ectoderm - cea mai externă dintre cele trei pături germinale primare ale embrionului, din care derivă epidermul, fanerele, învelişul epitelial al stomodeului şi proctodeului, şi tubul neural cu toate derivatele acestuia;

etomie - sufix care introduce în termeni referirea la excizia chirurgicală a unui segment sau a unui organ în totalitate. De exemplu, apendicectomie (excizie a apendicelui), prostatectomie (excizie a prostatei);

ectomorfie - termen care descrie un tip de constituţie astenică;

ectoparazit - parazit care trăieşte pe suprafaţa corpului gazdei. Unii ectoparaziţi, cum sunt ploşniţele, menţin doar periodic contactul cu gazda sa, pe când alţi ectoparaziţi, cum este păduchele lat, trăieşte permanent;

ectopie - 1. deplasarea sau aşezarea vicioasă a unui organ sau a unei părţi dintr-un organ, de origine mai ales congenitală. 2. apariţia într-un loc neobişnuit;

ectoplasmă - stratul extern al citoplasmei celulei, care este mai dens decât stratul intern citoplasmatic (endoplasma);

ectro - element de compunere care introduce în termeni sensul de defect, absenţă congenitală;

ectrodactilie - lipsa congenitală a unuia sau mai multor degete;

ectrogen - termen care se referă la un agent care provoacă o malformaţie;

ectrogenie - malformaţie provocată dintr-o lipsă totală sau parţială în dezvoltarea unor organe;

ectromelie - absenţa congenitală, parţială sau totală, a unui membru;

ectropion - eversiunea unei mucoase. Termenul este folosit în general pentru eversarea uni- sau bilaterală a pleoapei. Cel mai frecvent tip este ectropionul senil care este produs prin alterarea ţesutului elastic din pielea pleoapelor, ca rezultat al senescenţei. Ectropionul cicatricial este produs după traumatisme sau leziuni care au produs cicatrice ale pleoapelor. Ectropionul flaccid este o deviere extinsă a pleoapelor, de obicei cea inferioară, prin lipsa de tonicitate a muşchiului orbicular. Ectropionul paralitic este produs prin paralizia nervului facial;

eczema „menajerelor" - afecţiune care apare la persoanele care îşi introduc frecvent mâinile în apă. Expunerea repetată la detergenţi şi la apă sau transpiraţia prelungită în mănuşi de cauciuc pot irita pielea;

eczemă - afecţiune cutanată alergică, acută sau cronică, care se caracterizează prin zone roşii (eritem) şi apariţia de vezicule pruriginoase. Este endogenă sau constituţională, când nici un factor extern cauzator nu poate fi decelat, dar în anumite contexte, termenii de dermatită şi eczemă se confundă. Există 5 tipuri de eczeme: (1) eczema atopică, care afectează mai mult din 20% din populaţie şi este asociată cu astmul bronşic şi febra de fân; (2) eczema seboreică (sau dermatita seboreică) care afectează scalpul, pleoapele, nasul şi buzele, şi este asociată cu prezenţa fungului Pityrosporum; apare în special la pacienţii cu SIDA; (3) eczema discoidă (numulară), caracterizată prin apariţia unor leziuni asemănătoare monedelor, prezentă doar la adulţi; (4) dishidroza, ce afectează palmele şi tălpile; (5) eczema gravitaţională - (statică), asociată cu o circulaţie venoasă deficitară şi numită incorect eczema varicoasă. Tratamentul eczemelor se face cu corticosteroizi, topic sau generai, dar emolierea este foarte importantă, în special în tratamentul formelor uşoare. Tratamentele mai noi includ terapia PUVA sau ciclosporina;

edem - acumulare excesivă de lichid în ţesuturile organismului. Poate avea o cauză locală, de exemplu un traumatism sau o inflamaţie, sau o cauză generală, ca în insuficienţa cardiacă sau cea renală. În edemul generalizat, acumularea de lichid apare în cavitatea pleurală (pleurezie lichidiană), în cavitatea abdominală (vezi ASCITA) sau în plămâni (edemul pulmonar). Poate fi rezultatul insuficienţei cardiace, insuficienţei renale, cirozei hepatice, nefritelor acute, sindromului nefrotic, inaniţiei, alergiilor sau administrării unor medicamente (de exemplu, fenilbutazonă sau corticosteroizii). În unele cazuri, rinichii pot fi stimulaţi să-şi crească eliminarea fluidului în exces prin administrarea de diuretice. Edemul subcutanat apare de obicei la nivelul picioarelor şi gleznelor datorită influenţei gravitaţiei şi (la femei) înainte de menstruaţie; acest tip de edem cedează la repaus şi o poziţie cu picioarele ridicate;

edem macular cistoid - tumefiere a ariei centrale a retinei (macula), care apare în special ca rezultat al unui traumatism sau datorită unei intervenţii chirurgicale oculare;

edentaţie - lipsa unuia sau mai multor dinţi de pe arcadele dentare, pierduţi prin extracţii sau cădere spontană din cauze multiple. Poate fi totală sau parţială (terminală, laterală, frontală);

edetat - sare a acidului etilendiamintetraacetic (EDTA) care este utilizată ca agent chelator în intoxicaţii. Edetatul dicobalt este un antidot pentru cianuri, care trebuie administrat intravenos cât mai curând posibil după otrăvire. Edetatul sodic de calciu este utilizat în tratamentul intoxicaţiilor cu metale grele, cum ar fi plumbul sau stronţiul;

edophronium - medicament anticolinesterazic care se administrează pe cale injectabilă, ca test pentru diagnosticul miasteniei gravis. Efectele sale adverse pot include: greţuri şi vărsături, hipersalivaţie, diaree şi dureri abdominale;

Edwards (sindromul) - anomalie cromozomială secundară unui cromozom 18 în plus, manifestată prin multe anomalii de dezvoltare, inclusiv retardul mental sever. Nou-născutul afectat este mult prea mic pentru vârsta gestaţională, cu hipotonie şi hipoplazie marcată a musculaturii scheletice şi a ţesutului adipos subcutanat. Plânsul este slab şi răspunsul la stimulare auditivă este scăzut. Sunt frecvente piciorul strâmb şi alte deformări ale membrelor; de asemenea, sunt frecvente boli cardiace severe şi anomalii pulmonare, ale diafragmului, peretelui abdominal, rinichilor şi ureterelor. Supravieţuirea timp de mai multe luni este rară. Se poate pune diagnosticul prenatal prin amniocenteză sau prin biopsia vilozităţilor coriale. Sinonim: trisomia;

efebologie - ramură a medicinei care se ocupă cu studiul modificărilor structurale şi funcţionale ale vârstei pubertăţii la băieţi;

efect secundar - efect moderat produs de un medicament, care uneori poate fi dăunător sau periculos;

efector - structură sau agent care determină activitatea unui muşchi sau glandă, cum ar fi un nerv motor care produce contracţie musculară sau secreţie glandulară. De asemenea, termenul este folosit chiar pentru muşchiul sau glanda respectivă;

efedrina - medicament care produce constricţia vaselor sangvine şi bronhodilataţie. Este utilizat îndeosebi ca decongestionant nazal, când este administrat sub formă de instilaţii nazale, sau este inclus împreună cu alte medicamente în tablete antigripale. Efectele adverse includ: greţuri, insomnie, cefalee şi stare de nervozitate;

efelide - pete mici neregulate, făcând parte din grupul nevilor plani pigmentari, de culoare galbenă-brună, apărând simetric primăvara şi vara (în urma expunerii la soare), de predilecţie pe părţile descoperite, mai ales la persoanele blonde sau cu părul roşu. Sinonim: pistrui;

eferent - 1. nervi sau neuroni care transmit impulsurile de la creier sau măduva spinală la muşchi, glande şi alţi efectori, de exemplu: orice nerv motor; 2. vase sau ducte care drenează un fluid (de exemplu, limfa) de la un organ sau o zonă a organismului;

efleuraj - procedeu de masaj, care constă din apăsări şi mişcări uşoare care se fac la începutul şi la terminarea fiecărui timp de masaj pe regiunea de tratat; poate fi superficial, acţionând în mod reflex, sau profund, urmărind golirea venelor şi a limfaticelor;

efuziune - revărsarea unui lichid biologic (sânge, limfa) în ţesuturi sau într-o cavitate;

ego - termen psihanalitic prin care se izolează o parte din psihic care ar avea rolul de mediator între instinctele reprezentate de "id" (sine), superego (conştiinţa morală) şi solicitările mediului social şi fizic;

egocentrism - tendinţă de a privi totul prin prisma intereselor proprii şi a se considera centrul oricărei situaţii. Caracterizează unele psihopatii şi unele tulburări psihice care apar la vârstă înaintată.

