|
Ministerul Sanatatii a aprobat noul Program de lucru pentru anul 2008
Adaugat: 2008-05-19 / Categoria: Social / Vizualizari: 553
Ministerul Sănătaţii a aprobat noul Program de activitate pentru anul 2008, ajustat la Programul de activitate a Guvernului „Progres şi integrare”.
Programul de activitate al Ministerului Sănătaţii are drept obiective implementarea politicii de promovare a sănătaţii si prevenirea maladiilor, sporirea gradului de informare a populaţiei cu privire la factorii de risc pentru sănătate şi asigurarea unei protecţii financiare mai sigure a populaţiei faţă de riscurile financiare legate de serviciile de sănătate prin cresterea gradului de cuprindere în sistemul de asigurări obligatorii de stat.
De asemenea, direcţiile de activitate se referă la sporirea calităţii vieţii in regiunile rurale prin dezvoltarea asistenţei medicale primare si atragerea cadrelor medicale calificate pentru activitate în mediul rural, reabilitarea centrelor de sănătate si dotarea acestora cu echipament necesar si transport sanitar, precum şi creşterea accesului populaţiei din întreaga ţară la asistenţă medicală înalt specializată prin crearea Centrului de Performanţă în baza Spitalului Clinic Republican.
Anterior, Programul de activitate al Ministerului Sănătaţii pentru anul 2008, a fost elaborat în conformitate cu prevederile Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării - bunăstarea poporului" si a avut drept obiective de reper consolidarea si modernizarea continuă a sistemului de sănătate, coordonarea activităţilor organelor administraţiei publice centrale si locale în soluţionarea problemelor de sănătate şi creşterea accesului populaţiei la servicii medicale calitative. (Nord-press)
Cele mai recente stiri din aceasta categorie:• 2008-06-21 - Recent a fost prezentat Studiul de fezabilitate al Spitalului Clinic Republican
• 2008-05-31 - OMS a lansat un plan de actiune de 28 de milioane de dolari pentru victimele ciclonului din Myanmar
• 2008-05-29 - Republica Moldova participa la sesiunea comitetului executiv al OMS
• 2008-05-28 - Spitalul Clinic Republican va avea un nou sistem de aprovizionare cu oxigen
• 2008-05-28 - Apa potabila si curgatoare in satul Burlanesti, Edinet
• 2008-05-28 - Laureat al Olimpiadei Republicane la Geografie
• 2008-05-28 - Incalcari de trafic in Edinet
• 2008-05-28 - Alegeri in Hincauti, Edinet
• 2008-05-27 - MS a avut un sir de intrevederi importante in cadrul asambleei mondiale a OMS
• 2008-05-24 - Persoanele afectate de seceta au primit un ajutor umanitar
• 2008-05-23 - Specialisti ai MS elaboreaza baza normativa in domeniul reglementarii studiilor clinice
• 2008-05-22 - Ministrul Sanatatii al Republicii Moldova participa la un inalt for al OMS
• 2008-05-21 - Serviciul de nursing este primul nivel de contact al pacientului cu sistemul de sanatate
• 2008-05-20 - A treia duminica din luna mai - O zi a luminarilor aprinse
• 2008-05-19 - Ministerul Sanatatii a aprobat noul Program de lucru pentru anul 2008
• 2008-04-25 - Centrul de Sanatate din satul Saratenii Vechi raionul Telenesti a devenit autonom
• 2008-04-10 - Prevenirea plasarii copiilor in internate si case de copii va fi o prioritate in 2008 pentru RM
• 2008-04-09 - Statul nu identifica suficient cazurile de violenta fata de copii
• 2008-04-09 - Republca Moldova ramine a fi cea mai saraca tara din Europa
• 2008-04-09 - Nici un agent economic din r-nul Edinet n-a solicitat material saditor de la Intreprinderea pentru Silvicultura Edinet
|