Vitamina C
Vitamina C poate preveni o răceală, dar și scurta perioadă de boală, ori poate ușura simptomele. Consumată în cantități mari însă, poate afecta rinichii. Adulților li se recomandă un gram pe zi, iar copiilor - 500 de miligrame.

Suplimente naturale cu zinc
Zincul are proprietăți antivirale. Potrivit studiilor, mineralul dat este capabil să distrugă formarea unor proteine care contribuie la multiplicarea virusurilor gripale.
Remedii utile contra răcelii
Echinaceea
Echinaceea este un supliment care ajută la întărirea sistemului imunitar și vă poate ajuta să contracarați răceala. Dacă deja v-ați îmbolnăvit, planta vă poate scurta numărul zilelor de „convalescență“.

Supa
Aceasta e benefică pentru nasul înfundat. Supa fierbinte calmează simptomele de răceală, deoarece aburii pe care îi inhalați vă descongestionează nasul înfundat. În același timp, vă ajută să nu vă deshidratați și, în plus, este ușor de digerat.

Ceaiuri
Ceaiul cald are efecte similare supei fierbinți. Cel verde, dar și cel negru par a fi mai indicate, deoarece conțin și cantități mari de antioxidanți. Seara, în locul ceaiului negru, îl puteți alege pe cel cu fructe ori pe cele de tei sau cimbru.

Usturoiul și ceapa
Usturoiul și ceapa sunt remedii legendare contra răcelilor, deoarece distrug germenii și ajută la desfundarea nasului, funcționând ca două medicamente puternice.

Zeamă de ridiche neagră
Zeama de ridiche neagră cu miere poate că nu este așa gustoasă, dar vă poate ajuta să scăpați de durerile în gât și de tuse. Scobiți ridichea, puneți miere și lăsați-o să se îmbibe timp de 10 - 12 ore. Mâncați apoi preparatul cu lingurița. Același remediu este recomandat persoanelor cu afecțiuni hepatice, deoarece zeama de ridiche neagră are proprietatea de a reface ficatul.

Sauna și băile turcești
Aburii fierbinți din baia turcească vă pot relaxa mușchii și este un bun decongestionant nazal. Același efect îl poate avea și sauna. Temperaturile crescute ajută în lupta contra agenților patogeni.

Soluțiile saline
Spray-urile saline pot îndepărta virusurile și bacteriile din mucoasa nazală. Soluția salină înmoaie mucusul, care devine astfel mai ușor de eliminat. Există, de asemenea, și aparate de cameră, cu plăcuțe din sare de mină, care se pun în priză și împrăștie aerosoli.

Somnul
Cel mai bun medicament contra răcelilor și gripelor este somnul. Dacă organismul va fi mai odihnit, va fi și mai capabil să lupte contra virusurilor. În special pentru copii și vârstnici este esențial să respecte programul de somn.

Aroma-terapia
Aerisiți bine camera în care dormiți, iar după aceea folosiți uleiuri esențiale, cum sunt cele de levănțică, busuioc sau mentă.

Gargară cu apă sărată
Gargara cu apă sărată este un remediu bun contra durerilor în gât. Puteți încerca și cu ceai de mușețel ori cu tinctură de propolis. Se pun 20-25 de picături la 50 de mililitri de apă. Repetați procedura de două sau de patru ori pe zi, în funcție de severitatea simptomelor.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment