Atenţie unde mergeţi la iarbă verde! În ultimele săptămâni, 14 sibieni au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de căpuşe, în timp ce se aflau la picnic.
Medicii avertizează că înţepatura de căpuşă este foarte periculoasă şi, netratată, poate fi chiar fatală. Insectele transmit multe boli, unele chiar foarte grave.
Una dintre bolile transmise de capuşe este aşa-numita encefalită de căpuşă. Simptomele ei apar de-abia după 2-3 zile de la infectare. Mulţi oameni nu-şi dau seama că au fost înţepaţi de o căpuşă, deoarece semnele lăsate seamănă cu ale ţânţarilor.