Sângerarea nazală (epistaxisul) reprezintă o situație comună, cauzată de cele mai multe ori de un traumatism local, mai mult sau mai puțin sever, însă în puține situații o problemă medicală serioasă.
Sangerarea nazală, cauzată de un traumatism local
Incidența crescută a sângerărilor nazale se datorează faptului că acest organ este tapetat pe interior de o mucoasă fină, bogată în vase de sânge situate foarte aproape de suprafață. Acestea pot fi ușor lezate de traumatisme minore iar sângerarea odată pornită nu este foarte ușor de oprit, deoarece trombii formați sunt ușor dislocați. Sângerările nazale pot fi uneori înspăimântătoare, însă de cele mai multe ori ele apar mai severe decât sunt cu adevărat.

Printre cauzele sângerărilor nazale se numără:
- aerul cald și uscat din interioare, care usucă și produce fisuri în mucoasa nazală, iar la un minim traumatism (frecat, suflatul nasului) vasele de sânge se rup și sângerează;
- infecțiile de tract respirator superior și sinuzitele, îndeosebi episoadele cu tuse, strănut, congestie nazală;
- traumatisme ale nasului sau feței;
- rinita alergică sau non-alergică;
- utilizarea unor medicamente care intervin în procesul de coagulare (aspirina, antiinflamatoare nesteroidiene etc);
- hipertensiunea arterială;
- maladii ale sângelui;
- aspirarea unor iritanți chimici;
- intervenții chirurgicale la nivelul sinusurilor și nasului;

Pentru a opri o sângerare nazală
- așezați-vă pe un scaun, ușor aplecat înainte. Poziția verticală a trunchiului micșorează presiunea în venele de la nivelul nasului și diminua sângerarea în timp, ce prin aplecarea înainte se evită scurgerea sângelui în arborele respirator;
- comprimați nasul între degetul mare și index și respirați pe gură. Această manevră, efectuată timp de 10 minute, creează presiune pe punctul din septul nazal în care s-a produs sângerarea și de cele mai multe ori oprește hemoragia;
- aplicați un decongestionant nazal sub forma de spray, în nara din care s-a produs sângerarea, după care continuați să aplicați presiune după cum a fost descris mai sus;
- pentru a preveni resângerarea după ce hemoragia a fost oprită, evitați orice traumatism minor asupra nasului și nu vă întindeți în pat decât la câteva ore după episodul de sângerare. Menține capul mai ridicat decât nivelul inimii.

Când trebuie să vă adresați medicului
- sângerările nazale sunt frecvente;
- sângerările nazale au apărut odată cu administrarea unui medicament;
- sângerările nazale sunt asociate cu vânătăi sau hematoame în alte zone de pe corp;

În plus, trebuie să beneficiați de îngrijiri medicale în următoarele situații:
- hemoragia nu s-a oprit după 15 - 20 de minute de presiune aplicată la nivelul nasului;
- sângerarea este rapidă și abundentă;
- sângerarea a fost produsă de un traumatism serios (o cădere de la înălțime, o explozie etc);

Medicul examinează pasajul nazal, determină locul și motivul sângerării. Uneori este necesară o anestezie locală pentru îndepărtarea cheagurilor de sânge și pentru aplicarea un tratament local. Acesta, în dependență de cauza sângerării, poate consta în cauterizare, aplicarea unor mese, îndepărtarea unor corpi străini sau anumite corecții chirurgicale.

În cazul în care cauza hemoragiei nazale este o afecțiune hematologică, vor fi necesare investigații suplimentare sub îndrumarea unui medic hematolog.

Add comment

Security code
Refresh

RECENT

Apendicita acută, cauze, simptome, diagnosticApendicita acută, cauze, simptome, diagnostic
16.03.2017

Apendicita acută este afecțiunea în care apare o inflamație a apendicelui. Fără tratament chirurgical, apendicele inflamat s [ ... ]

Alergatul ne prelungește viațaAlergatul ne prelungește viața
16.03.2017

Un nou studiu arata ca degradarea fizica se instaleaza cu vreo 16 ani mai tarziu la persoanele care practica un program regulat de [ ... ]

Afectiunile dintilor pot duce la imbolnavirea inimiiAfectiunile dintilor pot duce la imbolnavirea inimii
16.03.2017

Medicii spun ca afectiunile dintilor, mai ales ale gingiei pot duce la imbolnavirea inimii. Cu cat este mai afectata gingia, cu at [ ... ]

Sangerarea nazală, cauzată de un traumatism localSangerarea nazală, cauzată de un traumatism local
14.03.2017

Sângerarea nazală (epistaxisul) reprezintă o situație comună, cauzată de cele mai multe ori de un traumatism local, mai mult [ ... ]

Afectiuni dermatologice pe care le poti lua de la piscinaAfectiuni dermatologice pe care le poti lua de la piscina
14.03.2017

Acneea la clor
Poate să apară la o persoană cu acnee vulgară și constă în agravarea leziunilor cutanate preexistente datorit [ ... ]

Afectarea urechilor predispune la obezitateAfectarea urechilor predispune la obezitate
14.03.2017

O cercetare arata ca copiii care sufera de amigdalita sau de infectii ale urechii sunt predispusi la obezitate, din cauza ca afect [ ... ]

Aerofagia, o cantitate mare de aer patrunde in stomacAerofagia, o cantitate mare de aer patrunde in stomac
14.03.2017

Odata cu saliva sau cu alimentele se poate intimpla sa inghitim o cantitate mare de aer, care patrunde in stomac si ne provoaca se [ ... ]

Acupunctura, o modalitate de a combate stresulAcupunctura, o modalitate de a combate stresul
14.03.2017

În cazul stresului intens și de lungă durată, stresul poate produce dereglări majore în organism, de la tulburări ale siste [ ... ]

Alte articole...
2016 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment