Rabia - maladie infectioasa

Rabia este o maladie infecţioasă acută din grupul zooantroponozelor provocată de virusuri, care se transmit omului de la animalele bolnave prin muşcături ori însalivări ale tegumentelor lezate, ce se caracterizează clinic prin afectarea sistemului nervos central cu sfârşit letal.

În Republica Moldova această maladie este cu o focalitate naturală. Pericolul rabiei constă în faptul, că orice caz de îmbolnăvire a omului este egal cu moartea, deoarece medicina încă nu dispune de metode eficiente pentru tratarea acestei maladii.

Animalele sălbatice, în primul rând vulpile, apoi lupii, şacalii, alte animale răpitoare servesc ca un rezervor al virusului rabic în natura ce ne înconjoară. În ultimul timp aproape pe tot globul pământesc, în acelaşi număr şi în Republica Moldova, sursa principală de rabie o constituie vulpile bolnave, numărul cărora la noi în ţară a crescut. Spre mare regret, despre cele menţionate aproape că nu este la curent populaţia noastră.

Aducem un exemplu. Prin luna septembrie într-o zi de prin suburbiile Chişinăului se întorceau spre brutăria satului natal cu maşina de cărat pâine şoferul şi hamalul Ion de 18 ani.Ei au observat o vulpe ce le-a intersectat calea şi care abia fugea. Au oprit imediat camionul şi au început a fugări vulpea, pe care o lovise cu o prăjină, o prind, acoperind-o cu halatul personal şi o iau în cabină. Pe drum, lui Ion, ce ţinea în braţe vulpea, i se păru că ea respiră greu şi îi descoperi capul, începând a o netezi cu mâna dreaptă.

Peste câteva clipe, pe neaşteptate, vulpea îl înhaţă cu colţii de mână pe hamal cu o putere, încât şoferul a fost nevoit să oprească maşina, să apuce cu amândouă mâinile de gura vulpii pentru a o descleşta, ca prietenul său să poată scoate mâna muşcată. Sângele,1-au oprit pansând mâna cu o cârpă de ocazie. Ajungând în ograda brutăriei, Ion a dezlegat din lanţ cânele paznicului şi a legat vulpea. În jurul ei «ca la o mare comedie» s-au adunat şi mici şi mari şi au început a o zădărâ. La un moment dat în raza acţiunii vulpii a fost izbit şeful depozitului, pe care vulpea 1-a muşcat de picior.

Peste noapte vulpea a pierit, dimineaţa a fost aruncată de acelaşi Ion într-o fâşie de pădure din marginea satului. De menţionat, că nimeni din cei muşcaţi ori contaminaţi de vulpe nu s-au adresat după ajutor medical pentru a fi vaccinaţi contra rabiei. Însă după 42 zile de la muşcătură la hamalul Ion apar semne de rabie, care peste 9 zile de la debutul bolii decedează. Cei contaminaţi cu vulpea au dat acordul de a fi vaccinaţi, numai văzându-l pe Ion în sicriu.

Virusul rabic supravieţuieşte numai în organismul animalelor, fiind destul de sensibil la temperaturi ridicate. Spre exemplu, la temperatura de +60°C el se distruge timp de 10-15 min., iar la fierbere - momentan. La temperaturi joase (-12°C), dimpotrivă se păstrează câţiva ani. În cadavrele animalelor descompuse virusul rabic este inactivat destul de lent.

De regulă, de la animalele sălbatice uşor se molipsesc cu virusul rabic cele domestice. Din ele ca sursă de infecţie pot servi mai frecvent cânii vagabonzi şi pisicile nesupravegheate, numărul cărora în oraşe şi chiar în capitala republicii noastre, s-a mărit considerabil. În calitate de sursă de rabie mai pot fi cabalinele, ovinele, bovinele, caprinele, porcinele, păsările şi alte animale cu sânge cald. În ultimul timp s-a dovedit a fi că sursa de infecţie liliacul zburător ori insectifag.

Infectarea cu virusul rabic este posibilă de la om la om, însă practic se intâlneşte foarte rar. La omul bolnav de rabie este periculoasă saliva şi lichidul cefalorahidian. De regulă, omul se molipseşte de la animalele turbate prin intermediul muşcăturilor sau însalivării tegumentelor lezate (fisuri, zgârieturi, eroziuni, plăgi microscopice pe piele, sau mucoase). Având astfel de leziuni, oamenii se mai pot molipsi prelucrând animalele vânate ori jupoind pielea lor, mai ales a vulpilor la care mulţi se lăcomesc.