Ehlers-Danlos (sindromul) - boală congenitală (autosomal dominantă sau autosomal recesivă) de ţesut conjunctiv, caracterizată prin hiperelasticitate cutanată şi hiperextensivitate a articulaţiilor, asociate cu hipertensiune arterială, hipercalcemie şi prelungirea timpului de coagulare. Substanţa implicată este colagenul, care poate fi anormal sau în cantitate scăzută;

eiconometru (anizeicometru) - instrument pentru măsurarea dimensiunilor imaginilor de pe retină. Sinonim: oftalmoeiconometru;

eidetism - posibilitate de reproducere în toate amănuntele şi cu un colorit viu a unor obiecte văzute cândva, ca şi când ele s-ar afla din nou în faţa ochilor, observată mai des la copii şi tineri, uneori şi la adulţii normali, discrinici sau în cadrul unor tulburări psihice;

Eisenmenger (reacţia) - hipertensiune pulmonară fixă având la bază anomaliile vasculare pulmonare produse de boala cardiacă congenitală cu evoluţie îndelungată. Se mai numeşte boală vasculară pulmonară. De obicei, este asociată cu un defect septal, în care pot să apară şunturi cu presiune crescută (ventricular, aortico-pulmonar). Pe măsură ce rezistenţa vasculară pulmonară se apropie şi ajunge egală cu rezistenţa vasculară sistemică, şuntul stânga-dreapta scade, iar şuntul dreapta-stânga duce la desaturare sistemică şi la cianoză vizibilă. Şuntul dreapta-stânga persistent şi progresiv conduce la creşterea hipoxemiei periferice şi la accelerarea policitemiei. Capacitatea de transport a O2 este crescută şi este reflectată de un Ht de până la 65%, dar la niveluri mai mari creşterea vâscozităţii conduce la scăderea eliberării O2 de către ţesuturi. Nu există un tratament curativ în acest stadiu; tratamentul chirurgical al defectului septal trebuie făcut înainte de apariţia hipertensiunii pulmonare;

ejaculare - actul fiziologic în care, prin contracţia veziculelor seminale, a sfincterelor uretrei şi a muşchilor bulbocavernoşi, sperma acumulată sub presiune între sfincterele striat şi neted ale uretrei este emisă în jet sacadat la nivelul meatului uretral;

ejaculare precoce - emisie de spermă (şi, consecutiv, pierderea erecţiei) în timpul stadiilor iniţiale de pregătire a actului sexual, înainte de pătrunderea penisului în vagin sau imediat după;

elastină - proteină care reprezintă constituentul major al fibrelor ţesutului elastic;

elasto - element de compunere care introduce în termeni noţiunea de elasticitate;

elastoflbrom - fibrom a cărui componentă principală este reprezentată de fibrele elastice;

elastografie - tehnică ecografică care vizualizează elasticitatea ţesuturilor moi;

elastoză - degenerescenţă a ţesutului elastic;

electro - element de compunere care introduce în termeni referirea la electricitate;

electrocardiofonografie - înregistrarea grafică a zgomotelor fiziologice sau patologice ale inimii cu ajutorul unui microfon piezoelectric plasat pe focarele de auscultaţie. înregistrarea simultană a unei electrocardiograme permite situarea cronologică a diferitelor aspecte electroacustice ale inimii. Înregistrarea grafică se numeşte fonocardiogramă;

electrocardiografie - examen prin care se înregistrează activitatea electrică a muşchiului cardiac. Electrozii conectaţi la un aparat de înregistrare (electrocardiograf) sunt plasaţi pe încheieturile mâinilor şi la glezne, şi alţii în diferite puncte pe torace; înregistrarea se numeşte electrocardiogramă. Vector-cardiografia poate fi folosită pentru a obţine informaţii tridimensionale despre activitatea electrică a inimii;

electrocardiogramă (ECG) - înregistrarea activităţii electrice a cordului cu ajutorul electrocardiografului. Electrocardiografia completează examenul clinic al cordului, putând ajuta la diagnosticarea unor boli care produc modificări în ECG;

electrocataliză - metodă de accelerare a unor procese reactive fizico-chimice care utilizează pentru activare curentului electric;

electrocauterizare - cauterizarea unui ţesut cu ajutorul unui electrocauter. Se utilizează în tratamentul verucilor, al polipilor sau al altor excrescenţe care pot fi distruse prin această metodă;

electrochimie - parte a chimiei care studiază modificările chimice suferite de diferite substanţe sub acţiunea agenţilor electrici;

electrochirurgie - metodă ce constă în utilizarea unui curent de înaltă frecvenţă pentru tratamentul chirurgical. Electrochirurgia foloseşte căldura produsă prin trecerea unui curent electric printr-un instrument operator (bisturiu electric), cu scopul de a carboniza ţesuturile. Există două asemenea metode: elctrocoagularea sau termocoagularea şi electrodisecţia;

electrocoagulare - coagulare produsă prin intermediul unui curent electric de înaltă frecvenţă. Cu ajutorul unui bisturiu electric se fac incizii foarte mici ale vaselor sangvine în timpul intervenţiilor chirurgicale;

electrocohlearografie (ECoG) - test pentru măsurarea activităţii electrice produsă în cohlee ca răspuns la un stimul sonor. Este folosită în diagnosticarea sindromului Maniere şi a altor forme de surditate neurosenzorială;

electrocontractilitate - capacitate de contracţie a ţesutului muscular, ca urmare a aplicării unui stimul electric;

electroencefalografie - metodă de înregistrare grafică a biocurenţilor cerebrali ai scoarţei şi structurilor subcorticale. înregistrarea grafică se numeşte electroencefalogramă (EEG), iar aparatul care înregistrează se numeşte electroencefalograf. Electroencefalografia este mai frecvent efectuată pentru diagnosticul şi tratamentul epilepsiei şi al tulburărilor de somn;

electroforeză - fenomenul de migrare diferenţiată, către anod sau catod, cu o anumită viteză, a particulelor încărcate electric şi conţinute într-o soluţie-tampon, prin care trece un curent electric. Procesul este folosit pentru separarea şi analiza diferitelor fracţiuni proteice din lichidele biologice (ser, lichid cefalo-rahidian, urină etc.). După mediul în care are loc migrarea în câmpul electric se distinge: electroforeza în coloană de lichid, electroforeza pe hârtie, electroforeza în gel etc.;

electroglotografie - metodă de studiu a funcţiei laringelui utilizând electrozi de înregistrare externi;

electrokimografie - metodă de înregistrare a mişcărilor unui organ, în special ale cordului, prin intermediul unui fluoroscop şi a unui sistem de înregistrare fotoelectric;

electrolaringe - dispozitiv electric vibrator cu baterii care ajută pacientul să vorbească după laringectomie;

electrolit - termen general care cuprinde toate substanţele care se disociază în ioni prin dizolvare în apă sau topire, permiţând trecerea curentului electric prin soluţia astfel rezultată; de exemplu, soluţia de clorură de sodiu este formată din ioni de sodiu şi ioni de clor. În clinică, nivelul electroliţilor serici înseamnă concentraţia ionilor separaţi (sodiu, potasiu, clor, bicarbonat etc.) în fluxul sangvin. Concentraţiile diferiţilor electroliţi pot fi modificate în diverse boli, în care se pierd electroliţi din organism (ca în vărsături sau diaree) sau nu pot fi excretaţi şi se acumulează (ca în insuficienţa renală). Când nivelurile electroliţilor scad sever, aceasta se poate corecta prin administrarea de substanţe specifice pe cale bucală sau intravenos. Când există un exces de electroliţi, aceştia pot fi îndepărtaţi prin dializă sau prin răşini speciale în intestin, administrate pe cale bucală sau rectală (prin clismă);

electromiografie - metodă de înregistrare a activităţii electrice a unui muşchi prin intermediul unor electrozi. Traseul este vizualizat pe un osciloscop. Această metodă este utilizată pentru diagnosticul a diferite boli nervoase şi musculare, şi pentru evaluarea progreselor în recuperarea unor forme de paralizii. Înregistrarea se numeşte electromiogramă;

electronarcoză - inhibiţie corticală progresivă mergând până la narcoză, ca urmare a trecerii unui curent galvanic constant, descendent, de-a lungul măduvei spinării. Sinonim: galvanonarcoză;

electron-volt - unitate de energie, egală cu creşterea de potenţial de 1 volt. Simbol: eV;

electrooculografie - examen al ochiului destinat să înregistreze potenţialul de repaus (activitatea electrică de bază, în absenţa stimulării) al acestui organ în timpul mişcării oculare. Se dispun 4 electrozi pe piele, de fiecare parte a ochilor. într-o. cameră în care intensitatea luminoasă variază, pacientul trebuie să execute mişcări de „du-te - vino" ale ochilor între două puncte de lumină roşie. Activităţile electrice captate sunt amplificate de un calculator, care le înregistrează pe un grafic numit electrooculogramă. Această metodă permite diagnosticul afecţiunilor retiniene;

electroretinografie - metodă de examinare a ochiului prin înregistrarea activităţii electrice a retinei după o stimulare luminoasă. Traseul obţinut se numeşte electroretinogramă (ERG). Informaţiile sunt obţinute cu ajutorul a doi electrozi: unul plasat pe cornee, iar celălalt la marginea orbitei. Această tehnică este utilizată în diagnosticul bolilor retiniene cu opacifiere, cum este cataracta, când este dificil de văzut retina, sau când boala produce modificări mici vizibile în retină;

electroterapie - metodă de tratament care utilizează trecerea curenţilor electrici prin ţesuturile organismului pentru stimularea activităţii nervilor şi a muşchilor. Tehnica este utilizată în tratamentul diferitelor forme de paralizie datorate unor afecţiuni musculare sau nervoase;