în martie 1879 deţineau circa 15 procente din acţiunile companiei de telefoane, nu păreau să fie conştienţi de fantastica ei profitabilitate. În câteva luni, ei şi-au vândut majoritatea acţiunilor la un preţ mediu de vreo 250 de dolari bucata. În noiembrie, acţiunile se vindeau deja cu 1000 de dolari bucata! (În martie, când acţiunile se vindeau cu 65 de dolari, soţia i-a impus să vîndă imediat, pentru că se temea că nivelul respectiv nu va mai fi atins niciodată!) În 1881, ei au făcut imprudenţa să vîndă o treime din restul acţiunilor. Cu toate acestea, în 1883 aveau acţiuni în valoare de circa un milion de dolari.

Deşi invenţia telefonului a făcut din Bell un om bogat, el nu şi-a întrerupt niciodată activitatea de cercetare şi a reuşit să inventeze şi alte dispozitive folositoare (dar nu la fel de importante). Se interesa de multe lucruri, însă principala lui preocupare a constituit-o ajutorarea surzilor. De fapt, soţia lui era una din fostele sale eleve surde. Au avut doi fii şi două fiice, dar ambii băieţi au murit foarte tineri. În 1882, Bell a devenit cetăţean al Statelor Unite. S-a stins din viaţă în 1922.

Influenţa lui Bell poate fi estimată în funcţie de importanţa atribuită telefonului. După părerea mea, aceasta este foarte mare, pentru că puţine invenţii sunt atât de folositoare şi au un asemenea impact asupra vieţii de zi cu zi.

Probabil că ea ar putea fi devansată doar de radioul inventat de Marconi. O conversaţie telefonică se poate, în principiu, purta şi prin radio, dar sunt multe situaţii (cum ar fi comunicarea cu un aeroplan în zbor) în care radioul nu poate fi înlocuit prin telefon. Ar fi fost suficient doar acest aspect pentru ca Bell să fie considerat mai puţin important decât Marconi. Există însă şi alte două elemente care trebuie luate în considerare.

În primul rând, chiar dacă o „discuţie" poate fi purtată la radio, ar fi extrem de greu să înlocuim întregul „sistem" telefonic printr-o reţea echivalentă de comunicaţii prin radio. În al doilea rând, Bell a fost prima persoană care a imaginat un dispozitiv de reproducere a sunetelor; ulterior, metoda lui a fost folosită de inventatorii receptorului radio, pick-up-ului şi altor asemenea dispozitive. Prin urmare, consider influenţa exercitată de Alexander Graham Bell doar cu puţin mai mică decât cea a lui Marconi.