Sunt foarte periculoase muşcăturile, zgârieturile şi chiar însalivările, provocate de animalele turbate, în regiunea capului, feţei, gâtului şi a degetelor de la mâini. După leziunile enumerate se reduce perioada de incubaţie a rabiei la om până la 12-30 zile. În medie perioada de incubaţie în rabie durează 60-90 zile, însă uneori se poate prelungi până la un an.

Manifestările clinice a rabiei la om se caracterizează prin trei perioade: prevestitoare (prodromală), de excitaţie şi paralitică. Semnele principale ale perioadei prevestitoare sunt temperatura subfebrilă, dureri, usturime, hiperemia locului (cicatriciului) unde a fost muşcătura. După 2-3 zile se începe perioada de excitaţie cu temperatura majorată până la 39-40°C, salivaţie abundentă, simptome de aero- şi hidrofobie (teamă de apă şi aer).

Bolnavii devin agresivi, sunt extrem de excitaţi. La ei apare un delir, o psihoză cu diverse halucinaţii auditive, vizuale, care au un caracter foarte îngrozitor. Ultima perioadă a maladiei se manifestă prin apariţia diferitor paralizii, ce progresează rapid, şi printr-o temperatură ridicată până la 40-42°C. Această perioadă durează o zi - două şi se termină letal.

Este obligatoriu, ca toate persoanele muşcate de un animal cu sânge cald, să se adreseze la medic pentru a primi în cazurile necesare o cură de vaccinare specifică contra rabiei. Practica arată că rabia se dezvoltă la persoanele nevaccinate ori incomplet vaccinate. Se recomandă ca muşcaturile provocate omului de animale să fie spălate cu apă fiartă şi săpun ori prelucrate cu o soluţie de iod sau suc de lămâie.

De asemenea aceste leziuni se mai pot frige imediat cu un metal fierbinte până la roşu pentru a nimici virusul rabic din plagă. Dacă plaga nu sângerează puternic, nu necesită oprirea imediată a sângelui. Este interzis categoric a suge cu gura sângele din plagă ori de a o prelucra chirurgical. De menţionat, că măsurile indicate nicidecum nu exclud adresarea la medic.

O deosebită importanţă în combaterea rabiei o are nimicirea animalelor turbate, a câinilor vagabonzi şi pisicilor nesupravegheate, vaccinarea câinilor şi a pisicilor contra rabiei în mod obligatoriu şi organizarea vânatului vulpilor. În ultimii ani se propune vaccinarea perorală contra rabiei a animalelor sălbatice, mai ales a vulpilor. Întrebuinţarea cărnii şi a produselor lactate de la animalele domestice turbate sau suspecte de această maladie, de asemenea tăiatul şi jupoiatul pielii de la ele este categoric interzis.

Cadavrele animalelor turbate se recomandă mai bine de ars ori de îngropat la o adâncime nu mai puţin de 2 metri, turnând în groapă substanţe dezinfectante. Se interzice îngrijirea bolnavilor rabiei de către rude, iar personalul medical trebuie să poarte mănuşi şi ochelari de protecţie. Decedaţii de rabie în sicriu şi groapa sunt presuraţi cu clorură de var ori alt dezinfectant. Sicriul trebuie acoperit cu capac de la început şi categoric se interzice sărutul cadavrului de către rude. Groapa trebuie să aibă o adâncime de 2 metri şi mai mult.

Încăperile şi toate obiectele, care au fost în contact cu oamenii bolnavi şi animalele turbate, să fie prelucrate cu soluţii dezinfectante ori opărite cu uncrop. E de dorit, ca la lecţiile de biologie, geografie, zoologie şi alte obiecte, profesorii lămurind folosul adus de diverse animale, totodată să le povestească elevilor măcar cât de puţin şi despre rabie şi pericolul ei.

Mai frecvent se pot îmbolnăvi de rabie pădurarii, vânătorii, zootehnicienii, personalul veterinar, poştaşii etc, care actualmente se vaccinează contra rabiei în mod planificat. Persoanelor ce primesc cura de vaccinare contra rabiei pe parcursul vaccinării şi timp de 6 luni după ea le este categoric interzisă consumarea băuturilor spirtoase.

În caz de muşcături provocate de diferite animale cu sânge cald, nu uitaţi să vă adresaţi imediat medicului pentru acordarea ajutorului respectiv şi administrarea, în dependenţă de situaţia concretă, a vaccinului antirabic conform instrucţiilor în vigoare - unicul remediu în combaterea rabiei.