|
Horoscopul saptaminal 6-12 august
Adaugat: 2007-08-05 / Categoria: Horoscop saptamanal / Vizualizari: 1027
CAPRICORNII nu trebuie, săptămîna viitoare, să-şi piardă concentrarea şi să lase totul la voia întîmplării. Veţi putea obţine succese cu condiţia că veţi demonstra celor din jur independenţă şi încredere în forţele proprii. În relaţiile cu ai casei sînt posibile certuri minore, însă ele pot fi evitate dacă veţi acorda timp celor dragi şi cu adevărat vă veţi interesa de problemele lor, ci nu doar veţi crea aparenţa că acest lucru nu vă este indiferent. Zile favorabile - joi şi vineri.
VĂRSĂTORII vor traversa o săptămînă contradictorie. Pe de o parte, anturajul vă poate antrena în soluţionarea problemelor sale, însă pe de altă parte încercările de a vă clarifica în aceste situaţii vor provoca reacţia lui negativă. În orice caz, dacă cineva va solicita ajutorul şi susţinerea dvs., nu renunţaţi şi străduiţi-vă să îndreptăţiţi speranţele pe care le nutresc în privinţa dvs. cei care vi se adresează după sprijin. Zi reuşită - vineri.
PEŞTII este necesar să fie mai reţinuţi în aprecierea propriilor posibilităţi. Planificaţi-vă pentru zilele apropiate numai cee ce la sigur va fi în puterile dvs. În caz contrar, nu veţi putea face faţă obligaţiunilor pe care vi le-aţi asumat, iar acest lucru vă va submina considerabil reputaţia şi autoritatea în ochii celor din jur. În genere, săptămîna de referinţă este mai potrivită pentru realizarea proiectelor de creaţie, decît a celor în business. Zile norocoase - joi şi vineri.
BERBECII vor trebui să-şi tempereze apetitul şi chiar să economisească în ceva, deoarece situaţia financiară lasă de dorit. Cerinţele dvs. actuale nu corespund posibilităţilor, este necesar să apreciaţi real mijloacele de care dispuneţi. Situaţia se va schimba în bine deja în timpul apropiat, iar deocamdată rămîne doar să vă strîngeţi mai tare cureaua şi să aşteptaţi timpuri mai bune. Zile favorabile - vineri şi sîmbătă.
TAURII vor simţi, săptămîna viitoare, un aflux de forţe, noroc şi sociabilitate. Va spori de multe ori comunicativitatea dvs., ceea ce va permite de a lega noi cunoştinţe, inclusiv cu caracter romantic. Datorită noilor prieteni, în toate activităţile dvs. se va produce o cotitură în bine, fapt care va permite nu numai de a soluţiona toate problemele vechi, ci şi de a trasa noi planuri de perspectivă. Zi reuşită - joi.
GEMENILOR li se recomandă, în măsura posibilităţilor, să reducă la minimum activismul în materie de afaceri săptămîna viitoare. În această perioadă iniţiativele dvs. nu vor fi solicitate, iar realizarea lor poate întîlni anumite dificultăţi. Străduiţi-vă în aceste zile să acodaţi mai multă atenţie persoanelor apropiate, însă nu discutaţi în contradictoriu cu ele asupra unor lucruri minore, deoarece aceasta poate provoca scandaluri inutile. Zile norocoase - joi şi sîmbătă.
RACII vor avea parte de multe lucruri noi în viaţa personală. Probabil, va apărea o pasiune - o persoană de sex opus, care vă va atrage în aventuri romantice. Unica recomandare care vi se potriveşte este să vă străduiţi totuşi să nu vă pierdeţi capul în iureşul furtunos şi surprinzător al sentimentelor, mintea lucidă vă va fi oricum necesară, cel puţin la serviciu. Zi favorabilă - joi.
LEII vor începe o nouă perioadă care va decurge sub semnul stabilităţii şi al avansării continue. În zilele apropiate, posibil, va parveni o ofertă interesantă în materie de afaceri, nu trebuie s-o rataţi. Adunaţi-vă gîndurile şi schiţaţi un plan de realizare a ideii propuse - veţi reuşi totul. Relaţiile cu cei apropiaţi vă vor bucura prin cordialitate şi sinceritate. Zile reuşite - luni şi miercuri.
FECIOARELE pot conta în zilele apropiate pe ajutorul şi susţinerea rudelor în toate activităţile lor. Săptămîna viitoare multor reprezentanţi ai zodiei le va spori activismul în tot ce ţine de casă şi familie. Orice sarcini în acest domeniu, pe care vi le veţi trasa, vor fi realizate rapid şi cu success. În comunicarea cu cei din jur manifestaţi mai mult tact şi reţinere. Zile norocoase - marţi şi miercuri.
BALANŢELE vor putea face faţă oricăror activităţi fără prea multe dificultăţi, de asemenea vor putea să-şi realizeze ideile. Veţi reuşi să treziţi în sine un viu început creator. Veţi simţi un aflux de energie, ca urmare veţi reuşi să reevaluaţi experienţa din trecut şi să vă trasaţi planuri reuşite pentru viitor. Senzaţia de bucurie va veni la dvs. cu cadouri plăcute, pe care le veţi primi de la rude. Zile favorabile - marţi şi miercuri.
SCORPIONII îi vor frapa pe cei din jur prin entuziasmul şi abordările nestandard de soluţinare a unor probleme importante. Perioada respectivă va deveni un început al unor activităţi noi şi importante, care vor contribui la avansarea dvs. Săptămîna, de asemenea, predispune la odihnă în compania unor prieteni buni, de aceea dacă aveţi posibilitate să lăsaţi pentru cîteva zile serviciul şi să vă luaţi un concediu - nu renunţaţi la acesta. Zi reuşită - sămbătă.
Pe SĂGETĂTORI în următoarea săptămînă succesul îi va însoţi pe plan profesional. Acest lucru va servi drept cea mai bună dovadă a faptului că în faţa perseverenţei nu există sarcini irealizabile. Continuaţi să vă mişcaţi cu încredere în direcţia aleasă şi atunci veţi obţine rezultatele dorite. În relaţiile cu cei dragi începe mult aşteptata înţelegere reciprocă, în care nu va exista loc pentru disensiuni. Zile norocoase - marţi şi miercuri.
Cele mai recente stiri din aceasta categorie:• 2007-09-19 - Horoscopul saptaminal 24-30 septembrie 2007
• 2007-09-14 - Horoscopul saptaminal 17-23 septembrie
• 2007-09-05 - Horoscopul saptaminal 10-16 septembrie
• 2007-08-29 - Horoscopul saptamanal 3-9 septembrie 2007
• 2007-08-22 - Horoscopul saptamanal 27 august 2007 - 2 septembrie 2007
• 2007-08-17 - Horoscopul saptamanal 20-26 august 2007
• 2007-08-12 - Horoscopul saptamanal 13-19 august 2007
• 2007-08-05 - Horoscopul saptaminal 6-12 august
• 2007-07-26 - Horoscopul saptaminal 30 iulie-5 august 2007
|