Febra, durerile musculare şi nasul înfundat sunt câteva dintre neplăcerile cele mai puţin grave pe care ni le creează gripa. Potrivit medicului neurolog Ole Isacson de la Şcoala Medicală Harvard din SUA, virusurile gripale pot să producă o degenerare a neuronilor.

Această degenerare se află la originea multor boli neurologice, cele mai frecvente fiind maladiile Parkinson şi Alzheimer. Acelaşi efect asupra creierului îl are şi infecţia herpetică. Neurologul Ole Isacson susţine că este puţin probabil ca un singur episod gripal să afecteze semnificativ celulele nervoase, dar leziunile provocate se pot acumula pe parcursul vieţii.
Gripa ar putea favoriza boala Parkinson
Putem diminua impactul virusurilor asupra creierului prin atenuarea inflamaţiei provocate de ele, spune specialistul. Un studiu publicat în anul 2011 arată că ibuprofenul poate reduce cu 30% riscul de boală Parkinson.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment