Infectia paragripala

Paragripa este o maladie infecţioasă acută din grupul infecţiilor antroponoze şi respiratorii provocată de virusuri, care se transmit de la omul bolnav la cel sănătos mai des pe calea aero-picături şi se caracterizeză clinic prin simptome de afectare preponderentă a laringelui şi bronşilor, însoţite de febră şi intoxicaţie moderată.

Pentru prima dată virusul paragripal a fost depistat în 1954 de către Cernocom din spălăturile nazale a unui bolnav ce suferea de laringotraheită.

Actualmente sunt cunoscute 4 variante serologice ale virusului paragripal, care afectează omul. Ele conţin acid ribonucleinic şi asemănător cu virusul gripal au hemaglutinine şi neuraminidaze. Totodată aceste virusuri nu dispun de activitate hemolitică şi structură antigenică variabilă.. Aceşti agenţi patogeni se cultivă pe culturi de rinichi de om, maimuţă sau pe ou embrionat.

În mediul ambiant ei nu sunt rezistenţi. Timp de 2-4 ore virusurile îşi pierd infecţiozitatea la temperatura de cameră şi se inactivează completament la timp de 30-60 min. la temperatura de +50°C. De menţionat, că tipul 3 de virus paragripal este mai virulent şi anume cu el mai frecvent sunt legate epidemiile de această patologie.

Sursa de infecţie este omul bolnav. De la el virusul paragripal se elimină din mucoasa nazofaringiană în perioada acută a maladiei. Infecţia se transmite de la bolnavi la cei sănătoşi pe calea de aero-picături, adică prin intermediul tusei, strănutului, graiului, sărutului etc. Mult mai rar se transmite această infecţie prin intermediul diferitor obiecte, inclusiv şi a jucăriilor etc.

Paragripa este răspândită peste tot. Ea mai frecvent se înregistrează sporadic, însă pot avea loc şi focare locale. Din toate infecţiile căilor respiratorii superioare paragripa constituie 20% la adulţi şi 30 % - la copii. Mai frecvent sunt afectaţi copiii mici, preponderent din colectivităţi. Patologia menţionată se înregistrează în toate anotimpurile anului cu o creştere mai considerabilă a morbidităţii în cele reci.

Nimerind în organismul uman pe cale aerogenă virusul paragripal afectează preponderent epiteliul nazal şi laringian, unde evident se multiplică, provocând un proces inflamatorii!. La copiii mici (până la un an) deseori mai este afectată mucoasa alveolelor.

În rezultatul inflamaţiei şi tumefiaţiei mucoasei laringiene, de asemenea a acumulării secretului şi laringiospasmului la copiii mici deseori are loc stenoza laringelui cu dezvoltarea crupului fals. Din mucoasa organelor enumerate virusul paragripal pătrunde în sânge, ducând la apariţia febrei, simptomelor de intoxicaţie şi dezvoltarea maladiei propriu-zise.

Aproape toată populaţia matură suportă paragripa în copilărie. Deoarece imunitatea humorală tipospecifică nu întodeauna protejează de cazuri de îmbolnăvire repetată, ultimele sunt posibile, însă maladia la astfel de persoane decurge mult mai uşor.

Maladia poate avea un debut acut sau lent, care începe după perioada de incubaţie, ce durează 2-7 zile. Mai frecvent boala se începe cu semne de guturai, tuse, uscăciune şi usturime în gâtlej, subfebrilitate. Simptomele de intoxicaţie sunt moderate ori lipsesc. Uneori bolnavii acuză cefalee, artralgii, frison moderat, lombalgii, hipertermie, greţuri şi vărsături.

La 50% din toţi pacienţii se determină o conjunctivită. Din prima zi a maladiei nasul este înfundat, cu respiraţia îngreuiată, eliminări lichide, seroase, uneori mai consistente seropurulente. Se determină o hipereremie moderată a istmului faringian, semne de acutizare a tonzilitei cronice, o granulare limfoidă de partea posterioară a faringelui. Ganglionii limfatici cervicali şi submaxilari se măresc mai rar.

Mulţi bolnavi acuză dureri în gâtlej şi în regiunea retrosternală, tuse uscată sau mai frecvent "lătrătoare", ce indică dezvoltarea laringitei ori a laringotraheitei. Uneori poate fi afectată şi partea inferioară a căilor respiratorii cu dezvoltarea tabloului clinic al bronşitei, bronşiolitei sau a pneumoniei. De menţionat, că adulţii suportă paragripa preponderent sub forma uşoară, pe când la copiii mici până la un an ea va decurge mult mai grav. La ei maladia des se poate complica cu apariţia crupului paragripal, care are o evoluţie alarmantă, decurgând cu caracter obstruant şi sufocant, respiraţie "fluierătoare", ulterior stenotică şi gălăgioasă, însoţită de acrocianoză.

Pneumonia mai des apare la a 2-3 săptămână de boală, fiind de etiologie viruso-bacteriană. Ea se caracterizează prin reapariţia simptomelor de intoxicaţie mai pronunţate, apariţia durerilor în cutia toracică, dispneei, tusei umede, uneori sangvinolente. Radiologic se depistează infiltrate care ocupă segmentele 1-2 şi chiar tot lobul pulmonar.

Paragripa se mai poate complica cu otite, frontite, haimorite, etmoidite sau duce la agravarea diferitor maladii cronice, de care suferă pacientul. De menţionat, că aceste complicaţii parvin mai des la bolnavii, care se adresează tardiv după ajutorul medical şi se ocupă cu autotratamentul.
Diagnosticul şi tratamentul la bolnavii cu paragripa gravă şi semigravă se efectuează în secţiile de boli infecţioase, iar la cei cu formă uşoară - în condiţiile de policlinică sau la domiciliu.

În profilaxia paragripei o importanţă preponderentă are depistarea precoce şi izolarea bolnavului, aerisirea mai frecventă a încăperii, unde se află pacientul, de asemenea deridicarea umedă a ei; fierberea regulată a veselei, lenjeriei de corp şi pat a bolnavului, utilizarea de către personalul de deservire a măştilor de protecţie.

În focare de paragripa se recomandă întrebuinţarea de către contactanţi a interferonului şi a unguentului de oxolină. Mai are importanţă înlăturarea curenţilor de aer în încăperile de copii şi micşorarea numărului de copii în ele. Vaccinul specific contra infecţiei paragripale se află în stadiul de elaborare.